Reflecţie la duminica III după Paşti „A”

Isus continuă şi astăzi să caute şi să ridice pe oamenii căzuţi

În toate zilele şi în toate duminicile, de la Paşti şi până la Rusalii, Biserica, prin lecturile biblice de la sfânta Liturghie, ne descoperă tainele şi comorile învierii, pentru ca toţi să ajungem să înţelegem cum se cuvine în ce baie am fost spălaţi, în ce Duh am fost renăscuţi, cu ce sânge am fost răscumpăraţi (cf. Rugăciunea „Colecta”, duminica II după Paşti), şi astfel să ajungem la mântuirea adusă nouă de Isus.

Duminica aceasta, ca şi în duminica trecută, Biserica, ne descoperă şi ne aduce iarăşi în prim plan, iubirea milostivă a lui Isus înviat; căci aşa  cum duminica trecută, Isus, s-a arătat lui Toma pentru a-l  ridica din prăbuşirea lui sufletească; tot astfel, în duminica de astăzi, Isus se arată celor doi ucenici, de la Emaus, tot pentru a-i ridica din prăbuşirea lor sufletească, în care au căzut în urma evenimentele din Vinerea Mare.

Aceşti doi ucenici, care erau prăbuşiţi sufleteşte şi se întorceau acasă la Emaus, au ajuns în această stare critică, şi dintr-o înţelegere greşită a lui Isus, a învăţăturii sale, a împărăţiei sale şi a fericirii la care au fost chemaţi. Ei, erau, aşa cum spune sfântul Paul, din rândul acelor oameni nefericiţi, care l-au căutat şi urmat pe Isus numai pentru lumea aceasta (cf. 1Cor 15,19). Ei, gândeau despre Isus, despre împărăţia sa, şi despre fericirea pe care el a promis-o, numai din punct de vedere lumesc: „Noi speram că el va fi eliberatorul lui Israel şi iată, astăzi este deja a treia zi de când s-au petrecut toate acestea” (cf. Lc 24,21).

Aşa cum Dumnezeu a pregătit cu mult timp înainte venirea lui Mesia, a împărăţiei şi mântuirii sale; tot astfel şi satana a pregătit şi el, tot cu mult timp înainte, rătăcirea şi căderea oamenilor, cu privire la Mesia, proiectându-l în mintea conducătorilor religioşi, - obişnuiţi să treacă peste ceea ce a fost scris, deşi Dumnezeu opreşte în mod expres acest lucru (cf. 1Cor 4,6), - ca şi în mintea a multor oameni din popor, ca pe un Mesia pur pământesc; de aceea, când Isus s-a arătat plin de puterea lui Dumnezeu, autorităţile religioase şi poporul, au voit să-l facă rege după regula neamurilor (cf. In 6,15); adică, în cazul de faţă, un rege luptător împotriva romanilor, un rege pământesc, dar cu puteri supraomeneşti, care să le dea abundenţă materială şi mărire deşartă între celelalte popoare.

Când toate acestea au fost refuzate de Isus, mai marii poporului l-au trădat şi l-au dat la moarte, iar ucenicii, care l-au părăsit şi nu mai umblau el (cf. In 6,66), care descurajaţi s-au întors la casele lor, aşa cum s-a întâmplat astăzi cei doi ucenici la Emaus (cf. Lc 24,13-32); care s-au întors la meseria lor, ca cei şapte dintre apostolii, care s-au trezit trudind în zadar (cf. In 21,2-3).

Pe toţi oamenii înşelaţi de satana, ca şi pe toţi oamenii de mântuit, Isus înviat din morţi, s-a pornit să-i caute, să-i ajute, să-i susţină, chiar din ziua învierii sale şi până la revenirea lui în slavă. Şi, asta o va face: fie personal; fie prin ucenicii săi; fie prin îngerii săi; fie prin sfinţii săi, începând cu Maria, mama sa şi continuând cu toţi ceilalţi sfinţi din cer şi de pe pământ.

