Reflecţie la INCHIEREA MISIUNILOR POPULARE ŞI A VIZITEI ICOANEI MAICII DOMNULUI DE LA CACICA, ÎN PAROHIA ROMANO CATOLICĂ, VATRA DORNEI

„Şi de unde mie fericirea aceasta să vină la mine maica Domnului meu” (Lc 1,43).

În perioada 5-8 mai, 2013, în Parohia Romano-Catolică Vatra Dornei, au avut loc misiuni populare, cu tema: „Fericirile familei creştine”, misiuni pregătite şi predicate cu înţelepciune de sus, de Pr. Prof. Dr. Daniel Iacobuţ, profesor la Institutul Teologic din Iaşi. Cele şase meditaţii au condus credincioşii la descoperirea fericirilor: de a fi vizitaţi de Dumnezeu şi Maica Domnului; de a fi recunoscători lui Dumnrzeu pentru darurile primite; de a ne încrede în fidelitatea promisiunilor lui Dumnezeu; de a asculta şi împlini Cuvântul lui Dumnezeu; de a descoperi sfânta Liturghie ca, inimă, izvor şi culme vieţii de credinţă; şi de realiza nevoia noastră de ajutor şi să ne rugăm. Şi tot în acest timp am invitat-o la noi, alături de Isus, pe acest plai mioritic, pe acest: „picior de plai şi gură de rai”, şi pe Maica Domnului de la Cacica, însoţită de părinţii franciscani: Pr. Pal Cristian şi Fr. Sava Marius.

Cu frumoasele cuvinte luate din Evanghelia de primire a Icoanei Maicii Domnului de la Cacica (cf. Lc 1,39-55), cu aceste cuvinte pline de uimire şi bucurie ale Elisabetei la primirea Mariei, îmi încep şi eu Reflecţia mea, tot cu uimire şi bucurie, pe marginea Misiunilor populare şi a „Peregrinatio Mariae” din 5-8 mai 2013, din Parohia noastră romano-catolică, Vatra Dornei, decanatul de Bucovina, dieceza de Iaşi, România.

Credincioşii romano-catolici din Vatra Dornei, asemenea Elisabetei (cf. Lc 1,43), dar şi asemenea tinerei familii de la Cana Galieii (cf. In 2,1-12), şi-au deschis inima pentru a-i primi pe Isus şi Maria în inimile şi casele lor, dând astfel curs planului pastoral propus de episcopul nostru Petru Gherghel, pentru cei trei ani dedicaţi familiei şi căsătoriei creştine, 2010-2013, de a se desfăşura misiuni populare cu tema familiei şi a căsătoriei creştine şi de a primi vizita Icoanei miraculoase de la Cacica, în fiecare parohie din dieceza noastră de Iaşi.   

Iată cum şi-a încheiat episcopul nostru Petru Gherghel, Scrisoare pastorală, „Familia, legământ de iubire, leagănul vieţii şi sanctuarul iubirii”, de la 25 octombrie 2010: "Har şi pace de la Domnul nostru Isus Cristos şi ocrotire prin mijlocirea Maicii Domnului, patroana diecezei noastre”. Iar în interviul său de după întâlnirea sa cu tinerii diecezei, de la Pildeşti, 4 mai 2013, episcopul nostru a spus iar: “Exemplul Maicii Domnului, care l-a primit pe Isus în sânul ei, şi slujirea ei generoasă faţă de voinţa lui Dumnezeu, reprezintă cea mai grăitoare lecţie de credinţă şi împlinire a planului lui Dumnezeu pentru viaţa lumii şi pentru familiile noastre”.

Mulţumim cu această ocazie tuturor creştinilor catolici, tuturor creştinilor fraţi ortodocşi, şi nu în  ultimul rând tuturor preoţilor oaspţi, care au binevoit să fie alături de comunitatea noastră la acest ceas de bucurie şi sărbătoare. Şi-i mai invităm să mai vină pe frumoasele noastre meleaguri.

Prima întrebare pe care trebui să ne-o punem acum la final de misiuni şi de vizită a Icoanei miraculoase de la Cacica, este aceasta: Care este avantajul invitaţiei şi primirii lui Isus şi Maria în parohiile şi sufletelor noastre, cu ocazia misiunilor şi a „Peregrinatio Mariae”? Iar răspunsul este acesta: Primul avantaj este acela pe care l-au avut şi tinerii soţi de la Cana Galileii, care i-au invitat la nunta lor, pe Isus şi pe Maria. Maria a observat rapid că mirilor li s-a terminat vinul, iar Isus le-a rezolvat imediat problema. Vinul în sfânta Scriptură este simbolul oricărei bucurii. Poate în multe familii de ale noastre, lipseşte vinul, adică bucuria: înţelegerii, armoniei, păcii adevărate, a credinţei, a speranţei în ceva mai bun, a dragostei sincere, a copiilor credincioşi şi ascultători, a lucrurilor necesare, etc. Maria le observa cu atenţie, le prezintă lui Isus, iar Isus „umple până sus toate vasele noastre goale de bucurie” (cf. In 2,1-12).

