Reflecţie la duminica a XVI-a de peste an - A

Domnul va duce la bun sfârşit lucrarea sa bună pe care a început-o mine (cf. Ps 138,8).

Parabola semănătorului pe care am meditat-o duminica trecută a fost o ilustraţie vie a faptului că sămânţa împărăţiei cerurilor a fost, este şi va trebui semănată tuturor oamenilor, până ce Isus va veni din nou. Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu; diferitele soluri reprezintă diferitele feluri de inimi iar rezultatele diverse reprezintă răspunsurile diferite la cuvântul lui Dumnezeu.

Cuvântul lui Dumnezeu este comparat cu o sămânţă pentru că el este "viu şi plin de putere" (Evr4,12); şi pentru că are viaţă în el, cuvântul divin poate fi dăruit celui care crede, spre viaţa cea veşnică. Rodul este testul vieţii celei noi aduse de cuvânt, viaţă nouă care cuprinde sfinţenia (cf. Rom6,22), caracterul creştin (cf. Gal 5,22-23), faptele bune (cf. Col 1,10), câştigarea altora pentru Cristos (cf. Rom 15,25-28) şi lauda adusă lui Dumnezeu (cf. Evr 13,15).

Ca o plantă să aducă rod are nevoie de soare. Deşi în Biblie Isus este soarele (cf. Mal 4,2; Lc 1,78), în parabola semănătorului soarele este persecuţia (cf. Mt 13,6.21), care pe unii îi ajută să crească iar pe alţii îi usucă.

Diavolul nu îi poate dezrădăcina pe creştinii ancoraţi bine în Cristos. Dar el are şi alte metode de a ataca lucrarea lui Dumnezeu începută în oameni. Evanghelia de astăzi ne spune că neghina semănată printre grâu, pe lângă persecuţie, este o altă metodă de a ataca lucrarea lui Dumnezeu şi grâul cel bun. În timp de neatenţie el aruncă neghină printre grâu, adică plasează creştini falşi printre creştinii cei buni. Aceşti creştini falşi, odată ajunşi printre creştinii cei buni, răspândesc doctrine şi mentalităţi dăunătoare prin faptul că: aduc cu ei o evanghelie falsificată (cf. Gal 1,6-9), promovează un Mesia fals (cf. 2Tes 2,1-2), amăgesc cu o doctrină falsă (cf. Ap 2,9), vorbesc de o dreptate falsă (cf. Rom 10,1-3). Această lucrare diavolească ne-o prezintă parabola neghinei din grâu, pe care o vom medita astăzi.

Neghina, numită de evrei şi "sălbătiţa", este o plantă parazitară, care în prima parte a vieţii nu se deosebeşte cu nimic de grâu. Abia după prima parte a vieţii începe să se distingă. Fiind plantă parazitară, ea îşi împleteşte rădăcina cu grâul şi-şi înfige tentaculele în rădăcina grâului, mai întâi pentru a-i suge seva şi s-o ucidă, iar apoi pentru a nu putea fi smulsă fără mari daune. De aceea viaţa grâului alături de neghină este o viaţă foarte grea, iar dacă viaţa nu-i va fi ucisă, sigur rodul grâului va fi foarte scăzut.

Creştinului nu-i este suficient să primească evanghelia împărăţiei semănată de Cristos prin lucrătorii aleşi de el, ci mai trebuie să vegheze ca lucrătorii lui satan să nu strice plantaţia lui Cristos cu seminţe rele (cf. 2Pt 2,1ss; 1In 4,1-6).

Aşa cum sunt mai multe soiuri de grâu, tot astfel sunt şi mai multe soiuri de neghină. Din multele soiuri de neghină sufletească, pe baza Scripturii, am să vă prezint pe cea mai comună şi mai dăunătoare.

Biblia ne spune că, atât în Vechiul Testament cât şi Noul Testament, neghina a venit în vechiul şi în noul popor ales, în primul rând prin căsătoriile "străine" şi apoi prin căsătoriile cu creştini "decăzuţi" moral şi religios (cf. Dt 7,3-4; 1Rg 10,1-11; 2Cor 6,14-18). Străinii şi decăzuţii moral - religios, intraţi fie în familiile din Vechiul Testament, cât şi în familiile creştinilor, au fost şi sunt cei mai eficace profeţi mincinoşi, care au sedus regi aleşi, oameni de la templu şi oameni dedicaţi lui Dumnezeu.

Străinul sau decăzutul moral, la început, asemenea neghinei, nu se deosebeşte de grâu, de creştinii autentici; dar mai apoi începe să se distingă printr-un mod duplicitar de viaţă: mai întâi creştin bun şi apoi creştin rău; mai întâi binevoitor în ale credinţei, apoi violent faţă de credinţă; la început cu familia, apoi cu persoane străine; la început la biserică, apoi nu; la început la rugă, apoi imediat la înjurături şi cuvinte grele, etc. Străinul şi creştinul fals sapă la temelia familiei şi afectează copiii. Ce să mai creadă copiii într-o astfel de familie? Ori nu mai cred în nimic, ori merg după cel mai tare, ori merg după cei mai mulţi, cu o credinţă de formă.

