Reflecţie la duminica a VI-a de peste an – B

“Fiţi imitatorii mei aşa cum eu sunt al lui Cristos” (1Cor 11,1)

În evanghelia de astăzi, un lepros îi cere lui Isus:" Doamne, dacă vrei , poţi să mă cureţi". Lui Isus i s-a făcut milă de el şi, întinzând mâna, l-a atins şi i-a spus: "Vreau, curăţă-te!" (Mc 1,41-42). Prin această vindecare şi prin toate celelalte vindecări, minuni şi semne pe care le-a făcut, Isus a voit să arate lumii că el este Mesia cel promis de Dumnezeu, că este Mântuitorul mult dorit după care au suspinat veacurile.

Există boli incurabile şi în zilele noastre. Între ele putem aminti: lepra, bolile de cancer, malaria, sida, ebola şi altele. Pentru unele din aceste boli s-au găsit remedii şi tratamente, pentru altele încă nu.

Aşa cum lepra trupească este provocată de nişte bacili infecţioşi care intră în om, numiţi bacilii lui Hansen (Gerhard Henrik Armauer Hansen (1841-1912), cercetător norvegian, care în 1873, a reuşit să izoleze bacilul leprei, numit Mycobacterium leprae); tot astfel lepra sufletească, este provocată de bacilii lui satan, care sunt semănaţi în inima omului, şi produc multe feluri de păcate: ”Căci din inimă ies gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele” (Mt 15,19), dar şi multe feluri de suferinţe.

Biblia, ne spune că, deoarece atât lepra trupească, cât şi cea sufletească, sunt boli incurabile, adică, boli pe care le poate vindeca numai Dumnezeu, persoana infectată de lepra trebuia să se prezinte la un preot, la un reprezentat al lui Dumnezeu şi, nu la un doctor (cf. Lev 13,9). În cazul în care preotul constata lepra, el îi spunea bolnavului cuvintele lui Dumnezeu din Scripturi: „Leprosul, în care este rana, să aibă hainele sfâşiate şi să umble cu capul descoperit, să-şi acopere barba şi să strige: «Impur! Impur!»! Tot timpul cât va avea rana, va fi impur. El să locuiască singur; locuinţa lui să fie în afara taberei" (Lev 13,45-46).

Conform unei tradiţii străvechi, leprosul, este simbolul omului păcătos. Iudeii considerau lepra ca o judecată divină făcută păcatului (cf. Lev 13,2). Lepra era considerată a fi manifestarea externă a păcatului lăuntric; iar, manifestările urâte ale leprei: albeaţă, bube purulente şi răni deschise, sunt imaginea relelor păcatului care se manifestă în afara omului prin: ucideri, curvii, violenţă, distrugere, răutate (cf. Mt 15,19).  

Leprosul trupesc şi sufletesc est un om fără drepturi. Leprosul trupesc putea intra în casă, în templu, şi nici măcar nu se putea apropia de vreun om, cu atât mai puţin să îl atingă. Leprosul sufletesc este exclus de la împărăţia cerurilor şi la comuniunea cu Dumnezeu, cu îngerii şi cu sfinţii: “Nu vă înșelați: nici desfrânații, nici idolatrii, nici adulterii, nici hoții, nici lacomii, nici bețivii, nici bârfitorii, nici hrăpăreții nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu. Și așa erați unii dintre voi, dar ați fost spălați, ați fost sfințiți, ați fost justificați în numele Domnului Isus Cristos și în Duhul Dumnezeului nostru” (1Cor 6,9-11). Un lepros era un exilat şi dintre oamenii de pe pământ şi dintre aleşii din cer.

Atât în vremurile Vechiului Testament, cât şi în cele Noului Testament, leproşii erau numiţi mai întâi „necuraţi”, şi apoi “bolnavi”. Deci, oameni au mai întâi nevoie de „iertare” şi mai apoi de „vindecare”. Încă din Vechiul Testament, se cunosc leproşi iertaţi şi vindecaţi de puterea lui Dumnezeu: Myriam, sora lui Moise (cf. Num 12,10-15); Namaan sirianul (cf. 2Rg 5,14); Iob (cf. Iob 2,7; 42,10) În Noul Testament, prin mâinile lui Isus, mulţi leproşi s-au vindecat: Simon leprosul (cf. Lc 4, 38);10 leproşi deodată (cf. Lc 17,12-19); leprosul din evanghelia de astăzi  (cf. Mc 1,42). Prin vindecare, trupurile leproşilor au devenit curate ca trupurile unor prunci nou născuţi (cf. 2Rg 5,14).

