Reflecţie la Înălţarea Domnului nostru Isus Cristos „B” – 2015

„După ce voi fi înălţat de pe pământ, îi voi atrage la mine pe toţi oamenii” (In 12,32).

Cristos s-a înălţat!

Când Isus a murit pe cruce şi a fost înmormântat, mulţi au crezut că totul s-a sfârşit, dar, nu a fost aşa, a urmat învierea. Când Isus s-a despărţit de ucenicii săi şi s-a înălţat la cer, mulţi au crezut că totul s-a terminat, dar nu era aşa, a mai urmat trimiterea Duhului Sfânt, a mai urmat sălăşluirea lui în toţi ucenicii săi, a mai urmat transformarea credincioşilor în temple vii ale lui Dumnezeu. Dar, va mai urma şi altceva, va urma revenirea lui Isus în slavă, va urma învierea noastră, va urma înălţarea noastră la cer, va urma viaţa veşnic fericită alături de Isus, de Tatăl şi de Duhul Sfânt.

Înălţarea lui Isus la cer, pe lângă faptul că înseamnă şi înălţarea noastră, pe lângă faptul că înseamnă încheierea activităţii sale pământeşti, pe lângă faptul că înseamnă începutul timpului Bisericii, înălţarea lui Isus la cer, înseamnă şi începutul activităţii sale cereşti, în favoarea noastră. De aceea, Isus, a spus: "Este în folosul vostru ca să mă duc" (In 16,7). Dacă, Isus, a venit în lume, a venit că ne-a iubit mult. Dacă Isus a umblat din localitate în localitate, a umblat pentru a ne descoperi iubirea Tatălui său veşnic pentru noi, pentru a ne vorbi despre dragostea sa pentru noi, pentru a ne predica iubirea Duhului Sfânt. Dacă Isus a pătimit şi a murit, pentru noi a pătimit şi a murit. Dacă Isus a înviat din morţi, pentru noi a înviat. Dacă Isus, astăzi s-a înălţat la ceruri, tot pentru noi s-a înălţat.

Autorii sacri, prin lecturile de astăzi, ne vorbesc despre înălţarea lui Isus la cer. Sfântul Marcu ne spune că: „Domnul Isus s-a înălţat la cer şi s-a aşezat la dreapta lui Dumnezeu” (Mc 16,19). Sfântul Luca în cartea Faptele Apostolilor, ne spune că: „Isus a fost înălţat şi un nor l-a ascuns din ochii lor” (Fap 1,9). Psalmistul, ne spune că: „Dumnezeu Isus se înalţă în strigăte de bucurie, Domnul Isus se înalţă în sunete de trâmbiţă” (Ps 147,6). Iar sfântul Paul ne spune că: „Ridicându-se în înălţime, Isus, a dus captivă captivitatea, şi a dat daruri oamenilor" (Ef 4,8).

„Bărbaţi galileeni, de ce staţi privind spre cer? Acest Isus, care s-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum l-aţi văzut mergând la cer” (Fap 1,11). Cum l-au văzut ucenicii urcând la cer pe Isus?  L-au văzut urcând în trup, în trupul luat de la noi, în trupul luat de la Preacurata Fecioară Maria. Şi, a urcat la cer în trup, tot în trupul luat de la noi va şi reveni în slavă. „În lume s-au răspândit mulţi amăgitori, care nu mărturisesc că Isus Cristos vine în trup. Iată amăgitorul, iată Antihristul” (2In 1,7).

Fac acest comentariu, necesar, spun eu, pentru că, Isus, deşi, era Dumnezeu, nu l-a biruit pe diavol ca Dumnezeu, ci, ca om. Isus Cristos a rămas Fiul lui Dumnezeu, dar, s-a dezbrăcat de slava sa şi s-a îmbrăcat cu umanitatea noastră (cf. Fil 2,6-8). Isus, fost sută la sută Dumnezeu şi sută la sută om. Şi, când Isus l-a biruit pe diavol pe muntele ispitirii, în oamenii pe care îi poseda sau îi amăgea, şi pe cruce, el l-a biruit ca şi om, ca al doilea Adam. Dacă, Adam a fost biruit de diavol ca om, Isus Cristos, l-a biruit pe diavol tot ca om. Diavolul ar putea să accepte că a fost biruit de Isus ca Dumnezeu, dar nu va accepta niciodată că a fost biruit de Isus ca om. De aceea, diavolul, prin ereticii de la începutul Bisericii şi prin oamenii lui din toate timpurile, caută să inducă în lume ideea falsă că, Isus, a venit în duh, a trăit în duh, l-a biruit în duh, a înviat în duh, s-a înălţat în duh, va reveni în duh, pentru a spune că el a fost biruit de Dumnezeu, şi nu de omul Isus. Dar, Isus, l-a biruit pe diavol ca om, iar, diavolul nu poate suporta asta.

