Reflecţie la Noaptea Învierii Domnului nostru Isus Cristos – 2015

"Nu vă înspăimântaţi! Îl căutaţi pe Isus Nazarineanul cel răstignit? A înviat, nu este aici! Iată locul în care îl puseseră!" (Mc 16,6).

Cristos a înviat!

E Noaptea Învieri Domnului nostru Isus Cristos! Este Noaptea când Domnul nostru Isus Cristos se ridică biruitor din adâncuri, cu moartea pe moarte călcând şi viaţă dăruindu-ne. Este Noaptea când creştinii buni, asemenea evreilor ce aşteptau eliberarea (cf. Ex 12,42), priveghează în aşteptarea învierii lui Isus, care să-i ducă la masa împărăţiei sale (cf. Lc 12,35-40). Este Noaptea când Isus a făcut din moartea şi învierea sa, temelia întregii sale lucrări şi esenţa creştinismului, căci fără înviere nu există creştinism: „Dacă Cristos nu a înviat, zadarnică este predica noastră, zadarnică este şi credinţa noastră” (1Cor 15,14).

Este noaptea în care catecumenii pregătiţi trei ani la şcoala lui Isus, ca apostolii, primesc Botezul, semn că au murit şi au înviat şi ei împreună cu Isus la o viaţă nouă şi veşnică şi, semn că s-au angajat alături de Isus şi de apostoli, să continue zilnic activitatea lui misionară, pentru mântuirea lumii întregi. Este noaptea când nu numai creştinătatea se bucură, dar şi natura întreagă care aşteaptă şi ea răscumpărarea promisă, se bucură şi ea împreună cu noi (cf. Rom 8,19-22).

Este Noaptea în care toate se desfăşoară sub semnul „trecerii”; trecerea, de la vechi la nou, de la întuneric la lumină, sclavie la libertate, de la durere la bucurie, de păcat la har, de moarte la viaţa cea veşnică, de la pământ la cer. Toată această „trecere” o celebrăm în această Noapte Preasfântă.

În Biblie şi în celebrările noaste liturgice auzim şi vedem: că Isus s-a născut în toiul nopţii, că Isus a fugit noaptea în Egipt, că Isus a luat noaptea ultima cină , că a Isus fost trădat noaptea, că Isus a murit noaptea, că Isus a înviat noapte. Oare de ce numai noaptea? Noaptea este timpul când oamenii nu prea pot lucra (cf. In 9,4). Noaptea, este timpul când liniştea învăluie totul (cf. Înţ 18,14-15). Dumnezeu, şi-a împlinit toate lucrările sale mari numai noaptea, când omul nu poate face nimic, pentru a arăta că toate lucrările mântuirii, sunt făcute numai el singur şi, în mare linişte. De aceea şi profetul Isaia ne spune că, dacă dorim mântuirea, atunci trebuie să-l căutăm pe Dumnezeu şi să facem linişte în noi (cf. Is 30,15).

Ştiţi din ce iau fiinţă libelulele? Din nişte purici urâţi de baltă! Ştiţi din ce iau fiinţă cei mai frumoşi fluturi? Din cele mai urâte omizi! Ştiţi din ce răsare paiul verde de grâu? Dintr-un murdar şi putrezit bob! Ştiţi din ce, Isus, ne-a făcut pe noi, copii ai lui Dumnezeu, înviaţi ca el şi moştenitori ai împărăţiei cerurilor, că şi îngerii se uimesc privindu-ne? Din nişte slujitori ai diavolului şi din nişte pierduţi ai iadului şi, asta numai datorită morţii şi învierii sale pentru noi!  Aceasta este minunea minunilor şi bucuria bucuriilor din Noaptea preasfântă de Paşti, pentru toţi care cred în el şi îl primesc în mod personal pe Isus ca mântuitor al lor.

Acum înţelegem mai bine de ce îngerul de la mormântul gol al lui Isus înviat, i s-a adresat Mariei Magdalena şi celorlalte femei speriate: "Nu vă înspăimântaţi! Îl căutaţi pe Isus Nazarineanul cel răstignit? A înviat, nu este aici! Iată locul în care îl puseseră!" (Mc 16,6). Dumnezeu, în sfânta Carte ne repetă de 366 de ori, cuvintele „nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi”, pentru fiecare zi a anului câte odată. Şi cam tot de atâtea ori, Scriptura, ne vorbesc despre învierea lui Isus şi de învierea noastră.

