Reflecţie la solemnitatea Botezului Domnului, Anul C, 2019.

„Mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul meu. Daţi curaj Ierusalimului şi strigaţi-i că robia lui a luat sfârşit, că fărădelegea lui a fost ispăşită” (Is 40,1-2).

Celebrăm astăzi Botezul Domnului, o nouă Epifanie, o nouă arătare a lui Isus ca Fiu al lui Dumnezeu şi Mântuitor, atât al omului căzut în păcat cât şi al întregului univers afectat de păcatul primilor oameni, arătare făcută nouă de Tatăl ceresc şi de Duhul Sfânt  În ziua Botezului său, Isus Cristos, a intrat în râul Iordan pentru a lua asupra sa păcatele lumii (cf. In 1,29). Venind la botez, Mântuitorul îl reînnoieşte pe omul cel vechi: Din voința Tatălui, Isus reface prin apă și Duhul Sfânt firea noastră supusă stricăciunii şi ne îmbracă în veşmântul nemuririi. Cristos este botezat şi întreaga creaţie este salvată şi noi primim iertarea mult dorită. 

Ciclul sărbătorilor de bucurie, care încep cu Naşterea lui Cristos, şi se continuă cu Botezul Domnului, Botey care ne amintește că Dumnezeu ni s-a descoperit este Treime. „Am fost renăscuţi şi reînnoiţi în Duhul Sfânt, pe care Dumnezeu l-a revărsat din belşug asupra noastră, prin Isus Cristos, mântuitorul nostru” (Tit 3,4-6).  

Sfântul Proculus de Constantinopol, episcop între anii (434-446), spune: „Cristos a apărut în lume şi, restaurând lumea decăzută, i-a redat frumuseţea şi strălucirea. A luat asupra sa păcatul şi l-a alungat pe duşmanul lumii. A sfinţit izvoarele apelor şi a iluminat sufletele oamenilor”. De aceea Isaia văzând de departe mântuirea poporului credincios, spune: „Mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul meu. Daţi curaj Ierusalimului şi strigaţi i că robia lui a luat sfârşit, că fărădelegea lui a fost ispăşită şi că a luat pedeapsă îndoită din mâna Domnului pentru păcatele sale” (Is 40,1-2).

"Prezenţa lui Cristos la Iordan, zice episcopul Severin de Gabala (+ 408), Siria, arată şi eliberarea întregului cosmos şi strălucirea lui de Lumina lui Cristos. De aceea psalmistul întrebă universul care aştepta eliberarea, aşa cum evreii aşteptau eliberarea din Egipt, cum noi aşteptăm răscumpărarea trupului nostru (cf. Rom 8,23): "Mare, ce ai tu de fugi, şi tu, Iordanule, pentru ce te întorci înapoi? Munţilor, pentru ce săltaţi ca berbecii, şi voi, dealurilor, ca mieii unei turme” (Ps 114,5-6)? Atunci ele ar fi răspuns: "Am văzut pe Creatorul tuturor sub chip de rob venind să ne mântuiască". De aceea, apele Mării Roşii s-au despărţit în doua, făcând loc copiilor lui Israel, copii din rândul cărora se va naşte Mântuitorul, să treacă prin mijlocul lor ca pe uscat (cf. Ex 14,22). La puţin timp de la ieşirea din Egipt, pe vremea lui Iosue, şi apele Iordanului se despică în doua pentru a lăsa ca acelaşi popor ales din care se va naşte Mesia, să treacă ca pe uscat, spre Canaan, simbolul libertăţii (cf. Ios 3,16). De aceea astăzi apele Iordanului îl primesc în sânul lor pe Cristos care se botează spre mântuirea neamului omenesc şi al întregii creaţii (cf. Lc 3,21-22). De aceea psalmistul astăzi cântă creaţia şi răscumpărarea universului (cf. Ps 104,1ss).

Sfântului Grigore  Taumaturgul (213-270), spune că Isus ca restaurator al umanităţii, este „Noul Adam”, iar ca salvator al întregii zidiri este "noul Noe".

Sfântul Ioan din Damasc (676-746), preot, subliniază că Isus nu s-a botezat pentru sine, ci pentru noi. Isus s-a botezat ca să zdrobească capul balaurului în apă, şi ca să înece păcatul. El a lăsat apa să curgă o clipa peste el si apoi s-a ridicat şi a ieşit din apă. Prin aceasta, el a repetat înecarea păcatelor în potop din vremea lui Noe şi cea de pe timpul lui Faraon in Marea Roşie.

