DUMINICA  XXXIII  DE  PESTE  AN  “C”

Ziua venirii Domnului, ziua judecăţii, este zi de mare bucurie şi de speranţă neclintită

Tema lecturilor din această duminică, este:” Venirea zilei Domnului şi a judecăţii lui”, zi care va face, ca peste cei drepţi, adică peste creştinii buni, să răsară Soarele dreptăţii; iar peste cei răi, va arde ca un cuptor (cf. Mal 4,1-2).

Obişnuit, oamenii se gândesc cu groază la ziua venirii Domnului şi la judecta sa. Dar,  lecturile de astăzi şi multe pasaje din Biblie, ne spun că ziua judecăţii va fi o zi de mare bucurie şi de speranţă neclintită: „Pentru voi, care vă temeţi de numele meu, va răsări Soarele dreptăţii” (Mal 4,2). “Strigaţi către Domnul cu strigate de bucurie, toţi locuitorii pământului; chiuiţi, strigaţi şi cântaţi-i laude, căci el vine să judece pământul” (Ps 98,4.9). Iar versetul de la evanghelia de astăzi, ne spune referitor la sosirea zilei şi judecăţii Domnului: „Ridicaţi-vă privirea spre ceruri, căci se apropie mântuirea voastră” (Lc 21,28).

În lecturile de astăzi, avem ilustrată, aşa zisa, lege a dublei referiri; adică avem nişte preziceri care, o parte din ele se vor împlini imediat (cum este moartea celor răi, asedierea Ierusalimului şi distrugere templului), şi o altă parte care se vor împlini complet în ceruri; acolo, drepţii vor fi fericiţi veşnic în rai, iar cei răi vor fi nefericiţi veşnic în iad.

Astăzi, îmi voi începe Reflecţia pe marginea lecturilor propuse de Biserică, pornind de la cuvintele Domnului: „Gândurile mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile mele. Căci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile mele faţă de căile voastre şi gândurile mele faţă de gândurile voastre” (Is 55,8-9).

Într-adevăr, când oamenii admirau pe cei bogaţi care aruncau mulţi bani în visteria templului, Isus remarca pozitiv numai pe văduva săracă care punând în visteria templului ultimii ei bănuţi, a pus mai mult decât toţi cei bogaţi la un loc, căci la Domnul nu contează cât ai pus, ci cât ai păstrat pentru tine (cf. Lc 21,1-4). Când oamenii admirau frumuseţea templului şi a podoabelor sale, Isus admiră podoabele şi frumuseţea unui alt templu, templul ceresc, ale cărui podoabe sunt divine; de aceea, prezice dărâmarea templului de piatră, şi revelarea cel ceresc (cf. Lc 21,5-6). Când oamenii pregăteau prigoana şi moartea sa, dar şi ucenicilor săi, Isus le vorbeşte şi le pregăteşte o bucurie veşnică în împărăţia sa, unde vor stă veşnic împreună cu el (cf. Lc 21,12-19).

Aici pe pământ, ucenicii vor fi respinşi, urâţi, prigoniţi şi ucişi, pentru că duşmanii mântuirii, l-au respins, urât, prigonit, şi ucis şi pe Isus: “Dacă vă urăşte lumea, ştiţi că pe mine m-a urât înaintea voastră. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru că nu sunteţi din lume, şi pentru că eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăşte lumea” (In 15,18-19).

Ucenicii, în perioada lor pământească, din pricina numelui lui Isus, vor fi urâţi de toţi cei răi, vor fi arestaţi, persecutaţi, vor fi judecaţi înaintea autorităţilor religioase şi civile, vor fi aruncaţi în închisori, şi vor fi chiar ucişi. Vrăjmaşilor lor, s-ar putea să li se pară că toate acestea sunt semnele unei jalnice înfrângeri; dar în realitate, Domnul va produce cea mai neaşteptată răsturnare de situaţie, transformând aparentul eşec într-o mare victorie, şi într-o minunată mărturie a slavei sale.

În această perioadă de strâmtorare, nimeni nu va fi nevoit să-şi pregătească din timp discursul de apărare, pentru că, Dumnezeu le va da o aşa mare înţelepciune, că îi va pune în totală încurcătură totală adversarii lor. Iar la venirea sa de-a doua, Isus, îi va lua cu el în lăcaşurile sale veşnice (cf. In 14,2-3).

