Reflecţie la DUMINICA  XIII  DE  PESTE  AN  „B”

Să nu avem nici o teamă, Isus este acela care ne va elibera de boli şi moarte.

Ascultând în Evanghelia de astăzi cum Isus a vindecat cu atâta uşurinţă boala veche şi fără leac a unei femeii ce suferea de 12 ani, şi apoi cum a înviat cu aceeaşi uşurinţă pe fiica lui Iair, scoţând din ea otrava păcatului şi a morţii, noi credem cu tărie că vindecările miraculoase şi învierile trupeşti, începute de Isus la venirea sa în lume, vor continua şi se vor desăvârşi la venirea sa de-a doua.

Prima lectură de astăzi, luată din Cartea Înţelepciunii (cf. Înţ 1,13-15; 2,23-24), răspunde astăzi la una dintre întrebările cele mai grele ale omenirii: de unde moartea?. Nu numai că moartea oamenilor nu vine de la Dumnezeu, dar Dumnezeu nici n-a pus otravă de moarte în om, nici nu se bucură de moartea omului. Moartea a intrat în lume prin invidia diavolului.

Încă din Vechiul Testament, Dumnezeu, prin profeţii săi, ne-a vorbit despre  faptul că El ne va salva de moarte. Astfel prin:

- profetul Isaia (745-695 îC) ne spune: „Morţii vor învia, şi cei care zac în morminte se vor ridica” (Is 26,19).

- profetul Daniel (606-534) ne spune: „Cei care dorm în ţărâna pământului se vor scula” (Dan  12,2).

- profetul Ezechiel (592-570) ne spune: ”Iată, vă voi deschide mormintele voastre şi vă voi scoate din ele” (Ez 37,12).

Înainte de venirea sa în lume, Isus Cristos i-a spus Tatălui său ceresc: „Părinte, cruţă-l pe om, vreau să mor eu în locul lui”. Şi, într-adevăr, Isus a venit pe pământ, a îndurat dureri şi chinuri, şi apoi a murit pe Cruce şi a înviat pentru ca noi oamenii să putem fi vindecaţi şi înviaţi.

În fiecare duminică facem sărbătoare pentru că Isus a înviat, pentru că Isus a învins suferinţa şi moartea noastră, cu moartea şi învierea sa. Din ziua învierii lui Isus nu ne mai temem de moarte. Iată ce a promis Isus : “Cine crede in Mine, chiar daca moare, va trai. Si oricine traieste si crede in mine nu va muri niciodata" (In 11,25,-26).

André-Marie Ampère (1775-1836), a fost un fizician si matematician francez. Acesta fiind întrebat odată cum vor învia morţii, a luat un pumn de pilitură de fier şi a amestecat-o cu un pumn de pământ. Apoi a luat un magnet şi cu el a separat pilitura de fier de pământ. Apoi a adăugat : “Dacă un magnet poate separa pilitura de fier de pământ, atunci şi Dumnezeu va putea să adune trupurile noastre din ţărâna pământului?”

Răscumpăraţi de pedeapsa păcatului şi a morţii, la Crucea lui Isus de pe Golgota, ne putem socoti deja înviaţi prin credinţa şi speranţa pe care le avem.

Chiar de la începutul creştinismului, credincioşii au crezut că tărie în învierea morţilor. Astfel a fost cazul sfântului Sabin (+ 304), episcop de Spoleto, Italia. Pentru credinţa sa în Cristos, a fost arestat şi duşi în faţa judecătorilor păgâni din Assisi, dar el nu s-a înspăimântat. Guvernatorul Ventuzian i-a spus:”Cum de îndrăzneşti să îndupleci poporul să părăsească zeii noştri şi să urmeze un mort pe cruce? Tu numai te prefaci că nu ştii, că Isus după moarte a înviat!” Guvernatorul schimbând vorba îi zise: „Este în puterea ta să alegi ca să jertfeşti zeilor noştri şi să trăieşti, ori să mori în chinuri groaznice, aşteptând învierea promisă de Învăţătorul tău! Atunci sfântul Sabin a răspuns: „Aceasta este dorinţa mea cea mai arzătoare, să mor şi apoi să înviez ca Mântuitorul meu!” Atunci Ventuzian a poruncit să i se taie mâinile episcopului Sabin şi să fie schingiuit până la moarte. Cu mâinile tăiate sfântul Sabin s-a întors spre cei arestaţi şi condamnaţi la moarte împreună cu el, şi i-a încurajat în credinţa învierii unde vor primi înapoi trupurile sfâşiate; iar ei rezistat împreună cu el, atât promisiunilor cât şi ameninţărilor, atât chinurilor cât şi morţii.

Sfânta Perpetua (+ 202), era o mamă profund creştină. Ea nu a putut fi înduplecată cu nimic, ca să se lepede de Isus, mort şi înviat pentru dânsa. Dusă în faţa călăilor pentru a fi chinuită în chipul cel mai îngrozitor, ea le-a spus călăilor: „Astăzi voi judecaţi peste noi, dar în curând voi veţi fi judecaţi de Mântuitorul nostru. Însemnaţi-vă bine chipurile noastre, ca să ne recunoaşteţi la judecata de apoi şi la învierea de pe urmă!”

