Reflecţie la solemnitatea Preasfintei Fecioare Maria, Născătoarei de Dumnezeu

„Să te binecuvânteze Domnul şi să te păzească” (Num 6,24).

Este prima zi a anului civil, zi în care oamenilor le place să audă cuvinte frumoase, urări frumoase, promisiuni frumoase, binecuvântări frumoase, pentru că ei cred că toate acestea rostite în prima zi a anului se împlinesc. De aceea oamenii în prima zi a anului sunt dornici de a primi astfel de oracole frumoase şi sunt şi generoşi în a împărţi dragilor şi semenilor lor astfel de oracole, convinşi fiind că Dumnezeu nu inspiră oracole irealizabile. Numai că oamenii contaminaţi fiind de primul păcat, uită cerul pe care l-au pierdut şi rostesc oracole care privesc numai viaţa pământească şi bunurile trecătoare.

Singurul care ne face urări realizabile prin profeţi şi preoţi este Dumnezeu. Iată cum ne învaţă Dumnezeu în prima Lectură de astăzi: „Domnul i a zis lui Moise: Aron şi urmaşii lui să i binecuvânteze pe fiii lui Israel cu aceste cuvinte: Să te binecuvânteze Domnul şi să te păzească. Domnul să şi lumineze faţa asupra ta şi să se îndure de tine. Domnul să şi îndrepte faţa către tine şi să ţi dăruiască pacea. Astfel să chemaţi numele meu asupra fiilor lui Israel şi eu Domnul îi voi binecuvânta”  (Num 6,22-27). Domnul ne învaţă cu trebuie să facem urările pentru ca el să le împlinească, căci nimeni altul nu le poate împlini. Diavolul, un înger răzvrătit, făcuse şi el nişte promisiuni, dar nu le-a putut  împlini. El în loc să-l lumineze pe om, l-a întunecat; el în loc să se îndure de om, l-a apăsat; el în loc să dea pacea, a luat-o.

Se pare că psalmistul a învăţat ceva de la lecţia istoriei, de aceea gândeşte şi vorbeşte după gândul şi voinţa lui Dumnezeu, adică îl pune pe Dumnezeu în faţă şi apoi deschide o paranteză largă şi sigură: „Dumnezeu să aibă milă de noi şi să ne binecuvânteze, să şi întoarcă faţa senină spre noi; ca să se cunoască pe pământ calea ta şi mântuirea ta la toate popoarele” (Ps 67,2-3).

Dumnezeu a hotărât să înveţe omenirea cum să-şi dorească şi să caute atât adevăratele bunuri cât şi adevărata fericire şi pe cel care le poate împlini, adică pe Isus. De aceea, versetul de la Evanghelie luat din Scrisoarea către evrei, ne spune: „Odinioară Dumnezeu a vorbit în multe feluri părinţilor noştri prin profeţi; în zilele din urmă ne a vorbit prin Fiul său” (Evr 1,1-2). Şi mai departe acelaşi autor inspirat ne spune că acest Isus care a venit să ne înveţe ce să căutăm şi să ne împlinească năzuinţele este: Fiul lui Dumnezeu; este Cuvântul atotputernic prin care Dumnezeu a creat toate; este revelaţia deplină şi definitivă a lui Dumnezeu cel nevăzut; este moştenitorul tuturor lucrurilor; este creatorul lumilor; este strălucirea gloriei Tatălui; este întipărirea fiinţei sale; este cel care susţine toate lucrurile; este cel care a făcut lumile; dar mai ales este cel a făcut curăţirea de păcate, plătind pentru ştergerea lor preţul suprem cu propria lui viaţă pe cruce; este cel care s-a aşezat la dreapta maiestăţii divine în ceruri; este cel cu mult mai presus decât îngerii. (cf. Evr 1,3-5).

