Reflecţie la solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Isus – 2014

Inima lui Isus, împăcare pentru păcatele noastre, miluieşte-ne pe noi

Despre solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Isus, trebuie spune ca şi despre solemnitatea Trupului şi Sângelui Domnului, că este o solemnitate instituită din voinţă şi rânduială divină.

Din solemnităţile Bisericii, lipsea o sărbătoare dedicată ispăşirii şi iertării păcatelor, aşa cum era Ziua ispăşirii din Vechiul Testament (Yom Kippur). Şi în Noul Testament, au fost şi sunt multe păcate, mai ales de: neglijare a iubirii lui Dumnezeu; de neglijare a iubirii şi a jertfei lui Isus de la cruce; de neglijare a lui Isus rămas cu noi în Euharistie; de neglijare a primirii sfintei împărtăşanii; de neglijare a pregătirii şi dispunerii sufletului pentru primirea sfintei împărtăşanii, neglijare care face împărtăşania sacrilegă. Şi mai ales de păcătuirea fără nici o teamă de Dumnezeu. De aceea, era nevoie de o de sărbătoare de ispăşire pentru a aduce reparaţie pentru tot felul de ofense, şi pentru a evita pedeapsa lui Dumnezeu.

Pentru a vesti lumii dorinţa divină ca oamenii să facă pocăinţe şi jertfe reparatorii, Isus, a ales o călugăriţă sfântă, pe nume Margareta Maria Alacoque, care petrecea multe ore din zi în faţa tabernacolului, căreia, i-a apărut în noaptea de 16 iunie 1675, în capela mănăstirii vizitandinelor, din Paray le Monial, din Paris,

în timp ce era în rugăciune şi adoraţie. Iată, cum s-a întâmplat: Deodată uşiţa tabernacolului s-a deschis şi a apărut Isus, cu pieptul deschis şi cu inima în flăcări şi înconjurată de o coroană de spini, iar între flăcări se afla înfiptă o cruce. Pe inimă se vedea o rană şi o dâră de sânge. Atunci Isus îi spuse sfintei Margareta Maria Alacoque: ”Iată Inima care a iubit atât de mult pe oameni, până acolo că s-a lăsat mistuită pentru ei. Dar în schimb ea nu primeşte de la ei decât nerecunoştinţă, dispreţ, batjocuri şi sacrilegii. Doresc o sărbătoare în cinstea Inimii mele, pentru că vreau să întronez iubirea inimii mele, în toate inimile”.

În acelaşi an, 1675, într-o altă apariţie, Isus, i-a dresat sfintei Mariei Margareta Alacoque, aceste cuvinte: „Iţi cer ca prima vineri de după sărbătoarea Trupului şi Sângelui Domnului, să fie instituită o sărbătoare dedicată cinstirii Inimii mele”.

De atunci şi până astăzi, nu numai în prima vineri de după sărbătoarea Trupului şi Sângelui Domnului, dar şi în prima vineri din lună, şi în fiecare vineri din săptămână, creştinii cinstesc Inima preasfântă a lui Isus, căci într-o zi de vineri, Isus, a murit pentru păcatele lumii.

Când Dumnezeu cere ceva unei persoane, tot el este acela care creează oportunităţile, indică oamenii de ajutor, şi chiar realizează. Ca şi la implementarea solemnităţii Trupului şi Sângelui Domnului, Dumnezeu, cu mult înainte de instituirea solemnităţii Preasfintei inimi a lui Isus, a ales şi a rânduit persoanele care să pregătească nu numai sărbătoarea, pe care de multă vreme o dorea, dar să pregătească şi lumea ca să o primească. Aşa cum prin profeţii săi, Dumnezeu, a pregătit cu mult înainte, naşterea Fiului său, tot astfel acum, tot cu mult înainte, prin oamenii sfinţi aleşi de el, Dumnezeu, a pregătit şi sărbătoarea şi oamenii care să o primească.