Sfântul Grigore din Nazianz (329-390), episcop, spune: „Când Isus a ieşit afară din apă a dus cu sine, în sus, lumea întreagă. Isus a deschis cerurile pe care Adam le închisese pentru sine şi pentru urmaşii săi, atunci când a fost alungat din paradisul păzit cu o sabie ca de foc (cf. Gen 4,24).

La Botezul său Domnul Isus Cristos şi-a ascuns slava şi măreţia sub doua învelişuri groase: unul era trupul omenesc şi celalalt era smerenia, aşa că diavolul nu l-a putut atinge, iar oamenii mândri nu l-au băgat în seama şi nici nu l-au recunoscut (cf. In 1,10), în schimb ochii tuturor puterilor cereşti şi ai oamenilor smeriţi erau aţintiţi asupra lui.

Botezul Domnului, în prezenţa Tatălui ceresc şi a Duhului Sfânt, revelează misterul Preasfintei Treimi şi marchează momentul când Isus ia asupra sa păcatele lumii pentru a le spăla apoi la cruce (cf. In 1,29). Luarea păcatului lumii asupra sa şi spălarea lui la cruce a însemnat începutul restabilirii şi al înnoirii întregii zidiri a lui Dumnezeu, care aşa cum spune sfântul Paul, asemenea oamenilor, suspina şi aştepta izbăvirea din robia păcatului (cf. Rom 8,21-23).

Sfântul Maxim de Torino (380-466), episcop, spune: „Dacă potopul din timpul lui Noe a nimicit neamul omenesc, apa botezului lui Cristos a chemat la viata pe toţi cei morţi în Adam. Cristos s-a botezat nu ca să fie sfinţit de apă, ci ca el să sfinţească apele, şi prin curăţia sa să cureţe apele pe care le atingea. Când Mântuitorul a fost botezat, toată apa a fost purificată în vederea botezului nostru; izvorul a fost curăţat pentru ca prin el harul Botezului să fie conferit tuturor popoarelor care vor veni să-l primească. Aşa cum la trecerea Mării Roşii, coloana de foc a mers înainte pentru ca fiii lui Israel să urmeze drumul în siguranţă; acum Isus a traversat primul apele Iordanului la Botez, pentru ca să lumineze drumul tuturor celor care vor veni să se boteze. Trecerea Mării Roşii care a prefigurat Botezul, iar coloana de foc a prefigurat lumina lui Cristos.  

Când a sosit ceasul ca să se descopere lui Israel şi întregului univers, Isus a venit singur la Iordan, cum singur a mers în întâmpinarea prigonitorilor săi, cum singur a mers la Calvar pentru a primi moartea. El apare mereu sigur şi stăpân pe propriul său destin, pe care şi-l alege liber. Aceste acţiuni ale lui Isus se înscriu pe linia chenozei (coborârii) sale. Cristos, care era fără de păcat, a luat asupra sa păcatul tuturor şi a suferit din aceasta pricină (cf. In 1,19), ba mai mult s-a făcut pe sine păcat pentru noi (cf. 2Cor 5,21), ca astfel sa ne izbăvească pe toţi. El se substituie oamenilor din toate timpurile şi ispăşeşte pentru toţi. Aceasta lucrare îşi va atinge punctul culminant în moartea sa pe cruce pentru păcatele noastre, moarte şi înviere prefigurată chiar în Botezul său (cf. Rom 6,4).

Îndată după Botez, pe când Isus se ruga, cerul s-a deschis (Lc 3,21). Fiul se roagă cu smerenie Tatălui, cerând să-l întărească şi să-i dea puteri spre a-şi împlini misiunea de Răscumpărător. Datorită smereniei şi ascultării sale de Tatăl ceresc Isus n-a putut fi atins de către diavol. În toate momentele însemnate din viata sa, Isus se roagă. Astfel: se roagă la Botezul său; se roagă pe munte după ce înmulţise pâinile; se roagă la alegerea apostolilor; se roagă pe Tabor când faţa îi devine strălucitoare; se roagă înainte de a-l învia pe Lazăr; se roagă la ultima Cina, încredinţându-i Tatălui pe ucenici săi; se roagă în Ghetsemani; se roagă pe cruce. Prin rugăciune dobândeşte. Se roagă ca să ne înveţe că trebuie să ne rugăm mereu.

