Considerație la duminica Floriilor, Anul A, 2020

Is 50,4-7; Ps 22; Fil 2,6-11; Mt 21,1-11; Mt 26,14-27,66; 27,11-54.

„S-a umilit pe sine făcându-se ascultător până la moarte, până la moartea pe cruce. Pentru aceasta, și Dumnezeu l-a înălțat și i-a dăruit numele care este mai presus de orice nume” (Fil 2,8-9).

Această duminică se numește „a Floriilor” pentru că în această duminică copiii credincioși ai lui Israel, după ce au văzut minunea învierii lui Lazăr din Betania, Lazăr cel mort și îngropat de patru zilei, l-au recunoscut pe Isus ca Mesia și l-au aclamat cu „Osana” (Doamne mântuiește-ne acum) și cu refrenul "Binecuvântat să fie împăratul care vine în numele Domnului! Pace în cer și mărire întru cei de sus" (cf. Mt 21,9)!, purtând în mâini ramuri de palmier, ramuri prin care îl recunoșteau ca adevăratul lor rege salvator, dar „rege” care va suferi și va muri pentru salvarea lor, după cum spuneau profeții (cf. Is 53,10), iar ramurile de palmier sunt atât simbolul bucuriei (cf. Ps 92,4) cât și simbolul martiriului.

Învierea lui Lazăr a fost un punct de cotitură, un moment de separare a apelor pentru cei din Israel, un timp de dare pe față a sentimentelor față de Isus. Cei care așteptau mântuirea lui Dumnezeu l-au aclamat pe Isus ca rege și mântuitor al lor, iar potrivnicii mântuirii, aliații diavolului și ai morți, au ținut sfat cum să-l dea la moarte pe Isus, voind să împiedice mântuirea lui Israel și a lumii întregi. Dar tocmai moartea lui Isus avea să fie biruința asupra diavolului și a morții, avea să fie „otrava” care-i va răpune pașnic pe toți potrivnicii mântuirii oamenilor.

Cu duminica Floriilor am intrat în ceea ce numim „Săptămâna mare și sfântă”, pentru că mari și sfinte sunt evenimentele liturgice și de har pe care le vom trăi. Noi știm că apostolul și evanghelistul Matei sub a cărui îndrumare ne apropiem în anul acesta de Cristos mântuirea noastră, ni-l prezintă pe Isus ca pe Mesia lui Dumnezeu în care se împlinesc toate profețiile divine referitoare la mântuirea oamenilor, căci el este Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii (cf. In 1,29), Miel simbolizat și prefigurat în toate jertfele Vechilului Testament: „Domnul a găsit cu cale să-l zdrobească prin suferință… Dar, după ce își va da viața ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânță de urmași, va trăi multe zile... ca un miel pe care-l duci la măcelărie și ca o oaie mută înaintea celor ce o tund, n-a deschis gura” (Is 53,10.7). Ei bine, trebuie să spunem că și intrarea lui Isus în Ierusalim a fost și ea o împlinire a unor profeții mântuitoare. În primul rând, de Florii, Isus a împlinit profeția referitoare la „Mielul pascal” care trebuia ales cu cinci zile înainte de sacrificare (cf. Ex 12,3). Isus este adevăratul Mielul fără meteahnă și matur care trebuia ales cu cinci zile înainte de jertfă și pus deoparte. Dar Isus este și regele din neamul lui David care va domni prin blândețe și smerenie, „care nu-și va înălța glasul pe uliță, trestia frântă nu o va zdrobi și fitilul care abia mai fumegă nu-l va stinge (cf. Is 42,2-3), căci el este regele prin care Tatăl ceresc va da tuturor celor care îl urmează, o împărăție (cf. Lc 12,32), o împărăție de slavă împreună cu el, unde să stea la masă cu el (cf: In 17,24), ba chiar să fie serviți de el (cf. Lc 12,37). Dar, Isus este și Regele Mire care vine să-și salveze mireasa, care vine blând și smerit ca să nu o sperie (cf. Zah 9,9).

Deși Mesia, așa  cum am văzut mai sus, a fost descris de profeți ca un rege iubitor, blând și smerit, diavolul prin aliații săi profeții mincinoși și apoi prin fariseii și cărturarii mândri, a lucrat mult pentru amăgirea poporului, prezentându-l pe Mesia ca un rege războinic, răzbunător și dur cu dușmanii, care va întemeia o împărăție pământească care va supune și va impune teamă în toate popoarele, pentru ca atunci când Mesia va veni în adevărata sa față de rege iubitor de oameni, blând și smerit, cu împărăție sa cerească în care vor intra toți cei care vor dobândi caracterul său de iubire, blândețe și smerenie, să fie refuzat și lepădat.

