Reflecţie la Joia Mare şi Sfântă – 2015.

"Veniţi de mâncaţi din pâinea mea, şi beţi din vinul meu” (Prov 9,5)

Sfânta Carte, Biblia, ne spune că: Mare putere are rugăciunea (cf. Iac 5,16). Mare putere are cuvântul lui Dumnezeu, căci este ca un foc, ca un ciocan care sfărâmă stânca, ca o sabie cu două tăişuri (cf. Ier 23,28; Evr 4,12). Dar, cea mai mare putere o are sfânta Euharistie, întemeiată astăzi de Isus: "Adevăr, adevăr vă spun: dacă nu mâncaţi trupul Fiului Omului şi nu beţi sângele lui, nu aveţi viaţă în voi. Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu are viaţa veşnică şi eu îl voi învia în ziua de pe urmă. Pentru că trupul meu este adevărat mâncare, iar sângele meu este adevărată băutură. Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu are viaţă veşnică; şi eu îl voi învia în ziua d apoi” (In 6,53-54). Iată puterea cea mare a sfintei Euharistii, putere care învie şi morţii, şi care este mai presus de orice altă putere pământească.  

Este Joia Mare şi Sfântă. Este Joia marii iubiri, când Isus l-a iubit pe Tatăl ceresc şi, ne-a iubit şi pe noi, până la sfârşit, până la dăruirea de sine. Este Joia în care Isus a luat ultima Cină cu ucenicii săi şi, unde ne-a lăsat cu anticipaţie şi în chip tainic, trupul şi sângele său ca hrană şi băutură duhovnicească, trup şi sânge al său pe care îl va jertfi în mod real pe cruce, în Vinerea Mare. Este Joia în care Isus întemeiază sacramentele Preoţiei şi ale Euharistiei, sacramente prin care să rămână cu noi până la sfârşitul veacurilor, sacramente prin care, el Mirele nostru divin, zilnic să ne întâlnească şi să-l întâlnim, zilnic să ne vorbească şi să-i vorbim, zilnic să ne mângâie şi să-l mângâiem; sacramente prin care zilnic să ne hrănească, zilnic să ne întărească pe drumul vieţii, zilnic să ne amintească de paradis şi de ospăţul veşnic, zilnic să ne fie medicament de nemurire şi de înviere.  

Prin taina Preoţiei, Isus, îşi prelungeşte între noi prezenţa sa fizică şi activitatea sa misionară până când va reveni în slavă; prezenţă şi misiune care are ca scop continuarea revelării pentru noi oamenii, a misterului iubirii Preasfintei Treimi şi a împărăţiei cerurilor ce ne-a fost pregătită. De aceea preotul este numit şi „Alter Christus”. Preotul a fost făcut părtaş al misiunii sacerdotale, profetice şi regale ale lui Isus, atunci când Isus a spus ucenicilor săi: „Faceţi aceasta în amintirea mea” (Lc 22,19; 1Cor 11,24-25). De atunci, celebrările preotului sunt celebrările lui Isus, gura preotului este gura lui Cristos, mâinile preotului sunt mâinile lui Cristos, rugăciunea preotului este rugăciunea lui Isus, mulţumirea preotului este mulţumirea lui Cristos, binecuvântarea preotului este binecuvântarea lui Cristos, trecerea preotului este trecerea lui Isus, vizita preotului este vizita lui Isus. Prin, persoana preotului, Isus, continuă să ne facă părtaşi la misiunea sa profetică, sacerdotală şi regească (cf. 1Cor 2,9), arătate astăzi prin sfinţirea uleiurilor de consacrare şi întărire.

Prin taina sfintei Liturghii şi a sfintei Euharistii, Isus îşi prelungeşte până la a doua sa venire, comuniunea sa tainică cu noi, comuniune ca dintre mire şi mireasă; prelungeşte puterea sa divină prin care ne întăreşte pe drumul vieţii până la intrarea în cer; prelungeşte puterea de a  birui pe diavol şi de a-i strica lucrările (cf. 1In 3,8). De aceea, am cântat la psalmul responzorial: „Din potirul binecuvântat ne împărtăşim cu trupul şi sângele lui Cristos” (1Cor 10,16).

Sfinţii se întrec în a elogia măreţia sfintei Liturghii, unde ni se oferă hrana Cuvântului divin şi a sfintei Împărtăşanii. Sfântul Francisc de Sales (1567-1662), numeşte sfânta Liturghie: „Soarele exerciţiilor de pietate, centrul religiei creştine, inima devoţiunii, sufletul pietăţii, misterul inefabil al iubirii divine prin care Dumnezeu se uneşte în mod real cu noi, comunicându-ne în mod minunat puterile, harurile şi favorurile sale”. Iar, Conciliul II din Vatican, numeşte Euharistia: „Izvorul şi culmea tuturor harurilor” (SC 10); “nobilă simplitate” (SC 34); “prezenţă activă” (SC 14).

