Reflecţie la SOLEMNITATEA  INIMII  PREASFINTE  A  LUI  ISUS  2013

Inimă pentru inimă, iubire pentru iubire.

Astăzi Biserica celebrează Solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Isus, şi ne pune în faţă iubirea  fără margini a Inimii sale, sub imaginea dragostei Bunului Păstor, care ne caută şi ne adună pe toţi în jurul său; care ne duce pe toţi la cele mai bune păşuni şi la cele mai limpezi izvoare; care care ne spală de tina păcatelor noastre; care îşi dă viaţa din iubire faţă de noi; care ne hrăneşte cu Trupul şi Sângele său; care ne conduce spre ţinta vieţii noastre, paradisul.

De ce şi-a dorit Isus această solemnitatea a Inimii sale Preasfinte şi de ce a cerut-o Bisericii prin sfânta sfânta Maria Margareta Alacoque (1647-1690)? În primul rând pentru ca noi credincioşii să putem cunoaşte mai bine iubirea Inimii sale; iubire care a mers până la dăruirea vieţii şi până la a rămâne prizonierul nostru pe altare; iubire din altare de unde să ne hrănească, să ne înveţe şi să ne conducă până la sfârşitul veacurilor. Iar în al doilea rând, cunoscând această iubirea a Inimii sale Preasfinte faţă de noi, să nu ne mai îndoim de ea, asemenea lui Cornelius Jansen (1585-1638), şi prin îndoiala noastră să nu îndepărtăm suflete de Isus Euharisticul şi nici să nu mai rătăcim suflete de la izvorul vieţii. Iar în al treilea rând, pentru ca noi căutându-l mai cu fervoare, să-l găsim, să-l iubim, să-l slujim, şi astfel să ne mântuim. Aici putem spune cu sfântul Paul: „Pe el vreau să-l cunosc şi puterea învierii lui şi părtăşia suferinţelor lui, şi să mă fac asemenea cu moartea lui; ca să ajung cu orice chip la învierea din morţi”  (Fil 3,10-11).

Iată Inima care a iubit atât de mult pe oameni, spune Isus, care n-a cruţat nimic, care a mers până la a se epuiza şi a se mistui, ca să le arate iubirea sa. Iar ca recunoştinţă, de la cei mai mulţi, eu nu primesc decât nerecunoştinţă, datorită necuviinţelor, sacrilegiilor, răcelii şi dispreţului lor faţă de mine în sacramentul iubirii. Mântuitorul i-a mai spus sfintei Maria Margareta Alacoque: Inima mea dumnezeiască este atât de aprinsă de dragoste pentru oameni, că nemaiputând ţine în ea flăcările arzătoare, este nevoită să le răspândească cu orice preţ şi să le arate oamenilor ca să-i îmbogăţească cu aceste valoroase comori, pe care ţi le descopăr şi care cuprind harurile sfinţitoare şi mântuitoare atât de necesare, capabile să-i scoată din abisul pierzării.

În prima lectură, Păstorul suprem ne spune: „Iată, eu însumi voi căuta oile mele şi mă voi îngriji de ele… Le voi paşte în păşune bună şi staulul lor va fi pe munţii cei înalţi ai lui Israel; acolo se vor odihni ele în staulul cel bun şi vor avea păşune bogată în munţii lui Israel. Eu voi paşte oile mele şi le voi conduce la odihnă, spune Domnul Dumnezeu. Voi merge în căutarea oii pierdute, pe cea rătăcită o voi întoarce la staul, pe cea rănită o voi pansa şi pe cea bolnavă o voi îngriji; o voi păzi pe cea grasă şi puternică; le voi paşte aşa cum se cuvine" (cf. Ez 34,11.15-16).

Sfânta Bartolomea Capitanio (1807-1836), ne spune că Inima lui Isus este un abis în care vei găsi orice lucru, dar mai ales ea este un abis de iubire. De aceea spune: “Dacă eşti într-un abis de lipsuri şi de deznădejde, această Inimă divină este un abis de mângâieri. Dacă eşti într-un abis de ariditate şi de neputinţă, mergi şi aruncă-te în Inima lui Isus Cristos, care e un abis de putere şi de iubire. Dacă eşti într-un abis de sărăcie şi despuiat de toate, intră în Inima lui Isus, ea e plină de bogăţii. Dacă eşti într-un abis de slăbiciune şi de păcate, mergi Inima lui Isus, ea este un abis de milostivire şi de forţă. Dacă te afli într-un abis de ignoranţă şi de întuneric, Inima lui Isus este un abis de ştiinţă şi de lumină. Dacă eşti tulburat şi neliniştit, Inima Preasfântă a lui Isus e un abis de pace. Dacă ai teamă de moarte, Inima lui Isus e un abis viaţă nouă şi veşnică”.

