Consideraţia la duminica a 4-a Paştelui - Anul C - 2019

"Mielul din mijlocul tronului îi va păstori şi-i va conduce la izvoarele apelor vieţii" (Ap 7,17)

În mod tradiţional duminica de astăzi este numită duminica lui Isus Bunul Păstor, dar astăzi este şi Ziua Mondială de Rugăciune pentru Vocaţii, a 56-a zi, în special pentru vocaţii la viaţa de apostolat, unde preoţi şi laici să lucreze împreună, pentru ca Biserica lui Cristos să nu ducă lipsă niciodată de mesageri buni şi sfinţi. "Curajul de a risca pentru promisiunea lui Dumnezeu" este tema de meditat şi analizat pentru anul 2019. "Veniţi după mine şi vă voi face pescari de oameni" (Mc 1,17), a spus Isus la începutul misiunii sale. Pescarii de oameni vor sta în cer lângă Isus, cel mai mare pescar de oameni. Papa Francisc spunea: "Chemarea Domnului nu este un amestec al lui Dumnezeu în libertatea noastră; nu este «o cuşcă» sau o greutate care ni se pune pe spate. Dimpotrivă, este iniţiativa iubitoare prin care Dumnezeu ne vine în întâmpinare şi ne îndeamnă să intrăm într-un proiect măreţ, la care vrea să ne facă părtaşi, oferindu-ne perspectiva orizontului unei mări mai ample şi a unui pescuit supraabundent". Alături de bucuria unui pescuit supraabundent aici pe pământ, va fi dincolo bucuria "şederii înaintea tronului lui Dumnezeu, unde cel care stă pe tron îi va adăposti în cortul său; nu le va mai fi foame şi nici nu le va mai fi sete, nu-i va mai arde soarele şi nici arşiţa. Căci mielul din mijlocul tronului îi va păstori şi-i va conduce la izvoarele apelor vieţii, iar Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor" (Ap 7,15-17).

Diavolul care ştia de veşnicia fericită a pescarilor de oameni, a creat în popor încă din Vechiul Testament falsa opinie că numai preoţii trebuie să fie crainicii lui Dumnezeu, iar restul oamenilor trebuie să fie simpli spectatori şi chiar critici exigenţi ai acestora. Mi-amintesc două cazuri din Biblie, când Dumnezeu a corectat această falsă opinie, în primul caz, Eldad şi Medad au început să profeţească în tabără, adică să vorbească de Dumnezeu. Imediat cineva a mers la Moise şi i-a spus ceea ce fac ei şi i-a cerut să-i oprească. Şi ce i-a răspuns Moise? "Eşti gelos pentru mine? Să dea Dumnezeu ca tot poporul Domnului să fie alcătuit din proroci, şi Domnul să-şi pună Duhul lui peste ei" (Num 11,29). Al doilea caz, când apostolul Ioan a văzut pe cineva că scoate diavoli în numele lui Isus şi l-a oprit pentru că nu era dintre apostoli. Şi ce i-a spus Isus? "Nu-l opriţi, căci nimeni care face o minune în numele meu nu poate îndată să mă vorbească de rău, pentru că cine nu este împotriva noastră este pentru noi" (Mc 9,39-40).

Dorinţa lui Dumnezeu exprimată prin Moise încă din Vechiul Testament ca tot poporul să devină un popor de profeţi, s-a împlinit prin Isus, care a făcut din toţi care cred în el, cum spune sfântul Petru: "O seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu şi l-a câştigat ca să fie al lui, ca să vestiţi puterile minunate ale celui ce v-a chemat din întuneric la minunata sa lumină" (1Pt 2,9). Trebuie să spunem aici că Isus le-a dat apostolilor funcţia de "administratori credincioşi ai tainelor lui Dumnezeu" (1Cor 4,1) în Biserica sa, dar misiunea de a predica evanghelia a dat-o fiecărui om care crede în el: "Mergând în toată lumea, predicaţi evanghelia la toată făptura! Cine va crede şi va fi botezat se va mântui; iar cine nu va crede va fi condamnat" (Mc16,15-16). "Oricine va da mărturie pentru mine înaintea oamenilor, voi da şi eu mărturie pentru el înaintea Tatălui meu cel din ceruri. Însă pe oricine mă va renega înaintea oamenilor, îl voi renega şi eu înaintea Tatălui meu, cel din ceruri" (Mt 10,32-33).

