Unitatea creştinilor, un drum necesar pentru a ajunge la mântuire

UNITATEA CREŞTINILOR, UN DRUM NECESAR  PENTRU A AJUNGE LA MÂNTUIRE

Textul pentru Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor 2012 ne vine din Polonia, unde un grup ecumenic l-a pregătit. "Toţi vom fi schimbaţi de victoria Domnului nostru Isus Cristos" (1Cor 15, 51-58)

In acest text este vorba despre răpirea Bisericii. Toate mădularele Trupului lui Cristos vor fi adunate la un loc în ziua venirii Domnului: cei care au murit vor fi înviaţi, iar cei care vor fi încă în viaţă vor fi schimbaţi, adică vor schimba trupul de carne, fără fiorii morţii, şi vor îmbrăca un trup nou, glorificat, ca trupul lui Isus după înviere. Şi atunci va începe pentru toţi o nouă eră.

Dar noi toţi trebuie să avem o stare potrivită cu această schimbare. Toţi vom fi schimbaţi, dacă mai întâi, ne-am lăsat schimbaţi acum, în această viaţă.

Apoi textul de astăzi vorbeşte de aşteptarea acestui moment ca de „o dezbrăcare” şi de împlinirea lui ca de „o îmbrăcare”.

Şi iarăşi, textul din 1Cor 15, 51-58, care vorbeşte despre puterea transformatoare a lui Cristos, ne chemă să ne rugăm şi să ne străduim pentru a realiza unitatea deplină şi vizibilă a Bisericii.

Fericitul Papă Ioan Paul II, spunea : “Unitatea pentru care ne rugăm va putea să ceară reînnoirea formelor zilnice ale vieţii Bisericii. Această unitate nu este pur şi simplu o noţiune "comodă" de prietenie şi cooperare. Cere o voinţă pentru o colaborarea reciprocă. Trebuie să ne deschidem unii faţă de alţii, să ne oferim şi să primim darurile reciproc, pentru a putea intra cu adevărat în noua viaţă a lui Cristos, care este unica victorie adevărată.

Acelaşi papă, cu ocazia vizitei patriarhului României Teoctist, la Roma, la 13 octombrie 2002, adresa oaspetelui său următoarele cuvinte: "Pentru a ajunge la deplina comuniune, trebuie să depăşim cu mult curaj orice formă de lenevie şi de îngustime a inimii. Trebuie să cultivăm spiritualitatea comuniunii, care înseamnă capacitate "de a simţi fratele de credinţă ca unul care ne aparţine, pentru a şti să împărtăşeşti cu el bucuriile şi suferinţele lui, pentru a-i intui dorinţele şi a avea grijă de nevoile sale, pentru a-i oferi o adevărată şi profundă prietenie".

"Erau doi fraţi calugari care de multă vreme trăiau in dragoste împreuna la un loc. Iar vrajmaşul diavol, invidiindu-le traiul lor cel bun, a vrut sa-i despartă pe unul de celalalt. Deci, a facut între danşii pricină ca aceasta: fratele cel mai mic a aprins lumânarea si pus-o la locul ei iar diavolul facând rău, a doborat lumanarea si s-a stins. Fratele cel mare scarbindu-se de aceasta, l-a lovit cu mânie pe fratele sau peste obraz iar el cu smerenie i s-a închinat lui până la pământ, zicand: Iartă-mă frate că te-am supărat, aşteaptă puţin până o voi aprinde iar."Admirabilă lipsă de reacţie la mânie a avut fratele mic.

In Istoria Bisericii se povesteşte un fapt mişcător, care s-a petrecut în Antiohia. Aici trăia un preot considerat foarte bun, numit Sapriciu, foarte bun prieten chiar din copilărie cu un laic numit Nichifor. Fiind odată ofensat de Nichifor, din iubire a trecut la o ură atât de mare încât nici nu voia să-l mai vadă. Nichifor căuta la orice ocazie să-i ceară iertare; însă cu nimic nu reuşea să-i înmoaie inima lui Sapriciu. Fiind prins şi condamnat la moarte ca fiind creştin, n-a rămas statornic şi s-a lepădat de Isus. Şi chiar dacă ar fi murit pentru credinţă, tot nu era martir, pentru că nu şi-a iertat duşmanul. Să nu uităm avertismentul sever al Scripturii care spune:”Cine urăşte pe fratele său este un ucigaş ; şi ştiţi că nici un ucigaş nu are viaţă veşnică rămânând în el.”(1In 3, 15)

