Reflecţie la duminica II de peste an  „A”

“Migranţi şi refugiaţi spre o lume mai bună”.

Astăzi, când se celebrează Ziua Mondială a Migrantului şi a Refugiatului, pe lângă grija şi atenţia pe care trebuie să o dăm acestor categorii de oameni aflaţi în suferinţă, Biserica, îşi chemă fiii, să se gândească şi la faptul că, toţi sunt „migranţi şi refugiaţi” spre o patrie mai bună şi fericită, paradisul” (cf. Evr 13,16).

Dacă duminica trecută am văzut că Isus a fost numit de Tatăl ceresc: „Fiul meu preaiubit în care îmi găsesc toată bucuria” (Mt 3,17); duminica aceasta vedem că, acelaşi Tată ceresc, prin gura lui Ioan Botezătorul, în numeşte pe Isus: „Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii” (In 1,29). Dacă, Dumnezeu, l-a făcut pe Fiul său preaiubit, şi „Miel care ridică păcatele lumii”, a făcut acest lucru numai pentru noi, pentru ca prin jertfa lui Isus de la cruce, să ne facă şi pe unul fiecare dintre noi „fii săi preaiubiţi în care să-şi găsească toată bucuria”, pentru a face şi din unul fiecare dintre noi, locuitori ai paradisului.

De aceea, sfântul apostol Paul, în lectura a doua de astăzi, numeşte pe toţi cei botezaţi, pe toţi cei care sunt în Cristos: „popor sfânt”, şi „biserică sfinţită” (cf. 1Cor 1,2).

Când o regină păgână şi bolnavă, a auzit vorbindu-se despre Isus, care din dragoste pentru omenirea căzută în păcat, s-a coborât din cer pentru a se face Mielul lui Dumnezeu care ia asupra sa păcatele lumii întregi, deci şi pentru ale ei, de bucurie s-a creştinat şi s-a vindecat.

Astăzi, Biserica, doreşte ca toţi oamenii, mai întâi creştinii şi apoi necreştinii, să ajungă la logica acestei regine din povestirea de mai sus, şi să vină cu păcatele şi bolile sale la Isus, care singurul are puterea de a ne ierta, vindeca şi mântui.  

Izvoarele iudaice, vorbesc despre „Miel”, cu referinţă la curăţirea de păcate: la fiecare Paşte, fiecare familie, îşi făcea curăţirea printr-un miel (cf. Ex 12,4-14); zilnic la templu, preoţii făceau curăţirea de păcate, pentru întreg poporul, tot printr-un miel (Ex 29,38-46); apoi, anual, preoţii făceau curăţirea de păcate a poporului, printr-un ţap ispăşitor, asupra căruia fiecare îşi rostea păcatele (cf. Lev 16,21-22); mai târziu, Dumnezeu i-a luminat pe profeţi şi pe oameni ca să înţeleagă, că acest „Miel ispăşitor”, care va face o curăţire reală de păcate, va fi un Slujitor al Domnului (cf. Is 53,7.11-12); Ioan Botezătorul, ne-a spus în evanghelia de astăzi că, acest „Miel” şi că, acest „Slujitor al Domnului”, care va face curăţirea şi ispăşirea totală şi reală de păcate, este Isus (cf. In 1,29); iar, sfântul Ioan apostolul, confirmă în Cartea Apocalipsului, că într-adevăr, Isus Cristos, a realizat ispăşirea reală şi totală de păcate, pentru întreaga lume, la cruce (cf. Ap 14,1). Deci, toate jertfele Vechiului Testament, au fost profeţii şi prefigurări ale lui Isus, adevăratul Miel al lui Dumnezeu, care va ridica, va curăţi şi va ispăşi păcatele lumii (cf. In 1,29).