Prima lectură de astăzi (cf. Fap 2,14.22-28), ne spune că, în ziua Rusaliilor, Isus, i-a căutat pe iudeii din Ierusalim, prin predica lui Petru susţinută de ceilalţi unsprezece apostoli. Lectura a doua (cf. 1Pt 1,17-21), ne spune că, Isus i-a căutat, atât pe creştinii slăbiţi, dar şi pe păgânii din Roma, tot prin cuvintele lui Petru. Când toţi aceşti oameni au auzit despre bunătatea lui Dumnezeu, arătată prin Cristos, dar şi despre răutatea păcatului lor, au întrebat ce trebuie să facă. Şi după ce au crezut în Isus şi s-au botezat, au început o viaţă nouă (cf. Fap 2,37-38; 16,30-31), cântând cu psalmistul de astăzi: „Călăuzeşte-mă, Doamne, pe calea vieţii” (Ps 16,11).

În altă parte ni se spune, că Isus, i-a chemat la credinţă, tot prin predica apostolilor, şi pe preoţii iudei care mai înainte l-au denigrat, au luptat împotriva lui şi l-au condamnat la moarte: „Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea, iar numărul discipolilor în Ierusalim se înmulţea foarte mult şi o mare mulţime de preoţi se supuneau credinţei” (Fap 6,7).  

Înainte de moartea sa pe cruce, din voinţa lui Dumnezeu, dar şi din cauza asumării trupului şi păcatelor noastre, Isus, nu putea fi prezent decât într-un singur loc şi lângă o singură persoană, şi numai în mod excepţional şi din mandat divin altfel; dar, după învierea şi înălţarea lui la cer, când a primit un trup spiritualizat şi când i s-a dat toată puterea în cer şi pe pământ (cf. Mt 28,18), Isus, poate fi prezent în toate locurile deodată; poate cunoaşte toate probleme oamenilor deodată; şi poate fi lângă toţi oamenii deodată, şi îi poate ajuta pe toţi deodată. Astfel, în evanghelia de astăzi, Isus, în timp ce era alături de ucenicii care mergeau la Emaus, s-a arătat în acelaşi timp şi lui Petru (cf. Lc 24,34). Sub acest aspect, a fost şi este în folosul nostru ca Isus să meargă la Tatăl (cf. In 14,28).

Ca să înţelegem şi mai bine noua sa formă de prezenţă de după înviere, putem spune că ea se aseamănă cu prezenţa sa din Euharistie şi din Biblie. Aşa cum Isus este prezent în toate tabernacolele din lume şi în fiecare ostie consacrată, tot la fel, după înviere, Isus, este prezent în fiecare loc din lume şi lângă fiecare om. Şi iarăşi, aşa cum Isus este prezent în toate Bibliile din lume şi în orice cuvânt scris în ele, tot astfel el este prezent în toate locurile din lume, şi lângă fiecare om.

Trebuie să ştim că, Emaus, în traducere înseamnă: „braţele mamei” şi „izvoarele calde”. Cei doi ucenici care descurajaţi se întorceau acasă la Emaus, în braţele mamei şi lângă izvoarele calde, au uitat de Cuvântul Domnului, care spune că, cei care îl părăsesc pe Domnul, părăsesc apele vii îşi sapă fântâni secate (cf. Ier 2,13); au uitat deasemenea că, o mamă îşi poate uita copilul, dar Dumnezeu nu poate uita niciodată pe nimeni (cf. Is 49,15).