Într-una din parabolele sale, în parabola celor doi datornici, Mântuitorul ne vorbeşte despre mânia lui Dumnezeu care îi va lovi la judecata de pe urmă, pe cel ce refuză să ierte semenului său şi-l v-a da pe mâna călăilor, până ce va plăti toată datoria. (cf. Mt 18,34-35)

De aceea Isus a spus răspicat:”Iertaţi şi vi se va ierta.” (cf. Lc 6, 37)

Un preot povesteşte: Erau doi vecini care nu vorbeau de multă vreme.O minciună a unui om rău, îi făcuse duşmani. Unul dintre ei a ajuns pe patul de moarte şi m-am dus să-l spovedesc. Mi-a spus că nu vorbeşte cu vecinul; l-am întrebat dacă vrea să-l chem pe vecinul ca să se împace. Şi a voit şi s-au împăcat. După ce aproape de moarte s-au împăcat, amândoi au devenit dintr-o dată foarte fericiţi şi bucuroşi. Satana le furase aşa de mult timp bucuria prieteniei şi comuniunii. Numai când le vom ierta fiecare fraţilor despărţiţi greşelile lor, numai atunci vom putea gusta bucuria armoniei.

Sfântul Paul ne spune: „Cu privire la felul vostru de viaţă din trecut, să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare; şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre, şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul. De aceea, lăsaţi-vă de minciună: Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul, pentru că suntem mădulare unii altora. Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi. Să n-apună soarele peste mânia voastră, şi să nu daţi prilej diavolului.” (Ef 4, 22-27)

„Păcatul are multe unelte, dar minciuna este mânerul la toate.“(Oscar Wilde)

In legătură cu unitatea voită de Cristos: „Ca toţi să fie una!” (In 17, 21) tare multe minciuni s-au spus şi se spun încă, cum că unitatea voită de Isus, nu s-ar referi la unitate şi la altceva, cum că unitatea ar fi o erezie, cum că din unitate cineva ar urmări un profit, cum că ar fi mai bine să lăsăm lucrurile aşa cum sunt şi să nu mai facem nimic,etc,etc. Toate acestea atitudini contra unităţii, nu sunt altceva decât o nouă respingere a lui Cristos.

Legenda Marelui Inchizitor este un capitol din « Fraţii Karamazov » de Dostoievski. Aceasta poveste, spusa de Ivan fratelui sau, Alioşa, istoristeşte intoarcerea Lui Cristos pe pamant, intr- o zi, in Sevilia secolului XVI. El soseşte, este aclamat de mulţimea în delir până ce Marele Inchizitor, aflat in trecere pe acolo, se supară si porunci sa fie arestat. Noaptea vine să il viziteze în celula şi îi reproşează întoarcerea, care ar fi « deranjat » Biserica. Şi îi explică de ce : pentru că i-a lăsat omului libertatea de a alege între bine si rău, libertatea de a crede sau de a nu crede. Inchizitorul îi explică lui Cristos că Biserca atotputernică a continuat opera Lui, însă ameliorand-o, adică luându-le oamenilor libertatea. Iar in final, îl anuntă că Biserica, cu toate ameliorările şi interpretărilor oamenilor, nu îi mai aparţine de mult Lui, ci diavolului. Fără cuvinte !

Pe cei care au refuzat invitaţia de a participa la Nunta Fiului de Împărat, “Împăratul, s-a mâniat, a trimis oştile sale, i-a nimic pe ucigaşii aceia şi le-a ars cetatea" (Mt 22, 7). Faptul că nu suntem împreună la aceeaşi masă, invocând fel şi fel de motive şi pretexte, este o mare lipsă, mai ales că Euharistia este numită “garanţie a învierii” (In 6, 54) şi “medicamentul nemuririi”. (Ig. Antih.) şi este şi una din condiţiile care ne admite la acea schimbare finală, la care ne chemă textul ales pentru anul acesta.(cf. 1Cor 15, 51-58)

Iar pentru Biserica lui Cristos nu este crimă mai mare decât ruperea unităţii, unitate simbolizată atât de semnificativ în : “multele boabe de grâu care compun Pâinea Euharistică şi în multele bobiţe de struguri care compun Vinul Euharistic”, din care noi ne împărtăşim pentru a rămânea una în Biserica lui Cristos şi pentru ca apoi să fim tot una în unica Sa Împărăţie.