Un om, povestea într-un grup de prieteni că, într-o zi, pe când urca un deal, a auzit deodată paşi în urma lui. Întorcându-se, văzu pe un bărbat care urca cu greu, purtând o foarte grea povară în spate. Uitându-se mai bine la el, observă că avea mâinile străpunse. A înţeles imediat că era Isus. „Doamne, a strigat el, povara pe care o porţi este povara păcatului lumii?" „Nu, răspunse Isus, nu este povoara păcatului lumii, ci este povoara păcatului tău"! Această idee, am auzit-o redată, şi într-un cântec „Mielul lui Dumnezeu” de la sfânta Liturghie, unde alături de „păcatele lumii”, erau accentuate şi „păcatele noastre”.

Cuvintele lui Isus, au pus stăpânire pe mintea şi pe inima celor care au ascultat povestirea. Când au ajuns acasă, fiecare dintre ei, a îngenuncheat în faţa Răstignitului, şi i-a cerut Mielului lui Dumnezeu, ca să-l cureţe de păcatele lui. Apropo, noi, când am îngenunchiat ultima dată în faţa Răstignitului, şi am recunoscut că moartea lui Isus pe cruce, a fost din cauza păcatelor noastre.

Astăzi, suntem chemaţi să înţelegem un lucru foarte importante pentru mântuirea noastră, şi anume că nimeni nu se poate mântui singur. Aşa cum evreii nu s-au putut scăpa singuri din sclavia Egiptului, ci au avut nevoie de un Dumnezeu şi de un „Miel salvator” (cf. Ex 12,1-14); tot astfel nici oamenii din toate timpurile, nu se pot salva singuri din sclavia diavolului în care au căzut, ci au avut nevoie de un salvator, de „Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii” (cf. In 1,29). Aşa cum cei trei tineri din cuptorul cu foc nu s-au putut salva singuri din mijlocul flăcărilor, ci au avut nevoie de un salvator (cf. Dan 3,24-25); tot astfel, omenirea pentru a scăpa din cuptorul cu foc în care a împins-o diavolul, a avut nevoie de salvatorul Isus (cf. Mt 17,15). Aşa cum grâul nu-şi poate curăţi singur neghina; aşa cum pomii nu-şi pot curăţi singuri omizile; aşa cum omul căzut într-o prăpastie adâncă nu se poate salva singur. Tot astfel omul nu se poate scăpa singur de sub sclavia diavolului şi de sub povoara păcatului.

Dacă, la templu, dimineaţa şi seara se sacrificau miei în credinţa şi speranţa că Dumnezeu va spăla păcatele oamenilor (cf. Ex 29,38-42); tot astfel, în bisericile creştine, în fiecare dimineaţă şi seară, ba chiar, la toate orele din zi şi din noapte, se oferă jertfa sfintei Liturghii, care continuă în chip nesângeros jertfa de pe Calvar, jertfă care cu adevărat spală păcatele oamenilor care o primesc. Michelangelo Buonarroti (1475-1564), un celebru pictor italian, printr-un tablou al său, ne spune că, atunci când se va celebra ultima sfântă Liturghie, va fi şi ziua venirii de-a doua a lui Isus Cristos.

Într-un sat, o echipă de muncitori lucrau la reconstrucţia unei biserici. Ridicaseră schele înalte pentru a putea reface întreg peretele. Întrucât în curtea bisericii era iarbă multă, un păstor adusese oile să pască. Ele păşteau libere si nu păreau deranjate de muncitorii care lucrau pe schele. La un moment dat, din neatenţie, un muncitor s-a dezechilibrat şi s-a prăbuşit în gol de la mai mulţi metri. Căzătura fu rapidă iar impactul cu solul foarte puternic. Din fericire pentru el, a căzut pe unul din mieii care păşteau sub schelă. Mielul fu zdrobit sub lovitură dar omul scăpă nevătămat.