Scopul ceremonialului de curăţire al leprosului, de venirea lui la preot şi de ieşirea preotului la el (cf. Lev 13,1-14,3), era ca să se mărturisească că numai Dumnezeu are putere de vindecare şi de viaţă. Da, numai Dumnezeu poate vindeca, pentru că numai Dumnezeu l-a creat pe om. Dumnezeu, l-a creat pe om curat şi fără boli. Trupul omului, prin creaţie, trebuia să fie un "templul al Duhului Sfânt". Dar, prin păcat, omul a devenit o locuinţă a duhului rău şi, poartă în trupul şi sufletul său consecinţele întinării păcatului, care sunt bolile sufleteşti şi trupeşti. Când o persoană se întoarce la Dumnezeu, atunci, trupul şi sufletul lui redevin o locuinţa a Duhului lui Dumnezeu.

Învăţătura este: „Trupul şi sufletul trebuie păstrate în sfinţenie şi curăţie, căci păcatul produce multe răni sufleteşti şi trupeşti”. Isus, Mesia cel mult aşteptat, este singura speranţă a tuturor leproşilor la trup şi la suflet. „Auzind Ioan, din închisoare, de faptele lui Cristos, i-a trimis pe unii dintre discipolii săi ca să-i spună: "Tu eşti cel care trebuie să vină, sau să aşteptăm un altul"? Isus le-a răspuns: "Mergeţi şi spuneţi-i lui Ioan ceea ce auziţi şi vedeţi: orbii văd, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţaţi şi surzii aud, morţii învie, iar săracilor li se aduce vestea cea bună. Fericit este cel care nu se scandalizează de mine" (Mt 11,2-6).

În Biblie, Dumnezeu, ni se prezintă omenirii în felul următor: "Eu sunt Domnul, care te vindec" (Ex 15,26).   De aceea, în bolile noastre sufleteşti şi trupeşti trebuie să-i cerem cu credinţă: "Doamne, ai milă de mine, vindecă-mi sufletul, căci am păcătuit împotriva ta" (Ps. 41,4).

Cât de fericit a fost David atunci când Dumnezeu i-a iertat păcatul: “Fericit este omul căruia i s-a iertat fărădelegea, căruia i s-a acoperit păcatul! Fericit este omul căruia Domnul nu-i ia în seamă greșeala” (Ps 32,1-2).

Un om de culoare, îl însoţi pe un alb la o vânătoare de raţe sălbatice. Omul de culoare era creştin. Pe drum ajunseră să vorbească printre altele despre probleme de credinţă. Omul alb îi spuse, negrului: "Nu înţeleg de ce vorbeşti mai totdeauna despre Dumnezeu, despre păcat, despre nelinişte, despre mântuire, despre diavol. Eu nu simt nici cea mai mică nelinişte. Diavolul mă lasă în pace. Până acum nu m-a deranjat sau atacat niciodată". Negrul, îi răspunse: "Îţi voi explica numaidecât. Când suntem la vânat de raţe şi trag cu puşca, atunci câteva raţe cad moarte la pământ. Eu le las jos pe acestea, şi alerg după cele rănite, care mai pot scăpa. Tu eşti ca o raţă pe care diavolul a împuşcat-o deja mortal. Pe tine te lasă jos în pace. El ştie că pe tine te are sigur. Eu însă care sunt ca o raţă doar atinsă şi vreau să scap cu tot dinadinsul, pe mine mă loveşte mereu căutând să mă ucidă”.  

Leprosului tămăduit, Isus i-a poruncit să se ducă la preotul de la templu şi să aducă darul orânduit de Moise, care consta din două păsări (Mc 1,44). Preotul primind cele două păsări, una o jertfea, şi cu sângele ei o stropea pe cealaltă, pe care apoi o lăsa liberă. Pasărea jertfită îl simboliza pe Isus care se va jertfi, pentru ca să ridice păcatele lumii (cf. In 1,29), iar a doua îl reprezenta pe păcătos, care spălat prin sângele lui Mesia, devenea liber. (cf. Lev 14, 49-54).

Iată că aici cum Dumnezeu a căutat şi a găsit un remediu şi pentru lepra trupească şi pentru lepra sufletească a omului. Iar, acest remediu universal este, Isus Cristos, Fiul său preaiubit, pe care l-a jertfit pentru salvarea noastră (cf. In 3,16). La jertfa sa de la cruce a făcut  trimitere când l-a trimis pe leprosul vindecat, să ducă preotului, cele două păsări ca jertfă. Dacă preoţii recunoşteau vindecarea, atunci trebuiau să-l recunoască şi pe vindecător şi, să nu mai vadăîn el  pe unul care încalcă Legea.

Isus, i-a mai dat leprosului vindecat şi o altă poruncă : "Vezi să nu spui la nimeni”! „Însă el, ieşind, a început să proclame tuturor şi să răspândească vestea, aşa încât Isus nu mai putea să intre în cetate în văzul lumii, ci stătea afară, în locuri pustii”.

