Consideraţie la solemnitatea Zilei de Crăciun - Anul A - 2019

"Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi" (In 1,14).

Cu bucurie vă vestesc astăzi alături de sfântul Ioan apostolul, mesajul sfânt al Crăciunului: "Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi" (In 1,14). Da, Dumnezeu s-a făcut om, a venit să locuiască în mijlocul nostru. Dumnezeu nu a fost şi nu este departe, el a fost şi este mereu aproape de noi, el este "Emanuel", Dumnezeu cu noi.

Într-o predică de Crăciun, sfântul Leon cel Mare (400-461), papă, spunea: "Mântuitorul nostru, preaiubiţilor, s-a născut astăzi: să ne bucurăm! Nu este loc pentru tristeţe, atunci când se celebrează naşterea vieţii; aceasta, după ce a învins teama de moarte, ne dă bucuria promisă din veşnicie. Nimeni nu este ţinut departe de această bucurie, căci motivul bucuriei este acelaşi pentru toţi. Domnul nostru, distrugătorul păcatului şi al morţii, negăsind pe nimeni care să fie liber de această vină, a venit să-i elibereze pe toţi. Să tresalte de bucurie sfântul, căci se apropie de triumf. Să se bucure păcătosul, căci este invitat la iertare. Să prindă curaj păgânul, căci este chemat la viaţă. Într-adevăr, Fiul lui Dumnezeu, la împlinirea timpurilor, hotărâtă în profunzimea de nepătruns a planului divin, şi-a asumat natura neamului omenesc pentru a-l reconcilia cu Creatorul său şi, astfel, diavolul, inventatorul morţii, să fie învins prin aceeaşi natură pe care o învinsese" (cf. Predica 1 la Naşterea Domnului, 1-3).

Un bătrân american călătorea spre vest, de-a latul preeriei americane, până a ajuns la marginea Marelui Canion. A măsurat cu ochii priveliştea din faţa lui: un abis de o milă adâncime, 18 mile lăţime şi mai mult de 100 mile lungime. Cu suflarea tăiată a şoptit: "Ceva trebuie să se fi petrecut aici!" Un vizitator sosit în lumea noastră, în perioada Crăciunului, la vederea luminilor, decoraţiunilor, brazilor, paradelor, festivităţilor şi serviciilor religioase, trebuie, de asemenea, să îşi spună: "Ceva trebuie să se fi întâmplat aici!" Şi într-adevăr, ceva s-a întâmplat. În urmă cu peste de 2000 de ani, Dumnezeu a venit să se nască în lumea noastră!

Da, astăzi putem spune ce s-a întâmplat de Crăciun: "Dumnezeu, care era singur şi căruia nimic nu-i era contemporan, a decis să creeze lumea. El a creat lumea cu inteligenţa, voinţa şi cuvântul său şi creaturile au început să existe aşa cum el a voit, şi aşa cum a voit, aşa a făcut. Pentru noi, aşadar, este suficient să ştim doar că nimic nu-i era contemporan lui Dumnezeu. Nimic nu exista în afara lui. Dar, deşi era singur, era multiplu. Căci nu era fără raţiune, fără înţelepciune, fără putere, fără sfat. Toate erau în el şi el era în toate. Când a voit şi cum a voit, el l-a arătat, la timpul fixat de el, pe Cuvântul său, prin care le-a creat pe toate. Cuvântul său, pe care îl ţinea în el însuşi şi era nevăzut de lumea creată, l-a făcut să fie văzut, mai întâi, rostindu-l ca o voce; născând lumina din lumină, el trimite înţelepciunea sa ca Domn pentru creaţie. Şi acest Cuvânt, care la început era văzut doar de el, lumea însă nu-l putea vedea, l-a făcut văzut, pentru ca lumea, văzându-l pe el care apărea, să poată fi mântuită. Acesta este înţelepciunea care, intrând în lume, s-a arătat ca slujitorul lui Dumnezeu. Prin el au fost făcute toate, el însă vine numai de la Tatăl. Acesta a dat Legea şi Profeţii şi, dându-le, i-a constrâns, prin Duhul Sfânt, să vorbească astfel ca, primind inspiraţia de la puterea Tatălui, să vestească hotărârea şi voinţa Tatălui. Cuvântul, aşadar, s-a manifestat, aşa cum spune sfântul Ioan. Într-adevăr, acesta recapitulează cele spuse de profeţi, demonstrând că acesta este Cuvântul prin care toate s-au făcut. El spune astfel: La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu. Toate au luat fiinţă prin el şi fără el nimic nu a luat fiinţă (In 1,1.3). Şi, mai jos, spune: Lumea a luat fiinţă prin el, dar lumea nu l-a cunoscut. A venit la ai săi, dar ai săi nu l-au primit" (In 1,10-11). (cf. Din tratatul Contra ereziei lui Noetus de sfântul Hipolit, preot, cap. 9-12).

