Reflecţie la SĂRBĂTOAREA  ADORMIRII  MAICII  DOMNULUI  2013

„Regina stă la dreapta ta împodobită cu aur de Ofir” (Ps 44,10).

Pe la jumătatea secolului al V-lea, împărăteasa Pulcheria a Constantinopolului (399-453), a construit o frumoasă bazilică şi voia să adăpostească într-însa rămăşiţele pământeşti ale Maicii Domnului. De aceea, a trimis o delegaţie la Ierusalim, ca să le aducă. Dar, în loc de moaşte, împărăteasa a găsit la Ierusalim o credinţă care datează de pe vrea apostolilor, o credinţă conform căreia, Maria, la trei zile după adormirea ei în Domnul, a fost înviată de Isus, şi a fost ridicată de îngeri cu trupul şi sufletul la cer.

Această credinţă este confirmată şi de un document din secolul al V-lea, numit „Transitus Beatae Mariae Virginis” (Trecerea la cele veşnice a fericitei fecioare  Maria), unde ni se vorbeşte despre adormirea, învierea şi înălţarea cu trupul şi sufletul la cer a Maicii Domnului. Autorul povesteşte cum Isus Cristos a coborât din cer însoţit de îngeri, a înviat-o şi ridicat-o la cer pe Maica sa.

Această credinţă este conformă Scripturilor, căci încă din Vechiul Testament, Maria fost prefigurată de Betsabea, mama regelui Solomon, căruia fiul ei, un simbol îndepărtat al lui Isus, i-a ridicat un tron lângă tronul său (cf. 1Rg 2,19).

Iar Noul în Testament, Isus, care prin învierea şi înălţarea sa la cer, a purtat acolo firea noastră omenească, ne spune: „Adevăr, adevăr vă spun că vine ceasul - şi chiar acum este - când morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, iar cei care îl vor auzi vor trăi, căci, după cum Tatăl are viaţa în sine, tot aşa i-a dat şi Fiului să aibă viaţa în sine” (In 5,25-26). Maria a auzit acest glas şi a înviat. Şi iarăşi: „Isus i-a spus Martei: "Eu sunt învierea şi viaţa. Cel care crede în mine, chiar dacă moare, va trăi; şi oricine trăieşte şi crede în mine nu va muri în veci” (In 11,25-26). Maria este cea care a crezut în Isus, şi chiar dacă a murit, a înviat. Iar sfântul Paul, în lectura a doua de astăzi, ne spune şi el: „Dar acum, Cristos a înviat din morţi, fiind începutul învierii celor adormiţi. Căci de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om vine şi învierea din morţi. Şi după cum toţi mor în Adam, tot la fel, în Cristos, toţi vor fi readuşi la viaţă. Dar fiecare la rândul lui: cel dintâi Cristos, după aceea cei care sunt ai lui Cristos” (1Cor 15,20-23). Maria a fost prima, care după Cristos, a înviat, întărind credinţa şi speranţa noastră în înviere.

Iată ce spune despre învierea şi înălţarea Mariei, şi Conciliul al II-lea din Vatican (1962-1965): “La capătul vieţii sale pământeşti, Maria a fost înviată şi ridicată cu trupul şi cu sufletul în gloria cerească; a fost înălţată ca Regină a universului, pentru a fi mai pe deplin asemenea cu Fiului ei, Domnul domnilor şi învingătorul păcatului şi a morţii” (LG, 59).

Pornind de la cuvintele lui Isus, ale apostolilor şi a profeţilor, prin grija sfinţilor Părinţi şi a autorităţii Bisericii, credinţă în învierea şi înălţarea cu trupul şi sufletul la cer a Mariei, de către Fiul ei, Isus, s-a perpetuat peste veacuri şi a ajuns până la noi. Iată câteva gânduri frumoase în acest sens:

Maria înviată şi înălţată la cer de către Fiul ei, Isus, a fost văzută de înţelepţii Bisericii, astfel: sfântul Augustin (354-430), a văzut-o pe Maria ca pe mama pe care Fiul ei iubit nu a lăsat-o în moarte şi putrezire; sfântul Modest (537-634), a văzut-o pe Maria ca pe mama pe care Fiul ei a ştiut să o scoată din mormânt şi s-o înalţe la cer; Sfântul Gherman, (645-740), a văzut-o pe Maria cea scutită de orice pată a păcatului, rămasă neatinsă de putrezire; sfântul Ioan Damascenul (676-749), a văzut în Maria „măslinul verde” pe care moartea nu l-a putut desfrunzi; Robert Bellarmin 1542-1621), a văzut-o pe Maria ca arca sfântă a Tatălui, locuinţa Cuvântului, templul Duhului Sfânt care singura nu s-a prăbuşit; a văzut-o pe mama care nu a fost despărţită de Fiul ei nici după trecerea din această viaţă; Bernadeta Soubirous (1844-1879), a văzut în Maria frumuseţea paradisului; Pius XII (1876-1958), a văzut în Maria „chivotul legământului din lemn care nu putrezeşte”, care a fost aşezat în cer; Papa Paul al VI (1897-1978), a văzut în Maria o stea splendidă precum soarele şi frumoasă precum luna; un astru ceresc care luminează întreg universul, care luminează viaţa noastră pământească, dar care luminează şi calea spre patria cerească; Michel Quoist (1918-1977), a văzut în Maria „chivotul Domnului” aşezat cu cinste în cer. Şi gândurile frumoase despre Maria înviată şi înălţată la cer de către Fiul ei, Isus, pot continua.