Să vedem împreună câteva dintre cuvintele Bibliei despre învierea lui Isus şi a noastră. Biblia, ne spune că, învierea lui Isus: este un semn pentru necredincioşi (cf. Mt 12,38-40); este un răspuns bun la orice îndoială în credinţă (cf. Lc 24,38-43); este o confirmare fără echivoc a învăţăturilor lui Cristos (cf. Fap 2,22-24); este centrul predicării evangheliei (cf. Rom 4,24-25); este puterea evanghelizării (cf. Mt 28,18-20); este cheia puterii zilnice pentru a trăi o viaţă creştină (cf. Rom 6,4-14; 8,9-11); este motivul pentru o consacrare totală a vieţii noastre lui Cristos (cf. Rom 7,4; 1Cor 15,57-58); este cea care ne alungă frica de moarte (cf. In 11,25); este garanţia venirii de-a doua a lui Isus (cf. Fap 1,11); este garanţia învierii noastre (cf. Fap 4,2); şi, nu în ultimul rând, este o pregustare a bucuriilor cerului (cf. Fil  3,20-21).

După ce pe tot parcursul Postului Mare, profeţii ne-au vorbit despre venirea lui Mesia ca mântuitor al lumii. După ce la venirea sa în lume Isus ne-a vorbit despre apropiata sa patimă, moarte şi înviere răscumpărătoare. După ce apostolii, ne-au arătat cum trebuie să ne pregătim pentru primirea mântuirii lui. Iată că, în Săptămâna Mare şi Sfântă, Isus, care s-a ascuns când oamenii voiau să-l facă rege (cf. In 6,15), de Florii, s-a prezentat singur la Ierusalim spre a fi jertfit pentru mântuirea lumii (cf. Mc 11,1-10). Apoi, de Joia Mare, ne-a oferit cu anticipaţie trupul şi sângele său, în sfânta Euharistie, împreună cu taina Preoţiei, prin care să-şi prelungească între oameni, până la a doua sa venire, pentru a ne hrăni şi mântui. De Vinerea Mare, ca un nou Isaac (cf. Gen 22,6), Isus, şi-a purtat singur crucea până pe muntele Calvar, unde a fost răstignit şi ucis între răufăcătorii.

Isus, s-a lăsat răstignit între tâlhari, pentru a arăta că el a venit să-i mântuiască atât pe cei păcătoşi, cât şi pe cei drepţi, care în urma păcatului lui Adam şi a izgonirii din rai, ei şi faptele lor, au nevoie de mântuirea de la cruce (cf. Is 64,6). Acest lucru, fariseii, cărturarii şi marii poporului ales nu l-au înţeles şi, de aceea, l-au respins, l-au osândit şi l-au ucis pe Isus, mântuitorul lor (cf. 1Cor 2,8).

Apropo, de fariseii, cărturarii şi fruntaşii poporului, care se credeau „drepţi” şi, l-au respins şi l-au ucis pe mântuitorul Isus, autorii sacri, în genealogiile lui Isus (cf. Mt 1,1-17; Lc 3,23-38), au enumerat pe lângă mulţi drepţi şi, mulţi păcătoşi, care mai apoi s-au convertit, au plâns păcatul lor şi au fost mântuiţi. Între păcătoşii care s-au convertit, şi-au plâns păcatul, genealogiile lui Isus amintesc pe, Adam, Tamar, Rahab, Rut, David, Betsabeaa şi, chiar blestemaţi, regele Iehonia (cf. Ier 22,24-30). Şi, ca o completare a listelor de păcătoşi convertiţi din genealogii, pe lângă păcătoşii convertiţii din timpul activităţii lui Isus, sfântul Marcu, în relatarea patimii şi învierii lui Isus, mai aminteşte şi de alţi păcătoşi convertiţi care şi-au plâns păcatul: Maria Magdalena (cf. Mc 16,1), din care Isus a scos şapte demoni (cf. Lc 8,2), Petru (cf. Mc 16,7) care s-a lepădat de trei ori de Isus (cf. Mc 14,72) şi sutaşul care l-a răstignit pe Isus (cf. Mc 15,39).

Oare de ce, Isus înviat, nu s-a arătat mai întâi mamei sale Maria, şi s-a arătat Mariei Magdalena, căreia i-a vorbit şi de Petru? Pentru că doctorul nu vine la cei sănătoşi, ci la cei bolnavi (cf. Mc 2,17). Pentru că păstorul îşi părăseşte turma pentru a căuta oaia cea pierdută (cf. Lc 15,4). Pentru că părintele tânjeşte după fiul rătăcitor , îl primeşte cu braţele deschise, şi face sărbătoare la întoarcerea (cf. Lc 15,20-24). Maria Magdalena şi Petru, sunt prototipul de oameni pentru care Isus a venit în lume şi pentru care a pătimit, a murit şi a înviat, oameni dintre care facem parte şi noi.

Isus înviat spre mântuirea păcătoşilor, în această Noapte de Înviere, este prefigurat în Scripturi, este simbolizat în Lumânarea Pascală, este cântat Preconiul Pascal, este vestit de evanghelie şi apostoli, este adeverit în Botez şi Euharistie.

