Reflecţie la sărbătoarea Întâmpinării Domnului, 2019.

Va intra în templul său Domnul pe care voi îl căutaţi, mesagerul alianţei pe care îl doriţi (cf. Mal 3,1).

Pentru a împlini Legea lui Moise, Maria şi Iosif vin la templu cu Isus care, fiind primul născut, trebuie să fie prezentat. Evanghelia relatează acest eveniment pentru a scoate în evidenţă calea pe care trebuie s-o urmeze Isus pentru a-şi împlini misiunea de Mântuitor.

Sărbătoarea de astăzi este „o memorie simultană a Fiului şi a Mamei, adică celebrarea unui mister de mântuire înfăptuit de Cristos, la care Sfânta Fecioară a fost intim unită ca Mamă a Slujitorului în suferinţă, ca înfăptuitoare a unei misiuni care-i revenea vechiului Israel, şi ca model al noului popor al lui Dumnezeu, care primind suferinţa şi prigoana, este încercat constant în credinţa şi speranţa lui.

De sărbătoarea Întâmpinării Domnului, la patruzeci de zile după naşterea Domnului, Isus a fost condus de Maria şi Iosif în templu atât pentru a împlini legea lui Moise cu privire la el, dar mai ales pentru ca el să-şi întâlnească credincioşii săi. De atunci oamenii se bucură continuu, pentru că „Isus este lumina spre luminarea oamenilor şi slava poporului său Israel”. Prezentarea Domnului închide festivităţile de Crăciun, iar cu ofranda Fecioarei Maria, pui de porumbel care au fost jertfiţi şi profeţia lui Simeon: "O sabie îţi va străpunge sufletul", deschide calea către Paşti. Deci, oferirea lui Isus Tatălui, în Templu, este un preludiu pentru jertfa de pe cruce.

Maria, datorită unirii sale intime cu persoana lui Cristos, este asociată la sacrificiul Fiului ei. Maria a stat pe Calvar la poalele crucii suferind cu Fiul ei, oferindu-l lui Dumnezeu, consimţind la moartea victimei născute din ea, devenind astfel împreună cu Fiul ei, corăscumpărătoare a lumii, aşa cum de altfel trebuie să devenim noi toţi (cf. Col 1,24). De fapt, Maria a făcut acest act de oferire, de sacrificare a Fiului ei deja în ziua în care l-a prezentat pe Isus la templu pentru tăierea împrejur, când a vărsat primele picături de sânge şi pentru impunerea numelui Isus, care înseamnă “mântuitor de păcate” (Mt 1,21), consimţind încă de pe atunci la sacrificarea lui Isus născut din ea.

Sărbătoarea Întâmpinării Domnului, la patruzeci de zile după naşterea Domnului, când Isus a fost condus de Maria şi Iosif în templu, a fost mai întâi pentru a împlini legea lui Moise cu privire la el, dar mai ales a fost pentru ca Isus să-şi întâlnească credincioşii săi. De atunci oamenii se bucură continuu, pentru că cel prezentat la templu este Isus este  „lumina spre luminarea oamenilor şi slava poporului său Israel”, dar mai ales este „cel care va mântui poporul său de păcate” (Mt 1,21).

La 40 de zile după Naşterea sa, Domnul Isus Cristos a fost dus la Templu pentru a împlini Legea care zice: „Să răscumperi, de asemenea, pe orice întâi-născut de parte bărbătească dintre fiii tăi. Şi când te va întreba fiul tău într-o zi: «Ce înseamnă lucrul acesta?» să-i răspunzi: «Prin mâna lui cea atotputernică, Domnul ne-a scos din Egipt, din casa robiei; şi, fiindcă faraon se încăpăţâna şi nu voia să ne lase să plecăm, Domnul i-a omorât pe toţi întâii-născuţi din ţara Egiptului, de la întâii-născuţi ai oamenilor până la întâii-născuţi ai animalelor. Iată de ce aduc jertfă Domnului pe orice întâi-născut de parte bărbătească şi răscumpăr pe orice întâi-născut dintre fiii mei». Să-ţi fie ca un semn pe mână şi ca un semn de aducere aminte pe frunte, între ochi; căci prin mâna lui atotputernică ne-a scos Domnul din Egipt” (Ex 13,11-16)..

Mântuitorul împlineşte porunca Legii vechi, în numele nostru al tuturor, ca să ne facă pe toţi liberi faţă de Legea veche, dar, totodată, ne cheamă şi să primim Legea cea nouă, puterea de mântuire a credinţei în el, mai tare decât Legea veche, puterea de mântuire a tuturor popoarelor lumii. Această veste bună este darul cel mai de preţ al Întâmpinării Domnului de către dreptul Simeon, de către Ana prorociţa şi de către poporul care se afla la Templu. Fiecare creştin este chemat să întâmpine pe Pruncul Isus şi să-l primească, rostind ca şi Dreptul Simeon: „Ochii mei văzură mântuirea ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor” (Lc 2,30-31). Vederea lui Cristos este împlinirea aşteptării mesianice din Vechiul Testament, iar pentru noi, mântuirea împlinită prin el în Noul Testament, prin care îl vom vedea pe Dumnezeu faţă în faţă şi vom deveni asemenea lui (cf. 1In 3,2).

