Consideraţie la duminica a treia de peste an - Anul A - 2020 (Duminica Bibliei)

Is 8,23b-9,3; Ps 26; 1Cor 1,10-13.17; Mt 4,12-23

"Isus predica evanghelia împărăţiei şi vindeca orice boală şi orice suferinţă în popor" (Mt 4,23).

Salutăm cu bucurie iniţiativa Sfântului Părinte papa Francisc de a dedica o duminică din anul liturgic cinstirii Bibliei. Biblia este pentru noi ca o mamă care ne hrăneşte zilnic şi pe care tot zilnic o putem îmbrăţişa, dar ca şi mama este bine ca Biblia are o zi a ei în care să o cinstim în mod deosebit.

Mi-a plăcut să văd cum Sfântul Părinte, continuând şi dezvoltând învăţătura lui "Dei Verbum" de la Conciliul Vatican II şi a lui "Verbum Dominini" de la Sinodul despre Cuvântul lui Dumnezeu din 2008, şi-a exprimat intenţia de a institui această duminică a Bibliei încă din 2016 prin scrisoarea apostolică "Misericordia et miseera", ca apoi prin scrisoarea apostolică "Aperuit illis" din 30 septembrie 2019, să stabilească "Duminica Bibliei", în duminica a treia de peste an, solemnitate care va da un nou elan iniţiativei pastorale a Noii Evanghelizări, mişcării ecumenice dintre creştini şi dialogului dintre creştini şi evrei, care au la inimă Biblia.

În dimineaţa zilei de duminică, 26 ianuarie 2020, la ora 10.00, papa Francisc va prezida sfânta Euharistie în bazilica "Sfântul Petru", cinstind Biblia, prin întonarea ei solemnă chiar de la început. Pe altar va fi aşezată cu această ocazie statuia Stăpânei Noastre de la Knock, patroana Irlandei, care va ajunge pentru această ocazie de la sanctuar însoţită de un grup de credincioşi irlandezi. Pentru cei care nu ştiu, apariţia Fecioarei la Knock a avut loc la 21 august 1879, ora 20. Pe vremea aceea locuitorii acelei regiuni a Irlandei erau loviţi de foamete şi sărăcie, şomaj şi emigrare. Apariţia Maicii Domnului la acel moment a fost un semn de speranţă, mângâiere şi încurajare în dificultăţi. Fecioara Maria a apărut pe peretele de sud a bisericii "Sfântul Ioan Botezătorul" din Knock. Cincisprezece persoane -bărbaţi, femei şi copii - de vârste diferite, între şase şi şaptezeci şi cinci de ani, au fost martorii apariţiei pe o ploaie torenţiala de două ore, în timp ce se rugau Rozariul. Deşi ei toţi erau uzi leoarcă, nici o picătură de ploaie nu a căzut în direcţia peretelui bisericii unde a avut loc apariţia şi unde pământul a rămas uscat. Toţi aceşti martori au văzut-o clar pe sfânta Fecioară Maria, îmbrăcată în haine albe, cu un trandafir auriu pe frunte şi o coroană strălucitoare pe cap. În dreapta ei era sfântul Iosif şi în stânga era sfântul Ioan apostol. În spatele lor, pe un altar simplu era apărută o cruce şi Mielul victorios, ca în viziunea din Apocalips, iar de jur împrejur o mulţime de îngeri (cf. Ap 5,11-12). Deşi Fecioara Maria în această apariţie nu vorbeşte, rămâne în tăcere, parcă indicând atitudinea fundamentală în faţa misterului, totuşi întreaga apariţie "vorbeşte", prin prezenţa apostolului Ioan care reprezentă Evanghelia, pe care toţi trebuie să ne-o însuşim şi s-o trăim. Deci, în centrul apariţiei este misterul pătimirii, morţii şi învierii lui Isus, sinteza şi inimă evanghelizării.