Sau mai putem spune împreună cu autorul anonim al Scrisorii către Diognet, o scriere din secolul II creştin: "Nici un om nu l-a văzut pe Dumnezeu, nici nu l-a cunoscut, ci el însuşi s-a manifestat. Şi s-a manifestat nu numai iubitor faţă de oameni, ci şi răbdător, blând, bun, fără mânie şi vrednic de crezare. Căci când nelegiuirea noastră a ajuns la culme şi a devenit clar că răsplata ei, pedeapsa şi moartea, erau iminente, atunci a venit timpul pe care Dumnezeu îl stabilise pentru a-şi face de acum cunoscută bunătatea şi puterea. Milostivindu-se de noi, a luat asupra sa păcatele noastre, l-a dat pe propriul său Fiu ca preţ de răscumpărare pentru noi, pe cel sfânt pentru cei nelegiuiţi, pe cel nevinovat pentru cei vinovaţi, pe cel drept pentru cei nedrepţi, pe cel nepieritor pentru cei care pier, pe cel nemuritor pentru cei muritori" (cf. Scrisoarea către Diognet, cap. 8, 5 - 9, 5).

Un tânăr care a trecut printr-o mare durere s-a rugat astfel: "O, Doamne, nu văd cum o să pot trece peste asta. Dar dacă faţa ta este întoarsă spre mine, cumva cred că am să reuşesc". Şi tocmai pentru a ne învăţa lucrul acesta a venit Mesia: că prin el faţa lui Dumnezeu este mereu întoarsă spre noi. Omul şi Dumnezeu sunt împreună în această afacere dureroasă a istoriei pământului. Nimic nu ne va putea despărţi de dragostea lui (cf. Rom 8,38-39). Într-adevăr: "În nimeni altul nu este mântuire, nici nu este un alt nume sub cer dat oamenilor în care să putem fi mântuiţi" (Fap 4,12). "Numele lui este: Sfetnic minunat, Dumnezeu puternic, Părinte veşnic, Principe al păcii" (Is 9,6).

Sfântul Irineu din Lyon (130-202) spune: "Fiul lui Dumnezeu s-a coborât la noi într-un trup asemănător păcatului" (Rom 8,3), mai întâi, ca să condamne păcatul şi după ce l-a condamnat, să-l arunce afară din trup, apoi, ca să-l provoace pe om să devină asemenea lui, dându-i misiunea de a fi imitatorul lui Dumnezeu, orânduindu-l, sub ascultarea Tatălui, ca să-l vadă pe Dumnezeu şi să devină capabil de Tatăl. Cuvântul lui Dumnezeu, care locuieşte în om, s-a făcut Fiul Omului ca să-l obişnuiască pe om să-l primească pe Dumnezeu şi ca să-l obişnuiască pe Dumnezeu să locuiască în om".

Naşterea Domnului în Betleem ne vorbeşte de veşnica identificare a lui Dumnezeu cu problema omenească. El s-a născut şi a locuit între noi, a învăţat şi a făcut minuni în mijlocul nostru. Pentru mântuirea noastră, a suferit şi a murit, iar pentru îndreptăţirea noastră, a înviat şi s-a glorificat la dreapta Tatălui (cf. Rom 4,25), rămânând totuşi cu noi până la sfârşitul veacurilor (cf. Mt 28,20).

Pe tot parcursul Adventului, prin lecturile biblice de la sfintele Liturghii, ni s-a arătat că Dumnezeu nu se schimbă: El este fidel faţă de sine şi faţă de noi. Acela care a creat lumea este acelaşi care l-a chemat pe Abraham şi care şi-a revelat numele lui Moise: Eu sunt acela care sunt... Dumnezeul lui Abraham, al lui Isaac şi al lui Iacob, Dumnezeu iubitor de oameni, milostiv, îndelung-răbdător, plin de iubire şi de dreptate (cf. Ex 3,14-15; 34,6). Dumnezeu nu se schimbă, el este Iubire dintotdeauna şi pentru totdeauna. Când în sânul Mariei, din voinţa Tatălui şi lucrarea Duhului Sfânt, s-a format Isus, Fiul lui Dumnezeu făcut om, creaţia a atins culmea sa. În noaptea lumii s-a aprins o nouă lumină, care s-a lăsat văzută de ochii simpli ai credinţei, de inima blândă şi umilă a celui care îl aşteaptă pe Mântuitorul. Numai cei care se deschid spre iubire sunt învăluiţi de lumina Naşterii. Aşa a fost în noaptea de la Betleem, şi aşa este şi astăzi.

În majoritatea fast-food-urilor, copiii au la dispoziţie terenuri de joacă cu labirinturi tunelate. Intrarea în aceste tuneluri depinde de capacitatea copilului de a trece testul înălţimii. Dacă au o înălţime mai mare de 1,20 m, au picat testul. Cu alte cuvinte, înălţimea le este biletul de intrare. Şi tot la fel, înălţimea ta (mândria ta) hotărăşte dacă împărăţia adusă de acest Prunc va fi şi ta. Suntem noi gata să ne plecăm pe genunchi în faţa ieslei până la nivelul unui copil, de unde să putem vedea cel mai bine minunea din iesle? "Adevărat vă spun că oricine nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş, cu nici un chip nu va intra în ea" (Lc 18,17).