La acest act de ascultare de un ritual legal, la împlinirea căruia nici Isus și nici Maria nu au fost ţinuţi, nu este numai un act mântuitor, dar mai este şi o lecţie de umilinţă, care încoronează meditaţia asupra misterului Crăciunului, în care Fiul lui Dumnezeu, Mama sa curată şi sfântul Iosif se prezintă smeriţi, după plăcerea Tatălui ceresc.

Astăzi, Domnul oştirilor care este regele gloriei (cf. Ps 24,10), astăzi maiestatea Domnului a intrat în templu şi, iată, casa Domnului s-a umplut de gloria lui (cf. Ez 43,4-5). De fapt când părinţii l-au adus pe Isus în templu, casa Domnului s-a umplut de gloria lui (cf. Lc 2,22). De aceea, împodobeşte-ţi camera ta de nuntă, Sionule, şi primeşte-l pe Mirele şi Regele tău Cristos, pe care Fecioara l-a zămislit, pe care Fecioara l-a născut; pe care Fecioara l-a adorat; pe care Simeon l-a luat braţele sale şi, mulţumind, l-a binecuvântat (cf. Lc 2,28); pe care Ana prorociţa l-a vestit; pe care poporul din templu l-a preamărit, pentru că el a venit să mântuiască pământul.

Astăzi Dumnezeu ne spune; „Iată, eu trimit pe crainicul meu şi va pregăti calea înaintea mea; şi va veni îndată în templul său «Domnul pe care îl căutaţi, vestitorul legământului, pe care îl doriţi». Iată, vine! zice stăpânul universului. Şi cine va putea suporta ziua venirii lui? Cine va putea rămâne în picioare când se va arăta el? Căci el este ca focul topitorului şi ca leşia celui care spală. El se va aşeza să topească şi să curăţe argintul; el va curăţi pe fiii lui Levi, cum se curăţă aurul şi argintul în foc, pentru ca ei să aducă Domnului jertfă întru dreptate. Atunci va plăcea Domnului jertfa lui Iuda şi a Ierusalimului, ca înainte vreme, ca în anii de odinioară” (Mal 3,1-4).

Să alergăm cu toţii în întâmpinarea Domnului, noi, cei care cinstim şi venerăm cu atâta fervoare misterul său; să mergem împreună spre el, cu însufleţire, căci el vine să ne mântuiască prin jertfa crucii. Nimeni să nu lipsească de la această întâlnire, nimeni să nu-şi uite lumânarea. Ba chiar să sporim strălucirea lumânărilor pentru a arăta strălucirea dumnezeiască a celui care se apropie, căci el dă strălucire universului şi îl inundă cu o lumină veşnică, îndepărtând bezna; dar, mai ales, pentru a arăta strălucirea sufletelor noastre, cu care trebuie să mergem în întâmpinarea lui Cristos.

De fapt, aşa cum Mama lui Dumnezeu, Fecioara preacurată, a purtat în braţele sale lumina adevărată şi a dus-o acelora care zăceau în întuneric, tot aşa, şi noi, luminaţi de razele sale să purtăm în inimile şi în mâinile noastre o lumină vizibilă pentru toţi, să ne grăbim să ieşim în întâmpinarea aceluia care este cu adevărat lumina. Căci e clar, întrucât lumina a venit în lume (cf. In 1,9), luminând-o pe când era învăluită de întuneric, şi întrucât ne-a vizitat cel care răsare din înălţime (cf. Lc 1,78), lumina le-a strălucit celor ce zăceau în întuneric şi în umbra morţii (cf. Mt 4,16). Acesta este misterul nostru.

Procesiunea de azi simbolizează drumul spre casa lui Dumnezeu, unde are loc întâlnirea Domnului cu poporul său. Purtând lumânările aprinse, credincioşii îşi aduc aminte că pentru a merge spre Tatăl îl au drept ghid pe cel care este "lumina neamurilor". Mergând în lumina lui credincioşii pot deveni la rândul lor lumini pentru fraţi. De aceea, să înaintăm ţinând în mâini lămpile; să alergăm purtând lumânările, pentru ca, astfel, să arătăm lumina care a strălucit pentru noi şi să evocăm strălucirea pe care ne-o va da această lumină. Ba mai mult, aşa cum am spus puţin mai sus, să devenim noi înşine lumini din lumina sa, căci Isus ne-a zis unuia fiecăruia dintre noi la Botezul nostru: „Voi sunteţi lumina lumii. Nu se poate ascunde o cetate aşezată pe munte. Nici nu se aprinde o candelă şi se pune sub obroc, ci pe candelabru, ca să lumineze pentru toţi cei care sunt în casă. Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre bune şi să-l glorifice pe Tatăl vostru cel din ceruri” (Mt 5,14-16)!

Iar lumina presupune ardere şi consumare a fiinţei noastre pentru Dumnezeu şi pentru mântuirea lumii. „Fraţilor, cum însă copiii au acelaşi sânge şi aceeaşi carne, a devenit şi Isus părtaş cu ei, pentru ca, prin moarte, să reducă la neputinţă pe cel care avea puterea morţii, adică pe diavol, şi să-i                  elibereze pe aceia care, de frica morţii, toată viaţa lor erau reduşi la sclavie” (Evr 2,14-15).

                                                                                                  Pr. Ioan Lungu