Reflecţie la sărbătoarea Inimii Neprihănite a Preacuratei Feciore Maria 

Maria se bucura în Domnul, pentru că păstra cuvântul lui Dumnezeu şi se gândea la el în inima ei.

Sărbătoarea Inimii Neprihănite a Mariei este o sărbătoare instituită din voinţă şi rânduială divină, ca şi alte sărbători din calendarul creştin. Este o sărbătoare a timpurilor maturităţii creştine. La începutul creştinismului, când de teama asocierii lui Isus cu zeii păgâni care-şi împărţeau cinstea cu părinţii, fraţii şi rudele, scriitorii inspiraţi ai Bibliei au vorbit puţin despre colaborarea şi cooperarea părinţilor şi rudelor lui Isus la planul divin al mântuirii, lăsând această vorbire pentru mai târziu, pentru timpul maturizării creştine.

Iată că, după 2000 de ani de creştinism, Biserica a considerat că timpul maturităţii creştine a sosit şi vorbeşte deschis despre rolul şi cooperarea pe care părinţii şi apropiaţii lui Isus, le-au avut la planul mântuirii. Şi, vorbind Biserica despre rolul şi cooperarea lor la planul mântuirii, împreună cu Cristos, vorbeşte clar şi despre rolul şi cooperarea fiecărui creştin, la acest plan divin de mântuire, căci după expresia sfântului Augustin (354-430): "Cel ce te-a creat fără de tine, nu te va mântui fără de tine"; sau după expresia sfântului Ioan Crisostom (347-407): "În barca Bisericii lui Cristos, nimeni nu este numai un simplu pasager".

La lucrarea lui Isus la acest plan de mântuire, nu mai este nimic de adăugat, căci totul a fost împlinit în mod perfect, la cruce (cf. In 19,30). Mai rămâne acum de împlinit partea noastră, căci opera mântuirii este o lucrare divino-umană. De aceea, sfântul Paul spune colosenilor: "Acum mă bucur în pătimirile mele pentru voi şi împlinesc în trupul meu ceea ce lipseşte suferinţelor lui Cristos, pentru trupul său care este Biserica, căreia i-am devenit slujitor după misiunea pe care mi-a dat-o Dumnezeu pentru voi" (Col 1,24-25).

În ziua de 13 iunie 1917, pe plaiul din valea Iria, a localităţii Fatima, din Portugalia, sfânta Fecioară Maria s-a arătat celor trei mici păstoraşi, Lucia, Francisc şi Iacinta, care îşi hrăneau oiţele familiei, şi le-a spus: "Isus vrea să stabilească în lume o devoţiune către inima mea neprihănită. Acelui care o va îmbrăţişa, Isus îi promite mântuirea".

Inima neprihănită a Mariei a fost inima cea mai unită cu inima lui Isus. De aceea, durerile inimii lui Isus au fost şi durerile inimii ei; ofensele aduse inimii lui Isus, au fost şi ofensele aduse inimii ei; străpungerea inimii lui Isus a fost şi străpungerea inimii ei. De aceea în Litania Inimii Neprihănite, Maria este invocată cu aceste titluri: Inima Mariei, una cu inima lui Isus; Inima Mariei, oglinda inimii dumnezeieşti; Inima Mariei, oglinda pătimirii lui Cristos. Pentru aceasta, aşa cum preasfânta inimă a lui Isus a cerut ispăşire pentru ofensele şi pentru nerecunoştinţa oamenilor, tot astfel inima Mariei, una cu inima lui Isus, a cerut şi ea ispăşire faţă de toate aceste rele, ispăşire pe care ea o va îndrepta tot spre inima lui Isus, aşa cum a îndreptat şi îndreaptă spre Isus şi laudele şi mulţumirile pe care i le aduc oamenii.

