Reflecţie la Miercurea Cenuşii
- 2018
În Postul Mare Isus şi-a deschis în Biserică o clinică
unde se fac analize şi tratamente pe gratis, dar şi un tezaur de unde se pot
lua pe gratis seminţele oricărei bucurii.
Astăzi este Miercurea Cenuşii
şi prima zi a Postului Mare. În această zi primim cenuşa pe frunte în semn de
pocăinţă, dar şi de aducere aminte a originii noastre, "că suntem din
ţărână" (cf. Gen 3,19). Deşi Dumnezeu ne-a plămădit din ţărână nişte
fiinţe atât de frumoase că se minunau şi îngerii (cf. Ps 139,14), prin păcatul
în care ne-a atras diavolul (cf. Gen 3,1-7), am ajuns iarăşi praf şi cenuşă
(cf. Gen 18,27).
În această zi fiecăruia dintre
noi, fiecăruia personal i se aminteşte, prin impunerea cenuşii, de căderea în
păcat care ne-a readus la starea cenuşă, dar reaminteşte şi de chemarea de a
deveni o făptură nouă mai de preţ ca prima dată (cf. 2Cor 5,17), prin
convertire şi credinţa în Evanghelie (cf. Mc 1,15), Evanghelie care ne vorbeşte
de lupta lui Isus cu diavolul, de pătimirile şi moartea lui, de învierea şi
înălţarea lui, de glorificarea lui şi a noastră. În toată această lucrare
suntem chemaţi să ne unim şi noi cu Isus, pentru ca din praf şi cenuşă să
devenim oameni noi după chipul său. În această zi şi în acest timp pe care îl
începem Biserica ne cere împreună cu sfântul Paul, să primim harul lui Isus şi
să nu-l lăsăm să treacă în zadar, pentru că acum este timpul potrivit, pentru
că acum timpul mântuirii (2Cor 6,1).
Ce înseamnă a primi harul lui
Dumnezeu? Am să răspund la această întrebare prin două scurte anecdote. Am
găsit între scrierile lui Bruno Ferrero (n. 1946), un preot şi scriitor italian
contemporan, următoarea povestire care din punctul meu de vedere se potriveşte
într-o reflecţie de Miercurea Cenuşii. Iată mărturia unui om: "Am fost la
spitalul Domnului să-mi fac un control medical spiritual, unde Isus era medicul
şi am aflat că eram bolnav. Când mi s-a măsurat tensiunea, a văzut că aveam un
nivel scăzut de blândeţe. Când mi-a s-a măsurat temperatura, termometrul a înregistrat
plus 40 de grade de egoism. Mi s-a făcut o electrocardiogramă şi diagnosticul a
fost că aveam nevoie de mai multe «by-pass»-uri de dragoste pentru că venele
mele erau blocate şi nu pompau sânge din la inima mea goală. Am trecut la
ortopedie: nu puteam merge alături de fraţii mei şi nici nu puteam să-i
îmbrăţişez pentru că aveam o fractură, după ce mă împiedicaserăm de vanitatea
mea. La fel, mi-a găsit miopie, pentru că nu puteam vedea dincolo de aparenţe;
când m-au controlat urechile ele erau cuprinse de gravă surzenie, mai ales la
cuvintele lui Dumnezeu şi la chemarea aproapelui".
Am mai găsit încă o anecdotă
scrisă de Agudelo Corredor Humberto Arturo, un preot născut în 1940 în Columbia
şi care acum lucrează la
Bogota. El redă visul unui tânăr: Un tânăr a visat că a
intrat într-un magazin nou înfiinţat şi, spre surprinderea lui, a descoperit că
Domnul Isus Cristos se afla în spatele tejghelei. "Ce vinzi aici",
l-a întrebat tânărul? "Tot ce-ţi doreşte inima", a răspuns Domnul
Isus Cristos. Tânărul emoţionat s-a hotărât să ceară cel mai bun lucru pe care
şi l-ar dori orice om: "Vreau să am dragoste, fericire, înţelepciune, pace
în suflet şi să nu-mi fie frică de nimic. Doresc ca în lume să nu mai existe
războaie, terorism, trafic de droguri, nedreptăţi sociale, corupţie şi violarea
drepturilor oamenilor". Când tânărul a terminat de vorbit, Domnul Isus
Cristos i-a zis: "Poftim seminţele fericirilor cerute, cultivă-le şi vei
avea roade, căci aici nu vindem fructe, ci doar seminţe".