Pentru că suntem în "Duminica Bibliei", să vedem mai întâi să vedem ce este Biblia. Cuvântul "Biblie" provine din limba greacă şi înseamnă "carte". Cartea Bibliei este mai mult decât o carte, ea este o bibliotecă care cuprinde 73 de scrieri cu conţinut diferit: istoric, profetic, sapienţial, didactic, normativ, apocaliptic etc. scrieri compuse şi redactate în circa 1500 de ani, atât înainte de Cristos (Vechiul Testament: 46 de cărţi), cât şi după Cristos (Noul Testament: 27 de cărţi). Despre Biblie s-a spus că este scrisoarea lui Dumnezeu către oameni. Dar ea este mai mult decât o scrisoare obişnuită, este o scrisoare de dragoste ce cuprinde o cerere în căsătorie din partea lui Dumnezeu pentru orice om. Dumnezeu, prin Cristos şi Duhul Sfânt, doreşte să intre în cea mai apropiată legătură de dragoste cu orice om şi îi trimite această cerere prin Biblie, aşteptând în acelaşi timp un răspuns sincer. Este cel mai important răspuns pe care omul îl poate da vreodată, căci de el depinde soarta lui veşnică.

Isus Cristos este personajul central al Bibliei, căci întreaga Biblie vorbeşte despre el. Vechiul Testament prezice venirea şi pregăteşte venirea lui în lume. Iar Noul Testament descrie în amănunt împlinirea profeţiilor referitoare la venirea şi lucrarea sa mântuitoare în lumea de păcat. Isus este acela care ne vorbeşte că în Dumnezeu, deşi unic, sunt trei persoane divine distincte: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, persoane divine egale în putere, mărire şi cinste, persoane care se iubesc între ele şi care ne iubesc şi pe noi şi întreaga creaţie: "Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Pentru că Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el" (In 3,16-17). "Nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: ca cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi. 14 Voi sunteţi prietenii mei dacă faceţi ceea ce vă poruncesc" (In 15,13-14). "Iubirea lui Dumnezeu a fost revărsată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat" (Rom 5,5).

Deşi Decalogul dat pe Muntele Sinai a fost scris de însuşi degetul lui Dumnezeu (cf. Ex 31,18), totuşi Dumnezeu pentru a ne da Biblia s-a folosit de oameni cu personalităţi şi stiluri diferite de scriere, cu menţiunea că el singur este autorul ei, căci el însuşi a dictat-o autorilor sacri. De aceea, sfântul Petru, unul din cei cărora Dumnezeu i-a dictat două scrieri din Biblie, spune: "Nicio proorocie n-a fost adusă prin voia omului, ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt" (1Pt 1,21). Dumnezeu i-a inspirat în mod divin pe fiecare dintre scriitorii Bibliei pentru a scrie exact ceea ce a dorit el să transmită lumii. De aceea, sfântul Paul, un alt scriitor căruia Dumnezeu i-a dictat de nişte cărţi biblice, spune: "Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună" (2Tim 3,16-17). Apoi face menţiunea că fiecare cuvânt din fiecare capitol al Bibliei este inspirat de Dumnezeu (cf. 1Cor 2,12-13).

Biblia a fost dată odată pentru totdeauna, pentru beneficiul tuturor creştinilor şi tuturor oamenilor (cf. Iuda 1,3), de aceea nimeni nu are voie să scoată sau să adauge ceva la Biblie fără a cădea sub pedeapsa lui Dumnezeu (cf. Dt 4,2; Prov 30,5-6; Ap 22,17-18), de aceea nimeni nu trebuie să mai caute şi să aştepte o altă Revelaţie.

Biblia este o carte care deţine o autoritate şi o putere pe care nu o are nici o altă carte de pe pământ nu le deţine. Această autoritate şi putere se văd din nenumăratele vieţi care au fost transformate şi schimbate prin citirea ei, căci: "Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii" (Evr 4,12).

Chiar dacă Biblia a fost scrisă de mai bine de 40 de oameni de-a lungul unei perioade de peste 1500 de ani, acurateţea şi relevanţa ei pentru toate timpurile rămân neschimbate. Prin Biblie Dumnezeu răspunde la întrebările vitale ale fiecărui om: Care este scopul vieţii? De unde vin eu? De unde răul în lume? De ce trudesc, sufăr şi mor? Există viaţă după moarte? Cum aş putea ajunge la mântuire? De ce trebuie să mă lupt să fac binele? Apoi Biblia oferă sfaturi şi îndrumări valoroase referitoare la viaţa noastră de zi cu zi, precum: Cum trebuie să mă port în familie şi în societate? Cum pot avea o căsătorie reuşită şi fericită? Cum pot fi un prieten bun? Cum pot fi un părinte bun? Cum pot să mă schimb în caracterul meu? Ce contează cu adevărat în viaţă? Cum aş putea să trăiesc fără să regret trecutul meu? Cum aş putea să-i fiu plăcut lui Dumnezeu? Cum pot găsi iertarea? Cum este posibil să fac faţă momentelor grele şi circumstanţelor nefericite din viaţă? etc.

Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, este asemenea legilor naturii şi chiar mai mult decât atât. Poţi să o ignori, însă o vei face cauzându-ţi durere şi suferinţă, la fel cum s-ar întâmpla dacă cineva ar ignora legea gravitaţiei. Mesajul Bibliei trebuie luat ca un întreg. Biblia nu este o carte din care suntem liberi să alegem numai ceea ce ne place, ea trebuie luată integral. Multor oameni le plac versetele care vorbesc de dragostea lui Dumnezeu, dar nu le plac versetele care vorbesc de judecata lui Dumnezeu împotriva păcătoşilor. Însă, nu putem rupe Biblia şi să alegem din ea doar ceea ce ne place. De aceea şi avertismentul: "Oricine ţine toată Legea, dar o calcă numai într-o privinţă, se face vinovat de toate" (Iac 2,10). Mă uitam pe o statistică a accesării cărţilor biblice Online şi am văzut o diferenţă uriaşă între accesarea cărţii Cântării Cântărilor care expune poetic dragostea lui Dumnezeu faţă de om şi accesarea Profeţilor mici care vorbesc tot poetic despre pedepsele care îi aşteaptă pe păcătoşi. Regelui David i-a plăcut iubirea lui Dumnezeu faţă de el atunci când l-a luat de la stână şi l-a făcut rege biruitor de uriaşi (cf. 1Sam 17,31-51), dar nu i-a mai plăcut porunca contra adulterului (cf. 2Sam 11,2-5). Şi aşa cum David a experimentat bucuria iubirii, a experimentat şi durerea şi urmările păcatului.

Deşi toată Scriptura ne învaţă că Isus Cristos este singura Cale, singurul Adevăr şi singura Viaţă şi că nu este altă de mântuire decât prin el (cf. In 14,6, Fap 4,12) şi că nu va trece cerul şi pământul ca toate lucrurile referitoare la el şi la noi să nu se împlinească (cf. Mt 5,17-18), totuşi sunt oameni şi chiar unii creştini care deşi pecetluiţi cu "lumina" lui Isus la Botez, urmează încă întunericul (cf. In 3,19). Martoră în acest sens ne este o parte din lumea creştină din toate timpurile, parte descrisă bine în lectura a doua de astăzi (cf. 1Cor 1,10-13.17), care în loc să-l urmeze pe Isus în numele căruia au fost botezaţi şi astfel să trăiască în pace şi armonie cu el şi cu semenii, urmează încă vrăjmaşul cel vechi şi trăiesc în dezbinaţi cu Isus şi cu semenii.

La polul opus ne este prezentat astăzi psalmistul, ale cărui cuvinte le-am împrumutat şi le-am cântat astăzi, psalmist care este imaginea adevăratului credincios în care străluceşte încrederea totală în Cel care este lumina, mântuirea şi tăria vieţii sale. Iată ce spune el: "Domnul este lumina şi mântuirea mea, de cine mă voi teme? Domnul este apărătorul vieţii mele, de cine mă voi înfricoşa? Un lucru cer de la Domnul şi pe acesta îl caut: să locuiesc în casa Domnului în toate zilele vieţii mele, ca să privesc frumuseţea Domnului şi să vizitez sanctuarul său. Cred că voi vedea bunătăţile Domnului pe pământul celor vii. Aşteaptă-l pe Domnul, fii tare, întăreşte-ţi inima şi nădăjduieşte în Domnul" (Ps 27,1.4,13-14)!