De aceea, ucenicii Domnului: unii predică în biserici, alţii predică în familii, alţii predică la locul de muncă, alţii predică pe străzi, alţii predică prin scrierile lor, alţii prin arta lor; dar nimeni nu este scutit de a predica. Numai preoţii, leviţii, fariseii şi cărturarii Legii Vechi credeau că sunt singurii autorizaţi să facă această misiune şi cum unii dintre ei nu intrau în împărăţie, nu-i lăsau nici pe alţii să intre: "Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor ipocriţi! Voi închideţi împărăţia cerurilor înaintea oamenilor: nici voi nu intraţi şi nici pe cei care ar voi să intre nu-i lăsaţi să intre" (Mt 23,13).

Fariseii şi cărturarii care de multe ori închideau oamenilor împărăţia cerurilor erau geloşi şi pe Isus care predica şi le spune oamenilor adevărul mântuitor, adevăr datorită căruia oamenii plecau de la ei (cf. In 11,48), de aceea au pus la cale un plan ca să-l ucidă pe Isus (cf. In 11,51) şi acum căutau un motiv ca să-l dea la moarte întinzându-i fel de fel de capcane. Evanghelia de astăzi surprinde răspunsul lui Isus la cerinţa lor presantă de a le spune "dacă el este Cristos" (cf. In 10,24), motiv suficient pentru a-l da la moarte, iar Isus se prezintă pe sine ca fiind "Bunul Păstor", adică, Mesia care îşi cunoaşte, care îşi iubeşte şi care se jertfeşte pentru oile sale ca un "Miel blând" (cf. Is 53,7-8), pentru a le da "viaţa cea veşnică", căci pentru asta Isus a venit în lume (cf. In 6,39; 17,2); iar viaţa veşnică înseamnă în primul rând cunoaşterea Tatălui care l-a trimis (cf. In17,3). Oile, creştinii, ucenicii, care primesc viaţa de la Isus sunt pentru totdeauna în mâna sa (cf. In 17,12; 18,9) şi de aceea ele se bucură de o siguranţă veşnică. Tatăl însuşi i-a încredinţat Fiului aceste oi; şi întrucât nimeni nu este mai mare decât Dumnezeu Tatăl, nimeni nu le poate răpi din mâna lui (cf. In 10,29). Aceste afirmaţii au îmbărbătat mereu comunitatea creştină încercată de persecuţii şi de erezii. A aparţine lui Isus înseamnă a-i aparţine lui Dumnezeu însuşi pentru totdeauna aşa cum Fiul aparţine Tatălui şi Tatăl aparţine Fiului în unitatea iubirii, Duhul Sfânt.

De ce o fi asemănat Domnul Isus pe credincioşii săi cu oile? Iată câteva caracteristici ale oilor: Oaia este un animal care nu se poate apăra. Oaia este un animal căruia îi place să stea în turmă. Ea nu poate trăi singură. Oaia este supusă şi ascultătoare. Oaia este un animal care nu are în sine ceva nefolositor. Oaia este un animal care nu umblă după mărire, după şefie. Numai lupii îmbrăcaţi în piei de oaie umblă după şefie peste oi. Păstorul este conducătorul oilor. Oaia este un animal care cunoaşte păstorul fără greş. Oile nu se luptă între ele (cf. Iac 4,1). "Oile mele ascultă glasul meu, eu le cunosc şi ele vin după mine" (In 10,27). Oile Domnului Isus (oamenii născuţi din nou) au firea lui, de aceea îl ascultă. Oile sunt imaginea sa, oaia fără glas dusă la înjunghiere (cf. Is 53,7-8; Fap 8,32). Numai lupii strecuraţi în turmă nu ascultă de Isus şi de păstorii lui. Cum să asculte păcatul de sfinţenie? Cum să asculte ura de dragoste? Cum să asculte minciuna de adevăr? Sunt legi peste care nu se poate trece.