Acesta este harul pe care nu
trebuie să-l lăsăm să treacă în zadar, acum şi totdeauna, să primim mântuirea
oferită de Isus şi să conlucrăm cu el la mântuirea noastră şi a lumii întregi.
În aşa orbire ne-a adus satana, căci nici nu mai conştientizăm că suntem
bolnavi şi săraci, nici că trebuie să mergem la Isus , nici că trebuie să conlucrăm cu harul său,
de aceea mergem din rău în mai rău cu o mântuire aşa de mare realizată deja la
cruce (cf. Evr 2,3).
Biblia ne vorbeşte spre
învăţătura noastră despre nişte oameni care au neglijat fie examenul medical
sufletesc în faţa lui Dumnezeu şi tratamentul spiritual prescris, fapt pentru
care n-au mai putut aprecia glasurile, distanţele, valorile, realităţile şi
intenţiile celor care le vorbeau, şi astfel au avut de pierdut pe toate
liniile. Iată câteva exemple de astfel de oameni bolnavi spiritual care nu s-au
tratat şi nici nu s-au îmbogăţit din tezaurul divin şi au pierdut mult:
Cândva doi oameni perfect
fericiţi, Adam şi Eva, primii noştri părinţi, au cedat o grădină de bogăţii
imense în care domnea fericirea, pentru că nu au văzut dincolo de plăcerea unui
singur fruct oprit. Altă dată un tânăr fericit, Esau, a cedat o imensitate de
binecuvântări pentru că nu a simţit şi nu a văzut dincolo de plăcerea unei
ciorbe care încânta ochiul. Altă dată un alt om, Lot, care a avut şansa să iasă
dintr-un loc de pierzare şi a primit promisiunea unei ţări binecuvântate, o
ţară în care curge lapte şi miere, o ţară în care trebuia să ajungă peste
puţină vreme (cf. Gen 12,1-5), dar pe care a cedat-o pentru că a pus plăcerea
imediată şi de o clipă a Sodomei înaintea bucuriei veşnice ce urma să vină (cf.
Gen 13,12), Iar în Sodoma a avut numai neplăceri, căci locul lui nu era acolo
(cf. Gen 14,21; 19,22). Toţi aceştia erau bolnavi şi s-au crezut sănătoşi, erau
nechibzuiţi şi s-au crezut înţelepţi.
Versetul de la Evanghelie ne aminteşte
că odinioară, pe ţărmul Mării Roşii, un popor răscumpărat cânta bucuria
eliberării. Atunci numai Faraon cel nelegiuit şi-a "împietrit inima"
(Ex 8,15.32). Dar mai apoi Israel cel eliberat în chip minunat a făcut la fel la Masa (ispită) (cf. Ex 17,7)
şi la Meriba
(contestaţie) (cf. Num 11,3.34), iar cei care şi-au împietrit inima n-au mai
ajuns în fericirea ţării promise. Aşa că pentru noi sunt cuvintele:
"Astăzi, dacă auziţi glasul lui, nu vă împietriţi inimile ca să intraţi în
odihna lui" (Evr 3,7)!
Fariseii şi cărturarii şi-au
permis să pună tradiţiile lor alături de Scripturi şi au rămas orbi cu privire la Isus şi la mântuirea lui; în
evanghelia de astăzi au crezut că pot scoate laude personale din cinstirea lui
Dumnezeu şi au rămas fără lauda veşnică (cf. Mt 6,1-6.16-18). Au stat lângă
Isus medicul şi nu s-au tratat. Au stat lângă Isus comoara şi nu s-au
îmbogăţit.
De multe ori şi noi,
creştinii, chiar după luminarea lui Isus de la Botez , dar neglijenţi faţă de păcat, ne-am
îmbolnăvit şi am sărăcit iar; de aceea, credem că facem alegeri înţelepte, dar
alegem ceea ce este mai rău pentru noi.
Pentru că posibilitatea
păcatului şi pericolul alegerilor greşite a rămas şi după Botez, mulţi dintre
noi, oamenii, am căpătat portretul unui "laodician", "nici în
clocot nici rece, ci căldicel", ceea ce îi stârneşte repulsie lui
Dumnezeu. Ne credem înţelepţi, dar suntem nechibzuiţi; ne credem bogaţi
sufleteşte, dar suntem săraci; ne credem sănătoşi sufleteşte dar suntem
bolnavi. Isus medicul oricărei boli şi suplinitorul oricărei lipse, ne cheamă
la el din paginile Scripturilor (Ap 3,15-22).
