Reflecţie la solemnitatea Trupul şi Sângele Domnului”, Anul B,  - 2015.

„Îmi lipseşte mersul pe străzi”.

Într-un interviu pe care Papa Francisc I, l-a dat pe data de  21 mai 2015, şi a apărut în în cotidianul argentinian "La Voz del Pueblo" din Tres Arroyos (Buenos Aires) în ziua de 24 mai 2015, la întrebarea reporterului către Sfântul Părinte: „Ce vă lipseşte din viaţa dumneavoastră, de dinaintea alegerii ca papă? Papa Francisc I, a răspuns: „Îmi lipseşte să ies în stradă. Da, îmi lipseşte libertatea de a merge pe străzi”!

Parafrazându-l pe Sfântul Părinte Papa Francisc I, am putea spune că şi lui Isus, după înălţarea lui la cer şi după ce s-a făcut prizonierul nostru din “taina altarului”, tot „mersul pe străzi”, i-a lipsit şi îi lipseşte încă. De aceea, Isus, în “interviul” pe care l-a acordat călugăriţei flamande, din Liege, Belgia, sfânta Iuliana de Cornillon (1191-1258), în timpul unei adoraţii euharistice, i-a spus: „Îmi lipseşte mersul pe străzi”.

Pentru a da satisfacţie dorinţei arzătoare a Inimii lui Isus, “de a merge pe străzi”, Biserica, prin Sfântul Părinte Papa Urban IV (1195-1264), în anul 1264, a instituit sărbătoarea „Corpus Dominii”, sărbătoarea “mersului pe străzi a lui Isus”.  Această sărbătoare a fost introdusă mai întâi în Franţa, Germania, Ungaria şi Italia; ca, mai apoi prin Papa Ioan XXII (1249-1334), în anul 1317, să o extindă la întreaga Biserică.

În prima lectură de astăzi, Moise le-a arătat evreilor ieşiţi din Egipt, sângele unui viţel jertfit spre împăcarea cu Dumnezeu: “Iată sângele alianţei pe care a făcut-o Domnul cu voi” (Ev 24,8). Dar, sângele alianţei celei vechi dădea numai o curăţie trupească pentru a putea participa la cultul divin de la cortul întâlnirii (cf. Evr 9,13), şi, nu curăţa de păcate spre mântuire (cf. Evr 10,4). În schimb, trupul şi sângele lui Cristos, vărsat pentru noi la cruce, şi pentru care facem sărbătoare astăzi, ne curăţă de orice păcat (cf. 1In 1,7), şi ne mântuieşte: “Cristos, devenit marele preot al bunurilor viitoare, trecând printr-un cort mai mare şi mai desăvârşit, care nu este făcut de mână de om, adică nu este din această lume, a intrat o dată pentru totdeauna în Sfânta Sfintelor, nu cu sânge de ţapi şi viţei, ci cu propriul lui sânge, dobândind o mântuire veşnică” (Evr 9,11-12). Isus, ne spune astăzi în evanghelie: "Luaţi şi mâncaţi, acesta este trupul meu!" Apoi, luând potirul, spune: ”Luaţi şi beţi, acesta este sângele meu” (Mc 14,22-23)!

Înainte de a se înălţa la cer, după moartea şi învierea sa mântuitoare, Isus, ne-a mângâiat cu aceste cuvinte: “Iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii" (Mt 28,20). În multe moduri a rămas Isus cu noi, dar astăzi, Biserica, doreşte să ne oprim numai la prezenţa euharistică a lui Isus între noi.

Mai întâi, Isus şi Biserica sa, doresc tare mult, să participăm la sfânta Liturghie, unde Isus vine zilnic pe altare, pentru a ne spune că ne iubeşte, pentru a se jertfi în mod tainic pentru noi, pentru a ne hrăni, pentru a ne întări, pentru a ne mântui, pentru a ne arătă că rămâne mereu cu noi, aşa cum a promis.

Pentru a confirma prezenţa sa reală, în ostia şi vinul de pe altare, Isus, în decursul veacurilor, a făcut miracole în mai multe locuri de pe glob, pentru a ne întări în credinţă în prezenţa euharistică şi pentru a ne conduce pe drumul mântuirii. Iată, câteva exemple edificatoare:

În Franţa, în sec V, unui bătrân care se îndoia de prezenţa reală în sfânta împărtăşanie, când s-a apropiat de altar pentru a se împărtăşi, în loc de pâine şi vin, Isus, i-a dat să vadă carne din care curgea sânge. Şi, când speriat a început să strige: „Cred, Doamne, că pâinea este trupul tău şi în potir este sângele tău”, ostia a revenit la normal.