Între persoanele care au pregătit cu mult înainte sărbătoarea Inimii lui Isus, şi oamenii care să o primească, se numără următorii sfinţi: sfântul Bernard din Clairvaux (1090-1153) şi sfântul Ioan Eudes (1601-1680), teologi francezi, care cel dintâi a promovat evlavia către durerile Inimii lui Isus, iar al doilea  i-a compus oficiul şi rugăciunile; fericita Maria d'Oignies (1177-1213) şi fericita Lutgarda d'Agwi Pres (1182-1246), mistice belgiene, care i-au evidenţiat binefacerile;  sfânta Mechilda (1207-1282) şi sfânta Gertruda (1256-1302), sfinte germane, care au chemat oamenii la dragostea pentru Inima lui Isus; sfântul Bonaventura (1218-1274) şi sfânta Angela de Foligno (1248-1309), sfinţi italieni, care promovat verbal şi prin scris, această evlavie;  

Între persoanele care au introdus cultul Inimii lui Isus în Biserică, amintim: sfânta Margareta Maria Alacoque (1647-1690), care a primit mesajele de la Isus; sfântul Claudiu Columbiere (1641 -1682) şi fraţii iezuiţi, care au sprijinit demersurile vizionarei; călugărul iezuit, Joseph-François de Gallifet (1663-1749), care a compus Litania Inimii lui Isus cu 33 de invocaţii; şi Papa Pius IX (1846-1878), care în 1856, a recunoscut devoţiunea, a iubit-o, şi a instituit-o pentru întreaga Biserică, la data cerută de însuşi Isus, adică în prima vineri de după solemnitatea Trupul şi Sângele Domnului.

Între persoanele care au răspândit sărbătoarea Inimii lui Isus, după ce a fost instituită, amintim doar pe: Papa Leon XIII (1810-1903), în 1899 a consacrat întregul neam omenesc Inimii lui Isus; Papa Pius X (1835-1914) a prescris ca această consacrare să se repete în fiecare an în sărbătoarea Inimii lui Isus; Papa Pius XI (1857–1939), în 1928 a introdus un formular nou de oficiu şi liturghie; sfântul Arnold Janssen 1837-1909), întemeietorul al Societăţii Cuvântului Divin, care a pridicat această evlavie; sfântul Daniel Comboni (1831-1881), întemeietor al misionarilor combonieni, care a cucerit nenumărate suflete cu această evlavie. Şi, lista celor care promovează şi răspândesc evlavia către Inima lui Isus, trebuie să continue cu unul fiecare dintre noi. Oare facem noi parte din numărul acestor fericiţi aleşi?

Dar, Dumnezeu nu a rânduit numai persoanele care să pregătească, să instituie şi să răspândească această sărbătoare a ispăşirii şi a iertării, dar a indicat şi jertfa prin care se lasă împăcat, jertfă care este cea a Fiului său de la cruce, care se repetă în mod nesângeros la fiecare sfântă Liturghie şi se primeşte ori de câte ori primim sfânta Împărtăşanie.

Sfânta Liturghie şi sfânta Împărtăşanie, sunt mijloacele dorite de Dumnezeu pentru a cinsti Inima lui Isus, pentru a face ispăşire, şi pentru a dobândi îndurare şi iertare. Celor care vor participa la sfânta Liturghie, se vor spovedi şi se vor împărtăşi timp de 9 vineri I la rând, Isus le-a promis 12 haruri importante pentru viaţa şi mântuirea lor. Sunt 12 promisiuni pentru alinarea tuturor durerilor omului, între care şi promisiunea că evlavioşii Inimii lui Isus, nu vor muri fără a se împăca cu dreptatea lui Dumnezeu.  

Sfânta Liturghie este perpetuarea nesângeroasă a jertfei de pe cruce, până ce Isus va reveni, şi astfel sângele lui Cristos va continua să spele păcatele până la sfârşitul lumii. De aici valoarea ei infinită a sfintei Liturghii. Avea dreptate Sfântul Ioan Maria Vianney (1786-1859)  când spunea: „Toate faptele bune al întregii omeniri luate împreună, nu valorează cât o sfântă Liturghie; pentru că toate faptele pământeşti sunt lucrări ale oamenilor, în timp ce Liturghia e lucrarea lui Dumnezeu. Martiriul unui om este mic în comparaţie cu martiriul lui Isus de la sfânta Liturghia; martiriul este jertfa omului pentru Dumnezeu, în timp ce Liturghia e jertfa lui Dumnezeu pentru om”.

Cu toată iubirea lui Dumnezeu arătată prin iubirea sa de la cruce şi prin trimiterea Duhului Sfânt, Antoine Arnault (1612-1694), jansenist, doctor la Sorbona, şi fratele abatesei de la Port-Royal, Angelique Arnault (1591-1661), în anul 1643, publică o carte cu titlul: „Despre Împărtăşania frecventă” în care impune nişte condiţii grele şi exagerate pentru primirea împărtăşanii, pentru că Dumnezeu ar fi aspru. Ideea greşită, cum că, „Dumnezeu iubire”, este aspru, îndepărta pe muţi oameni slabi în credinţă de Euharistie.   