Apele calde ucid, la propriu şi la figurat, un om îngheţat sufleteşte. Aşa s-a întâmplat cu, unul din cei 40 de mucenici din Sebasta, Armenia, pe vremea împăratului Licinius (308-324), care a murit instantaneu, atunci când l-a părăsit pe Cristos şi sărit din apa lacului îngheţat, în cada cu apă caldă, pusă ca ispită pe mal. Iar, mamele cele mai bune, nu-şi pot apăra totdeauna copii. Aşa cum s-a întâmplat cu mamele din Betleem care nu şi-au putut apăra pruncii nevinovaţi de furia lui Irod (cf. Mt 2,16-18). Isus este apa cea vie, care dă viaţă veşnică totdeauna (cf. In 7,37-38). Isus, este mama, care ne poate ajuta totdeauna (cf. In 10,28-30). Isus, care mergea alături de cei doi ucenici de la Emaus, merge şi lângă unul fiecare dintre noi, ca o apă vie care ne poartă la Tatăl, şi ca o mamă divină, care ne ştie toată durerea şi tot necazul, şi care are toată puterea ca să ne ajute.

Chiar din ziua învierii sale, Isus a pornit în ridicarea, ajutorul şi mângâierea ucenicilor afectaţi şi încercaţi de suferinţele şi moartea sa. Şi aşa avem arătările sale dragilor săi: Mariei Magdalena (cf. Mc 16,9-11); femeilor (cf. Mt 28,8-10); lui Petru (cf. Lc 24,34); celor doi ucenici ce mergeau pe drumul spre Emaus (cf. Lc 24,13-32); ucenicilor, fără Toma (cf. In 20,19-25); ucenicilor, cu Toma (cf. In 20,26-31); celor şapte ucenici la Marea Galileii (cf. In 21,1-14); la peste 500 de credincioşi (cf. 1Cor 15,7).

Dar, Isus înviat, s-a dus să-i caute, nu numai pe dragii lui apostoli şi ucenici, ci s-a pornit să-i caute şi pe toţi oamenii înşelaţi de satana, şi pe toţi oamenii de mântuit din toate locurile lumii şi din toate timpurile.

Sfântul Ioan în evanghelia sa, ne spune că fraţii lui Isus nu credeau în el (cf. In 7,5). După înviere, Isus, s-a dus şi l-a căutat şi pe ultimul dintre fraţii săi, care încă nu crezuse în el, pe Iacob (cf. 1Cor 15,7); iar acesta a crezut şi el în Isus. Analele vechi, ne spus că Isus, după înviere s-a dus de i-a căutat şi pe Pilat şi pe Baraba; acesta din urmă, care s-a convertit şi a murit martir.

După înviere, Isus, i-a mai apărut sfântului Paul, pe drumul Damascului, pentru a-l dojeni pentru prigonirea lui în persoana creştinilor (cf. Fap 9,4). Dar, Isus le-a mai apărut şi altora în decursul istoriei, şi i-a chemat la convertire. Astfel, a mai apărut: sfântului Petru, pentru a-l dojeni că părăseşte Roma, şi lasă turma fără păstor; sfântului Ieronim (340-420), preot, pentru a-l dojeni că pierde timpul cu lecturi profane; tot pentru o astfel de dojană, i-a apărut şi sfintei Tereza de Avila (1515-1582); sfântului Humbert (657-727), prinţ, pentru a-l dojeni că pierde timpul cu vânătoare şi uită de convertire şi pocăinţă; sfântului Norbert (1080-1134), episcop, chemându-l la convertire; sfântului Francisc din Assisi (1181-1206), diacon, pe când era în închisoare, pentru a-l chema la convertire şi la părăsire lucrurilor lumeşti; sfântului Gabriel Possenti al Maicii îndurerate (1858-1862), călugăr, pentru a-l chema tot la convertire şi lăsarea celor trecătoare. etc.