La Botezul lui Isus Duhul a coborât si a rămas peste el (cf. In 1,33). Isus a primit Duhul pentru noi. Porumbelul a simbolizat încă din Vechiului Testament împăcarea omului cu Dumnezeu: după potop porumbelul i-a vestit lui Noe, prin ramura de măslin, ca apele se retrăseseră şi că durerea lui Dumnezeu se contenise. La Botezul lui Isus, Duhul Sfânt, văzând că Isus a luat păcatele lumii asupra sa, luând chip de porumbel, face cunoscut oamenilor sfârşitul naufragiului păcatului şi începutul perioadei harului, care va marca revenirea omului la Dumnezeu. Omul, care de la căderea lui Adam era lipsit de prezenta Duhului, l-a putut redobândi acum prin Cristos. Coborârea Duhului Sfânt peste Cristos a însemnat începutul sfinţirii naturii umane, proces ce se va împlini prin moartea lui pe cruce şi se va revărsa desăvârşit începând cu Rusaliile şi până la doua sa venire peste orice făptură care va crede şi se va boteza (cf. Mc 16,16). Să ne rugăm şi noi cu psalmistul: „Trimite Doamne Duhul tău ca să reînnoieşti faţa pământului” (Ps 104,30).

Sfântul Ciril din Alexandria (378-444), spune că  prin căderea în păcat, omul îl pierduse pe Duhul Sfânt şi rămăsese închis în cadrul limitat al lumii create. Botezul reprezintă momentul redeschiderii izvoarelor harului, care fuseseră zăvorâte pentru om si pentru toata creaţia. Deşi acest proces se va desăvârşi prin moartea, învierea, înălţare şi trimiterea Duhului Sfânt, începutul său a avut loc pe malurile Iordanului. Şi tot cu Botezul Domnului, împărăţia cerurilor pregătită pentru cei aleşi încă de la întemeierea lumii, a început să devină realitate (cf. Mt 25,34).

În Botezul Domnului stă începutul şi temeiul Sfintei Taine a Botezului creştin, unde apa îşi însuşeşte harul Mântuitorului. Cristos a sfinţit izvoarele şi a iluminat sufletele oamenilor. Dacă potopul din timpul lui Noe a nimicit neamul omenesc, apa botezului lui Cristos a chemat la viata pe toţi cei morţi în Adam. Este vorba de începutul Tainei Botezului, naşterea cea de a doua prin apa si Duh Sfânt, după expresia sfântului Proclu din Constantinopol.

Într-o zi, Dumnezeu i-a făcut sfintei Ecaterina de Siena (1347-1380) un favor excepţional: a făcut-o să vadă frumuseţea unui suflet fără păcat, îndumnezeit prin Botez şi prin harul sfinţitor; era atât de frumos, atât de strălucitor, încât ar fi leşinat, dacă Domnul nu ar fi susţinut-o şi nu ar fi întărit-o.

Omul fără Botez este un întinat şi nu poate păşi pe străzile de aur ale cerului şi nici nu poate intra în palatele de smaralde încălţat fiind cu bocancii întinaţi ai păcatului (cf. Ap 21,21.27). Dumnezeu nu exclude pe nimeni, dar drumul spre paradis trece prin apa Botezului.

În procesul de canonizare a sfântului Petru Claver (1581-1654), preot misionar în Africa, se spune că în anul 1640, acesta a fost chemat de urgenţă la patul de moarte al unei sclave. A ajuns însă prea târziu, murise. Sfântul a îngenuncheat și s-a rugat. După un timp, observă că moarta se mişca și, după ce s-a ridicat în şezut, a spus: Cât sunt de obosită! Sfântul a întrebat-o: Pentru ce eşti atât de obosită? Ea îi răspunde: Mă aflam aproape de o gradină foarte frumoasă. Voiam să intru, dar un copilaş m-a întors înapoi, spunându-mi că nu sunt botezată. M-am întors aici ca să fiu botezată.