Acum înţelegem mai bine de ce Isus rămas cu noi în altare, ne strigă: “Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi eu vă voi înviora” (Mt 11,28)! “Dacă îi este cuiva sete, să vină la mine şi să bea” (In 7,37)!

Acum înţelege mai bine şi de ce doi părinţi, buni creştini, conştienţi de dragostea lui Dumnezeu pentru oameni, îşi învăţau copii astfel: “dragii noştri copii, noi vă iubim mult, dar Dumnezeu vă iubeşte şi mai mult; noi îngrijim de voi, dar să ştiţi că Dumnezeu îngrijeşte şi mai mult; noi ne străduim să vă dăm lucruri bune, dar să ştiţi că Dumnezeu vă dă şi mai bune; noi vă dăm lucruri trecătoare care se strică, dar Dumnezeu vă dă lucruri nestricătoare; noi v-am pregătit câte un loc în casa noastră, dar Dumnezeu v-a pregătit  palate în cer; noi ne jertfim pentru voi, dar Dumnezeu a murit pe Cruce pentru voi; noi vă putem oferim din sărăcia pământului, Dumnezeu vă oferă din belşugul cerului; noi vom pierde puterile, dar lui Dumnezeu nu le pierde niciodată; noi vom muri, dar Dumnezeu nu moare niciodată; Aşadar iubiţi-l şi căutaţi-l mai întâi pe el, şi veţi fi fericiţi în timp şi în veşnicie”.

De aceea, să spunem şi noi cu păstoraşul David: „Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic” (Ps 23,1)! „Cei care-l caută pe Domnul nu vor duce lipsă de nici un bine” (Ps 34,10);

dar şi cu sfânta Margareta Maria Alacoque (1647-1690): “Am o aşa de mare dorinţă de a mă împărtăşi cu Isus, încât aş merge desculţă pe un drum de foc oricât de departe ar fi”.

În lectura a doua, Paul ne spune: „Pe când eram încă neputincioşi, Cristos - la timpul hotărât de Dumnezeu - a murit pentru noi, cei păcătoşi. Într-adevăr, dacă Dumnezeu ne-a împăcat cu sine prin moartea Fiului său, atunci când noi eram încă duşmanii săi” (Rom 5,6.10).

Acum ne închipuim un răufăcător, care este condamnat la moarte de către regele său. În timp ce este dus la locul de execuţie, fiul regelui, privind de la o fereastră a palatului, este cuprins de milă. Se îmbracă cu nişte haine de cerşetor spre a nu fi recunoscut, coboară în stradă, se amestecă în mulţime şi cere să fie ucis în locul vinovatului. Cu greu se găseşte cineva să moară pentru un nevinovat (cf. Rom 5,7), scrie apostolul Paul. Dar Cristos, a îmbrăcat firea noastră omenească şi a murit în locul nostru pe când noi eram vinovaţi, eram în duşmănie cu Dumnezeu (cf. Rom 5,8). Mai mult, a făcut din noi fii ai regelui, adică ai lui Dumnezeu, ne-a primit în palatul lui Dumnezeu, ne-a deschis poarta paradisului (cf. In 14,2-3; In 17,24). Celor care rămân nesimţitori la un asemenea gest de mărinimie, sfântul Paul le aruncă un cuvânt greu: „Dacă cineva nu-l iubeşte pe Domnul nostru Isus Cristos, să fie afurisit” (1Cor 16,22).

