Consideraţie la solemnitatea sfântului Iosif, tatăl purtător de grijă al lui Isus, soţul Preasfintei Fecioare Maria şi patronul Bisericii Universale, Anul C, – 2019

„Iosif a făcut după cum i-a poruncit îngerul Domnului” (Mt 1,24).

Când a venit împlinirea timpului, ca Dumnezeu să-l trimită în lume pe Fiul său, născut din femeie, născut sub Lege, ca să-i răscumpere pe cei care sunt sub Lege, ca oamenii să primească înfierea (cf. Gal 4,4-5), Dumnezeu, după ce în vechime a promis oamenilor căzuţi în păcat, un Mesia mântuitor (cf. Gen 3,15), a dezvăluit şi „unele” date de bază legate Mesia şi mântuirea lui, ca să ajute credinţei, speranţei şi dragostei oamenilor; „restul faptelor măreţe” lăsându-le ca o surpriză fericită şi uimitoare ce depăşeşte orice închipuire (cf. Ef 3,20), atât pentru timpul împlinirii lor pe pământ, cât  mai ales la desăvârşirea lor în paradisul ceresc.

Unele din aceste date de bază referitoare la Mesia, la mântuirea realizată de el şi la răspunsul nostru, descoperite de Dumnezeu prin profeţii săi spre curajul speranţei noastre, au fost că Mesia: se va naşte în lume dintr-o femeie (cf. Gen 3,15); că această femeie va fi o fecioară curată şi neprihănită (cf. Is 7,14); că va avea un tată adoptiv care va fi feciorelnic (cf. Gen 39,7-9); că Mesia se va naşte din casa şi neamul lui David (cf. 2Sam 7,12-16); că cei doi soţi feciorelnici vor avea credinţa lui Abraham (cf. Rom 4,17-18) şi tăria lui David (cf. Fap 13,22) şi fidelitatea profeţilor şi drepţilor (cf. Iac 5,10); că Mesia va mântui lumea iubită prin misterul crucii (cf. Is 53,1-12; In 18,11), mister la care îi va asocia pe toţi ce care cred în el, începând cu părinţii săi (cf. Lc 2,35) şi continuând cu toţi ucenicii săi până la sfârşitul veacurilor (cf. Lc 9,23); că Mesia şi lucrarea lui, părinţii şi ucenicii lui, încercările şi lucrările lor, vor avea prefigurări în diferite personaje şi fapte din Biblie, prefigurări pe care oamenii vor trebui să le descopere prin efortul lor (cf. Idt 8,25-27; Rom 1,19-20), dar să le şi depăşească cu mult datorită lui Isus care s-a glorificat la Tatăl ceresc (cf. In 14,12).

Multe alte amănunte referitoare la Dumnezeu cel întreit şi unic, la mântuirea lui şi la oamenii de mântuit, ni le-a descoperit Isus atunci când a venit între noi, fie direct când toţi rămâneau uimiţi de cuvintele şi învăţătura lui (cf. Lc 4,22; In 7,46), fie prin apostoli (cf. Fap 1,3; 10,41-42), fie prin alţi martorii aleşi de el de mai înainte (cf. Fap 13,31). Dar tot adevărul şi toată dragostea lui Dumnezeu pentru noi şi pentru mântuirea noastră ni se vor descoperi atunci când vom ajunge în paradis (cf. In 14,20; 16,12).

Ştiind că în lucrarea sa de mântuire a lumii Dumnezeu cel întreit şi unic a voit să-i onoreze pe oameni cerându-le colaborarea, astăzi amintim faptul că, Dumnezeu, după ce ne-a promis mântuirea şi a ales familia lui David, a cărei origine merge până la Abraham, şi după ce din această familie a ales-o pe Maria din Nazaret ca mamă a lui Mesia: mamă nepătată, mamă preacurată, mamă neprihănită, mamă pururea fecioară, mamă  vrednica de iubire, mamă minunată, fecioara preaînţeleaptă, fecioară vrednica de cinste, fecioară vrednică de laudă, fecioară miloasă, fecioară credincioasă, fecioară înţeleaptă; tot din această familie, l-a ales apoi şi pe sfântul Iosif: bărbat drept, bărbat înţelept, bărbat ascultător, bărbat credincios, bărbat răbdător, bărbat muncitor, bărbat model, care să fie: tată purtător de grijă al lui Mesia, apărător neobosit al lui Cristos, soţ curat al Fecioarei Născătoare lui Mesia, cap al Sfintei Familii, ca patron şi ocrotitor al Bisericii sale. Şi tot aici trebuie să mai spunem că Dumnezeu nu s-a oprit aici cu alegerea de colaboratori la opera mântuirii sale, ci ne-a ales de colaboratori şi pe noi oamenii din toate timpurile, care dorim mântuirea lui şi care ne căutăm fericirea izvorâtă din crucea lui Isus (cf. 2Cor 5,20), căci Isus însuşi ne-a spus că prin întruparea, crucea, învierea şi mântuirea sa, i-am devenit cu toţii familia şi rudele sale, fiindu-i: „frate şi soră, tată şi mamă” (cf. Mt 12,50; Mc 3,35).   