La Naşterea şi la Botezul Domnului întreaga creaţie se bucură, respiră uşurată şi îi aduce daruri Domnului: cerul o stea, pământul o peşteră, oamenii darul muncii lor, animalele căldura lor şi natura întreagă sărutul ei. La crucea lui Isus întreaga creaţie eliberată de păcat îşi arată compasiunea şi recunoştinţa: soarele se întunecă, pământul se cutremură, pietrele se despică, perdeaua templului care ascundea dragostea lui Dumnezeu se rupe, dar de bucuria biruinţei mormintele se deschid şi morţii învie (cf. Mt 27,51-52), anunţând victoria lui Isus asupra „celui rău” care a desfiinţat paradisul pământesc şi armonia primordială (cf. Gen 3,1-7). Numai păcătosul rămâne nepăsător faţă de o mântuire atât de mare (cf. Evr 2,3).

De aceea, cardinalul belgian Leo Jozef Suenens (1904-1996) spunea: „Avem atât de mulţi botezaţi, dar aşa puţini creştini”! După Botez viaţa lui Isus a însemnat misiune şi jertfă. Isus a mers să vestească eliberarea la toţi cei căzuţi ca ei să creadă în el şi să-i poată ridica. A mers prin satele Galileii, Iudeii şi Samariei. În Galileea şi Samaria nu mergea nimeni, ca să nu se întineze, dar Isus s-a dus. S-a dus şi în Tir şi în Sidon, unde iarşi nu mergea nimeni, dar el s-a dus. A mers apoi în grădina Ghetsimani, ca să se roage, să plângă să lupte pentru noi. A mers cu prietenii săi dar ei erau prea obosiţi pentru acea luptă sufletească a rugăciunii şi a luptat singur. S-a dus apoi la Calvar şi la cruce urmat de numai câţiva căci le era frică, pentru arăta cât costă mântuirea. După înviere ne-a dat întâlnire în Galileea păgânilor, ca să ştim de unde trebuie să ne începem şi ei ucenicia. Dar nu mergem căci suntem prea obosiţi şi prea goi la suflet, deşi ne cheamă să ne facă plinul de har şi putere pe gratis. Să mergem în misiune începând din casele şi familiile noastre. Cine-şi câştigă casa şi familia pentru Cristos va câştiga şi pe alţii.

Botezul, care este o recapitulare a morţii şi învierii lui Isus, ne introduce în Biserică; iar Euharistia, care este recapitularea jertfei de pe cruce, ne ţine în Biserică. Prezenţa botezatului la Euharistie arată cât aparţine lui Cristos şi Bisericii sale (cf. In 6,53-57). Prin Botez ne îmbrăcăm public cu Cristos (cf. Gal 3,27). Haina albă arată lumii îmbrăcarea noastră cu Cristos şi mărturiseşte schimbarea noastră care trebuie văzută de toţi cei din jur, căci spre noi privesc nu numai oamenii, dar şi îngerii (cf. 1Cor 4,9).

Sfântul Paul ne spune astăzi: “Harul mântuitor al lui Dumnezeu s a arătat tuturor oamenilor. El ne învaţă să părăsim păcatul şi poftele lumeşti, pentru ca să trăim în lumea aceasta în cumpătare, în dreptate, şi în pietate, aşteptând fericirea de care sperăm să ne bucurăm, când se va arăta slava marelui nostru Dumnezeu şi mântuitor, Isus Cristos. El s a dat pe sine pentru noi, ca să ne răscumpere de toate păcatele şi să ne curăţe sufletele, spre a fi poporul lui, popor plin de râvnă pentru fapte bune” (Tit 2,11-14).

În timpul unei persecuţii, împotriva unor creştini din Africa, soldaţii i-au arestat pe preotul misionar şi pe surorile care erau responsabile de catehizarea indigenilor, ba mai mult, au distrus şi biserica. Unui tânăr căruia i s-a adus la cunoştinţă aceste grozăvii, a exclamat: „Aţi spus că aţi închis preotul şi aţi distrus biserica, dar eu sunt botezat, eu sunt şi preotul şi biserica, ba chiar eu sunt şi profetul şi împăratul”! Dar voi sunteţi o descendenţă aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, poporul luat în stăpânire de Dumnezeu ca să vestiţi faptele măreţe ale celui care v-a chemat din întuneric la minunata sa lumină” (1Pt 2,9). Toate aceste consacrări sfinte sunt exprimate de sfântul Petru prin trei citări biblice (Ex 19,6; Is 43,21; Os 2,23).

Dumnezeule atotputernic şi veşnic, prin Fiul tău unul-născut ne-ai făcut făptură nouă pentru tine; dă-ne, te rugăm, harul să devenim asemenea Fiului tău. Amin.

                                                                                                       Pr. Ioan Lungu