Consideraţie la solemnitatea Epifania Domnului - Anul A - 2020

Is 60,1-6; Ps 72; Ef 3,2-3a.5-6; Mt 2,2; Mt 2,1-12

"Magii, căzând la pământ, l-au adorat pe Prunc şi, deschizând tezaurele lor, i-au oferit daruri: aur, tămâie şi smirnă" (Mt 2,11).

Dacă ziua Crăciunului este ziua când Dumnezeu în Duhul său Sfânt şi-a oferit darurile sale divine omenirii căzute în păcat, daruri sintetizate în persoana lui Cristos şi a mântuirii sale, Epifania Domnului este ziua în care oamenii care au fost chemaţi la mântuire prin Cristos vin cu daruri de recunoştinţă, prin acelaşi Cristos şi în Duhul Sfânt, la Tatăl ceresc.

Dacă la Crăciun, Dumnezeu Tatăl, în Duhul Sfânt, şi-a descoperit darul mântuirii sale prin Cristos, poporului său ales căruia i-a dat promisiunile şi legămintele (cf. Rom 9,4), de Epifanie, Dumnezeu îşi descoperă planul său de mântuire şi popoarelor păgâne, care şi ele fac parte din rândul copiilor săi. Acest adevăr sublim, anunţat voalat prin profeţi în Vechiul Testament: "Vor umbla neamuri la lumina ta şi regi, în strălucirea zorilor tale. Ridică-ţi ochii împrejur şi priveşte: toţi se adună şi vin spre tine! Fiii tăi vin de departe şi fiicele tale sunt purtate pe braţe" (Is 60,3-4). "Toate neamurile pământului te vor adora pe tine, Doamne" (Ps 72,11). a fost confirmat şi întărit prin Isus şi apostoli, în Duhul Sfânt, în Noul Testament. "Mulţi vor veni de la răsărit şi de la apus şi vor şedea la masă în împărăţia cerurilor în timp ce fiii vor fi izgoniţi afară în întuneric" (Mt 8,11-12). "Nişte magi din Răsărit au sosit la Ierusalim şi întrebau, spunând: «Unde este regele nou-născut al iudeilor Căci am văzut steaua lui la răsărit şi am venit să-l adorăm»" (Mt 2,1-2). "Dumnezeu mi-a fost făcut cunoscut misterul care nu a fost cunoscut fiilor oamenilor din celelalte generaţii aşa cum este revelat acum sfinţilor săi apostoli şi profeţi prin Duhul: că păgânii sunt împreună-moştenitori, formează un singur trup şi sunt împreună părtaşi ai promisiunii, în Cristos Isus, prin evanghelie" (Ef 3,3-6).

Pentru a înţelege cât mai bine solemnitatea de astăzi care ne vorbeşte despre descoperirea şi chemarea la mântuirea lui Dumnezeu a tuturor popoarelor şi a tuturor oamenilor de pe pământ, în Cristos, prin puterea Duhului Sfânt, propun să analizăm câteva nume importante cuprinse în lecturile biblice de astăzi:

1. EPIFANIE. Epifanie este un cuvânt luat din limba greacă şi care înseamnă descoperire şi manifestare şi este în legătură cu descoperirea şi manifestarea lui Isus Cristos. De aceea, solemnitatea de astăzi cuprinde trei sărbători, trei manifestări, trei descoperiri ale lui Isus. După ce Isus s-a descoperit chiar de la naşterea sa păstorilor din Betleem care furnizau miei pentru jertfele de la templul din Ierusalim (cf. Lc 2,8-14), astăzi Isus se descoperă ca mântuitor întreg poporului evreu, la Botezul său în râul Iordan, ca Mesia, ca Fiu la Tatălui, zămislit de la Duhul Sfânt şi născut din Fecioara Maria (cf. Mt 3,13). Tot astăzi sărbătorim momentul când Isus se descoperă ca mântuitor şi Dumnezeu popoarelor păgâne, reprezentate prin magi (cf. Mt 2,2). Şi tot astăzi Isus se descoperă ca Dumnezeu mântuitor şi tuturor ucenicilor săi, creştinii, spre mărirea credinţei lor, când face primul său semn divin, schimbând apa în vin, la nunta din Cana (cf. In 2,1-11). Pentru fiecare din aceste trei momente celebrate astăzi într-o singură sărbătoare au un conţinut bogat de învăţături, Biserica Latină a purces la celebrarea lor şi separat.