Acest om a făcut exact invers de cum i-a poruncit Isus. Prin neascultarea lui, acest lepros, a arătat că era tipul de om care vine la Isus numai când are nevoie, dar, apoi, refuză să i se supună, deoarece crede că ştie mai bine decât Isus, cum să-şi conducă viaţa. Prin neascultare lui, el şi-a făcut rău lui însuşi, căci s-a îndepărtat de mântuitorul său; apoi, i-a făcut rău şi lui Isus care, a piardut timp preţios pentru vestirea evangheliei împărăţiei, din cauza oamenilor pierduţi, interesaţi numai trupeşte de Isus (1Cor 15,19).

Aşa cum Isus i-a dat leprosului nişte porunci de împlinit, tot astfel, Isus, ne dă şi nouă nişte porunci de împlinit, pentru a fi curăţiţi şi vindecaţi, iar la sfârşit să nu fim izolaţi şi nici pierduţi veşnic.

Prima poruncă a predicii lui Isus, a fost convertire şi credinţă (cf. Mc 1,15). Şi nouă tuturor păcătoşilor din toate timpurile, Isus, ne porunceşte să megem la preoţi, cărora le-a dăruit pe Duhul Sfânt spre iertarea păcatelor (cf. In 20,22-23). Thomas Merton (1915-1968), un călugăr trapist american, care a trăit multă vreme în Asia unde a murit, spunea: „Este relativ uşor să-i converteşti pe cei care se recunosc păcătoşi; însă, pe cei care se cred buni şi drepţi, asemenea fariseilor şi cărturarilor, este imposibil de a-i converti, pentru simplul fapt că nu simt nici cea mai mică nevoie de a se converti”.

Pentru a ne putea converti nu trebuie să privim la ceea ce ne spune inima noastră coruptă, ci la ceea ce ne spune Isus în evanghelii. În cadrul unor exerciţii spirituale pentru tineri, preotul predicator, vorbind despre convertire, spunea aşa: "Eu sunt furios, iar Isus îmi spune: Iartă! Îmi este frică, iar el îmi spune: Curaj! Am îndoieli, iar el îmi spune: Ai încredere! Sunt agitat, iar el îmi spune: Fii calm! Prefer să-mi urmez propriul drum, iar el îmi spune: Vino şi urmează-mă pe mine! Îmi fac propriile mele proiecte, iar el îmi spune: Uită-le! M-am întors spre bunurile materiale, iar el îmi spune: Lasă-le în spate! Doresc siguranţa, iar el spune: Eu nu-ţi promit absolut nimic! Doresc să-mi trăiesc viaţa, iar el spune: Dă-ţi viaţa! Cred că sunt bun, iar el îmi spune: Nu ajunge să fii bun! Îmi place să fiu patron, iar el spune: Slujeşte! Îmi place să comand pe alţii, iar el spune: Ascultă! Îmi place să înţeleg, iar el spune: Crede! Îmi place claritatea, iar el îmi vorbeşte în parabole! Îmi place liniştea, iar el vrea să fiu deranjat. Îmi place violenţa, iar el spune: Pacea să fie cu tine! Eu scot sabia, iar el spune: Bag-o în teacă! Mă gândesc la răzbunare, iar el spune: Întoarce şi celălalt obraz! Vorbesc de ordine, iar el spune: Am venit să aduc război! Am ales ura, iar el spune: Iubiţi pe duşmanii voştri! Încerc să semăn armonia, iar el zice: Am venit să arunc foc pe pământ! Vreau să fiu cel mai mare, iar el spune: Învăţaţi să fiţi mici ca un copil! Îmi place să rămân în ascuns, iar el spune: Lăsaţi lumina voastră să lumineze! Caut locul cel mai bun, iar el spune: Aşază-te în ultima bancă! Îmi place să fiu remarcat, iar el spune: Rugaţi-vă în taina camerei voastre încuiate!"  

Isus, prin purtarea sa milostivă faţă de leproşi şi faţă de cei greu bolnavi, ne dă şi nouă porunca iubirii faţă de ei. Dacă, în Vechiul Testament, porunca faţă de leproşi era izolarea şi depărtarea de ei; în Noul Testament, porunca s-a schimbat şi, este una de apropiere, de milă şi de dragoste faţă de leproşi şi faţă de orice fel de bolnavi, după exemplul său şi al apostolilor lui.

Scrisoarea către evrei, ne pune că, în diferitele perioade ale istoriei, Dumnezeu, prin profeţi, le-a vorbit oamenilor diferit de cum le-a vorbit prin Fiul său (cf. Evr 1,1-2). Adică, într-o anumită perioadă a istoriei, referitor la acelaşi lucru, omul a fost chemat să acţioneze diferit faţă de o altă perioadă de timp, căci Istoria mântuirii progresează de la o perioadă de timp la alta.