La Roma, pe când Papa Grigore cel Mare (540-604), celebra sfânta Liturghie, o doamnă din nobilimea oraşului, în timp ce se apropia de sfânta împărtăşanie, a început să zâmbească îndoielnic cu privire la prezenţa reală a lui Isus din euharistie, mai ales că ea pregătise pâinea pentru euharistie. Dar, chiar atunci, spre surprinderea tuturor, Isus, din pâine, s-a transformat în carne care sângera abundent. De atunci, acea femeie, cei prezenţi, şi cei care au auzit de această minune, nu s-au mai îndoit de prezenţa reală a lui Isus din sfânta împărtăşanie şi, au primit-o cu mare credinţă, spre mântuire.

În Lanciano, regiunea Abruzzo, Italia, în jurul anului 750, un preot călugăr îndoielnic în ceea ce priveşte prezenţa reală a lui Isus din sfânta împărtăşanie, după ce a spus cuvintele consacrării, Isus, i-a dat să vadă că, ostia devenită carne şi vinul devenit sânge. De atunci, el, şi toţi cei prezenţi, nu s-au mai îndoit niciodată.

La Ferrara, în ziua de Paşti, 28 martie 1171, în bazilica „Santa Maria in Vado”, sunt păstrate urmele miracolului cu sângele scurs din ostia consacrată. Pentru îndoiala unora dintre cei preznţi, în timpul Liturghiei, din ostia frântă a ţâşnit un jet de sânge care a stropit bolta de deasupra altarului şi toate lucrurile din jur. Martorii spun că, în loc de ostie, au văzut figura unui copilaş înjunghiat.

În anul 1228, în orăşelul Alatri, din provincia italiană, Lazio, în bazilica „Sfântul Apostol Paul”, a avut lo un miracol euharistic, ca răspuns al cerului, la îndrăzneala unei femei necredincioase, care după ce s-a împărtăşit, a ascuns ostia în batistă. La puţin timp, ostia din batistă, s-a transformat în carne sângerândă, spre surprinderea şi credinţa tuturor.

În biserica „Sfânta Cristina” din Bolsena, în 1263, a avut loc miracolul euharistic, numit al “corporalului însângerat”, care este păstrat şi astăzi în catedrala din Orvieto, miracol care a grăbit instituirea sărbătorii de astăzi. Un preot german, îndoielnic, pe nume Petru de Praga, în drum spre Roma, s-a oprit la Bolsena pentru a celebra sfânta Liturghie. După ce a rostit cuvintele: „Acesta este trupul meu”, pâinea s-a schimbat în trupul lui Isus sângerând, iar la pronunţarea cuvintelor: „Acesta este sângele meu”, vinul s-a schimbat în sânge, care fierbând, a acoperit tot corporalul. Această minune aduce şi astăzi credinţă în multe suflete îndoielnice. Exemplele pot continua până în zile noastre.  

Prin toate aceste miracole euharistice, şi prin multele altele pe care nu le-am amintit, Isus, repetă celor îndoilnici şi tuturor generaţiilor de credincioşi că, la sfânta Liturghie, pâinea devine trupul său, iar vinul devine sângele său. Isus, spune: “Acesta este trupul meu. Acesta este sângele meu” (cf. Mc 14,22-24). Sfântul Paul, spune şi el: “Paharul pe care-l binecuvântăm, este împărtăşirea cu sângele lui Cristos. Pâinea, pe care o frângem, este împărtăşirea cu trupul lui Cristos” (1Cor 10,16). 

Apoi, prin solemnitatea de astăzi, Isus, doreşte să iasă din tabernacole şi să vină în inima noastră în sfânta Împărtăşanie, pentru a ne da sărutul păcii şi iubirii sale. Sfinţii au numit sfânta Împărtăşanie: “Sărutul lui Isus”; “îmbrăţişarea lui Isus”; “logodna cu Isus”. Isus, doreşte să iasă din tabernacol şi să vină în inimile noastre pentru că, sfânta împărtăşanie, este noul pom al vieţii, este arvuna paradisului, este pâinea clor tari, este pâinea care face suflete feciorelnice, este leac împotriva păcatelor, este pâinea care ne sporeşte credinţa, este scutul care ne scapă de nenorociri, este pâinea care biruie patimile, este pâinea care ne face blânzi şi smeriţi cu inma, este pâinea care ne dă curaj şi putere în lupta cu răul, este un leac universal contra oricărui rău, este garanţia învierii veşnice, este izvorul oricărei binecuvântări. Pentru toate aceste lucruri minunate, Isus, vrea să iasă din tabernacole şi să vină la noi în inimi. Acesta este secretul prin care sfinţii au ajuns în cer. De aceea, sfinţi ca, Ecaterina de Siena (1347-1380, simţeau că se prăbuşesc şi că nu pot trăi fără trupul şi sângele lui Isus din sfânta împărtăşanie.