2. ISUS ŞI MARIA. Magii intrând în casă au găsit doar Copilul şi pe mama lui. Absenţa capului familiei în cadrul povestirii pare intenţionată. Evanghelistul Matei urmăreşte începuturile mântuirii şi de aceea vorbeşte doar despre Dumnezeu, despre Prunc şi despre mama lui. Maria este Femeia care prezintă lumii rodul binecuvântat al sânului său. Regina Mamă îl prezintă pe Regele născut. Asemenea lui Solomon, urmaşul lui David, care i-a pus mamei sale un tron lângă tronul său (cf. 1Rg 2,19), Isus, adevăratul urmaş al lui David, şi-a luat şi el mama lângă el, aşa cum i-au găsit magii (cf. Mt 2,11). Asta arată că bucuriile lui Isus vor fi şi bucuriile Mariei, iar durerile lui Isus vor fi şi durerile Mariei (cf. Lc 2,35). Primele generaţii de creştini au sesizat frumuseţea tabloului şi, înainte de orice sciziune petrecută în sânul creştinătăţii, au imortalizat forţa acelui mesaj în frescele din catacombe şi apoi în sculptură: Maria aşezată pe tron, avându-l în braţe pe rege, pe pruncul Isus. Cine îl onorează pe rege o face fericită pe mamă.

3. EVREII. Evrei sunt primii destinatari ai mântuirii divine prin Cristos, căci "izraeliţii au înfierea, slava, legămintele, darea Legii, slujba dumnezeiască, făgăduinţele, patriarhii, şi din ei a ieşit, după trup, Cristos, care este mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci" (Rom 9,4-5). Sunt primii din lista mântuiţilor, dar nu şi singurii, aşa cum i-au înşelat profeţii lor mincinoşi şi aşa cum a fost înşelat şi profetul Iona. Unii dintre profeţi şi înţelepţi au încercat să corecteze această credinţă greşită a evreilor, amintindu-le de iubirea universală a lui Dumnezeu pentru omenire. Ei, "poporul ales", trebuiau să fie un început care să aprindă în toate popoarele pământului flacăra credinţei. Aşa cum citim în Evanghelia de astăzi ei cunoşteau toate profeţiile referitoare la mântuitorul Isus, dar nu s-au pus la drum pentru a ajuta nişte păgâni să-l găsească pe Mesia (cf. Mt 2,5-6). Dumnezeu i-a forţat să devină apostolii ai mântuirii sale printre păgâni, făcându-i ori să fie cotropiţi, ori duşi robi la păgâni.

Abia odată cu venirea lui Isus această idee a prins rădăcini solide. Cristos "a făcut una din cele două" grupuri, evrei şi celelalte neamuri, "dărâmând zidul despărţitor" (Ef 2,14).

4. MAGII, nişte regi înţelepţi şi preoţi păgâni din Orient, care îl căutau pe Dumnezeu cel adevărat şi mântuirea lui, citind în cărţile: creaţiei, tradiţiilor popoarelor şi folclorul universal (cf. Rom 1,20). Ei sunt cei despre care vorbea Isus: "Mulţi vor veni de la răsărit şi de la apus şi vor şedea la masă în împărăţia cerurilor în timp ce fiii vor fi izgoniţi afară în întuneric" (Mt 8,11-12). Ei sunt cei profeţiţi ca venind din Madian, Efa şi Saba să se închine Domnului şi aducându-i darurile lor (cf. Is 60,1-6). Ei sunt cei credincioşi care au fost profeţiţi ca binecuvântaţi în Abraham (cf. Gen 12,3). Ei sunt simbolul celor înţelepţi şi bogaţi care vor veni alături de cei săraci pentru a primi mântuirea. Dacă eroul grec Ulise tânjea după Itaca, locul său de baştină, Magii, asemenea lui Abraham, au pornit la drum la glasul divin al stelei şi au ajuns să cunoască mântuirea lui Dumnezeu (cf. Evr 11,2; 13,14). Evanghelia armeană, o scriere din secolul VI, se precizează că magii sunt trei şi că se numeau: "Gaspar, Melchior şi Baltazar". În procesiunea spre adevărul şi lumina lui Cristos întruchipată de convoiul magilor din Răsărit, noi vedem astăzi marea procesiune a Bisericii, "o mulţime imensă, pe care nimeni nu putea să o numere, din toate naţiunile şi rasele, popoarele şi limbile" (cf. Ap 7,9).

5. STEAUA. Steaua indică drumul credinţei plin de riscuri, asemănător celui parcurs de Abraham care "a plecat din pământul său fără să ştie unde merge" (Evr 11,2). Steaua are însă o semnificaţie biblică precisă în alcătuirea povestirii despre magi. Este steaua profetizată de Balaam, fiul lui Beor, bărbatul cu ochi deschişi: "O stea se ridică din Iacob, un sceptru se înalţă în Israel" (Num 24, 17). Steaua este aici simbolul unui rege, iar textele iudaice anterioare evanghelistului o explică în sens mesianic; vorbesc despre regele Mesia promis lui David, ca izvor de binecuvântare pentru toate neamurile care urmau să îndrepte spre Ierusalim: "Regii din Tarşiş şi ai insulelor vor oferi daruri, regii din Seba şi din Saba vor aduce tribut. Toţi regii se vor prosterna înaintea lui, toate popoarele îl vor sluji... În el vor fi binecuvântate toate neamurile pământului şi toate neamurile îl vor preamări" (Ps 72/71,10.11.17). După o tradiţie orientală, împărtăşită şi la Roma, un nou astru apare în cer la naşterea unui om important. Văzând acel astru, magii au înţeles că se născuse regele aşteptat de iudei. Vestala Sibila vede în steaua din Palestina naşterea adevăratul împărat al omenirii, iar împăratul Cezar August care voia să-şi facă sieşi in templu, ridică un templu şi un altar dedicat adevăratului Dumnezeu şi adevăratului Împărat, Isus, pe care l-a numit Ara Coeli - Altarul Cerului. Creştinii au transformat acest sanctuar într-o biserică închinată Pruncului şi Maicii sale.

