Reflecţia la sărbătoarea Fericitului Ieremia

Anul Familiei: Fericitul Ieremia s-a născut într-o familie care iubea Sfinţenia şi Cerul

Reflecţia la sărbătoarea Fericitului Ieremia

„Învaţă pe copilul tău calea pe care trebuie s-o urmeze, şi până când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea” (Prov 22,6)

Într-o zi, un copil i-a spus mamei sale indicând cu degetul arătător în aer: „Priveşte, mamă, acolo sus este cerul”. Dar mama l-a întrebat: „ Despre ce cer vorbeşti?” „Cum despre care cer? Despre cer!”, a răspuns copilul. „Te referi la cerul brăzdat de nori şi pe unde zboară păsările?”, a întrebat mama cu răbdare. „Nu, la cerul adevărat, unde sunt îngerii”, a răspuns copilul. Atunci mama i-a zis: „Ascultă, fiul meu, cerul despre care vorbeşti se află acolo unde se află Dumnezeu. Şi pornind de aici mama i-a vorbit cu atâta foc despre frumuseţea lui Dumnezeu şi a Cerului, că în inima copilului dorul după Dumnezeu şi după Cer, s-a aprins şi mai mult.

Povestea acestui copil seamănă leit cu istoria vieţii Fericitului nostru Ieremia Valahul, (1556-1625) care s-a născut pe frumoasele plaiuri mioritice ale Moldovei noastre creştine, şi a fost educat de către evlavioşii săi părinţi, Stoica Costist şi Margareta Bărbat. Aceştia, împreună, i-au vorbit copilului lor Ioan, despre Dumnezeu, ca despre cel mai mare Domn pe care trebuie să-L iubească şi să-L slujească orice om; despre Paradis, locuinţa lui Dumnezeu şi a îngerilor, unde El a pregătit, prin Isus, un loc şi pentru orice credincios. L-au mai învăţat că pentru a ajunge în Cerul lui Dumnezeu, trebuie să te înalţi de la toate cele pământeşti, asemenea păsărilor în zbor. L-au mai învăţat că există şi o ţară a sfinţilor, numită Italia, şi că acolo trăiesc călugării sfinţi şi urmaşul Sfântului Petru, şi că din această ţară poţi găsi mai uşor drumul spre Dumnezeu şi spre Cer.

Apoi, în casa părintească, Ioan, a fost deprins să umble numai pe drumul bisericii şi pe drumul către ogorul familiei. În casa părintească, pe lângă dragostea de Dumnezeu şi faţă de Paradis, a mai învăţat şi teama de iad; apoi tot în casa părintească a mai învăţat şi dragostea faţă de Isus din Sfânta Împărtăţanie şi dragostea faţă de Maria, mama lui Isus, pe care nu le-a uitat nici o clipă; apoi a mai învăţat şi respectul faţă de îngerul său păzitor şi evlavia către sfântul său Patron, Ioan Evanghelistul, de la care a învăţat fidelitatea faţă de Isus chiar şi în momentele grele, chiar şi în momentele când toţi îl părăsesc şi-şi pierd încrederea în El. (cf In 18,15; In 19,26; In 20,8)

Cu asemenea zestre sufletească, nu ne mirăm, că într-o zi, asemenea păsărilor care nu sunt legate cu nimic de pe pământ, şi-a luat zborul spre ţara sfinţilor, spre ţara Sfântului Părinte şi a călugărilor sfinţi, spre ţara de unde poţi găsi mai uşor pe Dumnezeu şi Paradisul său. Cu asemenea zestre sufletească nu ne mirăm că a fost un copil bun, un tânăr bun, un om bun, un călugăr bun, un infirmier bun, un sfânt adevărat.

Când Vasul britanic „Titanic”, condus de căpitanul Smith, se scufunda în 14.04.1912, orchestra de pe vas, care atunci cântase de petrecere, acum şi-a schimbat registrul. Dirijorul Hartley, luând pentru ultima oară bagheta în mână, a dat ordin orchestrei să intoneze coralul: „Cerul e dorul meu, sunt călător,/ în lume sunt străin, rătăcitor. / La cer privesc mereu,/ acolo-i Domnul meu. /Cerul e dorul meu, sunt călător”, sau în varianta britanică: „Mai aproape, Doamne, către Tine, Doamne."