Spuneam că toate cele făcute de Isus, pentru noi au fost făcute. Să vedem acum ce a făcut Isus pentru noi prin înălţarea sa la cer:

1. Isus a murit, a înviat şi s-a înălţat la cer, pentru noi, pentru a ne asigura pe noi care credem în el, că după moartea noastră, urmează şi pentru noi învierea şi înălţarea la cer. După primul păcat, după pierderea paradisului, după intrarea morţii în lume, întreaga omenire a suspinat şi a strigat după mântuitorul promis (cf. Gen 3,15), spunând: „O, dacă ai rupe cerurile şi te-ai coborî” (Is 63,19)! Iată, că Isus s-a coborât din cer la noi, a pătimit, a murit, a înviat şi s-a înălţat la cer, pentru a duce captivă captivitatea oamenilor, pentru a ne împărţi daruri (cf. Ef 4,8), şi pentru a ne atrage pe toţi la sine (cf. In 12,32)..

2. Isus s-a înălţat la cer, pentru a primi cinstea ce i se cuvenea după umilirile şi suferinţele Calvarului. „Aşadar, să ştie cu siguranţă toată casa lui Israel că Dumnezeu l-a făcut Domn şi Cristos pe acest Isus pe care voi l-aţi răstignit" (cf. Fap 2,36). „Domnul Isus s-a înălţat la cer şi s-a aşezat la dreapta lui Dumnezeu” (Mc 16,19). Dar a făcut acest lucru tot pentru noi, pentru a ne asigura că şi noi vom primi cinstea cuvenită după umilirile şi suferinţele acestei vieţi. Dacă, Dumnezeu a prefigurat cinstea şi înălţarea noastră după umilirile şi suferinţe acestei vieţi, în persoana lui Iosif cel drept din Vechiul Testament, care după umilinţele şi suferinţele trădării fraţilor lui, după închisoarea pe nedrept, a ajuns lângă scaunul de domnie lângă faraon. Prin Isus, Dumnezeu, a realizat pentru noi cei umiliţi şi chinuiţi de păcat, glorioasă înălţare, prefigurată în dreptul Iosif.

3. Isus s-a înălţat la cer după ce şi-a încheiat lucrarea de mântuirea pe care i-a încredinţat-o Tatăl ceresc. „Eu te-am proslăvit pe pământ, am sfârşit lucrarea pe care mi-ai dat-o s-o fac” (In 17,4). După ce am fost mântuiţi prin moartea şi învierea lui Cristos, după ce noi am acceptat această mântuire prin Botezul nostru şi prin intrarea noastră în Biserică, am primit şi noi o lucrare de la Isus: „După cum m-a trimis pe mine Tatăl, tot aşa vă trimit şi eu pe voi... Mergeţi, aşadar, faceţi discipoli din toate naţiunile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt. Învăţaţi-i să păzească toate cele ce vi le-am poruncit eu” (In 20,21; Mt 28,20).

Odată cu înălţarea lui Isus la cer, a început timpul Bisericii, un timp de propovăduire publică şi curajoasă a mântuirii lui Dumnezeu, prin Cristos şi Duhul Sfânt, mântuire care trebuie să ajungă la cunoştinţa tuturor oamenilor. Acum, misiunea lui Isus în lume este continuată de noi ucenicii săi, până la a doua sa venire. Şi pentru a ne arăta că această lucrare este una urgentă, pe ucenicii care stăteau privind la cer, un înger îi zoreşte: „De ce staţi şi priviţi la cer” (Fap 1,11). „Iar ei au plecat şi au predicat pretutindeni, în timp ce Domnul lucra cu ei şi le întărea cuvântul prin semnele care-i însoţeau” (Mc 16,20).

