8 martie, Ziua Femeii, o nouă sărbătoare Purim internaţională

 Reflecţie la 8 MARTIE, ZIUA INTERNAŢIONALĂ A FEMEII

8 martie, o nouă sărbătoare “purim” a lumii moderne.

Deşi, ziua internaţională a femeii, 8 martie, nu este o sărbătoare înscrisă în calendarul creştin, pentru legăturile ei cu personaje biblice credincioase, şi pentru exemplele ei bune de urmat, ziua de 8 martie merită şi o abordare creştină.

O veche legendă orientală povesteşte ca, pe când Dumnezeu plăsmuia femeia din coasta lui Adam, s-a rănit la un deget al mâinii sale atotputernice şi câţiva stropi de sânge au căzut pe coasta luată din Adam. Ei bine, şi-a zis Cel bătrân de zile, care, luând în mâini coasta stropită cu sângele său, voi face din ea inima de femeii. Şi de atunci, se zice că, prin inima oricărei femei curge sânge din sângele lui Dumnezeu. De aceea oricine s-ar gândi să-i facă rău femeii, ar trebuie să ţină cont de iubirea specială a lui Dumnezeu pentru ea. Frumos “laudatio” femeii!

O bună parte din omenire, cinsteşte astăzi 8 martie, ziua internaţională a femeii. Dar această cinstire are la bază o solidă ancorare în Biblie, unde scrie că însuşi Dumnezeu a cinstit femeia atunci când a creat-o ca pe o fiică toată frumoasă, după chipul şi asemănarea sa (cf. Gen 1,26); unde scrie că Dumnezeu a făcut din femeie jumătatea perfectă, egală şi complementară a bărbatului (cf. Gen 2,18-24); unde scrie că Dumnezeu a făcut din femeie mama şi îngerul copiilor care se vor naşte în lume, copii meniţi să ia locul lăsat gol în cer de către îngerii căzuţi (cf. Gen 1,28); unde scrie că Dumnezeu a făcut din femeie o îngrijitoarea familiei (cf. Prov 31,10-31).

Un vas de lut, plin de atâtea comori (cf. 2Cor 4,7), a atras chiar de la început duşmănia diavolului care a văzut în femeie, frumuseţea şi demnitatea pierdute de el; de aceea s-a năpustit asupra ei ca „balaurul asupra fiicei de împărat” (cf. Legenda sfântului Gheorghe), murdărind-i frumuseţea şi darurile, şi a scoţând-o din cer împreună cu toată familia ei (cf. Gen 3,1-7).

Dar acest atac al diavolului nu a făcut altceva decât să sporească darurile puse de Dumnezeu în femeie, căci Dumnezeu avea să ridice dintr-o fiică a Evei, din fecioara Maria, pe mama Mântuitorului care va zdrobi capul satanei (cf. Gen 3,15; Lc 1,35b); pe mireasa Duhului Sfânt (cf. Lc 1,35); pe femeia imagine a Bisericii răscumpărate; pe cea care va locui veşnic cu el în ceruri, şi al cărui împărat va fi fiul ei, Isus (cf. Gen 14,18; Gal 4,26; Ap 21,2-3); pe mijlocitoarea puternică de haruri pentru oameni (cf. In 2,3-5); şi pe puternică ocrotitoare a lor (cf. In 19,26-27).

În faţa acestui noian de haruri, ura diavolului asupra femeii a crescut şi mai mult. De aceea, el a batjocorit-o pentru a-i altera trupul ca să nu-l mai poată naşte pe Isus, şi pentru a-i atrage mânia lui Dumnezeu (cf. Gen 6,2-7); dar mânia Domnului a căzut asupra lui şi asupra slujitorilor săi, care au fost nimiciţi la potop (cf. Gen 7,21). A robit-o apoi la oamenii săi răi, în felurite chipuri şi moduri, aşa cum se vede până în ziua de astăzi. Dar cu toată robia şi prigoana dezlănţuită asupra ei, femeia va ajunge în cer, unde va fi înveşmântată cu soarele, cu luna sub picioare, şi încoronată cu 12 stele (cf. Ap 12,1); iar duşmanii femeii, în frunte cu diavolului, o vor sfârşi în iazul cu foc (cf. Ap 20,10-15).