Urmărind viaţa şi litania sfântului Iosif, spunem că a fost necesar ca Iosif cel ales de Dumnezeu de colaborator al său, ca de altfel şi unul fiecare dintre noi prin Botez, să fie „bărbat drept”, ceea ce înseamnă: om bun, cinstit, corect, iubitor de Dumnezeu şi de oameni. „Omul drept” este o mărturie despre iubirea lui Dumnezeu, care a mântuit lumea prin crucea Fiului său şi prin revărsarea Duhului Sfânt (cf. In 3,16). „Drept”, este şi o pecete divină pe fruntea celor aleşi, cum a fost litera „thau” pe fruntea aleşilor din Vechiul Testament şi cum este „sângele” lui Isus de pe frunţile aleşilor din Noul Testament. „Drept” este un semn după care vom fi recunoscuţi la Judecată. „Drept” înseamnă a fi mântuit din păcate.

A fost necesar ca Iosif să fie „înţelept”, căci el mereu trebuia să facă alegeri corecte între gândurile, planurile şi aplecările fiinţei sale şi gândurile, planurile şi poruncile mântuitoare ale lui Dumnezeu; între „înţelepciunea nebună” a oamenilor care fug de cruce şi „nebunia înţeleaptă” a lui Dumnezeu care mântuieşte prin cruce (cf. 1Cor 1,18-25). A fost necesar ca Iosif să fie „înţelept”, căci trebuia să-l ajute pe Isus întrupat în carnea noastră, să crească în înţelepciune înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor, înţelepciune prin care Isus i-a uimit pe învăţaţii de la templu, pe oamenii din Nazaret, dar şi pe toţi care îl ascultau vorbind (cf. Lc 2,40; 4,22; Mt 7,28; 22,33), împlinind astfel o veche profeţie (cf. Ier 33,9). A fost necesar ca Iosif să fie „înţelept”, căci trebuia să-şi conducă bine familia şi să ia decizii bune care să respecte planurile lui planurile lui Dumnezeu, când: Maria a zămislit de la Duhul Sfânt şi el a luat-o de soţie (cf. Mt 1,24); când Isus trebuia să se nască la Betleem, când împlinind o poruncă cezarului a împlinit o veche profeţie (cf. Mih 5,2); când Isus trebuia să fie salvat de furia lui Irod fugind noaptea în Egipt (cf. Mt 2,14), imitând pe Abraham care a fugit cu familia din Caldeea în Canaan (cf. Gen 12,1); când Isus trebuia să se întoarcă în ţara lui, Iosif fugind de furia lui Archelau, nu s-a mai dus în Iudeea, ci în Nazaretul Galileei (cf. Mt 2,22-23), împlinind astfel prorocia că Isus trebuia fi numit „Nazarinean” (cf. Jud 13,5; 1Sam 1,11).

A fost necesar ca Iosif să fie un „credincios tăcut şi ascultător”, căci pentru a fi un colaborator util în lucrarea de mântuire, el trebuia să asculte şi să împlinească în tăcere şi fără murmur toate dispoziţiile divine. După ce a spus „da” lui Dumnezeu (cf. Mt 1,24), sfântul Iosif , nu a mai avut niciodată întrebări îndoieli şi comentarii. Dumnezeu îi vorbeşte şi Iosif tace şi face: "Nu te teme să o iei pe Maria, logodnica ta”, şi Iosif nu se teme, tace şi o ia (cf. Mt 1,19-24), împlinind profeţia naşterii lui Isus dintr-o fecioară (cf. Is 7,14). „Ridică-te şi mergi în Betleem pentru recensământ” (cf. Lc 2,1-7), Iosif se ridică şi se pune la drum fără nici un comentariu, împlinind astfel prorocia (cf. Mih 5,2) şi introducându-l pe Pruncul Isus în familia regală a lui David căreia Dumnezeu îi hărăzise o dinastie veşnică (cf. 2Sam 7,16). "Ridică-te şi mergi în Egipt" şi Iosif se ridică şi se pune la drum pentru o călătorie de aproximativ 500 km, în cea mai mare parte prin deşert, bântuit de şerpi şi scorpioni şi frecventat de hoţi (cf. Mt 2,13-15), ducând astfel, după profeţie prima veste bună în Egipt (cf. Ps 87,4). "Întoarce-te în ţară" şi el se întoarce (cf. Mt 2,19-23), împlinind astfel profeţia: "Din Egipt i-am chemat pe fiul meu" (cf. Os 11,1).