Prima lectură din această seară (cf. Ex 12,1-8.11-14), ni-i prezintă pe evrei celebrând Paştele, după ieşirea din Egipt. Cuvântul „Paşte”, înseamnă „trecere”. Înainte de eliberarea din Egipt, Paştele însemna trecerea de la păşunatul de iarnă la păşunatul de primăvară. După eliberarea din Egipt, Paştele, însemna trecerea de la sclavie la libertate. Atât înainte de eliberarea din Egipt, cât şi după eliberarea din Egipt, evreii celebrau Paştele prin jertfirea unui miel fără cusur, miel care îl simboliza pe Mesia cel promis şi aşteptat. Mesia care va veni va face adevărata trecere: cea de la păcat la har; cea de la sclavie la libertate; cea de la viaţa trecătoare, la viaţa veşnică.

Evanghelia (cf, In 13,1-15) şi Lectura a doua de astăzi (cf. 1Cor 11,23-26), ne spun că Mesia cel promis şi aşteptat a venit în persoana lui Isus; răscumpărarea promisă a fost împlinită odată cu moartea lui Isus pe cruce. Biblia, ne spune că: „Plata păcatului este moartea (cf. Rom 6,23); că toţi au păcătuit, atât iudei cât şi păgânii: „Nu este nici un drept, nici măcar unul. Nu este nimeni înţelept, nu este nimeni care să-l caute pe Dumnezeu. Toţi au rătăcit, împreună au ajuns nişte stricaţi. Nu este nimeni care să facă binele, nu este nici măcar unul” (Rom 3,10-12).  

Dar, pentru cei care se întorc la Dumnezeu, Isus, „Miel fără cusur şi fără pată” (cf. 1Pt 1,19), a murit în locul lor. Isus, a suportat judecata lui Dumnezeu în locul nostru, adică, a suferit şi murit în locul nostru. Conform primei lecturi, Mielul fript la foc, corespunde lui Isus Cristos răstignit pe cruce. Ierburile amare corespund patimilor lui Isus. Mielul mâncat de întreaga familie, reprezintă primirea lui Isus din sfânta Euharistie, ca mântuitor personal, de fiecare om în parte. Aceasta înseamnă „a mânca paştele”.

Aşa cum spuneam la începutul reflecţiei, sfânta Euharistie conţine o aşa mare putere, că întrece orice putere pământească. Cine se împărtăşeşte primeşte în el pe Dumnezeu cel atotputernic, care învie morţii (cf. 2Cor 1,9); care "împlineşte toate trebuinţele noastre, după bogăţia sa, în Isus Cristos" (Fil 4,19).

Sfântul Toma de Aquino (1225-1274), vorbind despre Euharistie, sintetizează spunând: "Cine se împărtăşeşte, pe Cristos întreg primeşte. Tot izvorul harului, se revarsă-n pieptul lui".

Cine se împărtăşeşte primeşte în el pe Isus care s-a născut în ieslea din Betleem, pe Isus care a umblat pe Marea Galileii, pe Isus care a biruit pe diavol, pe Isus care vindeca bolile şi biruia moartea, pe Isus care ne-a iubit până la sfârşit, pe Isus care s-a făcut slujitorul nostru, pe Isus care s-a făcut hrana noastră, pe Isus care a murit pe cruce spre iertarea noastră, pe Isus care a înviat din morţi spre îndreptăţirea noastră, pe Isus care s-a înălţat la cer spre înălţarea noastră, pe Isus care şade de-a dreapta lui Dumnezeu, anticipând şederea noastră.

Sfântul Ioan Gură de Aur (347-407), unul din sfinţii Părinţi ai Răsăritului, vorbea despre sfânta Împărtăşanie, ca despre „un foc care-l arde pe diavol, ca de o putere care îl învinge pe diavol şi, ca despre o groază care îl cuprinde pe diavol”.

Un suflet binecuvântat de la muntele Athos, părintele Gheronda Augustin, zis şi „Rusul” (1882-1965), era cunoscut tuturor pentru virtuţile sale, pentru smerenia sa, pentru nevoinţa sa şi mai ales pentru primirea deasă a sfintei Împărtăşanii. Odată, i s-a arătat diavolul în chilia sa sub chipul unui câine înfricoşător ce scotea flăcări pe gură şi se năpustea asupra lui ca să-l sugrume, fiindcă, aşa după cum îi mărturisea diavolul, nu putea să aibă linişte din pricina împărtăşaniei şi a rugăciunilor sale. Atunci, părintele Gheronda Augustin, l-a apucat pe diavol şi a dat cu putere de perete cu el, strigându-i: „Diavole înşelător, de ce chinuieşti făpturile lui Dumnezeu”? Diavolul, speriat de mare putere a părintelui, putere care venea din sfânta Euharistie, dintr-o viaţă sfântă şi din rugăciune, s-a făcut nevăzut.

Biblia, spune că, cine se împărtăşeşte nevrednic: i-a pe satana în el şi păşeşte în noapte (cf. In 13,27.30); amestecă Masa Domnului cu masa dracilor şi stârneşte mânia lui Dumnezeu (cf. 1Cor 10,21-22); ia boală şi neputinţă în trup şi suflet (cf. 1Cor 11,30); se face vinovat de trupul şi sângele Domnului (cf. 1Cor 11,27); îşi mănâncă şi bea propria osândă (cf. 1Cor 11,29).