De aceea ori de câte ori ne uităm la Isus în diferitele ipostaze ale existenţei sale pământeşti, de la starea de Prunc din braţele sale şi până la starea de Răstignit pentru noi, trebuie să vedem în el, repet aşa cum ne învaţă autorul Scrisorii către evrei: pe Fiul prin care Dumnezeu ne vorbit; pe Cuvântul atotputernic prin care Dumnezeu a creat toate; pe revelaţia deplină şi definitivă a lui Dumnezeu cel nevăzut; pe moştenitorul tuturor lucrurilor; pe creatorul lumilor; pe strălucirea gloriei divine; pe întipărirea fiinţei sale; pe cel care susţine toate lucrurile; pe cel care a făcut lumile; dar mai ales pe cel a făcut curăţirea de păcate; pe cel care a plătit preţul suprem, propria lui viaţă; pe cel care s-a aşezat la dreapta maiestăţii divine în ceruri şi pe cel care este cu mult mai presus decât îngerii (cf. Evr 1,3-5).

Venind în lumea noastră întunecată şi întristată de păcat, Isus „soarele divin care a răsărit din înălţime” (Lc 1,78), ne-a luminat şi ne-a îmbucurat, ne-a curăţit de păcate şi ne-a deschis calea spre paradis şi spre pomul vieţii păzit de îngeri cu săbii învăpăiate (cf. Gen 3,24). Astfel Isus a împlinit şi împlineşte până la cea de-a doua sa venire dorul inimilor noastre, împărăţia cerurilor, pe care ne-a învăţat să o căutăm în primul rând (cf. Mt 6,33), căci el este Împăratul acestei împărăţii (cf. In 18,36), împărăţie asupra căreia diavolul, lumea rea şi moartea nu au nici o putere (cf. In 19,11; Ap 20,10.14).

Dar ca toate urările de bine ale lui Dumnezeu să se împlinească este nevoie ca Isus să fie născut în lumea noastră de întuneric şi de durere. Maria, cea pe a cărei maternitate divină o celebrăm astăzi, a fost prima fiinţă umană de după păcat care a acceptat să-l nască pe Isus în lumea noastră de durere şi în sufletele întunecate de păcat, astfel că cei care „locuiau în întuneric şi în umbra morţii” (cf. Mt 4,16), au văzut pentru prima dată lumina şi bucuria. Maria a fost doar prima persoană umană care a acceptat împărăţia cerurilor promisă şi l-a născut pe Isus în lume şi în suflete, nu şi ultima, căci după ea a urmat şi urmează un şir nesfârşit de bărbaţi şi femei care au acceptat să-l nască pe Isus în lume şi în suflete, chiar cu preţul jertfei supreme.

Mulţi oameni se scandalizează de titlul Mariei, „Născătoare de Dumnezeu”, rostit pentru prima dată în anul 431, la Efes. Este adevărat că Maria l-a născut pe Isus şi trupeşte, căci i-a dat trupul pe care îl va jertfi pentru noi cruce. Dar ma înainte şi după naşterea trupească a lui Isus, ea l-a născut în suflete. Când a vizitat-o şi a ajutat-o pe verişoara sa Elisabeta, ea l-a născut pe Isus în sufletul ei şi în sufletele locuitorilor din ţinutul muntos al Iudeii: La Nunta din Cana i-a orientat pe oameni spre ascultarea lui Isus. Pe drumurile misionare ale lui Isus şi până sub cruce, ea l-a născut pe Isus în suflete. După înălţarea lui Isus prin lucrarea ei misionară a continuat să adune în jurul lui Isus iudei şi păgâni. La fel adună şi astăzi oameni în jurul lui Isus prin apariţii în diferite locuri de pe glob şi prin rugăciunile ei pentru noi.

Spuneam că mulţi oameni se scandalizează de „Născătoare de Dumnezeu”, dat Mariei, titlu rostit pentru prima dată în anul 431, la Efes. Este adevărat că Maria l-a născut pe Isus şi trupeşte, dar la naşterea lui Isus în suflete trebuie să participe orice credincios, devenindu-i lui Cristos: „frate, soră şi mamă” (Mt 12,49”. Astfel că nimeni nu se poate mântui dacă mai întâi nu devine un alt sau o altă Théotokos pentru Isus. Ce au făcut păstorii după vizita la Betleem? „După ce l au văzut, au vestit cuvântul ce li se spusese despre acest copil. Toţi câţi îi auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori. Căci păstorii s au întors slăvind şi lăudând pe Dumnezeu pentru toate câte auziseră şi văzuseră, precum li se spusese” (Lc 2,17-18.20). Ce au făcut Magii după ce l-au văzut pe Isus? „Pe un alt drum (cu o viaţă schimbată) s-au întors în ţara lor (cf. Mt 2,12). Ce au făcut bolnavii care au fost vindecaţi de Isus? L-au vestit pe Isus devenind ucenicii lui.