E lăudabil, că măcar în ultimele clipe de viaţă pasagerii de pe Titanic au fost chemaţi să se gândească la Dumnezeu şi la Cer. Dar cred că infinit mai de lăudat sunt acei părinţi care îi învaţă pe copiii lor, de micuţi fiind, să stea mai aproape de Dumnezeu şi să dorească Cerul, asemenea părinţilor Fericitului nostru Ieremia.

Cel mai minunat gând ce poate preocupa mintea omenească este cerul şi cum se poate ajunge acolo. Dumnezeu nu ne-a lăsat în întuneric, fără lumină şi fără călăuză. De aceea noi putem striga de bucurie, cu Psalmistul: "Cuvîntul Tău este o candelă pentru picioarele mele, şi o lumină pe cărarea mea" (Ps 119.105).

Vechiului Testament, pornind de la faptul că rândunica îşi învăţa puişorii să caute frumuseţea Casei Domnului, îi chema pe părinţii să-şi înveţe copii să caute lăcaşurile veşnice ale lui Dumnezeu. (cf. Ps 84,1-7) Să ne gândim aici numai la câţiva dintre părinţii care au urmat această minunată învăţătură, de exemplu părinţii sfinţi ai lui: Samuel, David, Daniel, Fraţii Macabei, Fecioara Maria, Ioan Botezătorul. etc.

Apoi în Noul Testament, să ne amintim de timpul când Isus îi învăţa pe oameni despre Casa Tatălui său veşnic, cea cu multe lăcaşuri, (cf. In 14,2-3) cea cu străzi de aur şi palate de smaralde, (cf. Ap 21,8) cea unde nu este durere şi moarte (cf. Ap 21,4), cea unde nu este întuneric şi teamă, (cf. Ap 21,23) cum ucenicii lăsau toate şi-L urmau, (cf. Mt 19,27), cum părinţii îi aduceau copii, (cf. Mt 19,13-14), şi cum mamele îi ofereau copiii pentru a-i aşeza la dreapta şi la stânga Sa în Impărăţia cerurilor (cf Mt 20,21), cum mulţimi mari de oamenii veneau după El ca să-L asculte, uitând până şi să mănânce. (cf. In 6,1-5)

Să ne amintim apoi de timpul de după Înălţarea lui Isus, când Apostolii le redicau primilor creştini şi păgânilor despre frumuseţile Cerului şi despre pericolul ca cele materiale în drumul oamenilor spre Cer, cum aceştia îşi vindeau ogoarele şi bunurile şi aduceau preţul lor la picioarele apostolilor. (cf. Fap 2,45)

Să ne amintim apoi de timpurile care au urmat erei apostolice, cum părinţii buni le vorbeau copiilor lor despre dragostea faţă de Dumnezeu, de dragostea faţă frumuseţile şi bucuriile Cerului, şi despre fuga de chinurile iadului, cum aceştia lăsau toate grijile pământeşti şi se puneau pe căutarea şi dobândirea Împărăţiei Cerurilor, şi astfel făcând să răsară şi să crească Sfinţii ca: Paul Pustnicul, Antonie Pustnicul, Bernard şi fraţii lui, ca Francisc şi Clara din Assisi... şi ca Ieremia Valahul, şi ca foarte mulţi alţii.

Dacă astăzi aflăm tot mai puţini copii sfinţi în familiile creştine, copii care să caute pe Dumnezeu şi Impărăţia Cerurilor, dar în schimb găsim tot mai mulţi răi şi obraznici, care umblă zi şi noapte numai după amăgirile şi desfătările scurte ale pământului, asta se datorează faptului că în familii, părinţii nu le mai vorbesc copiilor lor de Dumnezeu, de fericirea Cerului, şi de Viaţa Veşnică, aşa cum Psalmistul făcea, aşa cum Isus făcea, aşa cu apostolii făceau, aşa cu părinţii fericitul Ieremia au făcut.