Înălţarea lui Isus la cer, vrea să fie un imbold puternic şi pentru noi, ca să ne împlinim urgent lucrarea încredinţată nouă de Isus. Să vestim evanghelia şi să le spunem oamenilor cu sfântul Paul că: „Este un singur trup şi un singur Duh, după cum aţi şi fost chemaţi la o singură speranţă, aceea a chemării voastre. Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur Botez, un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este peste toate, prin toţi şi în toţi” (Ef 4,4-6). Să le spunem apoi, că: „Tot el i-a dat pe unii apostoli; pe alţii, profeţi; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea sfinţilor în vederea lucrării slujirii spre edificarea trupului lui Cristos, până când vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la omul desăvârşit, la măsura staturii plinătăţii lui Cristos” (Ef 4,11-13).

Şi iarăşi, să le spunem oamenilor că, Isus Cristos, a venit în trup, a trăit în trup, a suferit în trup, a murit în trup, a înviat în trup, s-a înălţat în trup şi că tot în trup va reveni pentru a ne înălţa la cer, pentru ca gloria lui Isus să fie înălţată, iar mândria diavolului şi a oamenilor săi, să fie înfrântă.

4. Isus s-a înălţat la ceruri ca să ni-l poată trimite pe Duhul Sfânt, Mângâietorul. „Este în folosul vostru ca să plec, pentru că, dacă nu mă duc, Mângâietorul, nu va veni la voi; însă, dacă mă duc, îl voi trimite la voi” (In 16,7). Nici un om nu se poate converti şi mântui, dacă nu este convins că este păcătos. Nici un om nu se poate mântui, dacă nu primeşte neprihănirea şi mântuirea de la Isus. Nici un om nu poate scăpa de judecată, dacă nu-l primeşte pe Isus ca mântuitor. Duhul Sfânt, ne ajută pe noi în toate aceste lucruri: „Şi când va veni Duhul Sfânt, va denunţa lumea cu privire la păcat, cu privire la dreptate şi cu privire la judecată” (cf. In 16,8). Apoi, nici un om nu se poate mântui dacă nu vesteşte mântuirea prin Cristos. Duhul Sfânt ne ajută să mărturisim că Isus Cristos este Domnul (cf. 1Cor 12,3). Şi iarăşi, fără Duhul Sfânt, nimeni nu va putea să fie înviat şi înălţat la cer (cf. Rom 8,11).

5. Isus, s-a înălţat astăzi la cer, ca să pregătească locaşuri veşnice în casa Tatălui său veşnic. „În casa Tatălui meu veşnic sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus, mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, mă voi întoarce şi vă voi lua cu mine, ca acolo unde sunt eu, să fiţi şi voi” (In 14,2-3). „Tată, vreau ca acolo unde sunt eu, să fie împreună cu mine şi aceia pe care mi i-ai dat tu, ca să vadă slava mea, slavă pe care mi-ai dat-o tu; fiindcă tu m-ai iubit înainte de întemeierea lumii” (In 17,24).

Iar aici, un lucru foarte important: Isus, ne construieşte lăcaşuri veşnice în ceruri, cu materialele pe care noi i le trimitem de pe pământ: „Strângeţi-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură. Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră”. (Mt 6,20-21). Şi care sunt aceste materiale? Aceste materiale sunt: dărnicia, sfinţenia vieţii, lucrarea de evanghelizare, suferinţa pentru evanghelie, răbdarea în suferinţă, dragostea faţă de semeni, traiul după voia lui Dumnezeu: Toate acestea sunt materiale pe care Isus le foloseşte la pregătirea lăcaşurilor noastre. „Şi oricine vă va da de băut un pahar cu apă, în numele meu, pentru că sunteţi ucenici ai lui Cristos, adevărat vă spun că nu-şi va pierde răsplata” (Mc 9,41).

Aici îşi are locul şi istorioara cu prinţesa şi slujitoarea ei, care amândouă au avut aceeaşi viziune a cerului deschis, unde s-au arătat un palat şi o cocioabă. Prinţesa gândea că palatul este al ei, şi cocioaba este a slujitoarei. Dar un glas tainic i-a spus că, palatul este al slujitoarei ei credincioase şi milostive, iar cocioaba este a ei, pentru că puţine materiale a trimis pentru casa ei din cer. După această viziune, prinţesa şi-a schimbat total viaţa, trimiţând la cer materiale pentru un palat frumos.