Din 8 martie 1911, în fiecare an la această dată, se celebrează ziua internaţională a femeii. Promotoarea acestei frumoase sărbători a fost Clara Zetkin (Ţetkin) (1856- 1933), o intelectuală evreică născută la Wiederau, în Germania şi moartă la Arhanghelskoie, în Rusia.

Când unele ţări şi guverne, amăgite de diavol, refuzau cu îndârjire recunoşterea demnităţii şi rolului femeii în societate şi în familie; când refuzau să recunoască şi să aplice în viaţă egalitatea ei cu bărbatul; acestă femeie curajoasă, Clara Zetkin, s-a ridicat, şi s-a facut glas pentru surorile ei discriminate din întreaga lume, cerând categoric şi public statelor şi guvernelor lumii, să recunoască şi să le acorde femeilor drepturile pe care însuşi Dumnezeu le-a conferit lor prin creaţie, Isus le-a conferit lor prin mântuire, iar Duhul Sfânt le-a conferit prin sfinţire (cf. Gal 3,28).

Iată numai un fragment dintr-un discurs al Clarei Zetkin, promotoarea zilei de 8 martie: "Aşa cum bărbatul şi femeia participă în mod egal la actual conceperii copiilor, ei trebuie să participe în mod egal şi la actul educaţei lor; căci educaţia este totuşi cel mai important act, după concepere şi naştere. De aceea trebuie ca puterea spirituală şi morală atât de necesară în procesul educaţional, să fie împărţită în mod armonios între bărbat şi femeie. Declarăm aşadar că educaţia nu trebuie să fie doar o lucrare a mamei, ci a ambilor părinţi.” (Mannheim, Germania, 1906).

Fiind evreică, celor care se temeau de egalitatea femeilor cu bărbaţii, şi de o sărbătoare internaţională a femeilor, Clara Zetkin le-a spus că prin sărbătorea femeii de la 8 martie, ea nu doreşte altceva, decât o femeie nouă şi o sărbătoare nouă, după un model biblic, după modelul Esterei şi a sărbătorii Purim. Iar conform Bibliei, Estera este un portret luminos de femeie, adică o femeie agreabilă la chip şi modestă la suflet (cf. Est 2, 15), o femeie înţeleaptă (cf. Est 2, 9-17; 5, 1-3), o femeie ascultătoare (cf. Est 2, 10), o femeie smerită (cf. Est 4, 16), o femeie curajoasă (cf. Est 7, 6), o femeie loială şi perseverentă (cf. Est 2, 22; 8:1-2; 7, 3-4); iar “Purim”, o zi aleasă.

Istoria Esterei este frumoasă, captivantă, interesantă şi cu mult folos sufletesc. Noi ştim că evreii, datorită păcatelor lor, Dumnezeu a permis spre vindecarea lor sufletească, să fie duşi robi în Babilon. Acolo au stat 70 de ani, după numărul sabatelor profanate, câte un an pentru fiecare sabat profanat (cf. Dan 9, 24). Apoi Dumnezeu a ridicat pe Cirus, regele perşilor, ca să-i pună în libertate (cf. Is 45,13). În timp ce cărţile biblice Ezdra şi Nehemia se ocupă de evreii care s-au repatriat,  cartea Esterei se ocupă de evreii care au rămas mai departe în Babilon.

Datorită binecuvântării şi ingeniozităţii primite de la Dumnezeu, poporul evreu s-a făcut remarcat oriunde l-a purtat Dumnezeu. Dar tot pe oriunde a fost purtat de Dumnezeu, pentru că a fost poporul lui ales, el a fost mereu invidiat, urât şi prigonit de duşmanii lui Dumnezeu.

