11 IANUARIE: TRECEM PRIN NECAZURI ȘI DURERI CA SĂ DEVENIM MAI FRUMOŞI ŞI MAI FERICIŢI CA LA ÎNCEPUT

Cu mulţi ani în urmă un arhitect a plănuit ca zidurile de unui palat regal să fie acoperite cu nişte oglinzi frumoase lucrate undeva departe. Dar când transportul de oglinzi a sosit s-a constatat că toate oglinzile erau sparte. Poate să fi fost întâmplarea, sau poate o mână rea să fi făcut asta. Tot transportul era pierdut şi lucrarea nu putea fi terminată. Pe când muncitorii adunau bucăţile sparte ca să le arunce, arhitectul le-a spus: „Staţi puţin, căci mi-a venit o idee!” A luat în mână cioburile şi s-a dus la zidul de la intrare. Apoi a pus nişte adeziv pe perete şi a început să aranjeze bucăţelele de oglinzi sparte. Le-a tot mutat, până ce a obţinut o oglindire extrem de frumoasă ce scânteia într-un curcubeu de culori strălucitoare. Acel palat regal devenise acum un spectacol de oglinzi strălucitoare care reflectau lumina în multe culori. Astfel oglinzile sparte au devenit acum mai frumoase ca la început

Şi noi am fost destinaţi să fim nişte oglinzi care reflectă chipul lui Dumnezeu (cf. Gen 1,26-27), nişte fiinţe care să înfrumuseţăm Casa lui Dumnezeu (cf. 2Tim 2,20-21); ba mai mult am fost destinaţi să devenim noi înşine un palat regal pentru Dumnezeu (cf. Prov 8,31; 1Cor 3,16-17; 6,19; 1Pt 2,5; Ap 21,3). Dar diavolul, din ură faţă de Dumnezeu ne-a spart şi pe noi în mii de bucăţi atrăgându-ne în păcat (cf. Gen 3,1-7). Dar „felix culpa”, spunea sfântul Augustin (354-430), căci Dumnezeu a văzut spargerea noastră ca o ocazie de a ne face şi mai frumoşi, după chipul Fiului său, Da, Dumnezeu ia vieţile noastre sparte de păcat, la fel cum arhitectul a luat bucăţelele de oglindă, şi le preface spre mai mare slavă a sa într-o fiinţă nouă, după chipul Fiului său iubit (cf. Ef 1,10). „Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului” (2Cor 3,18). Dumnezeu poate face această minune cu orice inimă zdrobită şi cu orice viaţă sfărâmată, dacă se aduc la el bucăţile, mai exact, dacă omul vine la el cu viaţa sa sfărâmată de păcat. Dar tocmai acest lucru mulţi oameni amăgiţi de cel rău refuză să-l facă (cf. 2Cor 4,4). Însă pentru cel care vine la Dumnezeu cu viaţa lui sfărâmată, Dumnezeu îl rezideşte mai frumos decât la început, căci „acolo unde s-a înmulţit păcatul, harul s-a înmulţit şi mai mult (cf. Rom 5,20).