De aceea, suntem chemaţi să
punem la inimă cuvintele sfântului Paul din lectura a doua de astăzi: "Fraţilor,
noi suntem împuterniciţi ai lui Cristos ca şi ai lui Dumnezeu care vă îndeamnă
prin noi. Vă rugăm pentru Cristos: împăcaţi-vă cu Dumnezeu! Pe cel care nu a
cunoscut păcatul el l-a făcut păcat de dragul nostru, pentru ca noi să
cunoaştem justificarea lui Dumnezeu în el. Deoarece noi colaborăm cu el, vă mai
îndemnăm să nu primiţi harul lui Dumnezeu în zadar, căci el spune: La momentul
potrivit te-am ascultat şi în ziua mântuirii te-am ajutat: iată, acum este momentul
potrivit, iată, acum este ziua mântuirii" (2Cor 5,20-6,2).
Acesta este mesajul împăcării:
"Cristos, singurul fără păcat, a fost făcut la cruce una cu păcatul
însuşi, pentru ca noi să primim neprihănirea prin el (cf. 2Cor 5,21).
"Purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre; căci ştiţi că nu cu
lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul
deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele
scump al lui Cristos, Mielul fără cusur şi fără prihană" (1Pt 1,17-19).
Mântuirea este fără plată pentru noi, dar nu gratuită pentru Isus. Pe noi nu
ne-a costat nimic, dar pe Isus l-a costat totul. Cu toate acestea mulţi sunt
creştini numai pe jumătate. Credinţa şi curajul lor se evaporă când li se cere
un mic sacrificiu.
Isus în Evanghelia de astăzi
ne aminteşte de trei fapte vechi prin care putem atrage bunăvoinţa lui
Dumnezeu: milosteniile, rugăciunile şi posturile (cf. Mt 6, 6,1-6.16-18). De
aceste fapte s-au slujit toţi înţelepţii Vechiului şi Noului Testament pentru a
atrage bunăvoinţa lui Dumnezeu asupra lor, pentru a acoperi multe păcate,
pentru a răscumpăra vremea, pentru a exprima dependenţa faţă de Dumnezeu şi
pentru a arăta disponibilitatea de a-i sluji.
De aceste fapte s-au folosit
oamenii de pe timpul profetului Ioel şi au fost salvaţi (cf. Ioel 2,12-18). De
aceste fapte s-au folosit oamenii din Ninive de pe timpul profetului Iona şi au
fost salvaţi (cf. Iona 3,5). De aceste fapte s-a folosit poporul iudeu pe
timpul lui Estera şi pe timpul lui Iuditha şi a fost mântuit (cf. Est 4,16; Idt
4,11). De aceste fapte s-a folosit David în psalmul 51 pe care l-am cântat de
noi astăzi şi a fost iertat. De aceste fapte s-a slujit Ana din tribul apostat
a lui Aşer şi a văzut mântuirea lui Dumnezeu (cf. Lc 2,37). De aceste fapte
dacă ne vom folosi, vom ajunge şi noi la iertare şi mântuire.
Biblia ne spune că de aceste
fapte s-au folosit şi fariseii şi cărturarii de pe timpul lui Isus, dar nu au
fost lăudaţi de el. De ce? Cine pune lauda de sine înaintea laudei divine,
aduce ocară lui Dumnezeu, căruia i se cuvine toată cinstea şi mărirea (cf. 1Tim
1,17; Iuda 1,25). Fariseii şi cărturarii nu făceau aceste fapte spre slava
veşnică a lui Dumnezeu, ci pentru slava şi lauda lor trecătoare, să fie văzuţi
şi lăudaţi de oameni (cf. Mt 6,2.5.16). De aceea şi-au luat răsplata de la
oameni, nu de la Dumnezeu
(cf. Mt 6,5). Ochii celui pentru care facem faptele, de la acela primim
răsplata. Nu putem face fapte bune şi pentru ochii lui Dumnezeu şi pentru ochii
oamenilor, este imposibil ca a sluji la doi stăpâni total diferiţi, Dumnezeu şi
Mamona (cf. Mt 6,24; Lc 16,12), Dumnezeu şi lui Belial (cf. 2Cor 6,15). Este ca
şi cum ai bea apă amestecată cu otravă şi ai vrea să fii sănătos.
Mulţi oamenii fac posturi,
rugăciuni şi pomeni, unii în mod sincer, spre slava lui Dumnezeu, iar alţii
pentru slava lor. În posturi, rugăciuni şi pomeni este cel mai uşor de ascuns
vanitatea proprie. Satana are grijă ca oamenii să amestece în faptele destinate
lui Dumnezeu şi multă vanitate personală, adică multă otravă care strică totul.