Sfântul Paul ne aminteşte astăzi că toţi am devenit în Isus Cristos, Fiul unic al lui Dumnezeu, fii adoptivi ai lui Dumnezeu şi prin care putem să-l numim pe Dumnezeu "Abba, Tată" (Gal 4,6). Dacă recunoaştem că toţi oamenii, datorită jertfei de pe cruce a lui Isus Cristos, au devenit fraţi şi formează o unică mare familie umană, atunci nu mai putem fi indiferenţi faţă de cei din jurul nostru şi vom da dovadă de un comportament moral autentic uman şi creştin. La începutul fiecărui an binecuvântat de Dumnezeu, fiecare dintre noi suntem chemaţi să binecuvântăm la rândul nostru. Suntem chemaţi să-l iluminăm pe celălalt cu propria faţă. Iar pentru ca faţa cuiva să strălucească nu trebuie neapărat să fie în floarea vârstei. Drept dovadă ne stă mulţimea persoanelor bolnave şi în vârstă care în pofida suferinţelor lor sunt capabile să-i binecuvânteze pe alţii cu un surâs atât de cald şi gingaş.

Aşa cum Maria l-a adus la noi pe Isus cu mântuirea lui; aşa cum Maria zdrobit capul şarpelui prin sămânţa ei, Isus; aşa cum Maria a fost şi este lăudată datorită lui Isus; tot astfel şi noi trebuie să-l ducem pe Isus oamenilor şi să-i aducem pe oameni la Isus; să zdrobim capul şarpelui infernal printr-o viaţă creştinească autentică, şi să ne găsim asemenea ei bucuria şi lauda în Dumnezeu (cf. 1Cor 1,31).

Malahia profeţise demult: „Atunci, cei care se tem de Domnul vor vorbi unul cu altul. Domnul a fost atent, a auzit şi a fost scrisă o carte de memorial înaintea lui pentru cei care se tem de Domnul și se gândesc la numele lui. Ei vor fi ai mei, spune Domnul Sabaot, în ziua în care îi voi face proprietatea mea. Voi avea milă de ei aşa cum un om are milă de fiul său care îl slujeşte. Vă veţi întoarce și veţi vedea deosebirea dintre cel drept şi cel răzvrătit, dintre cel care-l slujeşte pe Dumnezeu şi cel care nu-l slujeşte” (Mal 3,16-18).

Închei cu nişte cuvinte ale sfintei Tereza a Pruncului Isus (1873-1897), care zice: .„În ciuda micimii mele, aş vrea să luminez sufletele precum profeţii, doctorii Bisericii; am vocaţia de a fi apostol, de aceea aş vrea să străbat pământul, să predic numele tău şi să înfig în pământ necredincios Crucea ta slăvită, dar, o, preaiubitul meu, o singură misiune nu mi-ar ajunge, aş vrea în acelaşi timp să vestesc Evanghelia în cele cinci continente ale lumii şi până în insulele cele mai îndepărtate. Aş vrea să fiu misionar nu numai pentru câţiva ani, ci aş vrea să fi fost de la facerea lumii până la sfârşitul veacurilor. Aş voi, mai presus de toate, o, preaiubitul meu Mântuitor, aş voi să-mi vărs sângele pentru tine până la ultima picătură”! De ce voia sfânta Tereza a Pruncului Isus asta? Pentru că numai Isus poate împlini oamenilor dorinţele inimii şi urările de bine!

„Să te binecuvânteze Domnul şi să te păzească. Domnul să şi lumineze faţa asupra ta şi să se îndure de tine. Domnul să şi îndrepte faţa către tine şi să ţi dăruiască pacea”. Pr. Ioan Lungu