Iar a doua întrebare pe care trebuie să ne-o punem, este aceasta: Unde trebuie chemaţi să intre şi lăsaţi să lucreze, Isus şi Maria? La această întrebare răspund cu un exemplu: Undeva într-o comunitate ca a noastră, s-au ţinut nu de mult timp misiuni populare spre trezire sufletească. Iar despre aceste misiuni populare s-a vorbit prin toate împrejurimile. Cineva dintr-o localitate vecină, auzind de ele, a voit să viziteze biserica în care s-au ţinut aceste misiuni populare. Cum nu ştia locul unde este biserica, l-a întrebat pe primul poliţist care îşi făcea serviciul pe stradă, poliţist care din fericire era un bun creştin catolic, şi un membru al bisericii: „Domnule poliţist, unde este locul în care a avut loc mare renaştere spirituală în urma misiunilor populare? Atunci poliţistul, şi-a descheiat uniforma, a dus mâna la inimă şi a spus: „Aici este locul unde a avut loc renaşterea spirituală, în urma misiunilor populare”! Tot în inima şi sufletul nostru trebuie să fie locul unde să aibe loc renaşterea spirituală.

Iar o a treia întrebare pe care trebuie să ne-o punem astăzi, poate fi şi aceasta: Care trebuie să fie darul nostru pentru Isus şi Maria, care în aceste zile au venit la noi? La această întrebare răspund tot cu un mic exemplu: În regiunea Provence, din Franţa, există o iesle foarte frumoasă, dar şi o istorioară interesantă. Se povesteşte că în noaptea în care s-a născut Isus la Betleem, toţi păstoraşii veniţi la iesle, i-au adus lui Isus şi Maria, daruri; însă unul a venit cu mâinile goale şi de aceea, ceilalţi păstoraşi îi reproşau acest fapt. El însă cu ochii mari cât cepele, vrăjit parcă, îl contempla pe Prunc în braţele mamei sale. Atunci interveni Fecioara Maria în apărarea sa şi le spuse celorlalţi păstori: Vă înşelaţi: acest păstoraş îi aduce Pruncului divin şi mie, darul cel mai de preţ: uimirea şi convertirea sa.

Dragostea imensă a lui Dumnezeu faţă de oamenii păcătoşi, l-a umplut de uimire şi i-a dat un imbold sfânt spre convertire. Şi Elisabeta i-a adus Mariei ce îl purta pe Isus în sânul ei feciorelnic, darul uimirii sale: „Şi de unde mie fericirea aceasta să vină la mine maica Domnului meu” (Lc 1,43). Şi sfântul Ioan apostol şi evanghelist, i-a adus în dar lui Isus, uimirea sa: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât l-a dat pe Fiul său Unul-născut” (In 3,16). De aceea, şi noi oamenii de astăzi, conştienţi de nevrednicia noastră, să ne umplem de uimirea unei aşa de nobile vizite, a regelui Cristos şi a reginei Maria în comunitatea şi familiile noastre, dar în acelaşi timp să găsim şi noi drumul spre convertire, pentru a mulţumi astfel lui Dumnezeu pentru darurile primite.

Un mare dar gratuit şi nemeritat, ni s-a făcut nouă în aceste zile binecuvântate! De ce? Pentru că Dumnezeu ne iubeşte şi ne vrea convertiţi şi fericiţi veşnic în cer.

Să nu uităm că prima predică a lui Isus de la începutul misiunii sale, a fost o chemarea la convertire: „Convertiţi-vă şi credeţi în Evanghelie”! (Mc 1,15). Să nu uităm că prima predică a apostolilor, după Rusalii, a fost tot o chemare la convertire: „Convertiţi-vă pentru a primi darul” (cf. Fap 2,38). Să nu uităm că prima chemare a Mariei din orice apariţie de pe glob, a fost, este şi va fi, chemarea la convertire şi la pocăinţa pentru păcate. În multe apariţii şi în multe icoane, Maria, asemenea lui Isus, a fost văzută plângând, şi uneori cu lacrimi de sânge, pentru că mulţi oameni de astăzi nu se mai întorc de la păcate, nu-şi mai plâng păcatele, şi nu mai fac pocăinţă pentru ele (cf. In 11,36; Lc 13,34; Mt 26,36).

Pe când împăratului Teodosie al bizanţului (347-395), care a comis multe crime la Tesalonic, în anul 390, şi apoi a voit să intre în catedrala din Milano, sfântul episcop Ambrozie (339-397), l-a oprit.  Şi când Teodosie se apăra că şi David a ucis şi a intrat în Casa lui Dumnezeu, sfântul Ambrozie i-a replicat: “Fă şi tu pocăinţa lui, şi apoi vei putea intra” (cf. 2Sam 12,16.20)! Şi Petru a plâns după păcatul său (cf. Mt 26,75). Şi noi trebuie să ne plângem păcatele pentru a intra în cer.

Tare am bucura noi pe Dumnezeu şi pe sfânta mamă Biserică, dacă după misiunile populare şi vizita Icoanei miraculoase de la Cacica, ne-am putea uimi de nevrednicia noastră şi de darurile primite, gratis şi nemeritat, asemenea sfântei Elisabeta, asemenea sfântului Ioan apostol, şi asemenea acelui păstoraş de la iesle, şi asemenea multora alţi oameni; tare i-am bucura apoi, dacă şi noi ne-am converti şi am începe o viaţă nouă, asemenea lui David, păstoraşului din povestire şi lui Petru; iar în urma convertirii noastre, am mulţumi ca cei de la nunta din Cana Galileii pentru vinul nou adus în viaţa lor, şi am spune cu acel poliţist creştin: „În inima mea a avut loc trezirea spirituală în urma misiunilor populare şi sub privirile calde ale lui Isus şi ale Mariei”. Toate aceste lucruri, ar bucura nespus inima de tată a lui Dumnezeu şi inima de mamă a Mariei. 

                                                                                                                                                                           

                                                                                                                 Pr. Ioan Lungu