După învierea şi înălţarea lui la cer, Isus, i-a mai apărut şi sfântului Ştefan, în timpul chinurilor pentru evanghelie, pentru a-i da o faţă de înger, pentru a-l întări în mărturisirea numelui său şi pentru a-i deschide cerul (cf. Fap 6,15; 7,56). Dar, Isus înviat, le-a mai apărut şi altora în timpul chinurilor, tot pentru a-i mângâia, pentru a-i întări pentru lupta supremă şi pentru a-i conduce în cer. În acest sens, Isus înviat, le-a mai apărut: sfintei Varvara (+ 255), fecioară şi martiră; Sfântului Prim (+ 286), martir; sfântului Gheorghe (280-303), ostaş martir; sfintei Iuliana din Nicomedia (+ 299), fecioară martiră; sfântului Teodor (+ 304), soldat şi martir roman; sfintei Ecaterina de Alexandria (+ 306), fecioară martiră; sfintei Leocadia din Toledo (+ 365), fecioară şi martiră. etc.

Isus înviat şi înălţat la cer, i-a apărut şi sfântului apostol Ioan, special, în Insula Patmos, pentru a-i descoperi taina Bisericii, pentru a-l întări şi apăra de diavol (cf. Ap 12,1). Tot în acest scop, Isus înviat, a mai apărut şi altor sfinţi: sfântului Paul, pentru a-i arăta cerul pe care l-a dobândit prin convertirea sa (cf. 2Cor 12,2); sfintei Eufrosia (382-412), călugăriţă,  pentru a o păzi de diavol care o arunca în apă şi foc; sfântului Toma de Aquino (1226-1274), preot, pentru a-i dărui harul curăţiei şi pentru a-l felicita că a scris bine despre el; sfintei Margareta de Cortona (1249-1297), penitentă, pentru a-i spune să se pregătească pentru încercările care vor urma în urma convertirii sale; sfântului Iacob de Marchia (1391-1476), preot, pentru a-l apăra de un criminal; sfintei Rita de Cascia (+ 1456), înainte de moarte, pentru a anunţa ca peste puţin timp va schimba coroana de spini cu una de glorie; sfântului Martin din Tours (315-397), catecumen; sfintei Zita (1218-1272), servitoare; şi sfântului Ioan Facondo (1430-1479), preot, Isus înviat le-a apărut pentru a le mulţumi pentru mantiile dăruite săracilor, mantii care l-au încălzit pe el. etc.

Isus înviat şi înălţat la cer, lui Petru care ştia de învierea lui, şi care acum se afla în închisoare pentru evanghelie, i-a trimis un înger ca să-l elibereze ca să poată predica (cf. Fap 12,5-11). Îngeri, le-a mai trimis Isus înviat, ca să-i scape din necazuri şi să-i ajute la mărturisire, şi la mulţi alţi sfinţi: sfântului Victor de Marsilia (+ 290), soldat martir, Isus îi trimite îngeri în închisoare, pentru a-l întări pentru martiriu; sfântului Cvintin (sec. III), tânăr martir, venit din Roma în Galii pentru a evangheliza, a fost eliberat de două ori de îngeri din închisoare pentru a predica; sfântului Vincenţiu de Saragosa (+ 304), martir, Isus, îi trimite îngeri în închisoare care să-l mângâie şi să-l întărească pentru martiriu; sfântului Servul (+ 670), un cerşetor sfânt, Isus, îi trimite un cor de îngeri, care să-l însoţească în cer; sfântului Silvin din Toulouse (718), penitent, înainte de moarte, Isus, îi trimite îngeri tot spre a-l lua în cer; sfintei Francisca Romana (1384-1440), văduvă, Isus, îi trimite îngeri ca s-o scape de duhurile rele; sfintei Coleta (1380-1447), călugăriţă, la moarte, Isus îi trimite îngeri care să-i cânte şi s-o ia în cer. etc.