Apoi, Isus, tare mult doreşte să iasă din tabernacol şi să fie aşezat pe altare, pentru ca noi să-l privim şi să înţelegem cât de mult ne iubeşte. Să înţelegem că Dumnezeu: ni l-a dat să rămână pururi cu noi; ni l-a dat să ne fie hrană şi binecuvântare; ni l-a dat ca ca să ne fie însoţitor şi călăuză spre cer; ni l-a dat ca jertfă de ispăşire şi izvor de viaţă veşnică. Apoi, Isus, doreşte să iasă din tabernacol şi să fie aşezat pe altare, pentru ca el însuşi să ne privească şi să ne spună personal cât de mult ne iubeşte, cât de mult ne întăreşte credinţa şi, cât de mult ne sfinţeşte. Sfântul Francisc de Sales (1567-1622), că cine îl priveşte şi primeşte ca hrană ostia albă, devine şi el alb la suflet, aşa cum albe devin vieţuitoarele de la polii pământului, care au mereu în faţa ochilor albul zăpezii.

Apoi, Isus, doreşte tare mult să-l vizităm în tabernacol. Să venim la el,  în timpul zilei, ca la iubitul inimii noastre. Să venim special pentru el, aşa cum şi el special s-a coborât din cer pentru noi şi pentru a noastră mântuire. Şi, dacă avem probleme care ne împiedică, măcar când suntem în trecere prin faţa bisericii să intrăm câteva clipe la el, pentru a-i spune iubirea noastră. Iar, când nici asta nu este posibil, măcar de acasă, de la locul de muncă, de pe patul de suferinţă, să-i trimitem salutul şi iubirea noastră.

Sfântul Ioan Maria Vianney (1786-1859), stătea mai tot timpul în faţa tabernacolului. Acolo se ruga, acolo îşi pregătea predicile; acolo se uita mereu la Isus şi Isus se uita la el. Iar, noaptea, când era acasă, îşi orienta patul şi faţa spre tabernacol, pentru a fi cu Isus şi în timpul somnului. Creştinii din ţările de misiuni, îşi construiesc şi astăzi casele, cerc în jurul bisericii, pentru a fi mereu aproape de Isus.

Sfântul Stanisław Kostka (1550-1568), sfântul prinţ, Alois de Gonzaga (1568-1591), sfântul Dominic Savio (1842-1857), cu greu se lăsau desprinşi din faţa sfântului sacrament; numai la porunca superiorilor şi împlinirea îndatoririlor îi luau trupeşte de acolo, dar, cu gândul, inima şi simţirea, rămâneau acolo.

Alţi sfinţi, ca soldatul din biserica sfântului Ioan Maria Vianney, îşi foloseau pauza de masă, pentru a face zilnic un sfert de oră de strajă lui Isus euharisticul. Alţi sfinţi ca, ca sfântul Alois din Gonzaga şi ca sfântul Dominic Savio, îşi foloseau recreaţia de la orele de curs, pentru a-i face o scurtă vizită lui Isus euharisticul, pentru a le spune iubirea lor, dar şi pentru a-i primi de la Isus, sărutul şi ajutorul. Alţi sfinţi, ca Sfântul Iosif de Copertino (1603-1663), nu aveau răbdare se deschidă biserica, veneau pe când era încă întuneric şi făceau adoraţie lui Isus euharisticul, pe lângă zidurile bisericii, privind la el pe gaura cheii.   

Nu există sfânt care să nu fi fost iubitor de Euaristie. De la prezenţa lui Isus din euharistie, toţi sfinţii au primit harurile necesare pentru a trăi o viaţă sfântă. Pentru toate darurile primite de la Dumnezeu, inclusiv  Euharistia, mulţumirea cea mai bună se face, tot primind Euharistia. Psalmistul, ne spune astăzi: “Ce-i voi da în schimb Domnului pentru tot binele pe care mi l-a făcut? Voi lua potirul mântuirii şi voi invoca numele Domnului” (Ps 114/115,12-13).  

Iată, acum, alte câteva exemple de sfinţi, care au datorat harurile şi sfinţenia, sfintei Euharistieii:

Mulţi sfinţi şi sfinte, asemenea sfântului Herman Iosif (1150-1241, au primit de la Isus euharisticul, puterea de a se păstra curaţi cu trupul şi sufletul, în mijlocul stricăciunii lumii.

Mulţi sfinţi şi sfinte, asemenea sfântului Toma de Aquino (1225-1274) şi a sfintei Ecaterina din Siena (1347-1380), au primit din adoraţia lui Isus euharisticul, lumini şi daruri deosebite pentru a dobândi cunoaşterea lui Dumnezeu, pentru a predica şi pentru a scrie despre cele sfinte. În criză de inspiraţie, sfântul Toma de Aquino, îşi lipea capul de tabernacol, şi lumina cerească îi venea imediat.

