Consideraţie la duminica a 25-a de peste an - Anul C - 2019

"Cristos, deşi era bogat, s-a făcut sărac, pentru ca, prin sărăcia lui, voi să vă îmbogăţiţi" (2Cor 8,9).

În drum spre Ierusalim şi spre Calvar, Isus tocmai terminase de relatat istorisirea despre fiul risipitor unei mulţimi formate din discipolii săi, din vameşi şi alţi păcătoşi notorii, precum şi cărturari şi farisei. Acum, adresându-se discipolilor săi, le prezintă o povestire despre un om bogat care a primit un raport nefavorabil despre administratorul casei sale.

Conform cuvintelor lui Isus, bărbatul bogat îl cheamă pe administratorul său şi îi spune că intenţionează să-l destituie din funcţie. "Ce voi face, se întreabă acesta din urmă, căci stăpânul îmi ia administraţia? Să sap, nu pot; să cerşesc, mi-e ruşine. Ştiu ce voi face ca, atunci când voi fi scos din administraţie, să fiu primit în casele lor" (Lc 16,3-4). Şi care este planul administratorului? Ei bine, el îi cheamă pe cei care îi sunt datori stăpânului său: "Cât eşti dator stăpânului meu?", întreabă el. "O sută de măsuri de untdelemn", răspunde primul. "Ia-ţi contractul şi stai degrabă şi scrie cincizeci", îi spune el. Îl întreabă pe altul, "Dar tu cât eşti dator?" "O sută de măsuri de grâu", spune acesta. "Ia-ţi contractul şi scrie optzeci" (Lc 16,6-7).

Administratorul avea dreptul să reducă suma totală datorată stăpânului său, întrucât el este încă însărcinat cu afacerile financiare ale stăpânului său. Acţionând în felul acesta, el îşi face prieteni printre cei care îl vor putea ajuta, la rândul lor, atunci când îşi va pierde serviciul. Când stăpânul aude ce s-a întâmplat, este impresionat. El "l-a lăudat pe administrator", deşi fusese nedrept, "pentru că lucrase cu prudenţă şi înţelepciune practică". Într-adevăr, Isus adaugă: "Fiii veacului acestuia, sunt mai înţelepţi decât fiii luminii" (Lc 16,8).

Ne uimeşte acest stăpân care l-a aprobat pe administratorul necinstit, aşa cum ne uimeşte şi concluzia Domnului: "Faceţi-vă prieteni prin bogăţiile nedrepte" (Lc 16,9). Dar tocmai acest cuvânt, "nedrepte", oferă cheia parabolei. Nimic nu-i aparţine omului în lumea aceasta. Bogăţiile pe care pretindem că le posedăm sunt, în realitate, toate ale lui Dumnezeu, sunt deci "bogăţii nedrepte", străine pentru noi. Pus pe pământ ca administrator al lui Dumnezeu, omul s-a purtat ca un hoţ, căci a folosit numai pentru el şi pentru poftele sale, ceea ce îi dăduse Dumnezeu pentru a-i sluji Lui şi semenilor săi. Isus rosteşte această parabolă, ca totul omul care a primit bunuri de la Dumnezeu, să se ferească de orice abuz şi să folosească şi pentru alţii bunurile pe care Proprietarul divin i le-a încredinţat.

Administratorul din Luca 16,1-13, aparent necredincios şi nechibzuit, este în realitate un credincios şi un chibzuit, fapt recunoscut de stăpânul lui. El a împărţit datornicilor săraci, bunurile pe care Stăpânul i le dăduse în administraţie şi n-a spus niciodată că sunt "corban" (Mc 7,11), cum spuneau fariseii, adică nu pot fi înstrăinate, deşi tocmai pentru a fi înstrăinate le-au fost date cu atâta generozitate de Dumnezeu. A împărţi cu alţii bunurile primite de la Dumnezeu, înseamnă cinstea şi înţelepciunea pe care Domnul le aşteaptă de la noi "administratorii" săi (cf. Lc 12,42), cinste şi înţelepciune pe care el le va premia în cer cu prietenia veşnică a celor ajutaţi şi lăcaşurile bogate şi minunate ale împărăţiei sale veşnice (cf. Lc 12,44; 16,9), pe care Dumnezeu le-a construit pentru cei săraci (cf. Mt 5,3).

Dacă oamenii din lume, numiţi "fiii veacului acestuia", se arată atât de prevăzători în a-şi aranja bunurile prezente încât să le vină mai târziu în avantajul lor şi astfel le investesc: în firme, în fonduri de investiţii, în pensii private şi în copii crescuţi, depinde ce avantaje caută, atunci cu atât mai mult noi, creştinii, numiţi şi "fiii luminii" trebuie să fim prevăzători cu bunurile primite de la Dumnezeu spre dobândirea împărăţiei cerurilor şi să le investim în opere de caritate şi în oamenii săraci încredinţaţi nouă de Dumnezeu: "Întotdeauna vor fi săraci în ţară, de aceea îţi dau porunca aceasta: Să-ţi deschizi mâna faţă de fratele tău, faţă de sărac şi faţă de cel lipsit din ţara ta" (Dt 15,11), căci pentru săraci a creat el împărăţia cerurilor (cf. Mt 5,3). Să ne gândim la marea onoare la care am fost chemaţi, aceea de a fi "concetăţeni ai sfinţilor şi oameni de casă ai lui Dumnezeu, zidiţi pe temelia apostolilor şi a profeţilor, piatra unghiulară fiind Cristos Isus" (Ef 2,19) şi la corturile veşnice pe care Dumnezeu ni le va da prin mâinile săracilor (cf. Lc 16,9; Lc 12,32).