6. Isus s-a înălţat la cer, s-a aşezat pe tonul de la dreapta lui Dumnezeu, ca să ne fie Mare Preot şi mijlocitor la Tatăl ceresc: „Tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfânt, nevinovat, fără pată şi care să aibă milă de cei păcătoşi” (cf. Evr  4,15; 7,26). „Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiţi. Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un mijlocitor, pe Isus Cristos, cel neprihănit. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi” (1In 2,1-2). Isus ne mijloceşte de la Tatăl îndurare şi timp pentru a ne converti: „Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei lui, cum cred unii, ci are o îndelungă răbdare pentru voi, şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă” (2Pt 3,9). Atunci când am păcătuit şi nu ni s-a întâmplat nici un rău, trebuie să vedem şi să recunoaştem în asta, mijlocirea lui Isus pentru noi la Tatăl ceresc, ca să venim la convertire şi pocăinţă.

7. Isus s-a înălţat la cer, ca să fie permanent cu noi. „Iată că eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului" (Mt 28,20). „Dacă mă iubeşte cineva, va păzi Cuvântul meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el” (In 14,23). Dar, pentru asta trebuie săi deschidem poarta inimilor noastre (cf. Ap 3,20).

Când Isus umbla pe pământ, putea fi numai cu unii dintr-un anumit loc. Acum, după înălţarea sa la cer, este cu toţi oamenii din toate locurile. Începând cu înălţarea lui Isus la cer, nimeni nu mai are voie să se plângă că este singur, căci, Isus este cu unul fiecare în orice situaţie: „Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul lumii” (Mt 28,20). Creştinii cei buni, ca şi mireasa din Cântarea cântărilor, conştienţi că Isus este mereu cu ei şi lângă ei, îi vorbesc mereu şi îi spun cât de mult îl iubesc; îi spun tot ce fac; îi spun tot ce-i doare, îi spun tot ce au nevoie; vorbesc cu el, chiar dacă nu îl văd, încât cei necredincioşi îi cred bolnavi care vorbesc singuri. Alţii, au în cameră un scaun pentru Isus. Alţii au murit cu ochii privind şi cu braţele întinse către locul pe care i l-au oferit lui Isus în camera lor.

8. Isus s-a înălţat la ceruri, pentru a-şi pregăti a doua venire şi pentru a pregăti răpirea noastră la cer. Într-adevăr, într-o zi vom fi răpiţi de Isus la ceruri, aşa cum mai înainte au fost răpiţi, Enoh şi Ilie (cf. Gen 5,24; 2Rg 2,9-15).  „Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mângâiaţi-vă, dar, unii pe alţii cu aceste cuvinte” (1Tes 4,17-18).  

Sfântul Paul, ne spune: „Dacă aţi fost înviaţi împreună cu Cristos, căutaţi cele de sus, unde Cristos este aşezat la dreapta lui Dumnezeu; gândiţi la cele de sus, nu la cele de pe pământ (cf. Col 3.1-2). Sfântul Augustin ne atrage atenţia: „Trebuie să ştim că nu se pot înălţa cu Cristos: mândria, zgârcenia, necurăţia, şi nici un alt viciu”. Iar, a căuta cele de sus, a cugeta la cele de sus unde Isus este înălţat şade la dreapta lui Dumnezeu, înseamnă să-l înălţăm pe Isus pe Isus în viaţa noastră, în gândurile noastre, în vorbele noastre, în faptele noastre, în casele noastre, în bisericile noastre. Să-l înălţăm prin ascultarea noastră, să-i dăm autoritate peste viaţa noastră, şi să facem ca zi de zi, el să strălucească în viaţa noastră.

Să ştim că singuri, fără Isus, nu vom reuşi niciodată să aducem roade conform chemării noastre şi nici să fim fericiţi (cf. In 15,5). Singuri, fără Isus, nu reuşim noi, nu reuşesc familiile noastre, nu reuşesc bisericile noastre, nu reuşesc popoarele lumii. Să nu facem nici un pas fără el, căci el este păstorul nostru. Să mergem în toată lumea şi să predicăm evanghelia (cf. Mc 16,15), să mergem la toţi cei rătăciţi şi la toţi cei care nu au păstor şi să le spunem: „Veniţi la păstorul cel bun”, căci numai el ne va întări, ne va învia şi ne va înălţa la cer şi ne va ferici veşnic. Amin.

Cristos s-a înălţat!

                                                                                                    Pr. Ioan Lungu