Reflecţie la sărbătoarea sfântului Iosif, tâmplarul in Nazaret

Anul Familiei: Sfântul Iosif şi familia lui, au lucrat mereu ca pentru Domnul şi spre slava Sa

Reflecţie la sărbătoarea sfântului Iosif, tâmplarul in Nazaret

În oraşul Santa Fè, New Mexico, SUA, un mister atrage de peste 130 de ani mai mult de 250.000 de vizitatori pe an. Atracţia o constituie Capela Loretto. Aceasta capela este deosebită prin “miracolul scării’. Capela a fost construită in sec.XIX. Când a fost terminată călugării au constatat că nu există o scară pentru a ajunge la loja corului. Atunci ei s-au rugat timp de 9 zile la Sf. Iosif, ştiind că acesta a fost dulgher. In ultima zi a novenei, la uşa mănăstirii lor a bătut un străin, care le-a spus că este dulgher şi că el le va construi scara. El a construit scara cu 33 de trepte de unul singur şi dintr-un lemn care nu există în zonă. Dulgherul nu a folosit pentru îmbinarea elementelor scării, nici cuie şi nici clei. Nimeni până în ziua de astăzi, nu a înţeles cine este dulgherul; nimeni nu a înteles cum şi de unde a adus dulgherul lemnul pentru scară; nimeni nu a înţeles cum a reuşit să îmbine scara fără cuie şi clei; nimeni nu a înţeles cum stă scara fără a avea un suport central; nimeni nu a înţeles de ce la sfârşitul lucrării dulgherul a dispărut fără a aştepta plata; şi nimeni nu a înţeles de ce a lăsat pe scara terminată ştergarul de care s-a şters în timpul lucrului. Toţi cred astăzi că dulgherul a fost însuşi Sfântul Iosif.

Dintre toate misterele care învăluie construcţia acestei scări, eu l-aş comenta puţin numai pe cel al ştergarului lăsat pe scara terminată.

Pe timpul lui Isus era un obicei la iudei, obicei care consta în aceea că, atunci când un dulgher al timpului, îşi termina o lucrare pe care i-a încredinţat-o cineva, după ce se spăla pe mâini şi pe faţă, lua un ştergar din pânză cu care se ştergea bine, apoi împăturea frumos ştergarul şi-l aşeza pe lucrarea sa, ca marcă personală, şi ca semn că şi-a încheiat lucrarea.

Până aici pare că nu ar fi nimic deosebit în acestă poveste şi în acest amănunt cu ştergarul lăsat de dulgher pe lucrarea sa terminată şi bine lucrată. Dar faptul că Dumnezeu “la împlinirea timpului” (Gal 4,4), a hotrât ca Fiul său, Isus, să se nască în lume, ca “Fiul dulgherului”, dă înţeles gestului dulgherului de a pune pe lucrarea terminată, ştergarul împăturit.

Ştim cu toţii că, Dumnezeu Tatăl, i-a încredinţat “dulgherului Isus” o lucrare, lucrarea mântuirii noastre. Ei bine, când la înviere,Tâmplarul Isus şi-a terminat lucrarea încredinţată Lui de Tatăl, El şi-a împăturit ştergarul care îi acoperise faţa, şi l-a aşezat pe lucrarea sa terminată. Iar acest semn, acest gest, acest limbaj, a fost pentru cunoscători, de exemplu ca pentru Ioan, (cf. In 20,7-8) un ajutor în a crede mai uşor că, Isus Dulgherul, şi-a terminat cu bine lucrarea mântuirii oamenilor încredinţată Lui de Tatăl, iar acum a înviat din morţi, şi s-a înălţat la Tatăl pentru a-şi primi plata cuvenită.

Prima lectură de astăzi ne spune că noi suntem copiii lui Dumnezeu, a acelui Dumnezeu care a făcut foarte bine toate lucrările sale. (cf. Gen 1,26-2,3)

Evanghelia ne vorbeşte de Isus, “Fiul al tâmplarului”, care şi-a făcut bine toate lucrările sale.

(cf. Mt 13,54-58)

Paul ne spune astăzi în lectura II că, noi asemenea lui Isus şi a Sfinţilor, trebuie să ne facem munca noastră de fiecare zi, “ca pentru Dumnezeu” (Col 3,23), şi “spre slava lui Dumnezeu" (1Cor 10,31).

Iar din exemplul de la început, dar şi din experienţa noastră, ştim că sfântul Iosif lucrează şi acum, din cer unde este, tot “pentru Domnul şi slava Lui”, dar şi spre binele oamenilor.

Întraga Sfântă familia şi-a împlinit bine lucrarea, fiind mereu cu gândul la Dumnezeu care le-a încredinţat lucrarea, şi mereu la rugăciune în faţă Lui, căci fără El nimeni nu poate face nimic (cf. In 15,5). De aceea Sfânta Familie a fost o familie fericită şi este o famile model pentru toate celelalte familii de pe pământ. De aceea tot Sfânta Familie de la Nazaret este aceea care ne-a lăsat şi “cheia” de cum ne putem împlini bine lucrarea vieţii noastre, ca pentru Domnul şi spre slava Lui, dar şi spre folosul fraţilor noştri, prin acel: “Ora et labora!”, roagă-te şi lucrează.