Dar şi celelalte două lecturi propuse pentru duminica de astăzi, adeveresc mesajul Bibliei: Refuzul lui Dumnezeu este întuneric şi moarte, iar primirea lui este lumină şi viaţă. Mai întâi prima lectură, (cf. Is 9,1-4) pentru a cărei înţelegere trebuie să citim şi un capitol înainte. Două mari personaje domină Isaia 8: Unul, nespus de preţios şi de mângâietor, este Mesia cel promis simbolizat în apele Siloe, care înseamnă "trimis" (cf. In 9,7) şi celălalt, aflat la polul opus, este înspăimântătorul Asirian, puternicul vrăjmaş al lui Israel. Pentru că poporul l-a refuzat pe Cel dintâi, a avut de-a face cu cel de-al doilea, fiind acoperit, copleşit de "apele multe şi vijelioase" aducătoare de întuneric şi moarte. Exact ca la primul păcat când omul l-a refuzat pe Dumnezeu, a căzut sub jugul amar al celui rău. În timp ce cap. 8 se încheie cu "întunericul greu" în care Israel umblă ca un orb, bâjbâind, din cauza neascultării, Isaia 9, 1-3 de unde este luată prima lectură de astăzi se deschide cu "o mare lumină" strălucind înaintea poporului ales. Citarea acestui pasaj în evanghelia zilei (cf. Mt 4,12-23), ni-l arată în acţiune pe Mesia cel promis venit tocmai în mijlocul celor care odinioară l-au respins. Zabulon şi Neftali, adică Galileea neamurilor, este locul unde Isus, lumina lui Dumnezeu a strălucit pentru oamenii aflaţi în întuneric (cf. In 9,5), căci Cafarnaum care face parte din teritoriul lui Dumnezeu doborât cândva de Asirian în întuneric şi moarte, simbol al omului neascultător doborât de satan în întuneric şi moarte, a văzut lumina prin venirea lui Isus care predica evanghelia împărăţiei şi vindeca orice boală şi orice suferinţă în popor" (Mt 4,23) şi acum prin cei care au primit lumina lui a fost "înălţat până la cer" (cf. Mt 11,23), ca simbol al ridicării tuturor păcătoşilor dispuşi să iasă din întunericul păcatelor lor şi să-l urmeze pe Isus, Lumina (cf. In 1,9), după exemplul primilor ucenici. Simon şi Andrei, Iacob şi Ioan, sunt doar primii dintr-un lung şir de oameni care până la revenirea lui Isus în slavă, vor veni la credinţă de pe întreaga faţă a pământului. Şi pentru unul fiecare dintre noi, prin întruparea lui Cristos, a sosit clipa decisivă, ca să primim lumina Cuvântului lui Dumnezeu şi apoi să o dăm mai departe, aşa cum simbolic face în noaptea de Paşti, când se administrează Botezul. Fericită va fi ziua când ne vom hotărî să trăim după Cuvântul lui Dumnezeu făcut trup în Cristos, căci nu o vom uita niciodată (cf. Mt 19,27-29)!

Cuvântul lui Dumnezeu este o lumină dată de Dumnezeu pentru cărările vieţilor oamenilor (cf. Ps 119,105). Avem trei sfinţi cu numele de Francisc iubitori şi vestitori ai Cuvântului lui Dumnezeu, care deşi trecuţi din viaţă la Domnul, continuă să facă bine sufletelor: Sfântul Francisc din Assisi (1181-1226), diacon, care l-a copiat pe Isus în zelul său pentru câştigarea sufletelor, care ştia Biblia pe de rost că a putut să o vândă şi să dea preţul ei săracilor şi care o predica pretutindeni mai mult cu viaţa decât cu vorbele. Sfântul Francisc Xaveriu (1506-1552), preot, care îşi spunea mereu cu sfântul Paul: "Vai mie dacă nu vestesc evanghelia!" (1Cor 9,16), care a străbătut India, Malacca, Insulele Moluce şi alte insule încă în stare sălbatică, pentru a le duce vestea cea bună a mântuirii prin Cristos. El spunea: "În aceste locuri, foarte mulţi nu se fac creştini, deoarece nu este cine să-i facă creştini. Deseori îmi vine în minte să străbat universităţile din Europa, mai ales pe cea din Paris, să strig pretutindeni ca un nebun şi să-i apostrofez cu aceste cuvinte pe cei care au mai multă ştiinţă decât iubire: «Vai, cât de multe suflete sunt excluse din cer şi aruncate în iad din cauza voastră»". Sfântul Francisc de Sales (1567-1622), episcop, care a lăsat magistratura pentru Evanghelie, a inventat un nou stil de evanghelizare: tipărea predicile sale pe foi volante, folosindu-se de un limbaj simplu şi atrăgător, şi le lipea pe la porţile caselor sau le strecura sub uşile caselor. "Toate le fac pentru evanghelie, ca să am şi eu parte de ea" (1Cor 9,23). Să spunem şi să facem şi noi la fel! Amin.

Pr. Ioan Lungu