Karl Friedrich Stumpf Brentano (+ 1884) profesor de istorie la Insbruck, fiind pe patul de moarte, şi-a chemat soţia şi copiii şi le-a zis: „Ştiinţa, frumuseţea, onoarea, puterea, bogăţia, toate acestea sunt nimic fără credinţă. Numai credinţa te ţine drept şi cinstit în viaţă şi la moarte”. Apoi cu mâna tremurândă, făcu tuturor semnul Crucii pe frunte lor, şi apoi adormi în Domnul.

Dar iată ce ne spune sfântul Paul astăzi: “Fraţilor, aşa cum vouă vi s-au dat cu generozitate toate darurile, credinţa, cuvântul şi cunoaşterea lui Dumnezeu, acest zel şi această dragoste pe care le aveţi de la noi, tot aşa şi fapta voastră de dragoste să fie făcută cu generozitate” (2Cor 8,7-8).

Viaţa, vindecarea şi învierea sunt daruri ale lui Dumnezeu pentru noi. Ca să ne învrednicim de ele, noi trebuie să dăruim altora din ceea ce am primit de la Dumnezeu. Dăruind, îi spunem semenului nostru că vrem ca el să trăiască şi şi să fie fericit. In funcţie pe câţi i-am fericit în această viaţă prin faptele noastre bune, vom primi şi noi bucurie în cer.

Din secolul I, datează o legendă despre Toma, ucenicul, care a fost trimis de Cristos în India. Toma a fost angajat de regele ţării, Gundaphorus să coordoneze lucrarea de construcţie a unui palat. Regele i-a dat banii necesari pentru angajarea de lucrători şi pentru achiziţionarea materialelor de construcţie. Toma a dat banii la săraci, în acelaşi timp asigurându-l pe rege că palatul se înălţa în ritm constant. Dar pentru că tot amâna să îi arate cum evolua lucrarea, regele a devenit suspicios. În cele din urmă, nemaiputând răbda, l-a chemat pe Toma şi l-a întrebat: „Mi-ai construit palatul?” „Da”, a răspuns Toma. „Atunci vom merge ca să îl vedem acum,” a dispus regele. Toma i-a răspuns: „Acum nu îl poţi vedea, însă când vei părăsi această lume, îl vei privi cu ochii tăi. Ţi-am înălţat palat în ceruri prin dăruirea banilor tăi săracilor împărăţiei tale.”

Regele, furios, a poruncit ca Toma să fie aruncat în temniţă. Iar în noaptea ce a urmat s-a gândit şi a chibzuit cum să îl execute. „Hm, am să ordon să fie ars pe rug!” Însă în chiar acea noapte a murit fratele regelui, care, ajuns în ceruri, a văzut palatul pregătit de Toma pentru rege. Imediat a cerut să-i fie îngăduit să se întoarcă pe pământ. Cererea i-a fost ascultată şi trupul mort a prins din nou viaţă. Înviatul a mers şi i-a povestit regelui  despre palatul care îl aşteaptă în ceruri. Toma a fost eliberat din închisoare, iar regele şi fratele lui au devenit creştini.

Un mare scriitor spaniol, Lope de Vega (1562-1635), se afla pe patul de moarte. Viaţa i se derula înaintea ochilor ca un film. A avut multe succese şi întreaga sa viaţă a fost copleşita de multe aplauze. I-a entuziasmat şi încântat pe oameni cu cele peste o mie de piese de teatru. Trăise doar pentru succes. N-ar fi trebui sa fie mulţumit acum la sfârşitul unei vieţi aşa de rodnice?

Când se apropie ceasul din urmă, deodată a început să vadă lucrurile altfel. Medicul care-l îngrijea îi spuse plin de admiraţie: Puteti sa muriti fericit. Lumea nu va va uita niciodată. Veţi intra în istorie. "Domnule doctor, îi spuse muribundul, abia acum înteleg: înaintea lui Dumnezeu este mare doar acela care a lucrat pentru slava lui Dumnezeu şi pentru mântuirea sufletelor. Aş da  acum toate aplauzele vieţii mele, dacă în schimbul lor mi s-ar mai adăuga încă o faptă bună!".

O tânăr, pe nume Andrei, mărturisşte: “Un preot mi-a spus ca atunci când întâlnesc un cerşetor, să mă gândesc că Isus este cel care îmi cere ceva, prin intermediul lui. Şi cum să îl refuzi pe Isus? Cum să nu-i dai din toată inima tot ceeea ce ai mai bun, Celui care te iubeşte atât de mult, Celui care ţi-a dat tot ceea ce ai şi eşti?”  “Cine dă săracilor, împrumută pe Dumnezeu” (Prov 19,17)

                                                                                                            Pr. Ioan Lungu