La 10 decembrie 1925, când deja numele de Fatima era cunoscut în toată lumea, preasfânta Fecioară Maria, arătându-se Luciei, devenită "Sora Maria a Îndureratei", îi arată inima şi-i spune: "Priveşte, fiica mea, inima mea străpunsă de spini, pe care unii oameni o jignesc în orice moment prin păcatele şi nerecunoştinţa lor. Tu, însă, caută de a mă mângâia şi fă ca toată lumea să ştie că eu promit, prin misiunea şi puterea primite de la Fiul meu, Isus, să asist în clipa morţii cu ajutoarele necesare mântuirii pe toţi aceia care în prima sâmbătă, cinci luni la rând, se vor mărturisi, vor primi sfânta Împărtăşanie, vor recita Rozariul şi-mi vor ţine companie un sfert de oră, meditând asupra misterelor Rozariului, cu intenţia de a-mi aduce reparaţie".

Revin la anul 1917 şi completez ceea ce Maica Domnului a mai spus celor trei păstoraşi: "Pentru mântuirea păcătoşilor, Dumnezeu vrea să întroneze în lume devoţiunea la inima mea neprihănită; şi, dacă se va face tot ce vă voi spune, multe suflete se vor mântui". Apoi, arătându-le copiilor iadul, sfânta Fecioară Maria a mai spus: "Aţi văzut unde merg sufletele sărmanilor păcătoşi. Pentru mântuirea lor, Dumnezeu vrea să întroneze în lume devoţiunea la inima mea neprihănită şi, dacă se va face după voinţa lui, multe suflete vor fi mântuite".

Practica celor cinci prime sâmbete din lună se poate începe în orice timp al anului; important este să nu fie întreruptă.

Un duhovnic de al Luciei a întrebat-o de ce cinci sâmbete întâi şi nu mai multe sau mai puţine. Sora Lucia i-a răspuns: "Este vorba întâi despre repararea celor cinci mari răni ale lui Isus, care au fost şi rănile inimii mele unită cu inima lui Isus. Apoi este vorba despre repararea celor cinci ofense aduse inimii mele, ofense care ating şi inima lui Isus. Iată cele cinci ofense aduse inimii mele: contestarea zămislirii mele neprihănite; contestarea fecioriei mele; contestarea maternităţii mele divine şi refuzul de a fi recunoscută ca mamă a omeniri, după cuvântul lui Isus de pe cruce; acţiunea multor răi care răspândesc indiferenţă, dispreţ şi ură faţă de mine, mama lui Isus; profanarea imaginilor mele sfinte. Toate aceste fapte nu rănesc numai inima mea, ci şi inima Tatălui, a Fiului şi a Duhului Sfânt, care au lucrat în mine şi prin mine".

Maica Domnului în multe rânduri a invitat lumea creştină la pocăinţă, sacrificii şi reparaţii faţă de Dumnezeu şi faţă de inima ei unită cu Inima lui Isus: "Oamenii trebuie să ceară iertare pentru păcatele lor şi să nu mai ofenseze pe Dumnezeu care este deja atât de ofensat. Trebuie să vă oferiţi lui Dumnezeu, fiind gata de a face sacrificii şi de a accepta cu credinţă voinţa lui Dumnezeu cu privire la cele pe care el vi le va trimite ca reparare a atâtor păcate, pentru a obţine convertirea păcătoşilor şi ca reparaţie pentru toate ofensele aduse inimii mele neprihănite. Multe suflete merg în iad pentru că nu are cine să se sacrifice şi să se roage pentru ele".

Maica Domnului a cerut ca toţi creştinii să facă rugăciuni şi pocăinţe. Care rugăciuni? Rugăciunile cele mai obişnuite; Rozariul; primirea deasă a sfintei Împărtăşanii cu scop de reparaţie şi devoţiunea celor cinci sâmbete întâi din lună consecutiv. Care pocăinţe? Împlinirea conştiincioasă a datoriilor proprii; primirea în spirit de credinţă a suferinţelor şi necazurilor; renunţarea din considerente veşnice, la comoditate, la divertisment şi la distracţii; mortificare din acelaşi considerent al veşniciei, chiar la lucruri permise. Iar, când împlinim aceste rugăciuni şi fapte de pocăinţă, să spunem: "Isuse, acestea le fac din dragoste faţă de tine, pentru convertirea păcătoşilor şi care reparare a ofenselor aduse inimii Mariei, unită strâns cu inima ta".