Exact aşa s-a întâmplat şi se întâmplă cu omenirea de mântuit. De mii de ani era în cădere liberă spre osândă, însă din fericire pentru ea, şi încheiat căderea, pe Mielul lui Dumnezeu, care a fost zdrobit de fărădelegile noastre (cf. Is 53,4-9; Ap 5,6). Iar, Slujitorul Domnului (cf. Is 49-53), Mielul lui Dumnezeu (cf. In 1,29), pentru ca şi-a dat viaţa ca jertfă pentru păcat, şi-a dobândit o sămânţă de urmaşi (cf. Is 53,10).

Undeva, într-o ţară, la un loc bine văzut, s-a aşezat odată un domn bine îmbrăcat, care avea în mâna un coşuleţ plin cu monezi mari de aur, şi care strigă tare: dau un galben mare, un Napoleon, pentru un cent! Omul acesta făcuse prinsoare cu cineva, că timp de patru ore, mai nimeni nu va veni că să schimbe un cent cu un Napoleon. Şi aşa a fost. Omul striga mereu schimbul, dar oamenii treceau zâmbind, convinşi fiind că este o glumă. Cele patru ore se scurseră, di nimeni nu venise. Un copilaş, ce se ţinea de mâna tatălui, auzind anunţul, l-a bătut la cap pe tatăl său ca să facă schimbul. Tatăl a făcut schimbul, un cent pentru un Napoleon şi a intrat repede într-un magazin că să probeze. Banul era veritabil. A ieşit repede ca să mai schimbe şi alţi cenţi, dar timpul expirase şi omul plecase. Ce regret pe el!

Domnul nostru Isus Cristos, stă în fiecare zi şi strigă: ”Cine vrea să-şi lase viaţă lui rea şi păcătoasă şi să primească în loc o viaţă nouă, veşnică şi fericită! Creştinule, omule, vino repede, vino chiar azi şi acum (cf. 2Cor 6,2) şi fă acest schimb, căci timpul e aproape de expirare”! Cei mai mulţi oameni îşi văd liniştiţi de drumul lor păcătos, că şi cum această veste bună ar fi o păcăleală. Diavolul îi păcăleşte să nu facă acest schimb. Autorul Scrisorii către evrei, ne spune: ”Oare cum vom scapă noi care stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare?” (Evr 2,3).

Pentru a ajunge fii preaiubiţi a lui Dumnezeu, fii care să domnească împreună cu Isus în cer, fiecare om, trebuie, ca aici pe pământ, să-l primească pe Isus ca mântuitor al său. Iar, primul semn că, un om l-a primit pe Isus ca mântuitor al său, este că trăieşte în această lume, aşa cum a trăit Isus (cf. 1In 2,6).

Isaia, ne întreabă pe unul fiecare dintre noi cei chemaţi de Dumnezeu să trăim cum a trăit Isus: "E mic lucru să fii servitorul meu, ca să ridici seminţiile lui Iacob şi să-i întorci pe cei care au mai rămas dintre fiii lui Israel? Voi face din tine lumina popoarelor, ca să duci mântuirea mea până la marginile pământului" (Is 49,6). Viaţa de apostolat, viaţa care vorbeşte lumii despre răutatea păcatului pentru mântuire, dar şi viaţa care vorbeşte lumii despre mântuirea adusă nouă de Isus, Mielul lui Dumnezeu, este primul semn al omului devenit ucenic al lui Isus.

În timpul celui de-al doilea război mondial, oraşul Palermo din Sicilia, obiectiv militar pentru aliaţi, urma să fie bombardat de forţele aeriene americane. Mii de fluturaşi au fost împrăştiaţi în oraş în prealabil, avertizând locuitorii de atacul iminent, însă oamenii pur şi simplu nu au putut crede cele scrise acolo. Au auzit, dar nu au ascultat. Când avioanele americane s-au arătat şi au început bombardamentul, sute de sicilieni au fost ucişi, ba în mâinile unor cadavre s-au găsit chiar fluturaşii prin care li se spunea să părăsească oraşul. Trebuie să împărţim lumii atenţionările în ceea ce priveşte pericolul păcatului, dar şi locul de adăpost, oferit nouă de Dumnezeu, în Cristos.