Şi fecioria lui Iosif a fost foarte importantă în economia mântuirii, căci împlinind în el imaginea profetică a lui Iosif iubitorul de curăţie din Vechiul Testament, care a rezistat tentaţiei directe a femeii lui Potifar, pentru că socotea necurăţia o „nelegiuire” faţă de Dumnezeu (cf. Gen 39,7-12), a facilitat înţelegerea conceperii lui Isus de la Duhul Sfânt (cf. Mt 1,20; Lc 1,35), a prevenit acuzaţiile necurate la adresa Mariei şi uciderea ei cu pietre pentru sarcină în afara căsătoriei (cf. Lev 20,10; Dt 22,22-24), n-a lăsat loc la discuţii referitoare la fecioria Mariei (cf. Lc 1,27). a dat mărturie alături de Maria „pururi fecioară” despre împărăţia cerurilor pe care o aştepta, acolo unde oamenii, asemenea îngerilor nu se mai căsătoresc (cf. Lc 20,35).

Sfântul Paul, pentru cei care pot înţelege asta (cf. Mt 19,11), spune că el cel necăsătorit este fără griji şi fără piedici în slujirea Domnului, căci nu este însurat se îngrijeşte nestingherit de lucrurile Domnului, şi cum ar putea să placă Domnului. Căci cel însurat se îngrijeşte de lucrurile lumii şi cum să-i placă nevestei, nu mai este atât de liber (cf. 1Cor 7,32-35). Apoi, fecioria asumată este pentru om cea mai înaltă formă de mărturie în exterior a dragostei pentru Mirele veşnic, Isus. Fecioria asumată este pentru creştini „o mare comoara”, dar păstrată în vasele de lut ale trupurilor noastre, în care lovesc toţi potrivnicii mântuirii noastre: diavolul, lumea şi poftele noastre nesupuse. Dumnezeu ne-a pus această comoară în „vase de lut”, pentru a ne arăta că puterea nemaipomenită pentru a o păstra este de la el, si nu de la noi” (2Cor 4,7). Fecioria este o „mare comoară” pentru că este un „semn sigur” de predestinare pentru nunta veşnică cu Isus. Despre feciorelnici Biblia spune: „Ei cântă un cântec nou înaintea tronului, înaintea celor patru fiinţe şi înaintea bătrânilor şi nimeni nu a putut să înveţe cântecul lor. Ei nu s-au întinat cu femei, căci sunt feciorelnici. Ei îl urmează pe Miel oriunde merge. Ei au fost răscumpăraţi dintre oameni ca prim rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel” (Ap 14,3.4). Acum putem înţelege mai bine valoarea curăţiei trupeşti.

Tradiţia rabinică ne spune că, preotul locului ştiind de menirea Fecioarei Mariei de a-l naşte pe Mesia, cel nepătat din dinastia regală a lui David, s-a îngrijit personal ca din cei 14 descendenţi rămaşi, să-l aleagă pe cel mai bun dintre ei pentru a fi „soţul” Mariei. În acest sens le-a dat la toţi pretendenţii câte un ram de migdal uscat şi la cel care ramul uscat de migdal va înverzi, înmuguri, înflori şi rodi într-o noapte, ca toiagul dat lui Aaron (cf. Num 17,8), acela să fie alesul. Şi Iosif a fost alesul.

Şi credinţa lui Iosif a fost foarte importantă în economia mântuirii, căci dacă sfântul Iosif nu ar fi fost credincios cu adevărat, nu numai a crede că există Dumnezeu, dar acela de a-l crede pe Dumnezeu, împlinind întocmai şi la timp cerinţele lui, ca Abraham, ca Moise şi ca David, strămoşii săi, nu ar fi fost niciodată plăcut înaintea lui Dumnezeu (cf. Evr 11,6) şi nici nu ar fi dus la bun sfârşit misiunea încredinţată, cum nici noi şi nimeni altul nu ar fi dus-o.