I-am văzut în Evanghelia de astăzi pe farisei cum îndreptau spre vanitatea lor
lucrurile făcute pentru Dumnezeu, pierzând adevărata răsplată a faptelor lor
(cf. Mt 6,1-6.16-18). Altă dată nişte bogaţii "sunau" sume mari în
cutia milei de la templu, dar urechile divine ale lui Isus nu au apreciat decât
cei doi bănuţi mici ai văduvei sărace, care a dat tot ceea ce a avut (cf. Mc
12,42-44; Lc 21,2-4). Nu a fost rău că bogaţii au pus mult în cutia milei, căci
aşa este normal şi aşa trebuie să fie, căci tu bogat nu poţi pune ofranda
săracului: "ai mult dă mult; ai puţin dă puţin, dar nimeni să nu vină cu
mâna goală" (cf. Ex 23,15); "Cine seamănă puţin, puţin va secera; iar
cine seamănă mult, mult va secera" (cf. 2Cor 9,6). Rău a fost la acei
bogaţi că au pus banii ca să fie văzuţi, auziţi şi lăudaţi de oameni, căutând
slava lor şi nu a lui Dumnezeu care i-a ajutat.
Nimic nu ne face mai urâţi în
faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor, ca milostenia pentru ochii oamenilor, ca rugăciunea
pentru ochii oamenilor şi ca postul pentru ochii oamenilor. Este adevărat că
trebuie şi o mărturie publică cu faptele bune, face parte din marea trimitere
(cf. Fap 1,8), dar trebuie avut grijă să nu scăpăm nici o picătură de otravă a
măririi deşarte care strică totul. Iată, cum ne învaţă profetul Isaia să unim
postul, rugăciunea şi pomana: "dezleagă lanţurile răutăţii, deznoadă
legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi şi rupe orice fel de jug;
împarte-ţi pâinea cu cel flămând şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost;
dacă vezi pe un om gol, acoperă-l, şi nu întoarce spatele semenului tău. Atunci
lumina ta va răsări ca zorile, şi vindecarea ta va încolţi repede; neprihănirea
ta îţi va merge înainte, şi slava Domnului te va însoţi. Atunci tu vei chema,
şi Domnul va răspunde, vei striga, şi el va zice: iată-mă" (Is 58,6-9).
Bună este rugăciunea unită cu
postul şi pomana, căci scapă de moarte, acoperă păcatele şi dobândeşte milă,
dar toate trebuie făcute numai spre mai marea slavă a lui Dumnezeu. Asta a fost
deviza lui Isus: "Pentru Tatăl care vede în ascuns" (cf. Mt 6,17-18).
Asta a fost deviza lui Paul: "Lui Dumnezeu să-i fie slava" (cf. Rom
16,27; Fil 4,20). Asta a fost deviza lui Ignaţiu de Loyola (1491-1556):
"Toate spre mai mare slavă a lui Dumnezeu". Asta a fost şi deviza
tuturor sfinţilor şi tuturor creştinilor buni, ca pentru Johann Sebastian Bach
(1685 1750), care pe fiecare compoziţie muzicală, scria: "Soli Deo
gloria" ("Lui Dumnezeu singur laudă"). Asta trebuie să fie şi
deviza noastră, căci altfel coborâm în loc să ne înălţăm, pierdem în loc să
câştigăm, risipim în loc să adunăm, ne pierdem în loc să ne mântuim.
Pentru a realiza toate acestea
ne trebuie: înţelepciune de sus, sănătate spirituală, discernere spirituală,
fructe de dragoste şi pace. De aceea să mergem la spitalul şi la magazinul lui
Dumnezeu, deschise în orice biserică, căci el însuşi ne cheamă: "Te
sfătuiesc să iei de la mine aur curăţat prin foc ca să te îmbogăţeşti; haine
albe ca să te îmbraci cu ele şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale; şi
doctorie ca să-ţi ungi ochii şi să vezi" (Ap 3,18). Apoi să mergem şi la
tezaurul lui nemărginit unde tot el ne cheamă: "Voi toţi cei însetaţi
veniţi, chiar dacă nu aveţi bani! Veniţi şi cumpăraţi bucate, veniţi şi
cumpăraţi vin şi lapte fără bani şi fără plată! Ascultaţi-mă, dar, şi veţi
mânca ce este bun, şi sufletul vostru va trăi" (Is 55,1-3).
Pr. Ioan Lungu