De multe ori Isus înviat, a fost lângă ucenicii săi, şi prin Maica sa preasfântă, prin sfântul Iosif, şi prin mulţi alţi sfinţi, pentru a-i ajuta, întări şi pentru a-i conduce în  cer. Iată câteva exemple şi în acest sens: sfintei Gertruda (1264-1334), în ceasul din urmă, Isus, îi trimite pe Maica Domnului, pentru a o asista şi pentru a-i duce sufletul în rai; sfintei Elisabeta a Portugaliei (1271-1336), regină, Isus îi trimite înainte de moarte,  pe Sfânta Fecioară Maria, pe sfânta Clara, şi alte câteva sfinte, spre mângâiere şi alinare; sfântului Ioan al lui Dumnezeu (1495-1550) şi sfântului Andrei Avelin (1521-1608), când erau pe patul de moarte şi atacaţi de satana, Isus le-o trimite pe Maica Domnului, care să-i întărească şi să-i ducă în cer. etc.

Am enumerat toate aceste exemple din Biblie şi din cartea Vieţile Sfinţilor, pentru a nu uita, că şi pe noi, Isus înviat, înălţat şi glorificat la dreapta Tatălui, ne caută în căderile, durerile şi necazurile noastre; ne caută: fie personal, fie prin apostolii şi ucenicii săi, fie prin îngeri, fie prin Maica Domnului, fie prin sfinţii săi de pe pământ şi din cer; ne caută pentru a ne ridica, pentru a ne ajuta şi pentru a ne duce în cer.

Ştim că, Dumnezeu ne-a creat liberi şi nu ne încalcă această libertate, nici chiar atunci când o folosim rău. El nu dă buzna în viaţa omului, deşi omul este proprietatea lui. El stă la uşă şi bate (cf. Ap 3,20). El aşteaptă să fie invitat în casă. De aceea, el, astăzi, s-a făcut că merge mai departe, ca ei să-l invite în casa şi inima lor. Aici a fost un caz fericit, că cei doi l-au invitat în casa lor, pe când încă mulţi îl lasă afară la uşă, aşa cum ne spune şi frumoasa cântare: Isuse, veşnic călător.

Şi acum un amănunt foarte important: înainte de a pleca din această lume la Tatăl, Isus, le-a explicat ucenicilor Scripturile, a frânt pâinea şi le-a dat-o; iar la învierea lui din morţi, după întoarcerea lui de la Tatălui ceresc, căruia i-a prezentat jertfa de ispăşire, Isus, explică iar ucenicilor Scripturile şi le frânge pâinea ca hrană şi spre lumina ochilor minţii şi ai credinţei. Isus, după înviere nu schimbă nimic în acest sens, chiar dacă unii nu vor înţelege şi vor continua să plece (cf. In 6,66).

Evanghelia de astăzi ne spune: „Şi, pe când stătea cu ei la masă, a luat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o şi le-a dat-o. Atunci li s-au deschis ochii şi l-au recunoscut, dar el s-a făcut nevăzut din ochii lor” (Lc 24,30-31). Unde a dispărut Isus din ochii lor? Simplu, în speciile euharistice, în pâinea pe care o frângea!  

În decursul istoriei, mulţi au căutat să ne ia, ba Scripturile, - ca Diocleţian (244–311), care distrugea Bibliile, sau califul Omar Ibn Al-Khattab (581-644), care a ars biblioteca din Alexandria care adăpostea multe exemplare ale Bibliei, - ba să ne ia Euharistia, spunându-ne că pâinea şi vinul euharistic nu sunt trupul şi sângele lui Cristos, ci numai o amintire; ba că Euharistia este numai pentru cei impecabili moral.

Dar, cu toate aceste încercări, din primele zile ale Bisericii şi până astăzi, creştinii buni, stăruie în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni (cf. Fap 2,42). Creştinii cei buni din toate timpurile au mărturisit că nu pot trăi şi nici nu pot muri, fără Scripturi şi fără Euharistie, pentru că ele dau viaţa veşnică (cf. In 5,39; 6,54). Să ne înscriem şi noi în rândul acestor creştini buni

                                                                                                                                Pr. Ioan Lungu