Sfântul Paul spunea că fiecare creştin trebuie să împlinească în trupul său suferinţele care lipsesc Bisericii, care este trupul lui Cristos (cf. Col 1,24). Şi cum a împlinit Paul în trupul său aceste suferinţe care lipseau Bisericii, trupul lui Cristos? Însuşindu-şi cuvântul lui Dumnezeu, predicând cuvântul lui Dumnezeu privitor la planul său de mântuire a tuturor oamenilor: "Cristos în voi, nădejdea slavei. Pe el îl propovăduim noi şi sfătuim şi învăţăm pe orice om în toată înţelepciunea, ca să înfăţişăm pe orice om, desăvârşit în Cristos Isus (cf. Col 1,26-28).

Noi ştim că Isus este cel care vorbeşte în prima lectură (cf. Is 61,9-11), căci aceste cuvinte le-a mai rostit şi în Evanghelia după sfântul Luca: "Astăzi s-a împlinii această Scriptură în auzul vostru" (cf.Lc 4,16-21).

Isus a fost uns cu Duhul Sfânt la botezul său, pentru că misiunea sa a avut drept scop să ducă vestea cea bună a mântuirii celor săraci; să lege rănile celor cu inima zdrobită; să proclame libertatea pentru captivii păcatului şi să deschidă temniţele şi ochii celor care erau ţinuţi legaţi; cu un cuvânt, de a vesti anul de îndurare al Domnului, căci ziua de răzbunare a lui Dumnezeu a fost amânată pentru venirea sa de-a doua. Chiar şi până la venirea sa de-a doua, dar în mod deosebit la venirea sa de-a doua, Isus îi va mângâia pe cei întristaţi, dăruindu-le bucurie şi pace în loc de cenuşă şi plâns; dăruindu-le laude în locul mâhnirilor. Atunci străinii îi vor sluji pe cei aleşi. Bogăţiile cerului vor fi dăruite celor credincioşi. Atunci Dumnezeu, ţinând seama de nedreptăţile şi umilirile îndurate de cei aleşi, îi va răsplăti cu un legământ veşnic încheiat cu ei, pentru ca toţi să vadă că ei sunt aleşii săi. Atunci aleşii vor fi îmbrăcaţi cu mantia mântuirii. Atunci rămăşiţa mântuită îl va lăuda pe Dumnezeu pentru lucrarea lui Isus de la cruce.

Aceste binefaceri divine au fost subiectul predicilor lui Isaia; aceste binefaceri divine au fost subiectul predicilor lui Isus; aceste binefaceri divine au fost subiectul predicilor lui Paul şi ale celorlalţi apostoli. Dar aceste binefaceri divine au fost şi subiectul predicilor Fecioare Maria. Nu avem decât să citim imul ei, Magnificat, şi ne vom convinge (cf. Lc 1,46-55). În acest imn, Maria, în faţa lui Elisabetei şi a familiei sale, laudă lucrările mântuitoare făcute de Dumnezeu cu cei smeriţi şi deplânge soarta celor răi.

În psalmul responsorial, Ana, Elcana şi copilul lor, Samuel, asemenea Mariei, cântă lucrările lui Dumnezeu cu cei credincioşi, şi deplâng păcatele şi nenorocirile celor răi, în speţă a fiilor depravaţi ai preotului Eli şi a Peninei, rivala Anei, care nu-i spunea decât vorbe duşmănoase.