Chiar, în sânul familiilor se vor ivi cazuri de trădare. Rudeniile care nu s-au lăsat convertite, îi vor vinde pe creştinii din mijlocul lor, păgânilor, care îi vor prigoni şi chiar ucide pentru credinţa lor în Isus. Ei vor muri, dar nu vor pieri, căci vor fi înviaţi, înălţaţi şi glorificaţi împreună cu Isus, la dreapta lui Dumnezeu.

Iată câteva exemple de prigoane în familii, din cauza lui Cristos: sfânta Apolonia (sec. III), a  fost ucisă de însuşi tatăl ei pentru că s-a făcut creştină; sfânta Cristina (sec. IV), o tânără de unsprezece ani, din Tir, Libanul de astăzi, a fost predată călăilor, spre a fi ucisă pentru credinţa ei, de tatăl ei, Urban; sfântul Venceslau (907-929), a fost ucis de fratele său Boreslau, în colaborare cu mama sa, Drahomira; sfânta Panasia (+ 1383), a fost ucisă de mama vitregă pentru credinţa ei. etc. Isus, ne spune şi nouă astăzi: „Veţi fi duşmăniţi de toţi din cauza numelui meu; dar pentru faptul că veţi îndura toate, vă veţi câştiga vieţile voastre" (Lc 21,17-19).

Cum să nu se bucure creştinii cei buni de ziua judecăţii care stă gata să vină, când ei au cinstit mereu numele său, şi când Domnul însuşi le spune să nu se teamă, căci va veni pentru ei, ca Soarele dreptăţii? (cf. Mal 4,2). Cum să nu se bucure creştinii buni de sosirea judecăţii, când Domnul le va face dreptate pentru toate nedreptăţile îndurate, şi îi va pedepsi pe cei răi, care i-au făcut săraci, care i-au făcut să plângă, care i-au făcut să înfometeze şi să înseteze după dreptate, şi care i-au prigonit din cauza neprihănirii lor? Cum să nu se bucure creştinii de sosirea zilei Domnului şi a judecăţii, când însuşi Domnul le spune: „Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, căci mare va fi în ceruri răsplata voastră? (cf. Mt 5,3-12).

Şi iarăşi, cum să nu se bucure creştinii cei buni de sosirea zilei judecăţii: când ei în viaţă, asemenea Mariei din Betania, au ales partea cea mai bună, adică pe el (cf. Lc 10,42); când ei au căutat mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea ei (cf. Mt 6,33); când ei nu s-au lăsat amăgiţi de cei răi, rămânând statornici în credinţă (cf. Lc 21,8); când ei pe care i-au urât şi prigonit, atât străinii, cât şi familiile lor, nu s-au clătinat? (cf. Lc 21,12-17); când ei au avut răbdare şi încredere în cuvintele lui Isus, şi l-au aşteptat? (cf. Lc 21,19). Iar acum după toate acestea, a sosit ziua răsplăţii, ziua în care li se vor da toate bunurile împărăţiei cerurilor, în care au crezut?

Creştinii buni, asemenea miresei din Cântarea cântărilor (cf. Ct 3,6-11); asemenea Penelopei, soţia credincioasă a legendarului erou grec, Ulise; când vor auzi semnele sosirii Mirelui lor, semne apocaliptice pentru duşmanii lor, ei se umplu de bucurie, căci pentru ei aceste semne nu le va clinti nici un fir de păr din cap, dar le va aduce izbăvirea, mântuirea şi bucuria veşnică alături de el (cf. Lc 21,18).

Deci, pentru creştinii cei buni, războaiele, răscoalele, căderea clădirilor mari şi importante, căderea unor popoare sub jugul altor popoare, aruncarea celor buni în tribunalele şi închisorile regilor şi guvernatorilor acestei lumi, prigoanele din partea necredincioşilor, dar şi din partea părinţilor, fraţilor, rudelor, prietenilor şi familiilor, chiar şi condamnarea nedreaptă la moarte, zic, toate aceste sunt şi vor fi pentru ei, motive de mare bucurie; vor fi semne bune care prevestesc apropiata sosire a Mirelui şi a răsplăţii lui; vor fi ocazii de a se mândri şi de a da mărturie pentru el; vor fi ocazii de a simţi cum Duhul Sfânt vorbeşte şi lucrează prin ei; vor fi ocazii pentru a se exersa în credinţă şi răbdare; şi mai ales, vor fi ocazie de a vedea adeverindu-se pentru ei, cuvintele de mângâiere ale lui Isus. (cf. Lc 21,5-19).