Să ne gândim numai la regele Solomon din Vechiul Testament. Era fiul sfântului rege David, a fost ales şi binecuvântat de Dumnezeu, a fost rânduit ca stâlp al credinţei; dar, prin căsătoriile oprite de Dumnezeu, a ajuns idolatru şi a crescut un fiu netrebnic, care a rupt pentru totdeauna regatul lui David (cf. Dt 7,3-4; 1Rg 10,1-11). Să ne mai gândim şi la cetăţile sfinte pe unde a predicat sfântul Paul. Astăzi au ajuns iarăşi păgâne, tot din cauza căsătoriilor străine.

Şi pentru ce această situaţie? Pentru că problema căsătoriei s-a abordat numai din prisma atracţiei trupeşti şi s-au ignorat total cerinţele lui Dumnezeu, care opresc căsătoriile străine (cf. Dt 7,3-4; 1Rg10,1-11; 2Cor 6,14-18)?; pentru că în alegerea partenerului au lucrat numai pofta trupului, pofta ochilor şi trufia vieţii (cf. 1In 2,16-17)? Să nu uităm: cuvântul "diavol" vine de la grecescul "diabolos", care înseamnă: cel care aruncă în două părţi, cel care trage în două părţi, cel care dezbină, cel care duce la ruină.

Apoi neghina a fost semănată de diavol şi în viaţa consacrată, atât a vechiului popor ales cât şi a noului popor ales. Clasa fariseilor şi cărturarilor, o clasă consacrată lui Dumnezeu, ca şi clasa preoţilor, a fost creată de guvernatorul Ezdra, pentru ca împreună cu preoţii să promoveze şi să apere puritatea Legii. Dar chiar fiii preoţilor s-au combinat în căsătorii oprite cu persoane străine de credinţa lui Israel (cf. Ezd 10,2.18-44; Neh 13,28), mai ales în timpul lui Antioh Epifanul (cf. 1Mac 1,15; 2Mac6,4) şi din apărătorii ai Legii au ajuns călcători de Lege.

Neghina a fost semănată şi în viaţa consacrată a noului popor al lui Dumnezeu. Se spune că atunci când sfântul Francisc din Assisi (1181-1226) a ţinut "Capitlul rogojinilor", la Santa Maria degli Angeli, la care s-au adunat toţi bunii săi călugări pentru a primi misiuni de apostolat în întreaga lume, satana s-a îngrozit şi a convocat şi el o adunare a tuturor slujitorilor săi, în iad. Prima problemă ridicată de satana către slujitorii săi a fost: "Ce ne facem cu atâţia călugări buni şi sfinţi care vor merge în toată lumea cu evanghelia dulce a lui Cristos? În curând ne va distruge împărăţia noastră de întuneric"! Atunci satana a dat ordin slujitorilor săi să strecoare printre călugării buni şi sfinţi şi călugări neghină, călugări numai cu haina nu şi cu spiritul sfântului Francisc, şi numai atunci vor scăpa de neplăceri şi chiar vor avea succes.

Vorbind despre neghina semănată în grâu, Isus spune că duşmanul diavol a făcut-o. Pictorul olandez Abraham Bloemaert (1566-1651) a realizat un tablou cu tema neghinei din grâu (1624) în care îi prezintă pe slujitorii stăpânului, cei care trebuiau să vegheze şi să apere pământul semănat cu grâu bun, dormind, după ce au băut şi s-au desfrânat; iar pe diavol îl prezintă semănând liniştit şi cu mâna plină neghina otrăvitoare printre grâu. Deci, pictorul prezintă trăirea în vicii drept cauză a nevegherii, care-i permite satanei să semene neghina în inimile oamenilor.

Această parabolă a mai fost abordată într-un mod asemănător şi de alţi artişti, ca Albin Egger-Lienz, Félicien Rops, Jan Luyken, Domenico Fetti, William Blake, John Everett Millais, şi James Tissot.

Parafrazând spusa lui Francisco José de Goya y Lucientes (1746- 1828), important pictor şi creator de gravuri spaniol: "Somnul raţiunii naşte monştri", îndrăznesc să spun şi eu că: "Somnolenţa spirituală a unei naţiuni naşte monştri cu chip de om".

Apoi, Mântuitorul aseamănă împărăţia cerurilor cu o sămânţă de muştar, pe care el a numit-o "cea mai mică dintre seminţe". Pilda grăuntelui de muştar se referă la creşterea mare în exterior a împărăţiei cerurilor, a Bisericii, după ieşirea din catacombe, când admiterea în Biserică s-a făcut uneori cu o pregătire sumară. Pomul Bisericii a devenit atât de mare încât păsările şi-au făcut cuibul în ramurile lui. Aici păsările pot indica atât pe oamenii intraţi în Biserică şi care s-au făcut creştini buni, cât şi pe oamenii care, deşi intraţi în Biserică, s-au lăsat conduşi de duhurile rele de mai înainte şi au rămas răi (Ap 18,2).