Apoi, Luca 16,13 ne aminteşte că nu avem două inimi: una pentru Cristos şi alta pentru mamona bogăţiilor lumii. Pe cine vrem noi să iubim şi cui dorim să-i slujim? "Până când vreţi să şchiopătaţi de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeţi după El; iar dacă este Baal, mergeţi după Baal!" (1Rg 18,21). Este absolut imposibil să fim slujitori adevăraţi ai lui Dumnezeu şi, în acelaşi timp, sclavi ai bogăţiilor materiale nedrepte, aşa cum spune Isus în încheiere, "Nici o slugă nu poate sluji la doi stăpâni; căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt, sau va ţine numai la unul şi va dispreţui pe celălalt. Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui mamona bogăţiilor" (Lc 16,13). Din contra Isus ne îndeamnă: "Faceţi-vă prieteni cu ajutorul bogăţiilor nedrepte, pentru ca, atunci când veţi termina cu toate, să fiţi primiţi în corturile veşnice" (Lc 16,9), care au fost construite în primul rând pentru cei săraci şi apoi şi pentru cei pe care ei vor voi să-i primească alături de ei (cf. Mt 5,3).

Dar ascultă toţi oamenii de glasul lui Dumnezeu? Prima lectură ne spune că nu. Profetul Amos ne vorbeşte despre evreii fără credinţă ai timpului său ca nişte oameni care nu credeau în Dumnezeu şi nici în răsplătirile veşnice, de aceea în loc să-i ajute pe cei săraci, după poruncă: "La tine să nu fie nici un sărac, căci Domnul te va binecuvânta în ţara pe care ţi-o va da de moştenire" (Dt 15,4), îi asupreau: "Când vor trece luna nouă ca să vindem grâul şi sabatul ca să deschidem grânarele, să micşorăm efa şi să mărim siclul, să falsificăm balanţele spre înşelătorie? Să-i cumpărăm cu argint pe cei săraci, iar pe nevoiaşi cu o pereche de sandale, şi să vindem şi pleava grâului" (Am 8,5-6).

Amos, un profet laic, a profeţit în Israel într-o vreme de abundenţă care a dus la moleşeală spirituală. Când preoţii şi împăraţii îşi pierd vrednicia, ciobanii şi culegătorii de smochine, ca Amos, sunt înrolaţi în vestirea Cuvântului Domnului. Vremea lui Ozia şi Ieroboam, când a predicat profetul Amos, readusese ceva din fala Israelului de altădată. La curţile împărăteşti se instalase iarăşi luxul, ritualurile religioase erau pline de pompă şi fast, poporul trăia iarăşi în abundenţă şi în bucurie. Israelul arăta însă ca un măr frumos pe dinafară şi găunos pe dinăuntru. Păcatul se furişase în viaţa intimă a poporului şi dincolo de aparenţele de religiozitate, Legea Domnului fusese abandonată. Simplitatea şi neprihănirea fuseseră înlocuite cu abundenta materială, luxul şi cu necinstea şi imoralitatea (cf. Am 2,6-8; 3,10; 4,1; 5,10-12; 8,4-6).

În plan internaţional, Asiria, Mesopotamia şi Egiptul erau în eclipsă, aşa că aparent Israelul nu avea de ce să se teamă de oameni şi să uite de Dumnezeu. În acest context Amos a fost trimis de Domnul să predice un mesaj de mustrare şi ameninţare. Să ne imaginăm cum au reacţionat doamnele din "înalta societate" a Samariei când l-au auzit pe Amos spunându-le: "Sculaţi acum, juncane din Basan, de pe muntele Samariei, voi care asupriţi pe cei sărmani, zdrobiţi pe cei lipsiţi, şi ziceţi bărbaţilor voştri: Daţi-ne să bem!" (Am 4,1). Nu este de mirare că împotriva profetului s-a pornit repede o conspiraţie care a făcut totul ca să-l reducă la tăcere. Amaţia, preotul idolatru din Betel, l-a pârât împăratului, declarându-l trădător (cf. Am 7,10-11), iar apoi l-a admonestat public, gonindu-l din Israel: "Pleacă, văzătorule şi fugi în ţara lui Iuda! Mănâncă-ţi acolo pâinea şi acolo prooroceşte. Dar nu mai prooroci la Betel, căci este un locaş sfânt al împăratului şi este un templu al împărăţiei" (Am 7,12-13). Această interpelare a cauzat groaznica sentinţă divină rostită împotriva preotului Amaţia: "Tu vei muri într-un pământ necurat, şi Israel va fi dus în robie departe de ţara lui" (Am 7,17). Alungat din Israel, Amos s-a întors în Iuda şi a scris conţinutul profeţiilor sale ca să poată fi răspândite în continuare în Israel şi ca să servească drept avertisment împărăţiei lui Iuda. "Nu voi uita niciodată toate lucrările voastre" (Am 8,7).