Un preot povesteşte, că odată ivindu-se o furtună puternică, ca din senin, toţi oamenii unei petreceri în aer liber, au început să alerge, făcându-şi semnul crucii, şi căutând cât mai repede un adăpost. Numai un singur trecător credincios, a rămas pe loc, privindu-i, şi uimindu-se de ei, care acum îi auzea chemându-l pe Domnul într-ajutor, când cu puţin mai înainte nu le păsa de el, sau chiar îi ocărau numele. Credinciosul, îl lăuda acum bucuros pe Dumnezeu, pentru acea puternică furtună, căci, zicea el, măcar cu o astfel de ocazie, păcătoşi îl mai căută şi se mai roagă lui Dumnezeu.

Dar, pentru cei răi, venirea de-a doua a lui Isus, va fi un timp de groază, cum ne spune profetul Malahia. Căci, tocmai atunci când cei răi vor spune, câtă pace şi câtă linişte, tocmai atunci, ca şi peste bogatul căruia i-a rodit ţarina şi credea că are pace şi provizii pentru mulţi ani (cf. Lc 12,20), zic, tocmai atunci va veni peste ei prăpădul neaşteptat, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată, şi nu vor mai avea chip de scăpare” (cf. 1Tes 5,3).

De sosirea zilei şi judecăţii Domnului, se tem cei care nu şi-au făcut datoria faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni.

Cei răi, asemenea administratorului rău, care nu şi-a făcut datoria faţă de stăpân şi faţă de semeni (cf. Mt 24,48-51); cei răi, asemenea arendaşilor ucigaşi (cf. Mt 21,33-41); cei răi care nu s-au îngrijit de candela şi uleiul sufletelor lor (cf. Mt 25,1-13); cei leneşi care nu au lucrat cu talanţii primiţi (cf. Mt 25,14-30); toţi aceştia nu vor aştepta niciodată venirea de-a doua a lui Isus.  

De sosirea zilei şi judecăţii Domnului, se tem cei care s-au lepădat de el pentru stimă şi câştig efemer.

În anul 489, Italia a fost cucerită de armatele barbare ale ostrogoţilor, conduse de Teodoric (474-526), care a fost încreştinat de ereticii ariani. Între timp, Teodoric, şi-a dat seama de greşeala botezului său şi aştepta un moment potrivit pentru a primi credinţa adevărată, împreună cu toată armata sa. Un om din Roma, pentru a câştiga simpatia lui Teodoric, s-a lepădat credinţa adevărată, şi s-a făcut arian. Când Teodoric a auzit despre fapta acelui om, care pentru a-i câştiga simpatia sa, şi-a trădat Creatorul şi credinţa, s-a indignat adânc şi a spus: „Un om care îi este necredincios Dumnezeului său, nu poate fi credincios regelui său”? Şi l-a alungat de la palat, fără să-i dea vreo o funcţie.

De sosirea zilei şi judecăţii Domnului, se tem cei care s-au afirmat, făcând răul.

Erostrat este numele unui grec obscur din Efes, ambiţios peste măsură, care ţinea neapărat să ajungă celebru şi numele lui să fie transmis posterităţii. Nefiind însă capabil să-şi câştige reputaţie printr-o descoperire, o cucerire, o capodoperă sau altă lucrare utilă şi remarcabilă, a dat foc templului Diana, din Efes, una din cele şapte minuni ale lumii antice. Fapta a fost săvârşită în anul 356 î.Cr. Atunci efesienii au emis un decret prin care se interzicea, sub pedeapsa cu moartea, de a i se rosti numele acestui rău.

De sosirea zilei şi judecăţii Domnului, se tem cei care deşi au trăit păcătos, au purtat mască de cucernicie.

Sfântul Bruno (1035-1101), s-a născut la Koln, în Germania, dintr-o familie dintre cele mai nobile. La universitatea din Paris, l-a avut de prieten, pe renumitul canonic, Raymund Diocres (+ 1082), a cărei ştiinţă teologică o admira toată lumea. Dar, s-a întâmplat ca acest canonic vestit, să moară subit. Bruno, în calitate de prieten, a participat şi el la ceremoniile funerare. La cuvintele din Cartea lui Iov, care se citeau la vechile ceremonii funerare: „Câte sunt nelegiuirile şi păcatele mele? Fă-mă să-mi cunosc fărădelegea şi păcatul meu!” (Iob 13,23), mortul se ridică în şezut şi zise spre spaima tuturor: „Sunt acuzat de dreapta judecată a lui Dumnezeu”! Înmormântarea a fost amânată pentru a doua zi. La aceeaşi întrebare, mortul se ridică din nou şi zise iar: „Sunt judecat de dreapta judecată a lui Dumnezeu”! Iarăşi o nouă panică şi nouă amânare a înmormântării. A treia zi, la aceeaşi întrebare, mortul se ridică din nou, şi zise cu o voce înspăimântătoare: „Sunt condamnat la iad de dreapta judecată a lui Dumnezeu”!