Episcopul maghiar, Ottokar Prohászka (1858-1927), spune: “Orice suflet care trăieşte curat, asemenea lui Cristos, este o binecuvântare pentru toţi: este ca un izvor în pustiu, este ca o vatră caldă pe vreme geroasă, este ca o lumină în miez de noapte, este ca un sprijin pentru cei slabi. Ce vocaţie sublimă este să fii ucenic apostol, adică să fii izvor, căldură, lumină şi sprijin multora!”

A trăi aşa cum a trăit Isus, mai înseamnă şi să avem şi capacitatea de jertfă a lui Isus, devenind oiţe blânde într-o lume de păcat şi de lupi răpitori. Tu nu doreşti nici jertfă, nici ofrande; tu mi-ai deschis urechile; nu ceri nici ardere de tot, nici jertfă de ispăşire. Atunci am zis: "Iată, vin!" (Ps 40,7-8).

Profesoara de limba română, Ileana Vasilescu (n. 18 aprilie 1955), din Bucureşti, are o istorioară frumoasă, unde ne vorbeşte despre o blândă oiţă, prigonită şi năpăstuită de toţi cei care întâlneau. Astfel: vitele o loveau cu coarnele şi o alungau, câinii o muşcau, lupii îi furau mieii şi-o sfâşiau în iernile  geroase, iar ciobanii o loveau şi ei cu nuieluşele. Dumnezeu, văzând aceasta, o chemă la dânsul şi-i vorbi cu blândeţe şi bunătate, dorind să o ajute şi să facă dreptate. Dumnezeu îi zise: Văd, buna mea oiţă, cât eşti tare năpăstuită de celelalte animale, şi că nu te aperi, pentru că nu ai cu ce. Am să-ţi dau gheare şi am să-ţi pun în gură colţi puternici ca să sfâşii şi să te poţi apăra. Doamne, nu vreau să semăn cu leul, lupul, ursul sau altă fiară, şi să fugă toţi îngroziţi când mă văd! Am să pun otravă în gura ta. Doamne, nu vreau să fiu ca şerpii cei vicleni şi lipsiţi de inimă şi să fugă din calea mea!  Atunci am să-ţi pun coarne puternice pe frunte, am să-ţi întăresc spinarea pentru a trânti pe oricine! Nu vreau nici coarne, căci nu vreau să fiu asemenea ţapilor care căuta mereu prilej de sfadă pentru a se făli! Domnul o privi cu mirare stătu puţin pe gânduri şi o întrebă: Vrei, tu ceva anume, ca să te poţi apăra? Nu, Doamne, nu vreau nici să muşc, nici să sfâşii, nici să îndurerez, nici să fac vreun alt rău cuiva. Lasă-mă, Doamne aşa cum sunt. Domnul o privi cu bucurie şi mulţumire, apoi o binecuvântă. De aceea, oaia, îndură în tăcere toate nedreptăţile, fiind imagine a lui Isus şi a bunilor creştini, care iubesc, se jertfesc şi iertă totul, chiar şi celor care le fac răul (cf. Povestiri pentru copii).

Isus, Fiul şi Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii, este chipul după care fiecare om trebuie să se modeleze, „pentru a se refugia şi a migra spre o patrie mai bună”, pentru a intra în împărăţia cerurilor, ca toţi înaintaşii noştri în credinţă (cf. Evr 11,16). Doamne, ajută-ne, să ne modelăm după chipul lui Isus, Fiul şi Mielul tău blând, pentru ca după pelerinajul nostru prin această lume ostilă, să ajungem în cer la tine; ba mai mult, dorim ca, în drumul nostru spre cer, să atragem şi pe cât mai mulţi oameni la tine. Amin.

                                                                                                                          Pr. Ioan Lungu.