Repet o întâmplare redată şi într-o altă reflecţie, unde era vorba de un bărbat care trebuia să participe la un bal mascat şi s-a deghizat în diavol. Şi cum pe drum l-a prins o ploaie torenţială, s-a adăpostit într-o biserică unde se ţinea un serviciu religios. Cum l-au văzut pe omul deghizat în diavol, toţi cei din biserică au fugit afară, în afară de o bătrânică, care i-a spus "diavolului": "Să nu-mi faci nici un rău, căci chiar dacă sunt în această biserică de 30 de ani, eu tot numai ţie ţi-am slujit"! Domnul Isus, mai compară împărăţia cerurilor şi cu aluatul, drojdia pe care o femeie a pus-o în trei măsuri de faină de grâu, până s-a dospit toată plămădeala. Dacă pilda grăuntelui de muştar se referă la creşterea exterioară a Bisericii, pilda aluatului se referă la creşterea interioară.

Şi aici se pot face iarăşi două interpretări, în funcţie de la cine provine drojdia. Făina de grâu este lumea. Dacă învăţătura vine de la Cristos, aşa cum se găseşte în Biblie, atunci lumea care o ascultă va fi mântuită. Dar dacă drojdia, învăţătura, vine de la satana şi de la oamenii lui, atunci învăţătura este falsă şi dăunătoare, iar oamenii care o primesc vor ajunge să se piardă.

Pentru că aluatul este şi un simbol al răului, Dumnezeu, le-a poruncit membrilor poporului său că scoată din casele lor aluatul. Dacă mânca cineva vreun lucru dospit din prima până în a şaptea zi a Praznicului pâinii nedospite, urma să fie nimicit din Israel (cf. Ex 12,15). Iar Isus ne-a prevenit pe noi în privinţa aluatului rău al fariseilor, al saducheilor (cf. Mt 16,6.12) şi al lui Irod (cf. Mc 8,15). Iar sfântul Paul defineşte aluatul provenit de la diavol şi de la oamenii lui drept răutate (cf. 1Cor 5,6-8) şi învăţătură falsă (cf. Gal 5,9).

Din cauza Evei, care urmând pe diavol s-a abătut de la porunca lui Dumnezeu, amăgind şi pe Adam (cf. Gen 3,6), femeia din parabola de astăzi poate asociată cu un aluat rău, cu o fiinţă care propagă învăţături greşite şi îi ademeneşte pe oameni. Multe femei au fost în istorie întemeietoare a multor culte false, aşa cum a fost Isabela, soţia lui Ahab, care a condus poporul lui Israel în rătăcire şi idolatrie (cf. 1Rg 16,30); cum a fost şi Isabela din Apocalips, care a sedus biserica din Tiatira (cf. Ap2,20).

Dar vestea cea bună de astăzi este că oamenii neghină şi aluat rău, prin venirea la Cristos, se pot transforma în oameni grâu bun şi aluat bun. De aceea înţeleptul din prima lectură de astăzi spune: "Doamne, tu ai sădit în fiii tăi speranţa că celor păcătoşi le dai posibilitatea să se întoarcă la tine" (Înţ12,19). Iar sfântul Paul ne spune că "Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi acum porunceşte tuturor oamenilor de pretutindeni să se convertească" (Fap 17,30) şi că "Duhul Sfânt vine în ajutorul slăbiciunii noastre cu strigăte negrăite" (Rom 8,26-27).

Sfântul Petru Crisologul (406-450), episcop de Ravenna, Italia, spunea că Isus poate transforma "neghina de astăzi în grâul de mâine". Iar eu adaug şi spun că Isus poate transforma creştinii făcuţi la normă de astăzi în creştinii buni de mâine; poate transforma creştinii - drojdie rea de astăzi, în creştini - aluatul cel bun şi curat de mâine.

În acest sens aduc câteva exemple: vameşul Levi devine apostolul Matei; prigonitorul Saul devine înflăcăratul apostol Paul; desfrânata Maria Magdalena devine apostolul apostolilor. Apoi trebuie să observăm că omul aluatul bun poate schimba omul aluatul rău. Astfel, Monica i-a schimbat pe fiul ei, Augustin şi pe soţul ei, Patriciu; Rita l-a schimbat pe violentul şi necredinciosul ei soţ, Paul Ferdinand; Cunegunda l-a transformat pe soţul ei, regele Henric; Cecilia l-a schimbat pe păgânul ei logodnic, Valerian; Ciprian a schimbat-o pe vrăjitoarea Iustina, etc.

Astăzi să spunem şi noi cu psalmistul: "Doamne, du tu la bun sfârşit lucrarea ta bună pe care ai început-o în mine (cf. Ps 138,8)!

Pr. Ioan Lungu