Mulţi sfinţi şi sfinte, asemenea, sfintei Iuliana de Mont-Cornillon (1191-1258) şi a sfintei Maria-Margareta Alacoque (1647-1690), în faţa tabernacolului, au primit lumini pentru viaţa lor de sfinţenie, dar, şi pentru viaţa întregii Biserici.

Dar, în sărbătoarea de astăzi, Isus euharisticul, doreşte foarte mult ca noi să-l scoatem din tabernacole, de acolo unde el locuieşte ca „prizonier al iubirii” şi, să-l purtăm pe străzile noastre, pe la locuinţele noastre, pe la ogoarele noastre, pe la locurile noastre de muncă, pe la locurile odihnei noastre trupeşti, pentru ca tuturora, care îl cunosc sau nu îl cunosc, care îl iubesc sau nu îl iubesc încă, să le spună el, cel dintâi (cf. 1In 4,19), cât de bine îi cunoaşte, cât de mult îi iubeşte, cât de mult vrea să-i ajute, cât de mult îi vrea lângă el în paradis. Isus euharisticul, “prizoinierul sub cheie”, doreşte să-l scoatem din tabernacole, căci, acum depinde numai de “mila” noastră, şi să-l purtăm afară din biserică, pentru a ne privi în ochi, pentru a ne binecuvânta pe noi şi natura întreagă, pentru a ne ajuta, pentru a ne vindeca de bolile noastre sufleteşti şi trupeşti. Joia Verde, Joia corturilor înflorate, este Joia iubirii milostive a lui Isus euharisticul faţă de noi şi faţă de întreaga creaţie, dar şi, răspunsul iubirii noastre recunoscătoare.

La Lourdes, Franţa, cele mai multe vindecări trupeşti şi sufleteşti, cele mai multe haruri  cereşti şi pământeşti, se obţin în timpul procesiunilor şi binecuvântărilor euharistice. Credeţi că numai în timpul procesiunilor şi binecuvântărilor euharistice de la Lourdes se vinecă bolnavii trupeşti şi sufleteşti şi se primesc ajutoare pentru viaţa de aici şi pentru viaţa veşnică? Astăzi, trebuie să ştim că în orice loc de pe pământ, unde se fac adoraţii, procesiunii şi binecuvântări euharistice, Isus euharisticul revarsă toate aceste daruri. Să preţuim procesiunile şi binecuvântările euharistice, să aşternem flori în faţa lui, dar mai să ne aşternem inimile în faţa lui. Şi harurile vor curge dinspre el spre noi. Biblia ne spune că: “Strălucirea lui este ca lumina soarelui, iar, din mâna lui izvorăsc raze, că, acolo este ascunsă tăria lui” (Hab 3,4).

Sfântul Papă, Ioan Paul al II-lea (1920.2005), spune: „Cunoaşterea şi iubirea lui Isus euharisticul, este izvor de har, izvor de bucurie, izvor de sfinţenie şi izvor de mântuire”  (cf. Enc. Biserica şi Euharistia, 10).

Cartea Vieţile Sfinţilor, ne spune că toţi sfinţii au fos îndrăgostiţi de Isus euharisticul. Astfel:

Sfântul Francisc din Assisi (1181 1226), ardea de o foarte mare iubire faţă de sacramentul trupului şi sângelui lui Isus şi, considera un semn de dispreţ a nu participa la Liturghie şi la sfânta Îmărtăşanie.

Fericitul Bartolo Longo (1841 1926), a fost foarte evlavios faţă de Isus Euharisticul. Cu privire la reuşitele sale în educarea copiilor şi în îngrijirea bolnavilor, spunea: „De la Isus, din tabernacol, îmi vine tot ajutorul! Euharistia fortifică, dă vigoare, eliberează de ispitele rele şi pune pe fugă pe diavol”.

Fericitul Ieremia Valahul (1556 1625), în momentele de răgaz care îi rămâneau de la îngrijirea bolnavilor, stătea îngenuncheat multe ore în faţa preasfântului sacrament, devenind purtătorul de cuvânt al tuturor celor care se încredinţau rugăciunilor sale. Tot aşa făceau, fericitul episcop martir, Anton Durcovici şi fericitul preot martir, Vladimir Ghica. Din Euharistie au primit darul statorniciei în credinţă şi al martiriului.

Închei cu rugăciunea de filal a solemnităţii de astăzi: “Primirea trupului şi a sângelui preţios ale lui Isus, să ne fie, Doamne, în viaţa pământească, o tainică pregustare a bucuriilor veşnice”. Amin. 

                                                                                                         Pr. Ioan Lungu