De aceea, într-o perioadă de timp, anumite lucruri şi practici, pot să apară total diferite faţă de alte perioade de timp. Aşa cum Legea talionului care prevedea pedeapsă egală cu fapta, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte (cf. Ex 21,23-25; Lev 24,19-21), a fost un mare progres faţă de Legea păgână care, pentru un dinte sau un ochi, putea merge până la uciderea greşitorului şi chiar a întregii lui familii. Tot astfel, Legea iubirii, adusă de Isus, a fost un şi mai mare progres faţă de Legea talionului şi faţă de Legea de pe Sinai; căci, Isus, la un act de ofensă primit, cere ca răspuns un act de iubire. Iată ce spune Isus:  “Aţi auzit că s-a spus celor din vechime: Să nu ucizi! Dacă cineva comite o crimă, va fi condamnat la judecată. Dar eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său, va fi condamnat la judecată. Dacă cineva îi spune fratelui său „prostule!”, va fi condamnat de Sinedriu. Dacă cineva îi spune nebunule! va fi condamnat la focul Gheenei” (Mt 5,21-22).

Am făcut acest comentariu, pentru a înţelege mai bine poruncile diametral opuse faţă de leproşi şi bolnavii, în diferite perioade de timp, porunci: de la ură la iubire; de la facere de rău la facere de bine; de la duşmănie la iertare. Sfântul Augustin (354-430), numeşte poruncile diametral opuse faţă de acelaşi subiect, de la o epocă la alta, “dispensaţii”. Dacă în vechime leproşii trebuiau izgoniţi şi izolaţi, de la Isus încoace, în dispensaţia timpului nostru, porunca este diametral opusă, leproşii trebuie primiţi cu dragoste, cu milă şi cu îngrijire. Aşa a făcut Isus, aşa au făcut apostolii, aşa trebuie să facem şi noi.

Aici, trebuie să ne amintim de modul sublim în care sfântul Francisc din Assisi (1181-1226), i-a tratat pe leproşi; el, chiar a îmbrăţişat şi a sărutat un lepros, iar acesta s-a vindecat. Apoi, ne amintim de apostolii leproşilor, Raul Follereau (1903-1977), dr. Albert Scweitzer (1875-1965), părintele Damian Vestur 1840-1889), care s-au îngrijit de leproşi până la jertfa totală. Şi iarăşi, ne amintim de toţi misionari şi misionarele care şi-au oferit şi îşi oferă serviciile lor leproşilor şi bolnavilor răspândiţi în întreaga lume, până la moarte.

Papa Benedict al XVI-lea, cu ocazia celei de-a XXI-a Zi Mondială a Bolnavului, 11 februarie 2013,  aminteşte şi alţi câţiva eroi ai dragostei faţă de cei bolnavi. Între aceştia i-a amintit pe: sfânta Tereza a Pruncului Isus şi a Sfintei Feţe (1873-1897), o "expertă în scientia amoris; pe venerabilul Luigi Novarese (1914-1984), care se ruga pentru cei bolnavi şi care îi însoţea la sanctuarele mariane, în mod special la grota de la Lourdes; pe Raoul Follereau (1903-1977), promotorul Zilei Mondiale împotriva Leprei; pe Tereza de Calcutta (1910-1997), care ieşea pe străzi cu rozariul în mână ca să-l întâlnească şi să-l slujească pe Domnul Isus prezent în cei suferinzi, şi în special în aceia care "nu sunt voiţi, nu sunt iubiţi, nu sunt îngrijiţi"; pe sfânta Ana Schäffer din Mindelstetten (1882-1923), care şi-a unit suferinţa cu suferinţele lui Isus, pentru ajutorarea celor bolnavi.

Şi să nu uităm să împlinim cuvintele lecturii a doua de astăzi, care spun: „Fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva, toate să le faceţi spre gloria lui Dumnezeu! Să fiţi fără vină înaintea iudeilor, a grecilor şi a Bisericii lui Dumnezeu, după cum mă străduiesc şi eu să le fiu pe plac tuturor în toate, căutând nu folosul meu, ci al celor mulţi ca să se mântuiască! Fiţi imitatorii mei aşa cum eu sunt al lui Cristos” (1Cor 10,31-11,1)! 

Sintetizez şi spun: Să fugim de orice păcat, cauza suferinţelor trupeşti şi sufleteşti. Să venim la Isus cu păcatele, bolile şi necazurile noastre, că el singur ne poate tămădui. Să ascultăm de Isus şi nu de pornirile noastre. Să-i iubim pe bolnavi şi să-i îngrijim, căci asta este voinţa lui Dumnezeu referitoare la ei.

Să dăm mărturie bună despre Cristos prin tot ceea ce facem, ca toţi oamenii să vină la mântuirea lui.

                                                                                                                        Pr. Ioan Lungu