În versetul de la evanghelie (cf. 2Cor 5,8), Paul pornind de la dărnicia creştinilor din Macedonia care nu se limitaseră în a oferi numai o parte din avutul şi din timpul lor, ci care se oferiseră pe ei înşişi în totalitate, ajunge la exemplul de dăruire supremă a lui Isus: "Isus Cristos, deşi era bogat, s-a făcut sărac, pentru ca, prin sărăcia lui, voi să vă îmbogăţiţi" (2Cor 8,9). Macedonenii privind la Isus pe care l-au văzut fără nici o bogăţie aici pe pământ, au decis să-l urmeze întocmai şi să aleagă şi ei sărăcia de bunăvoie, ca Isus moştenitorul tuturor lucrurilor (cf. Evr 1,2), care din dragoste pentru noi s-a dezbrăcat de toate gloriile lui cereşti şi s-a născut într-un staul pentru a fi pe pământ "Cel sărac", "Cel care n-avea nici un loc unde să-şi plece capul" (Lc 9,58). Şi pentru ce toate acestea? Ca să ne îmbogăţească pe noi cu gloriile sale şi să ne facă moştenitori împreună cu El (cf. Rom 8,17). În realitate Isus este "Administratorul necinstit", pe care trebuie să-l urmăm şi să dăm tot ca macedonenii, căci el ne-a tot ceea ce a primit de la Tatăl său şi astfel ne-a mântuit.

Ajutându-i pe cei săraci, nu facem numai o pomană, nu împrumutăm numai pe Dumnezeu (cf. Prov 19,17), ci restituim o datorie pe care o avem faţă de cei săraci. Nu e o chestiune numai de caritate, ci şi de dreptate. Sfântul Vasile cel Mare, spune: "Pâinea care vă prisoseşte este pâinea celui flămând; haina pe care n-o mai porţi şi stă în şifonier este haina celui gol; încălţămintea pe care voi nu o purtaţi este încălţămintea celui desculţ; banul pe care îl ţineţi ascuns este banul săracului; faptele de caritate pe care voi nu le săvârşiţi sunt tot atâtea nedreptăţi pe care le comiteţi".

În lectura a doua, sfântul Paul îi scrie ucenicului său Timotei: "Preaiubitule, îndemn, înainte de toate, să se facă cereri, rugăciuni, mijlociri şi mulţumiri pentru toţi oamenii, pentru regi şi pentru toţi cei care sunt în conducere, ca să ducem o viaţă paşnică şi liniştită, cu toată evlavia şi demnitatea. Acest lucru este bun şi plăcut înaintea lui Dumnezeu, mântuitorul nostru, care vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi să ajungă la cunoaşterea adevărului. Căci unul este Dumnezeu şi unul singur este mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: omul Cristos Isus care s-a dat pe sine însuşi ca răscumpărare pentru toţi" (1Tim 2,1-6).

Comentând acest text, papa Francisc spune: "Să ne facem un examen de conştiinţă în ceea ce priveşte rugăciunea pentru guvernanţi. Vă cer o favoare: fiecare dintre voi să îşi acorde astăzi cinci minute, nu mai mult. Dacă este la conducere, să se întrebe: «Eu mă rog celui care mi-a dat puterea prin intermediul poporului?» Dacă nu este guvernant: «Eu mă rog pentru guvernanţi?» Şi dacă vă veţi da seama, când faceţi examinarea conştiinţei înainte de spovadă, că nu v-aţi rugat pentru guvernanţi, să spuneţi acest lucru la mărturisirea păcatelor, pentru că a nu ne ruga pentru guvernanţi este un păcat".

Da, trebuie să ne rugăm pentru guvernanţi şi pentru toţi oamenii ca nimeni să nu ajungă un promotor al exploatării săracilor, ca cei de pe timpul profetului Amos, ci din contra să fie dăruitori ca cei din Macedonia, şi mai ales după exemplul lui Isus, care s-a dat pe sine însuşi ca răscumpărare pentru toţi, împlinind voinţa Tatălui.

Îl rugăm pe Dumnezeu să pună şi în mintea noastră lumina harului său, cum a pus-o şi în inima apostolilor şi a primilor creştini (cf. Mt 19,27-28; Fap 4,32), ca să putem înţelege că acela care pe pământ se dezlipeşte de lucrurile materiale devine capabil de a primi în cer comori nepieritoare, căci aşa cum spune psalmistul astăzi: "Dumnezeu ne va ridica din ţărână şi pe noi care ne-am făcut săraci şi ne va înalţă din mizerie ca pe cei sărmani, pentru ca să ne aşeze alături de nobili, de nobilii poporului său" (cfr. Ps 113,7-8). Amin.

Pr. Ioan Lungu