6. SCRIPTURILE. Ştiinţele naturale nu sunt de-ajuns pentru a-l afla pe Dumnezeu. Este nevoie de cuvântul Revelaţiei. Acum magii sunt călăuziţi şi de Scripturile sacre ale lui Israel (cf. Mih 5,2), iar steaua le reconfirmă că sunt pe drumul cel bun. Abia au lăsat Ierusalimul, au văzut din nou steaua care mergea înaintea lor până când a ajuns deasupra locului unde se afla pruncul şi s-a oprit. Semn că nu era o stea ca celelalte. Sfântul Ioan Gură de Aur (354-407) spune: "Steaua nu este un astru pierdut pe firmamentul cerului: merge înaintea lor, îi conduce, cvasi trăgându-i de mănă în plină zi. O numesc stea pentru că este un semn luminos pe cer. În realitate este un mesager divin, un înger, care se opreşte deasupra casei copilului. Singuri nu l-ar fi găsit. Ştiau că se născuse regele iudeilor, aflaseră că trebuie să meargă spre Betleem, dar nu cunoşteau exact casa. Steaua s-a oprit deasupra casei" (cf. Mt 2,9). Creaţia şi înţelepciunea oamenilor, fără Revelaţia Scripturilor, nu conduc la ţintă.

7. DARURILE MAGILOR. Darurile magilor sunt o profeţie şi o vorbire peste veacuri despre Cristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul. Prin cele trei daruri ale lor, magii, şi-au mărturisit public credinţa lor în Isus: Magii i-au adus aur, recunoscându-l rege. Magii i-au adus tămâie, recunoscându-l ca Dumnezeu. Magii i-au adus smirna îmbălsămării prevestind moartea lui ca preţ de răscumpărare pentru orice om. Darurile magilor şi schimbarea traseului de mers, ne vorbesc despre datoria noastră de a ne converti şi de a da mărturie despre mântuirea pe care am primită în Cristos. Darurile noastre pentru Dumnezeu, aşa cum ne spune rugăciunea asupra darurilor: "Te rugăm, Doamne, priveşte cu bunăvoinţă la darurile Bisericii tale; ea nu-ţi mai aduce aur, tămâie şi smirnă, ci pe Acela care este simbolizat, jertfit şi primit prin aceste daruri, pe Isus Cristos, care vieţuieşte şi domneşte în vecii vecilor. Amin". Să ne amintim de cuvintele lui Cristos: "Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi discipolii mei: dacă aveţi dragoste unii faţă de alţii" (In 13,35). "Mergi şi vinde tot ce ai şi dă săracilor şi apoi vino şi urmează-mă" (Mt 19,21). Să nu uităm niciodată de îndemnul lui Isus: "Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei, văzând faptele voastre bune să-l preamărească pe Tatăl vostru cel din ceruri" (Mt 5,16). Darurile noastre oferite semenilor noştri aflaţi în necazuri şi lipsuri, sunt văzute şi primite de Isus ca un act de adoraţie, de apostolat şi de mulţumire pentru darul mântuirii, aşa cum ne spune istorioara celui de-al patrulea mag, ajuns mai târziu la întâlnirea cu Isus, fiind reţinut de nişte fapte de caritate, căci iubirea va dăinui veşnic (cf. 1Cor 13,8). Acela care îl caută pe Dumnezeu şi apoi îl mărturiseşte cu viaţa şi faptele lui, după ce va fi trecut chiar prin valea întunecată a morţii, va ajunge la limanul mântuirii şi la masa veşnică pregătită în cer de Domnul. Este banchetul mesianic cântat de psalmist şi de profet (cf. Ps 22/23; Is 25,6).

Închei cu rugăciunea zilei care spune aşa: "Dumnezeule, care, prin steaua călăuzitoare, l-ai descoperit astăzi neamurilor pe Fiul tău unul-născut, dă-ne, te rugăm, harul, ca noi, care te-am cunoscut prin credinţă, să ajungem să privim chipul măririi tale! Prin Cristos Domnul nostru. Amin".

Pr. Ioan Lungu