În evanghelie, iudeii în număr de 5000 numai bărbaţi, tocmai mâncaseră din cele cinci pâinişoare înmulţite, şi imediat după asta îl întreabă: „Ce semn faci tu ca să credem în tine” (In 6,30)? Ridicol, nu?! La fel de ridicoli sunt şi toţi cei care după ce văd generoasa jertfă a lui Isus de la cruce, vin şi spun că Dumnezeu este aspru.

Tradiţia ne spune că soldatul Longin, care a avut îndrăzneala ca să împlânte suliţa în Inima lui Isus, era orb de un ochi. Şi cu toate că el a fost crud cu Isus, Isus a fost pline de iubire şi l-a vindecat cu un strop de sânge care i-a căzut în ochi. „Sângele lui Cristos ne curăţă de orice păcat” (1In 1,7).

Oare cum să fie Dumnezeu aspru, când el a voit să ne salveze şi să ne salveze în coasta deschisă a mântuitorului?

Lui Noe, care din porunca lui Dumnezeu construia arca, primeşte acest ordin: „uşa să o faci într-o parte a corăbiei” (Gen 6,16). Sfântul Augustin de Hipona (354-430), comentând acest text, zice: „Uşa corăbiei făcută într-o parte, prefigura rana din coasta mântuitorului Isus. Şi, aşa precum oamenii care au intrat pe uşa corăbiei au fost salvaţi de apele nimicitoare ale potopului, tot astfel oamenii care se vor adăposti în rana coastei lui Isus, în Inima lui Isus, nu vor muri în vârtejurile păcatului, pentru că nu este nici o osândire pentru cei care sunt în Isus Cristos (cf. Rom 8,1). De aceea, aşa cum spune psalmistul: „acesta este locul meu de odihnă pentru totdeauna, aici voi locui, pentru că lucrul acesta îl doresc” (Ps 132,14).

Aici, aş mai continua un gând legat tot de Arca lui Noe: „Porumbelul plecat din arcă n-a găsit nici un loc unde să-şi pună piciorul şi s-a întors la Noe, fiindcă pe faţa întregului pământ era încă apă. Noe, şi-a întins mâna, l-a luat şi l-a adus la el în arcă” (Gen 8,9). Multe suflete amăgite, părăsesc pe Dumnezeu, şi  aleargă după lucrurile acestui pământ; dar, lucrurile acestui pământ nu le satură, pentru că Dumnezeu astfel a creat inima omului ca nimic şi nimeni să n-o poată umple decât el însuşi. De aceea, să imităm porumbelul lui Noe, şi să ne întoarcem la el, care, prin Isus, îşi va întinde mâna iubitoare, şi ne va primi iarăşi în arca mântuitoare a inimii sale.

Iar, sfânta Margareta Maria Alacoque, vorbind despre sufletele evlavioase către Inima lui Isus, spune: „Le privesc pe toate adunate în Inima lui Isus ca orânduite şi hărăzite a se bucura pe veci de dragostea lui într-un loc ales”.

Dumnezeu, care este iubire, s-a întrupat pentru ca toate sufletele să-şi găsească iertarea şi odihna în el. Jugul lui este dulce şi povoara sa este uşoară, aşa cum uşoare sunt aripile pe care le-a pus pe spatele păsărilor. El nu a venit să ne obosească, ci a venit să ne odihnească în inima sa (cf. Mt 11,28-30)..

Inima lui Isus este paradisul după care suspină sufletul nostru împovărat de greutăţile zile şi împovărat de păcatele vieţii. De aceea, să ascultăm chemarea lui Isus, care ne spune: „Veniţi la mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul meu asupra voastră şi învăţaţi de la mine, căci eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul meu este bun, şi povoara mea este uşoară” (Mt 11,28-30). "Cei care se îndepărtează de tine vor fi scrişi în ţărână (cf. Ier 17,13).

Cei care se apropie au numele scrise în Inima lui Isus, care este cerul (cf. Lc 10,20).

„Strigă către mine, şi eu îţi voi răspunde şi îţi voi arăta lucruri mari şi nepătrunse pe care tu nu le ştii”. (Ier 33,3). „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei care îl iubesc” (cf. 1Cor 2,9).

                                                                                                                           Pr. Ioan Lungu