Să privim la evreii din Evanghelia de astăzi, pentru că nu au lucrat bine, nici cu profeţiile, nici cu învăţăturile, şi nici cu darurile Dumnezeu, au ajuns să-l respingă pe Isus şi pe mântuirea Lui. La fel se va întâmpla şi cu noi, dacă nu vom lucra bine cu Evanghelia şi cu darurile primite de la Dumnezeu, vom sfârşi şi noi prin a-L respinge pe Isus şi mântuirea Lui.

Pentru faptul că Iosif şi Maria şi-au făcut bine lucrarea încredinţată de Dumnezeu faţă de Isus (cf. Lc 2,41-48). Pentru că Isus şi-a făcut bine lucrarea încredinţată de Tatăl Ceresc (cf. In 17,4), dar şi lucrarea încredinţată Lui, de Iosif şi Maria, putem scoate de aici câteva învăţături foarte importante referitoare la viaţă de familie, referitoare la datoriile părinţilor şi a copiilor:

1. Dacă părinţii nu-şi fac bine şi la timp treaba educaţiei copiilor lor, această neglijenţă a lor n-o vor putea îndrepta apoi nici sute de profesori, nici sute de preoţi, nici sute de poliţişti.

Ornitologii, cei care se ocupă cu studiul păsărilor, ne spun că, puişorii de privighetoare, dacă în primele săptămâni de viaţă sunt lipsiţi de grija părinţilor, nu mai învaţă niciodată să cânte. Şi neştiind să cânte, rămân fără parteneri şi rămânând fără parteneri rămân fără sprijin de viaţă, şi rămânând fără sprijin de viaţă mor foarte curând. Cu educaţia copiilor în familii este exact la fel. Educaţia bună pierdută în anii copilăriei, distrug şi ucid copilul, sufleteşte şi trupeşte.

2. Dacă copiii nu-şi dau interesul ca de mici să deprindă viaţa de credinţă, dragostea faţă de învăţătura şi muncă, vor creşte şi vor îmbătrâni fără credinţă, fără înţelepciune, fără drag de muncă, fără realizări, şi vor deveni o grea povoară pentru părinţi, pentru familie, pentru Biserică şi pentru societate.

Apoi, cei care în copilărie, de dragul distracţiei, nu şi-au fac bine treaba învăţatului de carte şi a învăţatului de muncă, aceştia când vor ajunge mari, vor trebui să muncească mai mai mult, mai din greu şi cu plată mai puţină, decât acei care în copilărie au învăţat cartea şi munca.

Şi tot aici trebuie spus că elevii şi studenţii leneşi în timpul studiilor lor, care la fel din cauza dragostei lor faţă de distracţii, studiază superficial numai în sesiune şi numai pentru o notă de trecere, care numai chinuit şi din mila profesorilor vor termina o şcoală, atunci când vor fi angajaţi, de exemplu: ca ingineri, vor fi o pacoste pentru angajatori; ca profesori, vor fi o pacoste pentru elevi şi părinţi; ca medici, vor fi pacoste şi moarte pentru bolnavi. Şi lista poate continua.

Cineva făcea remarca că: “majoritatea din cei care populează astăzi puşcăriile şi ospiciile, sunt din acei oameni care în copilărie, de dragul distracţiilor, nu şi-au făcut bine treaba de a asculta, de a studia şi de a deprinde cu dragul de muncă”.

3. Modul în care fiecare dintre noi îşi împlineşte munca zilnică, îşi arată şi credinţa.

Se spune că un cizmar necredincios făcea mai tot timpul lucruri de mântuială. Dar într-o zi a venit la credinţă. Când venea cineva la el, cu ceva de făcut sau de reparat, şi-l întreba cum o să iasă lucrarea, el răspundea vesel: bună, ca pentru Domnul şi spre slava Lui ! O, de ne-am converti şi noi şi ne-am face fiecare lucrările noastre, ca pentru Domnul şi spre slava Lui!

Iar o bătrânică se plângea odată: Am angajat pe cineva să-mi prăşească ogorul, dar a prăşit numai capetele care se vedeau şi asfel am pierdut şi banii şi recolta. Altă dată am angajat pe cineva să-mi facă o sobă. A voit s-o termine repede şi să i-a banii. Am pierdut şi banii şi materialul pentru sobă. Aceştia oameni nu mai au nici o credinţă şi nici o teamă de Dumnezeu.

Lucrul bine făcut slujeşte şi slăveşte pe Dumnezeu, iar lucrul făcut rău îl ofensează şi îl mâhneşte. Lucru bine făcut înalţă spre Dumnezeu atât pe cel care îl înfăptuieşte, cât şi pe cei din jurul lui. Iar lucrul rău făcut, dăunează atât celui care îl înfăptuieşte, cât şi celor din jurul lui.

Nu auzim noi dese ori vorbindu-se cum, exemplul cutărui sfânt a întors pe cineva la credinţă, iar exemplul cutărui om stricat a dus la căderea cuiva din credinţă? Oare exemplul vieţii noastre ce efect are faţă de cei din jur ?

În aşa fel să ne împlinim munca împletită cu rugăciunea, ca după exemplul Sfântului Iosif şi a întregii Sfintei Familii, ca să-i aducem lui Dumnezeu slavă şi închinare, iar pentru fraţii noştrii să se constituie ca nişte ferestre spre lumina credinţei, ca nişte poduri spre unirea cu Dumnezeu şi cu oamenii, ca nişte scări spre cer, şi ca nişte porţi deschise spre Paradis.

“Binecuvântează, Doamne, munca mâinilor noastre, ca să se arate lucrarea Ta în slujitorii tăi!”

(Ps. Resp. Ps 89,16) Amin.