Aşa s-a întâmplat în Egipt, aşa s-a întâmplat şi în Babilon, aşa s-a întâmplat şi în Canaan, ţara dată lor de Dumnezeu. Dar de fiecare dată, Dumnezeu, şi-a salvat poporul său din mâna prigonitorilor, “cu mână tare, cu braţ întis şi minuni” (cf. Dt 4,34), folosind persoane simple şi necunoscute, spre umilirea şi umilirea duşmanilor (cf. 1Cor 1,27).

Să ne gândim la Moise, un om bâlbâit şi cu vorbirea groaie, care a fost folosit de Dumnezeu pentru a scoate poporul său din robia egipteană (cf. Gen 4,10). Să ne gândim la David, un copilaş plăpând şi cu păr bălai (cf. 1Sam 16,11), care a fost folosit de Dumnezeu pentru a bate pe uriaşul Goliat al filistenilor (cf. 1Sam 17,50). Să ne gândim la văduva credincioasă Iudita, o văduvă dispreţuită de oamenii timpului, dar care a fost aleasă de Dumnezeu pentru a-l învinge pe Holofern, generalul asirian, care asedia ceatatea Betuliei (cf. Idt 13,18-19).

Iar acum să ne gândim la orfana şi necunoscuta Estera, la fel de necunoscută de oamenii timpului, dar care a fost ridicată şi aleasă de Dumnezeu, pentru a răsturna planurile criminale ale lui Haman Hagagitul, generalul de război de la curtea regelui Assuerus (cf. Est 7,10).

Ajuns primul om în stat, după împăratul Assuerus, Haman Hagagitul, a cerut închinare de la toţi locuitorii capitalei, Suza. Dintre toţi locuitorii imperiului, unul singur refuza să-i acorde închinarea pretinsă, iar acesta era Mardorheu evreul.  

Dar, pentru ce refuza? Pentru că Legea divină care opreşte închinarea la oameni (cf. Mt 4, 10); pentru faptul istoric prin care amaleciţii, strămoşii lui, i-au atacat oameni slabi din urma convoiului ce călătorea prin pustiu (cf. Ex 17,18); şi apoi pentru porunca dată de Dumnezeu de a nimici pe amaleciţi (cf. Dt 25,17-19); toate acestea au constituit suficiente argumente ca să-l îm­piedice pe credin­ciosul Mardorheu, să satisfacă pretenţiile unui vrăjmaş al Domnului şi al poporului său.  

În faţa acestui refuz, vechiul duşman al lui Dumnezeu şi al poporului său ales, din cea de a 16 a generaţie (cf. Iosif Flavius, Antichităţi, nr. 6-5), şi-a arătat iarăşi ura, şi căutând batjocora lui Dumnezeu şi distrugerea poporului ales din Babilon. Dar Dumnezeu, care stă împotriva celor mândri şi care veghează asupra copiilor săi (cf. Iac 4,6), a ridicat în cinstea de împărăteasă a imperiului babilonic, pe umila sa slujitoare, orfana Estera. Aceasta prin frumuseţea sa fizică, dar mai ales prin cea sufletească; prin calităţile ei umane, dar mai ales prin virtuţile ei; prin farmecul ei, dar mai ales prin credinţa ei în Dumnezeu, a reuşit să câştige inima împăratului Ahaşveroş, care a schimbat sentinţa, din una de condamnare la moarte a evreilor, într-una de cinste şi apreciere pentru ei (cf. Est 9,1). Cu acea ocazie, Haman şi familia lui, apoi şi alţi mulţi duşmani ai lui Dumnezeu şi ai poporului său ales, a fost ucişi, ca un semn al luptei lui Dumnezeu împotriva duşmanilor săi şi ai poporului său (cf. Est 7,10; 9,5-15).

Cu ocazia schimbării sentinţei, din moarte şi ocară, într-una de viaţă şi cinste pentru întregul poporul lui Dumnezeu, evreii, spre aducere aminte, spre pomenire veşnică din neam în neam, au rânduit sărbătoarea anuală, numittă “Purim”, o sărbătoare cu masă festivă şi cu jocuri şi cântece de bucurie. (cf. Est  9,17).