Această întâmplare, l-a făcut să abandoneze lumea şi să se facă sihastru.

De sosirea zilei şi judecăţii Domnului, se tem cei care nu au căutat să se împace cu Domnul în viaţă.

O istorioară, ne spune că, un om bătrân mergea zilnic la biserică şi petrecea multe ore în rugăciune. Prietenii săi îl cam luau peste picior... Dar el se scuza în felul următor: Am pe spatele meu un proces greu. Dacă nu voi reuşi să-l câştig, voi fi nenorocit pentru totdeauna. Dar am găsit un avocat, care m-a invitat cu gentileţe în casa sa, ca să studiem dosarul şi să găsim calea apărării. Ce spuneţi, unde ar trebui să merg? Sigur, i-au spus ei, trebuie să mergi la el. Aşa m-am gândit şi eu. Dragi prieteni, trebuie să ştiţi că procesul meu este cu Dumnezeu în faţa căruia am greşit mult; iar l-a biserică l-am găsit pe cel mai bun avocat, care este Isus Cristos. Aş fi nebun dacă înainte de judecată n-aş sta cu el ca să analizăm dosarul vieţii mele, pentru judecata din Ziua de apoi.

Sfânta Elisabeta de Turingia (1207-1231), deşi prinţesă, îngrijea bolnavii cu propriile ei mâini, îi odihnea chiar în patul ei, şi le ducea ajutoare acasă. Unele dame de la curte îi spuneau că, aşa ceva nu se prea potriveşte cu rangul ei. Acestora, Elisabeta le răspundea: „Eu mă pregătesc aşa cum pot pentru ziua judecăţii. Vreau, ca atunci când voi fi chemată spre a da seamă de viaţa mea, să pot spune Judecătorului: Doamne, ţi-am dat de mâncare în persoana săracilor; ţi-am dat de băut în persoana celor cuprinşi de arşiţa bolilor; te-am îmbrăcat în persoana celor goi; te-am vizitat şi te-am îngrijit în bolnavii şi închişii tăi; te-am făcut cunoscut tuturor celor care nu te cunoşteau bine. Acum, fii, aşadar, milostiv cu mine!” (cf. Mt 25,34-36).  

Închei cu o frumoasă istorioară creştină, care ne spune că, după o viaţă simplă şi senină, o femeie muri şi se trezi că face parte dintr-un şir de oameni, care înaintau încet spre Judecătorul suprem. Cu cât se apropia mai mult, cu atât putea auzi mai clar cuvintele Domnului. Astfel, auzi că, Domnul, îi spunea unuia: „Tu m-ai ajutat un răniţi şi bolnavi, intră în raiul meu!” Altuia, i-a zi: „Tu, ai împrumut fără dobândă unei văduve, vino să primeşti răsplata veşnică!” Altuia, i-a spus: „Tu ai făcut operaţii chirurgicale dificile gratuit, dând speranţe multora, intră în împărăţia mea!” Şi aşa mai departe. Sărmana femeie a fost cuprinsă de spaimă, căci, oricât s-ar fi gândit ea, nu-şi aducea aminte să fi făcut vreuna din faptele auzite pe care le-au făcut cei dinaintea ei. A încercat să iasă din rând şi să se aşeze mai la coadă, ca să aibă timp de gândire, dar un înger, menit să ţină ordinea, zâmbitor, nu-i dădea voie să iasă din rând. Cu inima bătând de emoţie, femeia a ajuns în faţa Domnului. Imediat, surâsul Judecătorului, a făcut-o să-şi revină. Acesta i-a spus: „Tu ai călcat toate cămăşile mele... Intră în fericirea veşnică!” (cf. Mt 25,31-46).

Să ne pregătim şi noi pentru ziua venirii Domnului şi a judecăţii lui, asemenea sfinţilor, şi nu vom rămâne nicicând de ruşine!

                                                                                                                                       Pr. Ioan Lungu