Sfântul Toma de Aquino (1225-1274), ne spune şi el: „Însă taina cea măreaţă nu la toţi împarte viaţă, ci doar celor ce-o primesc cu un cuget creştinesc. Cei buni iau din ea răsplată, cei răi aspră judecată; căci menirea i-ai schimbat, când nevrednic ai luat”.

Pentru a ne împărtăşi bine şi să primim în noi toată puterea lui Dumnezeu, trebuie să ne cercetăm (cf. 1Cor 11,28); trebuie să ne lăsăm curăţiţi de Isus (cf. In 10,10-11); trebuie să ne procurăm haina curată de nuntă de la garderoba lui Dumnezeu, care este sfânta spovadă (cf. Mt 22,11); trebuie să face pace cu Dumnezeu şi cu fraţii noştri (cf. Mt 5,23-26); trebuie să slujim fraţilor noştri, până acolo, ca să le spălăm picioarele (cf. In 13,5), şi ne dăm viaţa pentru ei (cf. 1In 3,16), după exemplul lui Isus  

După exemplul sfântului Paul, ceea ce am primit, adică sfânta Liturghie şi sfânta împărtăşanie, trebuie să le transmitem mai departe (cf. 1Cor 11,23). Acesta este un mod plăcut lui Dumnezeu de a face apostolat (cf. 1Cor 11,26).

O bătrânică săracă din Statele Unite ale Americii, obişnuia că zilnic, iarnă-vară, să participe la sfânta Liturghie şi la sfânta Împărtăşanie. Lângă cocioaba ei îşi aveau vila o familie înstărită, dar, necredinciosă.

Membrii familiei bogate şi necredincioase o vedeau zilnic pe bătrâna care mergea la biserică. Mult timp au rămas indiferenţi. Dar, într-o zi au cugetat astfel: Bătrânica asta a primit atât de puţin de la Dumnezeu şi mulţumeşte atât de mult. Noi am primit atât de mult şi îi mulţumim atât de puţin. Şi, din exemplul bătrânei sărace, acea familie s-a convertit. Oare noi nu putem face la fel?

Sfânta Maria Magdalena de Pazzi (1566-1607), călugăriţă carmelitană, povesteşte că atunci când mama ei venea de la sfânta Liturghie şi de la sfânta Împărtăşanie, toată ziua emana un parfum plăcut care o făcea să se ţină mereu după dânsa. Acest fapt a făcut-o şi pe ea, ca de mică să meargă cu mama ei la sfânta Liturghie, la sfânta Împărtăşanie, la vizite şi adoraţii Euharistice. Apropo de vizite şi adoraţii euharistice, sfânta Maria Magdalena de Pazzi, făcea cel puţin de 30 de ori pe zi, vizite şi adoraţii lui Isus. Parfumul mamei a început să-l emane şi ea, şi astfel a atras şi ea, mai întâi multe colege de la şcoală, apoi multe măicuţe, la sfânta Liturghie şi la sfânta Împărtăşanie, la vizite şi adoraţii euharistice. Iată ce uşor şi rodnic apostolat şi de a-l bucura pe Isus.

Dacă ar fi să sintetizăm misterele celebrate în Joia Mare şi Sfântă, trebuie să spunem că astăzi Isus ne-a dăruit: preoţia cea nouă; mielul cel nou; jertfa cea nouă, pomul vieţii cel nou; mana cea nouă; energia cea nouă; porunca cea nouă; lauda cea nouă; exodul cel nou; speranţa cea nouă şi patria cea nouă.

Cine iubeşte sfânta Liturghie, sfânta Împărtăşanie, vizitele şi adoraţia euharistică, devine „mireasă” adevărată a lui Isus; primeşte puterea de a birui diavolul şi păcatul, lumea şi viciile; primeşte harul convertirii; primeşte înviorarea credinţei; primeşte puterea a mişca inimile împietrite; devine blând şi smerit cu inima ca Isus; depăşeşte mai uşor problemele şi greutăţile vieţii; are parte de o moarte bună şi de o trecere fericită la ceruri; nu va muri în veci.

Sfântul Ioan Crisostom (347-407), spune că, sufletele care pe pământ au iubit Euharistia, la moarte sunt primele care primesc rugăciunile Bisericii, şi sunt primele care sunt ridicate la cer.

Închei cu câteva din chemările biblice la Euharistie: „Veniţi şi luaţi, mâncaţi trupul meu şi beţi sângele meu” (Mt 26,26); "Veniţi de mâncaţi din pâinea mea, şi beţi din vinul” (Prov 9,5); „Chiar dacă nu aveţi bani, veniţi şi mâncaţi” (Is 55,1) „Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă” (Mt 11,28); „Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu are viaţa veşnică şi eu îl voi învia în ziua de pe urmă. Pentru că trupul meu este adevărată hrană, iar sângele meu este adevărată băutură” (In 6,54-55).

Spovediţi-vă şi împărtăşiţi-vă, căci nimic nu este mai de preţ în lumea aceasta!

                                                                                                      Pr. Ioan Lungu