Îmi amintesc o istorioară creştină despre doi îngeri, care au fost trimişi să le vorbească oamenilor despre Dumnezeu şi despre Fericirea veşnică a Paradisului, pe care au uitat-o. Şi spune istorioara că îngerii umblând alături de oameni, au uitat pentru ce au fost trimişi pe pământ şi s-au lăsat atraşi de toate cele pământeşti. Când într-un târziu şi-au adus aminte că timpul şederii lor pe pământ s-a încheiat, voind să zboare spre cer n-au mai reuşit, pentru că aripile lor deveniseră de lut. Această istorioară are un corespondent în Biblie, unde ni se spune că nişte îngeri trimişi de Dumnezeu cu misiune pe pământ, s-au alipit atât de mult de cele pământeşti şi de fetele oamenilor, că au dat naştere la nişte monştri, monştri pe care Dumnezeu a fost silit să-i distrugă prin potop. (cf. Gen 6,1-7)

Această istorioară poate fi povestea cel puţin a unora din familiile de astăzi. Dumnezeu i-a trimis pe cei doi părinţi, ca pe doi îngeri, care să le vorbească în primul rând copiilor lor şi apoi tuturor celor din jur, despre frumuseţea lui Lui şi a Cerului. Dar ei lipindu-se prea mult de cele pământeşti şi lumeşti, nu numai că nu mai vorbesc copiilor şi semenilor lor despre frumuseţea lui Dumnezeu şi a Paradisului, dar parcă s-au făcut mesagerii unui alt stăpân, şi vorbesc numai despre cele pământeşti şi trecătoare, că ajung să nască şi să crească, nu îngeri pentru cer, dar monştri destinaţi mâniei lui Dumnezeu.

În dorul lui după sfinţenie şi după Cer, Fericitul Ieremia, asemenea lui Avraam, şi-a părăsit părinţii, familia, localitatea şi ţara, (cf. Ge 12,1) şi s-a dus acolo unde i s-a spus că locuieşte reprentantul lui Dumnezeu pe pământ, Papa, şi acolo unde i s-a spus că trăiesc călugării sfinţi, şi anume în Italia.

Când Tobia cel tânăr a plecat de acasă, în Media, unde urma să-şi găsească fericirea lui şi a familiei sale, Dumnezeu i-a trimis o călăuză, pe arhanghelul Rafael, care l-a călăuzit pe tot timpul călătoriei, fiindu-i un sfetnic bun şi un ajutor de nădejde. (cf. Tob 5,1-17)

Când Ieremia a plecat de acasă, spre împlinirea ţelului său, sfinţirea sufletului şi cucerirea Cerului, Dumnezeu i-a trimis şi lui un înger cu chip de om, ca şi lui Tobia, un înger care să-i fie ghid şi ajutor până în “ţara sfinţilor”.

Din momentul ajungerii în Italia, ghidul care l-a călăuzit pe Ieremia, i-a vorbit în continuare din Cartea Scripturii, din Tabernacol, şi din braţele Fecioarei Maria. De aceea el cerceta zilnic Sfintele Scripturi, zilnic se împărtăşea şi făcea adoraţie, zilnic alerga la Maria cu Pruncul divin în braţe. De aceea şi Isus şi Fecioara Maria îi vorbeau deseori, oferindu-i călăuzire şi putere.

Sunt convins că fiecărui om care porneşte, ca Ieremia, pe drumul sfinţeniei şi al cerului, Dumnezeu, pe lângă Îngerul lui Păzitor pe care i l-a dat deja, i-ar mai trimite şi un alt înger, chiar cu chip de om, ca lui Tobia şi ca lui Ieremia, ca să-l călăuzească şi să-l apere pe acest drum.

Fericitul Ieremia, după 40 de ani de slujire lui Dumnezeu, în persoana celor bolnavi, pe data de 26 februarie 1625, în plină iarnă, pe când se întorcea de la un bolvav ce locuia la 12 Km de mănăstire, se întâlneşte cu o femeie care îi spune: "Am să vin miercuri la mănăstire." "N-ai să mă găseşti." "Dar unde aveţi de gînd să plecaţi?" "Vreau să mă duc în patria mea !" Pentru fratele Ieremia, patria lui era: “Sus în cer”, căci în toată viaţa lui “cerul a fost dorul său.”

Iar în seara aceleiaşi zile, înainte de a muri, fără a se adresa cuiva anume, a rostit aceste cuvinte: " Mulţumesc ! Isuse, vin! Vin să te întâlnesc pe Tine ! Vin să-i întâlnesc şi pe şchiopii şi schilozi în care te-am slujit !”

Aşa să să trăim şi aşa să muncim în viaţă, ca la sfârşitul vieţii noastre să putem rosti şi noi aceste minunate cuvinte ale Fericitul Ieremia. Fericite Ieremia, roagă-te pentru noi! Amin.