Psalmistul vestise că "Adevărul va răsări din pământ şi dreptatea va coborî din cer" (Ps 85,12). Sfântul Augustin (354-430), comentând acest verset, spunea: "Adevărul care este în sânul Tatălui a răsărit din pământ, adică din sânul unei mame luate din pământ. Adevărul s-a născut din Maria Fecioară" (En. in Ps 84,13). Adevărul care este în sânul Tatălui a răsărit din pământ, din sânul unei mame. Adevărul pe care cerul nu este îndeajuns să îl conţină a răsărit din pământ, din trupul Mariei. pentru a fi aşezat într-o iesle (cf. Sermones, 185,1)

"Cuvântul s-a făcut trup", a venit să locuiască în mijlocul nostru, este Emanuel, Dumnezeu care ni s-a făcut apropiat. Să contemplăm împreună acest mare mister de iubire, să ne lăsăm inima iluminată de lumina care străluceşte în peştera din Betleem! "Poate să se nască de mii de ori Cristos la Betleem, căci dacă nu se naşte şi în inima mea zadarnică este naşterea lui, căci rămâne tot afară şi fără loc", spunea poetul german, Johannes Scheffler (1624-1677), cunoscut sub pseudonimul Angelus Silesius, în "Pelerinul heruvim".

Dar cum se poate naşte Dumnezeu în mine şi din mine? Căci asta ni se spune azi, că şi din noi vrea să se nască Isus? Dietrich Bonhoeffer (1906-1945), pastor evanghelic german închis în 1943, din cauza opoziţiei politice şi creştine faţă de regimul nazist, a fost executat la doi ani după aceea. În ziua de dinaintea execuţiei, Bonhoeffer a condus un serviciul divin pentru ceilalţi deţinuţi. Unul dintre aceştia, un ofiţer britanic care a supravieţuit, a scris următoarele: "Bonhoeffer mi s-a părut întotdeauna că revărsa o atmosferă de fericire şi bucurie, chiar şi asupra celui mai mic incident, şi un sentiment de recunoştinţă adâncă pentru simplul fapt că era în viaţă. A fost unul dintre puţinii oameni pe care i-am întâlnit vreodată, pentru care Dumnezeu era real şi mereu aproape. În acea duminică de 8 aprilie 1945, pastorul Bonhoeffer a oficiat un scurt serviciu de închinare şi ne-a vorbit în aşa fel că ne-a atins inimile la toţi. A găsit cuvintele cele mai potrivite pentru a exprima spiritul detenţiei noastre şi gândurile şi hotărârile pe care ni le-a insuflat".

Jean-Paul Sartre (1905-1980), un filozof francez, reprezentant al existenţialismului, scriitor, jurnalist şi militant social, de Crăciunul anului 1940 era prizonier într-un lagăr german şi la cererea ortacilor de detenţie a scris piesa de teatru "Bariona" sau "Fiul tunetului". Fecioara Maria, în piesa lui Jean Paul Sartre, tocmai îl născuse pe Isus şi ca orice mamă îl contempla cu duioşie, conştientă şi copleşită de experienţa unică. Cristos e Fiul său, carne din carnea sa şi rod al sânului său. Laptele ei va deveni sângele lui Dumnezeu. Simte deopotrivă că Cristos e Fiul ei şi că e Dumnezeu. Îl priveşte şi se gândeşte: "Acest Dumnezeu e Fiul meu. Această carne divină e carnea mea. El e făcut din mine, are ochii mei şi această formă a gurii lui are forma gurii mele. Îmi seamănă. Dumnezeu îmi seamănă! Un Dumnezeu micuţ care poate fi luat în braţe şi acoperit de sărutări, un Dumnezeu cald care zâmbeşte şi respiră, care poate fi atins şi trăieşte".

Ei bine, da, Dumnezeu vrea să se nască şi în noi, din noi, Vrea să se poată spună despre el că ne seamănă. Dar noi o vrem să semănăm cu el? Fericitul Vladimir Ghika (1863-1954), într-una dintre cugetările sale, spune: "Domnul pentru a te mântui a luat forma ta. Iar acum e rândul tău să o iei pe a lui".

Închei cu gândurile episcopului nostru Iosif Păuleţ din scrisoarea pastorală de Crăciun 2019: "De Crăciun, totul parcă ne invită la bucurie, iar tradiţiile şi obiceiurile noastre ne ajută foarte mult în crearea unei atmosfere frumoase, dar nu trebuie uitat că acestea trebuie să fie doar nişte manifestări exterioare ale principalului motiv de bucurie pe care ni-l oferă Crăciunul: Naşterea lui Isus spre mântuirea noastră veşnică, iar în faţa acestui mister trebuie să ne plecăm genunchii, în semn de adoraţie şi recunoştinţă".

Crăciun binecuvântat tuturor!

Pr. Ioan Lungu