Cât priveşte Preconiul Pascal, este cel mai frumos cânt înălţat de Biserică, lui Cristos cel mort şi înviat. În cântarea Preconiului Pascal, Isus, este recunoscut ca Fiul lui Dumnezeu; este cinstit ca cel care a plătit datoria imensă lăsată de păcatul lui Adam; este asemănat cu un nou Moise, care şi-a format un nou popor ales dintr-un popor de sclavi; este comparat cu stâlpul de nor care însoţeşte poporul cu lumină şi răcoare până la intrarea în ţara libertăţii şi a belşugului ceresc, paradisul; şi, este cinstit ca luceafărul de dimineaţă care se ridică biruitor din întuneric, pentru a nu mai apune niciodată, pentru a nu mai muri niciodată.

În această Noapte preasfântă, când şi catecumenii primesc botezul, murind şi înviind cu Isus, Biserica, pornind de la lucrarea lui Dumnezeu din Vechiul Testament, compară starea nouă a botezatului, cu: o nouă creaţie, prin care se trece de la chipul vechiului Adam, la chipul ceresc al lui Isus înviat (cf. Gen 1,1.26-31); o nouă jertfă plăcută lui Dumnezeu, nu adusă de oameni, ci, adusă de Isus (cf. Gen 22,1-8); o nouă eliberare, nu din sclavia oamenilor, ci, din sclavia a păcatului, a diavolului şi a morţii; nu prin apele Mării Roşii, ci, prin apele Botezului  (cf. Gen 14, 15-31); o nouă iubire, neclintită ca munţii, prin care se trece de la condiţia de femeie părăsită, la cea de soţie iubită (cf. Is 54,5-14); o nouă stare, prin care se trece de la starea de sărac al satanei, la cea de bogat în Cristos (cf. Is 55,1-15); o nouă înţelepciune, prin care se trece de la starea de înşelat al diavolului, la cea de înţelept în Cristos (cf. Bar 3,9-,4); o nouă curăţire, nu de întinarea trupească ci de întinarea sufletească făcută de Isus (cf. Ez 36,16-28). 

În biserica mânăstirii Clocociov, localitatea Slatina, judeţul Olt, se află o frescă veche, unde Cristos înviat este înfăţişat coborât undeva în subteran – sub nivelul colinelor din preajmă - dar nu static ca în scena Botezului, ci, viguros, dinamic, biruitor, cu tălpile pe porţile de aramă ale iadului, sfărâmate. Din două morminte îi ridică de mână pe Adam şi pe Eva, eliberaţi acum din lunga lor aşteptare, în timp ce Ioan Botezătorul îl arată, ca şi odinioară: „Iată Mielul lui Dumnezeu  care ridică păcatul lumii” (cf. In 1,29); iar drepţii Vechiului Testament, de-o parte şi de alta, mântuiţi acum, îl contemplă. Dedesubt, diavolul zace legat în lanţuri, sub stăpânirea unui înger care îl ţine de coarne, ca un semn că el nu mai are nici o putere şi că, neputinţa lui e bucuria celor eliberaţi. Această frescă o reprezentarea autentică a învierii Domnului.

Se spune că un copil şi-a făcut un prezepiu de Paşte, adică: o peşteră improvizată, o piatră la intrare, doi soldăţei căzuţi la pământ şi Isus înviat. Într-o seară părinţii lui s-au certat. Atunci copilul, l-a luat pe Isus şi l-a pus înapoi în mormânt; a prăvălit piatra la intrare şi a ridicat soldaţii în picioare. Atunci, mama, l-a întrebat: De ce l-ai pus pe Isus înapoi în pământ, de ce ai prăvălit piatra înapoi peste mormânt, de ce ai ridicat soldăţeii, căci, Isus, odată înviat el nu mai moare? Atunci copilul a răspuns supărat: Nu am făcut decât ceea ce aţi făcut şi voi atunci când v-aţi certat! De fapt, această cruzime se întâmplă de fiecare dată când săvârşim şi noi păcatul, îl ucidem din nou pe Isus, îl îngropăm, aşezăm piatra peste mormânt, ridicăm soldaţii şi bucurăm pe satana (cf. Evr 6,6)

Credinţa în învierea lui Isus, înseamnă să descoperi personal învierea lui, să primeşti şi crezi în învierea lui, să te prinzi de învierea lui ca de unica speranţă, să te legi strâns de învierea, să priveşti toate prin prisma învierii lui şi, să-ţi întemeiezi viaţa pe temelia învierii. Aşa au făcut apostolii, femeile de la mormânt, primii creştinii care mureau cu miile pentru credinţă şi toţi drepţii din toate timpurile.

Vasea, un creştin rus, a fost închis pentru credinţa lui. El credea tare în învierea lui Isus şi în învierea lui.

De aceea, în prima Noapte de Paşti petrecută în temniţă pentru credinţa lui, văzându-l pe caraliu mereu îmbufnat, şi voind săi aducă puţină bucurie cerească, i-a strigat bucuros: „Cristos a înviat”! Drept răsplată, după o noapte de chinuri, dimineaţa a fost împuşcat. L-au omorât, dar el este viu cu Isus în rai.

Cristos a înviat şi sărbători frumoase de Paşti!

                                                                                             Pr. Ioan Lungu