O bună perioadă de timp amăgirea a funcționat, căci chiar Ioan Botezătorul care a fost trimis să-i pregătească calea și pe oameni pentru primirea lui, l-a prezentat ca pe unul cu „securea”, cu „ciurul” și cu „lopata” în mână, gata de separare a drepților de păcătoși și nu gata de mântuire (cf. Mt 3,10-12; Lc 3,9). Dar s-a luminat când l-a văzut pe Isus alături de păcătoși intrând în apele Iordanului pentru a se boteza cu păcatele omenirii, spre pocăință, înțeles misterul și l-a prezentat apoi pe Isus ca pe „Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii” (In 1,29). Dacă Ioan Botezătorul s-a luminat mai ușor, apostolii, ca și mulțimile care îl urmau, s-au luminat mai greu, întrebând de răsplata pământească ce o vor primi că l-au urmat (cf. Mt 19,27), și chiar urcând la Ierusalim unde Isus urma să moară pentru mântuirea lumii, așa cum Isus a prezis de cel puțin trei ori (cf. Mc 8,31; 9,31;10,33), ei tot la o împărăție pământească se gândeau, dorind să stea care de-a dreapta și care de stânga lui în împărăția sa (cf. Mc 10,37), ba chiar se certau care dintre ei să fie cel mai mare în această împărăție pământească (cf. Lc 22,24). Abia după învierea lui din morți s-au luminat în această privință, așa cum vom vedea.

Isus a venit să ne liniștească aici pe pământ și să ne facă fericiți pe deplin în viața veșnică. Însă toată această liniște și fericire a noastră îl vor costa pe Isus „chinuri și moarte”, pe care el le va accepta cu bucurie. Se spune că mieii de jertfă din vechime erau aduși cu alai la altarul de jertfă și cu siguranță dacă aceștia ar fi putut conștientiza ceea ce urmează să li se întâmple ar fi murit înainte de jertfă. Isus Mielul nostru de Paști, deplin conștient că urmează să fie jertfit pentru păcate poporului său, a făcut astăzi o sărbătoare din confirmarea lui ca jertfă din partea Tatălui, a făcut chiar bucuria vieții lui din aceasta, căci niciodată până acum Isus n-a mai făcut sărbătoare de bucurie ca la intrarea lui în Ierusalim pentru jertfă (cf. Mt 21,1-11). Bucuria lui Isus va continua cu gestul spălării picioarelor, ca prefigurarea a spălării păcatelor lumii (cf. In 13,4-7). Bucuria lui va continua cu oferirea trupului său spre mâncare și oferirea sângelui său spre băutură, care vor deveni medicamente ale nemuririi pentru noi, adică spre înviere (cf. In 6,54). Bucuria lui Isus va continua cu vânzarea lui Iuda pe care a privit-o ca o preamărire a sa și a noastră (cf. In 13,; 17,1). Bucuria lui va culmina cu dăruirea „Duhului său” (cf. Mt 27,50), care înseamnă dăruirea Duhului Sfânt pe care l-am pierdut prin primul păcat. De aceea pictorii și sculptorii care au înțeles „Misterul lui Cristos”, îl înfățișează pe Isus zâmbind pe cruce. Iar noi citind și meditând pătimirile și moartea Domnului, le numim „Evanghelie”, adică „veste bună”.

Este înălțător ceea ce ne spune sfântul Paul în lectura a doua de astăzi, cum că Isus nu s-a dat înapoi de la nimic din ceea ce a fost necesar pentru mântuirea noastră: supunere, umilire, lepădare de sine, suferință și moarte (cf. Fil 2,6-11), iar toate acestea de bunăvoie și cu bucurie. Și tot la fel de înălțător este faptul ceea ce sfântul Paul ne spune un capitol mai înainte: „Căci, cu privire la Cristos, vouă vi s-a dat harul nu numai să credeți în el, ci să și pătimiți pentru el” (Fil 1,29).

Așa cum ne spune prima lectură, Isus regele mesianic din neamul lui David, s-a umilit și a intrat în Ierusalim, călărind pe animalul săracului, asina și puiul ei (cf. Zah 9,9), niște animale necurate (cf. Lev 11,26), simbolul evreilor păcătoși publici și al păgânilor, în viziunea fariseilor, cărturarilor și preoților iudei. Da, necurați erau pentru aceștia evreii păcătoși publici și păgânii (cf. Ier 2,24; Rom 1,20-21), de aceea credeau că și numai întâlnirea cu ei îi spurcă (cf. In 18,28), de aceea se spălau cu grijă pe mâini când se întorceau acasă (cf. Mc 7,4). Sfântul Ieronim ne spune că Isus cerând să i se aducă asina și puiul ei, el și-a exprimat dorința fierbinte de a-i mântui și pe evrei și pe păgâni. arătând prin asta disponibilitatea lui de a aduce mântuirea celor săraci și disprețuiți care vor crede în el și care vor intra în triumf împreună cu el în cer (cf. Ap 7,9-10). Ei bine, dacă acești oameni disprețuiți se vor supune domniei lui, vor deveni mai albi decât zăpada în fața lui Dumnezeu (cf. Is 1,18; Ps 51,9), vor deveni curați ca el (cf. 1In 3,3) și vor intra în paradis împreună cu el, ca tâlharul care s-a convertit pe cruce (cf. Lc 23,40-43) și ca sutașul păgân care s-a convertit la cruce (cf. Mt 27,54).