Şi cu toate că Isus ne-a iubit până la sfârşit (cf. In 13,1), adică până la dăruirea vieţii sale pe cruce, în locul nostru, căci noi trebuia să fim biciuiţi şi răstigniţi (cf. Is 53,4-7), totuşi s-au găsit unii oameni conduşi de duhul cel rău, care să afirme că lui Dumnezeu nu-i pasă de noi, şi dacă-i pasă îi pasă, îi pasă numai de greşelile noastre ca să ne pedepsească. Şi aşa cum am mai afirmat mai sus, unul dintre aceşti eretici a fost şi călugărul, Cornelius Jansen, cunoscut şi sub numele de Jansenius, (1585-1638), împreună cu tovarăşii săi. Efectul dezastruos al teoriei lui, a fost acela de a îndepărta pe mulţi creştini ai timpului său de la sfânta Împărtăşanie, crezând că nu se pot pregăti aşa cum se cuvine pentru primirea ei.  

Evlavia către Inima lui Isus prezentă în altare, evlavie însoţită de 12 promisiuni făcute de Isus însuşi şi înzestrată de mulţi Pontifi cu indulgenţe, ne este foarte folositoare pe drumul mântuirii.

Fericita Angela de Foligno (1248-1309), fiind odată în faţa tabrnacolului şi gândindu-se la povoara păcatele sale, iată că la un moment dat îi apare însuşi Mântuitorul care-i spune: “Rănile mele sunt singurul antidot pentru rănile sufletului tău; fiecare păcat al sufletului şi trupului tău este scris în rănile trupului meu. Tu nu vei găsi nici un păcat şi nici o boală a sufletului tău pe care eu să nu le fi ispăşit deja pe cruce, şi cărora să nu le fi oferit deja un leac”.

Una din marile misionare ale Inimii lui Isus, încă cu mult înainte de instituirea sărbătorii, a fost sfânta Lutgarda (1182-1246), o călugăriţă cistercină belgiană, căreia pentru pocăinţele şi sfinţenia ei, Dumnezeu i-a dat harul de a vindeca bolnavi numai cât îi trecea umbra peste ei (cf. Fap 5,15). Doamne, se plângea ea într-o zi lui Isus, la ce îmi foloseşte puterea de a face minuni? La ce îmi foloseşte toată ştiinţa mea, dacă ele mă îndepărtează de tine? Vreau inima ta, vreau iubirea dinăuntrul ei! De acord, îi răspunse Domnul, dar pentru asta trebuie să-mi dai şi tu inima ta. Inimă pentru inimă, iubire pentru iubire. De aceea, sfântul Paul spune: „De-aş avea toată ştiinţa şi de-aş cunoaşte toate limbile, şi de-aş avea credinţă încât să mut munţii din loc, dacă nu am dragoste la nimic nu-mi foloseşte (1Cor 13,2).

Cineva a pus pe buzele lui Isus aceste cuvinte adresate cinstitorilor Inimi sale Preasfinte: “Am nevoie de mâinile tale pentru a continua să binecuvântez; am nevoie de buzele tale pentru a continua să vorbesc; am nevoie de trupul tău pentru a continua să sufăr; am nevoie de inima ta pentru a continua să iubesc; am nevoie de tine pentru a continua să mântuiesc”.

Se povesteşte că Maica Tereza, în timp ce ridica un muribund de pe un trotuar din Calcutta, a fost chemată de urgentă la un alt bolnav grav. Atunci a privit în jur pentru a găsi un ajutor. A găsit un om care tocmai trecea pe acolo, aşa cum romanii l-au găsit pe Simon din Cirene care venea de la câmp (cf. Lc 23,26), şi l-a oprit ca să o înlocuiască în ajutorul pe care îl dădea acelui muribund. “Dar nu ştiu ce să fac, nu am mai făcut asta niciodată. Nu ştiu nici măcar de unde să încep, se tânguia el”! Atunci Maica Tereza, care alerga deja spre celălalt bolnav, i-a strigat din alergare: “Iubeşte-l”. Să-i iubim pe fraţii noştri, mai ales pe cei aflaţi în dificultate (cf. Mt 25,34-40), căci atunci am împlinit Legea cea nouă (cf. Rom 13,10), şi am aflat mântuirea.

Avea dreptate scriitorul, romancierul, eseistul și dramaturgul francez, Georges Bernanos (1888-1948), atunci când spunea: “Biserica nu are nevoie de reformatori, ci de sfinţi”. Să fim deci sfinţi (cf. 1Pt 1,16), căci numai aşa suntem cinstitori autentici ai Inimii Preasfinte a lui Isus.

                                                                                                                     Pr. Ioan Lungu