Dar, această participare la suferinţa pentru evanghelie şi pentru mântuirea trupului lui Isus, care este Biserica, trebuie să o facem şi noi. Oare prin viaţa noastră vestim laudele şi promisiunile Domnului faţă de aleşii săi săraci sau luăm partea celor răi, simbolizaţi în psalmul responsorial cu Ofni şi Fineas, fiii răi ai bătrânului preot Eli, şi cu Penina, rivala necredincioasă a Anei (cf. 1Sam 2,1-8)?

Pentru a putea cunoaşte promisiunile Domnului, trebuie să citim şi noi Scripturile, să le păstrăm în inima noastră şi să medităm zilnic la ele, aşa cum făcea şi Maica Domnului, a cărei inimă neprihănit zămislită o celebrăm astăzi (cf. Lc 2,51).

Sfântul Paul ne spune: "Cuvântul lui Cristos să locuiască în voi în toată bogăţia sa" (Col 3,16). Trebuie să ne hrănim sufletul cu minunatele gânduri ale cuvântului lui Dumnezeu; trebuie să le medităm zilnic; trebuie să le vestim zilnic, pentru că ele ne dau tărie, mângâiere şi înălţare sufletească. Făgăduinţele dumnezeieşti vor fi pentru noi şi pentru fraţii noştri ca nişte colaci de salvare, care ne sunt de folos zilnic în călătoria spre cer, pe marea zbuciumată a vieţii.

Anthony M. Coniaris, un preot oriental contemporan care activează în SUA, spune tuturor creştinilor chemaţi la apostolat, ca Maria: "Nu lăsaţi niciodată Biblia fără să fi învăţat pe de rost măcar un verset în fiecare zi. Apoi, purtaţi acel verset cu voi. Faceţi din el gândul principal al zilei. Întoarceţi-vă la el. Lipiţi-vă de el. Trăiţi cu el întreaga zi. Adormiţi cu el noaptea. Astfel, după un timp, este cu putinţă să purtaţi toată Scriptura în inima voastră".

Sfântul Ieronim (342-420) ne sfătuieşte şi el să învăţăm pe de rost câte un pasaj din Scriptură în fiecare zi, iar apoi să-l recitim până ce îl memorăm bine.

Evanghelia de astăzi ne spune că Maria păstra toate cuvintele lui Isus şi medita la ele în inima ei (cf.Lc 2,19). Cugetul şi inima ei se desfătau în minunatele făgăduinţe ale lui Dumnezeu. Ea putea spune mereu cu psalmistul: "Păstrez în inima mea cuvintele tale, ca să nu greşesc" (Ps 119,11). Maria aduna în inima sa cuvântul lui Dumnezeu, care în clipele de încercare îi dădea putere. Maria spune cu profetul Ieremia: "Am găsit cuvintele tale, Doamne, şi m-am hrănit cu ele. Cuvintele tale au fost bucuria mea şi veselia inimii mele" (Ier 15,16).

Numai citind şi ascultând cuvântul lui Dumnezeu din Scripturi, numai păstrându-l şi meditându-l în inima noastră, numai trăindu-l în viaţa noastră, îl putem împărtăşi cu folos şi altora care aşteaptă mântuirea şi la care suntem trimişi de Dumnezeu, ca profetul Isaia, ca apostolul Paul şi ca Fecioara Maria.

Doi creştini, Lucian şi Marcian, ce au trăit în secolul al doilea în Asia Mică, au fost arestaţi şi duşi înaintea lui Sabinus, guvernatorul Bitiniei. Întrebaţi fiind cine i-a autorizat să predice, Lucian a răspuns: "Legea dragostei şi a umanismului obligă pe toţi oamenii, să caute să-şi convertească semenii la ceva mai bun, să facă tot ce le stă în putinţă pentru a le salva sufletele din ghearele diavolului". Au murit prin ardere pe rug, pentru răspândirea binecuvântărilor divine cuprinse în Scripturi. Aşa au făcut înaintea lor, apostolii şi Maria. Aşa trebuie să facem şi noi în toată viaţa noastră.

Inimă Neprihănită a Mariei, una cu Inima lui Isus, 
roagă-te pentru noi!

Pr. Ioan Lungu