Cât de dispuși suntem să ne lepădăm de sine și să ne umilim pentru mângâierea și mântuirea fraților noștri considerați „din urmă”? Lepădarea de sine și smerenia sunt „hainele lui Dumnezeu” și mulți sfinți le-au îmbrăcat, după exemplul lui Isus, chiar dintre regi, ca sfinții: Ludovic al IX-lea al Franței, Elisabeta a Ungariei, Liutberga a Saxoniei, care i-au slujit pe săraci și leproși, nu numai în nevoile lor trupești, dar mai ales s-au îngrijit de sufletele lor, și astfel au ajuns mari și glorioși acolo unde contează, adică în cer.

După ce am citit, vestea cea bună, Evanghelia „pătimirilor Domnului”, și tragem concluzia logică și spunem că, Isus a mers de bunăvoie la pătimire și moarte, ba chiar cu „dor” (cf. Lc 22,15), ba chiar așteptând 33 de ani acest moment, căci ne iubea și ne voia fericiți alături de el în cer. Amintesc iar cuvintele sfântului Paul: „vouă vi s-a dat harul nu numai să credeți în el, ci să și pătimiți pentru el” (Fil 1,29). Pe toți cei care se declară și se recunosc că sunt ai lui, Isus îi chemă să-și ia și ei crucea în fiecare zi și să-l urmeze. Pentru Isus noi oamenii de mântuit am fost crucea lui, pe noi ne-a asumat la întrupare (cf. In 1,14), păcatele noastre le-a luat asupra sa la Botezul său în Iordan (cf. Mt 3,15; In 1,29), pentru noi a acceptat să fie făcut una cu păcatul nostru (cf. 2Cor 5,21), chiar părăsit de Tatăl ceresc (cf. Mt 27,46). Regele Robert al Angliei (sec. XV), a fost rănit de o săgeată otrăvită. Noaptea un soldat a venit și i-a supt otrava din rană pentru a trăi. La noi Regele regilor, Isus, a supt otrava din rana soldatului, ca acesta să trăiască.

Și pentru noi crucea pe care după poruncă trebuie să o luăm în fiecare zi (cf. Lc 9,23), este în primul rând mântuirea aproapelui nostru. Apostolii care la început s-au opus urcării lui Isus la Ierusalim (cf. Mt 16, 22), au înțeles până la urmă „crucea” pe care și-au luat-o zilnic, mergând în lumea întreagă cu „Evanghelia mântuirii” (cf. Ef 1,13) și murind până la urmă cu toții ca martiri pentru mântuirea lumii. Regii sfinți: Cazimir al Poloniei, Venceslau al Boemiei, au murit pentru trăirea și predicarea Evangheliei. Vestirea Evangheliei continuă și va continua până când toți oameni o vor auzi (cf. Mt 24,14). În cartea “Crimă și Pedeapsă” a scriitorului rus, Feodor Dostoievski (1821-1881), criminalul Raskolnikov are o discuție cu Sonia, o prostituată. Ea a ajuns la aceasta ocupație din cauză că tatăl ei era un bețiv, iar frații și surorile ei mai mici flămânzeau. Ea suferea cumplit în această stare impusă ei de împrejurările amare. Sonia care se ruga mult pentru mântuirea ei și a altora, îi dădu lui Raskolnikov o cruce și îi citi din Evanghelie. Acest fapt a avut ca rezultat că un ucigaș nedescoperit s-a predat el însuși poliției, a plecat în Siberia, și a început o viață nouă. Să ne gândim la valoarea apostolatului. Să ne gândim la cât de mulți au murit și mor încă pentru vestirea Evangheliei. Conform datelor adunate de „Agenția Fides”, în cursul anului 2019 au fost uciși în lume 29 de misionari. La noi în țară din fericire, cel puțin oficial, nu se mai moare pentru predicarea Evangheliei, dar se ia în râs, se marginalizează, se stigmatizează, căci dușmanii mântuirii nu pot sta liniștiți (cf. Ap 12,12). Noi ce riscuri ne-am asumat pentru răspândirea Evangheliei, pentru mântuirea semenilor, căci cei care discreditează misiunea Bisericii și lucrătorii ei onești, sunt destui. Mulți strigă la vinovații fără vină, dar noi ce facem pentru mântuirea adevăraților vinovați? Isus a mers astăzi de bunăvoie la cruce. Apostolii și mulți misionari din toate păturile sociale au trudit și au murit cu bucurie pentru Evanghelie, pentru mântuirea oamenilor, asemenea lui Isus. Să ne înscriem și noi în această listă de fericiți, care este transcrisă în cer, în Cartea Vieții (cf. Ap 3,5). Amin.

                                                                                                    Pr. Ioan Lungu