Revenind la lecturile biblice ale sărbătorii de astăzi, vedem cum Maria înviată şi înălţată la cer de către Isus, în bucuria îngerilor cerului şi a oamenilor de pe pământ, este comparată sau asemănată de Biserică, cu:

Arca alianţei, pe care David a adus-o cu bucurie şi veselie în Ierusalim; căci tot astfel şi Cristos, din neamul lui David, a purtat noua Arcă a alianţei, pe Maria, în Ierusalimul ceresc (cf. 1Cr 15,3-4.15-16; 16,1-2; Ps 131,1-14).

Mireasa frumoasă din Cântarea cântărilor pe care regele o aduce cu bucurie în palatul său, căci tot aşa şi Cristos o adus-o pe Maria cea fără umbră de păcat şi toată frumoasă (cf. Ef 5,27), în palatul său (cf. Ps 44,10-16).

Cu noua Evă, care fiind purtată în cer de către Fiul ei Isus, pune pe fugă şi umple de groază toate forţele răului, pentru ea şi pentru toţi fii ei, (cf. Ap 11,19a; 12,1.3-6a.10ab), primiţi în grijă sub cruce (cf. In 19,26).

De acum înainte, pentru că roadele mântuirii s-au arătat începând cu Maria, diavolii şi toţi duşmanii noştri, asemenea duşmanilor miresei din Cântarea cântărilor, fug şi strigă de groază: „Cine este aceasta care se iveşte ca zorile, frumoasă ca luna şi curată ca soarele?" (Ct 6,10).

Un frumos cântec în cinstea Mariei, spune aşa: „Voi merge într-o zi,\\ s-o văd în ceruri sus,\\ pe Maica lui Isus,\\ şi fericit voi fi.\\ La cer, la cer, la cer,\\ voi merge într-o zi.\\

Iată ce ne învaţă iar Conciliul II Vatican: „Mama lui Isus ridicată la ceruri, glorificată de acum cu trupul şi cu sufletul, este imaginea şi începutul Bisericii care îşi va afla desăvârşirea în veacul viitor. Ea străluceşte pentru poporul lui Dumnezeu călător pe pământ, ca un semn de speranţă sigură şi ca o mângâiere neclintită” (L.G. 68). Acest frumos şi mângâietor gând a fost preluat şi de rugăciunea „Prefaţa” a sărbătorii de astăzi, spre întărirea noastră, de a urma în viaţă pe căile Mariei.

Noi, ucenicii lui Isus botezaţi, suntem aceia despre care sfântul Paul spune: „Dumnezeu, pe cei pe care i-a cunoscut de mai înainte, de mai înainte i-a şi hotărât să fie asemenea chipului Fiului său, aşa încât el să fie primul născut între mulţi fraţi; pe cei pe care de mai înainte i-a hotărât, i-a şi chemat; pe cei pe care i-a chemat, i-a şi justificat; pe cei pe care i-a justificat, pe aceştia i-a şi preamărit” (Rom 8,29-30).

Şi, tot noi suntem aceia despre care acelaşi sfânt Paul vorbeşte în lectura a doua de astăzi: „Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa toţi vor învia în Cristos. Dar fiecare la rândul lui: la început Cristos, apoi cei care vor fi ai lui Cristos, când el va veni din nou. Când Cristos va da împărăţia în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi distrus toate puterile răului, atunci totul va fi împlinit (1Cor 15,22-24).

Deci, în planul veşnic al lui Dumnezeu, toţi cei care am fost botezaţi, am fost destinaţi să ajungem la gloria învierii şi înălţării la cer a lui Isus Cristos, aşa cum Maria deja a ajuns, spre adeverirea acestui plan.

Dar, ca totul să fie pentru noi, aşa cum Dumnezeu a stabilit în planul său mântuitor, şi ca să putem spune la sfârşitul vieţii, cu Maria: „Iată, de acum toate popoarele mă vor numi fericită, căci mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic, al cărui nume este sfânt (Lc 1,48-49), trebuie să împlinim şi noi cele cerute de Dumnezeu în acest plan binecuvântat, aşa cum a împlinit şi Maria.

Şi aş sublinia numai trei dintre multele idei cuprinse în evagheliile sărbătorii de astăzi: 1. ascultarea şi primirea cuvântului lui Dumnezeu: "Fericiţi mai curând sunt cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc!" (cf. Lc 11,28); 2. lauda şi trăirea cuvântului lui Dumnezeu în viaţa proprie: "Sufletul meu preamăreşte pe Domnul şi duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, mântuitorul meu, căci a privit la smerenia slujitoarei sale. Iată, de acum toate popoarele mă vor numi fericită, căci mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic, al cărui nume este sfânt” (Lc 1,46-49); 3. vestirea şi purtarea cuvântului lui Dumnezeu la toţi semenii noştri: „Şi a rămas Maria trei luni împreună cu Elisabeta; apoi s-a întors acasă” (Lc 1,56); „Atunci cei care se temeau de Domnul vorbeau unul cu altul despre el" (cf. Mal 3,16).  

„A fi în totalitate asemenea lui Isus” (LG 59). Acesta a fost secretul fericirii Mariei, al apostolilor, al patriarhilor, al profeţilor, al drepţilor, al sfinţilor şi al tuturor oamenilor fericiţi de pe pământ! Acesta trebuie să fie şi secretul fericirii noastre!  

                                                                                                                  Pr. Ioan Lungu