Ascultarea este o însuşire a oilor sănătoase. Credinţa adevărată le duce la ascultare, iar ascultarea le creşte şi le limpezeşte chipul lui Cristos din ele. Iudeii, pentru că erau necredincioşi, nu puteau să asculte de Domnul Isus. Ca să-l poţi urma cu adevărat pe Domnul Isus, trebuie să te părăseşti pe tine, voia ta, calea ta şi planurile tale. De asemenea, trebuie să părăseşti căile şi sfaturile oamenilor, care nu au Duhul şi felul de a fi al lui Cristos. Aici se cere o hotărâre puternică şi gata de jertfă. Dar cine vrea, poate. Mântuitorul nostru îl ajută.

În prima lectură, Duhul Sfânt a voit să-i păstreze pe Paul şi Barnaba pentru o misiune specială (cf. Fap 13,2). Aceştia trebuiau să ia drumul primei călătorii misionare. În toate oraşele ei intră în sinagogi şi le adresează iudeilor din diaspora "vestea cea Bună că promisiunea făcută părinţilor s-a împlinit odată cu învierea lui Isus". Peste tot oamenii se deschid credinţei. În special la Antiohia Pisidiei, o mare mulţime de oameni acceptă, primesc anunţul celor doi.

Isus le spunea odată ucenicilor săi: "Amintiţi-vă cuvântul pe care vi l-am spus: «Nu este sclavul mai mare decât stăpânul său»! Dacă m-au persecutat pe mine, vă vor persecuta şi pe voi; dacă au păzit cuvântul meu, îl vor păzi şi pe al vostru" (In 15,20)! Bunăvoinţa de care s-au bucurat apostolii, ca şi în cazul lui Isus, a dezlănţuit repede gelozia şi persecuţiile din partea iudeilor, persecuţii care vor duce la separarea Sinagogii de Biserică (cf. Fap 13,45-52). De aici înainte Cuvântul predicii apostolice va "ţâşni" liber spre toate marginile pământului; refuzat de evrei cărora era mai întâi adresată predica, Cuvântul nu mai cunoaşte acum hotarele naţionale sau rasiale şi poate comunica viaţa cea veşnică tuturor oamenilor de bunăvoinţă de pretutindeni: Cristos, lumina pentru luminarea neamurilor, trebuie să fie dus pretutindeni de către predicatorii evangheliei (cf. Fap 13,47). Cine respinge anunţul vestitorilor se închide în orizonturi periculoase; în schimb, cine primeşte acest anunţ şi i se alătură, cunoaşte încă de pe acum bucuria vieţii veşnice şi puterea Duhului Sfânt care întăreşte pe cel care este prigonit datorită evangheliei, datorită dragostei pentru Cristos.

Odată cu viziunea mulţimii imposibil de numărat a celor mântuiţi (cf. Ap 7,9.14-17) înţelegem marele adevăr că, după lunga noapte de trudă şi suferinţă prin care trec răscumpăraţii Domnului Isus, vine ziua fără sfârşit a mângâierilor şi binecuvântărilor dumnezeieşti în care nici un nor n-o va mai umbri. Mielul stă în mijlocul scaunului de domnie al lui Dumnezeu împreună cu Mireasa (Biserica) sa. Acolo sus, după ce am fost pe pământ "pescari de oameni pentru Dumnezeu", după ce am fost una cu Isus în planul divin de mântuire şi în suferinţă, vom fi şi una cu el, prin Isus, în fericire. Unitatea, iată-i pe Dumnezeu Tatăl şi pe Dumnezeu Fiul. Unitatea, iată starea tuturor adevăraţilor copii ai lui Dumnezeu. Unitatea, iată împărăţia lui Dumnezeu cu oamenii.

Pr. Ioan Lungu