Şi spiritul de sărăcie a lui Iosif a fost foarte important în economia mântuirii, căci dacă Iosif nu ar fi avut spiritul sărăciei, nu ar fi rezistat în credinţă la vederea naşterii într-un grajd din Betleem, nici la vederea lui Isus că nu avea unde să-şi plece capul; apoi, Iosif, nu ar fi avut puterea dărniciei, ca Iosif din Vechiul Testament, Iosif, care după cum spun Rabinii, că în timpul celor şapte ani de foamete care s-au abătut asupra acelor ţinuturi, a dat drumul la paie pe Nil, ca fraţii lui din Israel şi alţi oameni să vadă că în Egipt sunt grâne şi să vină să şi le procure. Iosif, cel sărbătorit astăzi, Iosif dulgherul sărac, pentru că ştia ce-i lipsa, nu numai că i-a hrănit pe Isus şi Maria, dar alina orice lipsă şi durere în popor. Îmi place aici paralela, dar şi diferenţa majoră dintre Iosif din Vechiul Testament şi Iosif, tatăl purtător de grijă a lui Isus. Dacă Iosif din Vechiul Testament a împărţit grâne pentru foamea trupului, Iosif din Noul Testament, pe lângă cele necesare pentru trup, l-a dat dăruit oamenilor şi pe Isus „Pâinea cea vieţii coborâtă din cer” pentru foamea sufletului (cf. In 6,35).

Repet o idee de mai sus, idee care fundamentează şi consideraţia mea, că tot ce s-a spus despre sfântul Iosif, despre chemarea şi activitatea lui, pe baza Scripturilor, este valabil şi pentru unul fiecare dintre noi oamenii până la sfârşitul veacurilor, căci în sfântul Iosif ni se descoperă vocaţia şi misiunea noastră creştină. Să-l imităm pe sfântul Iosif în dobândirea virtuţilor sale: dreptatea, înţelepciunea, credinţa, ascultarea, curăţia, munca, dărnicia, răbdarea şi toate celelalte, şi apoi cu ele, tot asemenea lui Iosif, să-l slujim pe Cristos şi să purtăm grijă de el. Altfel „virtuţile” devin goale şi poveri chinuitoare. A-l sluji pe Cristos şi a avea grijă de el, înseamnă: să-i ocrotim pe toţi oamenii, să le purtăm de grijă la toţi oamenii care au nevoie de ajutor; să-i iubim pe toţi oameni, începând cu cei mici, cu cei bolnavi, cu cei bătrâni, cu cei fragili, devenind pentru ei: „Nutritor Domini”, ca Iosif. Asta înseamnă: a avea grijă unii de alţii în familii, în comunităţile parohiale, la locul de muncă, în comunitatea prietenilor şi în societate. Asta mai înseamnă şi a ocroti creaţia, mediul înconjurător cu flora şi fauna, care şi ele aşteaptă mântuirea şi îl slujesc pe Dumnezeu în felul lor. Asta mai înseamnă a ocroti şi promova credinţa creştină şi bunele moravuri, căci am ajuns la acele timpuri când mulţi oameni au devenit „egoişti, lacomi de bani, lăudăroşi, aroganţi, defăimători, neascultători faţă de părinţi, nerecunoscători, sacrilegi, lipsiţi de iubire, neînduplecabili, perfizi, indisciplinaţi, cruzi, duşmani ai binelui, trădători, obraznici, orbiţi de mândrie, iubitori mai mult de plăceri decât de Dumnezeu, având înfăţişarea evlaviei, dar renegând puterea ei” (2Tim 3,1-5)!

Astăzi Biserica ne spune: „Ite ad Joseph”, „Mergeţi la Iosif”! Mergeţi la Iosif care este puternic la Isus şi învăţaţi de la el tainele puterii şi ale mântuirii. Dar, „Ite ad Joseph”, mai înseamnă şi: „Mergeţi la creştini”, care sunt continuatorii misiunii lui Iosif, căci ei vă ocrotesc şi vă ajută ca pe Isus şi mama sa, Maria, căci ei asemenea lui Iosif vă ştiu necazurile şi durerile; apoi mai ştiu cum să vă ajute să trăiţi şi să muriţi frumos, ca să ajungeţi lângă Isus în paradis. Amin.

La mulţi ani tuturor care au numele legat de cel al sfântului Iosif, dar şi tuturor creştinilor, căci sfântul Iosif este şi patronul Bisericii Universale, şi să nu uitaţi să trăiţi frumos ca el, ca la sfârşit să ajungeţi

în paradis lângă Isus, asemenea lui!

                                                                                                                                Pr. Ioan Lungu