Numele sărbătorii ebraice de Purim, vine de sorţul “pur” care a fost aruncat de Haman Hagagitul pentru uciderea evreilor, dar care sorţ Dumnezeu l-a întors în biruinţă pentru evrei (cf. Est 9,24-26).

O astfel de femeie, ca Estera, şi o astfel de sărbătoare, ca Purim, a voit să promoveze şi să realizeze Clara Zetkin, prin înfiinţarea zilei internaţionale a femeii, de la 8 martie.

Astfel de femei ca Estera, femei plăcute în primul rând la suflet, femei modeste şi cu inimă mare, femei înţelepte şi temătoare de Dumnezeu, femei smerite şi curajoase în acelaşi timp, femei loiale şi perseverente, ne dorim să cinstim şi să sărbătorim şi noi astăzi de 8 martie.  

Cu femei luptătoare pentru binele poporului, ca Estera, Iudita, Debora, Rut, Ioana de Arc; cu mame sfinte ca Fecioara Maria, mama lui Isus, ca Elisabeta, mama lui Ioan Botezătorul, ca Eunice, mama lui Timotei , ca Elena, mama lui Constantin; ca Monica, mama lui Augustin; ca Emilia, mama lui Vasile cel Mare; ca Nona, mama lui Grigore Teologul; ca Antuza, mama lui Ioan Gură de Aur, ca Pica, mama lui Francisc din Assisi, ca Margareta, mama lui Ioan Bosco, ca Margareta, mama fericitului nostru Ieremia, care au ştiut să-şi trăiască credinţa, care au ştiut să-şi aducă şi să-şi ţină soţii şi copiii lângă Dumnezeu, tot să te lauzi şi tot să faci sărbătoare!

De aceea, de 8 martie, ziua internaţională a tuturor femeilor şi mamelor din lume, după oferirea sfintei Liturghii, după rugăciunile pioase înălţate astăzi pentru ele, după tradiţionalul de „La mulţi, fericiţi şi binecuvântaţi ani de viaţă”, le dorim din toată inima, să urmeze exemplul femeilor sfinte pe care Scriptura, Biserica, Istoria şi Societateale laudă; le dorim împreună cu Clarei Zetkin, ca ele facă uz de tot farmecul pus de Dumnezeu în ele la creaţie, şi să-şi pună în valoare acel “sânge divin” care curge prin inima şi venele lor, după cum spune Legenda, pentru a da un nou impuls credinţei, pentru a stinge conflicte, pentru a îmblânzi inimi rebele, pentru a se uni în muncă cu soţii lor, pentru a-şi atrage soţii în creşterea şi educaţia creştină a copiilor, iar apoi pentru a duce toată familia la slava lui Dumnezeu şi la binele veşnic din paradis!   

Le mai dorim şi ne dorim astăzi de ziua lor, ca ele să umple raiul de soţi şi copii sfinţi; să umple bisericile de mărturisitori buni; să umple şcolile de elevi şi studenţi eminenţi; să umple ogoarele, fabricile şi toate locurile de muncă cu muncitori harnici şi iscusiţi; să umple societatea în care trăim cu oameni de pace şi bine.

Nu putem uita astăzi nici pe femeile şi mamele care au trecut din această viaţă. Pentru ele în primul rând oferim jertfa sfintei Liturghii şi ne rugăm; ne mai rugăm ca Dumnezeu să le deschidă porţile paradisului şi să le de-a un loc de fericire veşnică; şi nu în ultimul rând, ne rugăm ca ele “să-şi petreacă cerul făcând bine pe pământ” (cf. Sfânta Tereza de Lizieux), să nu ne uite în rugăciunile lor şi împreună cu Isus, să ne atragă şi pe noi spre lăcaşurile veşnice (cf. In 12,32).  

La mulţi şi fericiţi ani tuturor celor care poartă numele binecuvântat de femeie!

                                                                                                          Pr. Lungu Ioan