Reflecţie la VINEREA  MARE  2013

El era străpuns pentru păcatele noastre (cf. Is 53,4).

O femeie s-a urcat pe clădirea Empire State Building, din New York City, SUA, o clădire cu 102 etaje şi o înălţime de 443 metri. S-a uitat în jos spre oamenii care treceau pe trotuare, şi i se păreau ca nişte furnici. Atunci şi-a zis: „Îmi închipui că tot aşa arată şi oamenii în ochii lui Dumnezeu”. E adevărat, lipsa de sens a vieţii pentru mulţi oameni, îşi are obârşia în faptul că ei se simt ca nişte furnici în ochii lui Dumnezeu, adică se simt neînsemnaţi, uitaţi, nebăgaţi în seamă, neiubiţi şi neobservaţi.

Dar dacă voim să ştim exact cum arată oamenii în ochii lui Dumnezeu, Biserica ne invită astăzi, de Vinerea Mare, să ne urcăm nu pe o clădire înaltă, ci să ne urcăm pe Golgota, şi să ne uităm la Fiul lui Dumnezeu care s-a făcut om, şi care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, a suferit şi a murit în locul nostru.

Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, el l-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în el (cf. 2Cor 5,21). Cristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-se blestem pentru noi. (cf. Gal 3,13). Aceasta este vestea bună pe care ne-o dă Biserica astăzi: Isus a murit în locul nostru, iar noi am intrat în cer datorită jertfei lui.

Se spune despre sfântul Francisc de Assisi (1181-1226) că atât de mult iubea animalele, încât dacă vedea pe drum o omidă, un vierme îl lua cu mâna şi îl punea la marginea drumului ca nu cumva cineva trecând pe drum să-l calce cu picioarele, să-l strivească. Dar ce aţi zice dacă un om şi-ar fi dat viaţa ca să salveze viaţa unui vierme? Acesta ar fi fost un lucru imposibil! Şi totuşi a fost cineva care şi-a dat viaţa pentru un vierme, a fost Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu.

De aceea, sfântul apostol Ioan ne spune atât de frumos: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că l-a dat pe Fiul său unul născut, pentru ca oricine crede în el să nu piară, ci săi aibă viaţă veşnică” (In 3,16). Ştiţi de câte ori repetă Ioan în evanghelia sa acest fapt nemaiîntâlnit? De 50 de ori! De aici şi parabola creată de sfântul Alfons Maria Ligouri (1696-1787), cu acel rege minunat care şi- sacrificat fiul pentru ca un vierme să se poată spăla în sângele său şi să trăiască. Iată aşa suntem noi preţuiţi în ochii lui Dumnezeu!

De aceea, şi sfântul Paul ne spune: “Căci, pe când eram noi încă fără putere, Cristos, la timpul cuvenit a murit pentru cei nelegiuiţi. Pentru un om neprihănit cu greu ar muri cineva; şi pentru un binefăcător poate că s-ar găsi cineva să moară. Dar Dumnezeu îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi” (cf. Rom 5,6-8).

În prima lectură de astăzi, luată din cartea profetului Isaia, ni se arată lucrarea făcută de Isus pentru noi la cruce: a purtat suferinţele noastre; a luat durerile noastre asupra lui; a fost pedepsit, lovit şi smerit de Dumnezeu pentru nelegiuirile noastre; a fost străpuns pentru păcatele noastre; a fost zdrobit pentru fărădelegile noastre; edeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste el; prin rănile lui am fost vindecaţi; Domnul a făcut să cadă asupra lui nelegiuirea noastre ale tuturor; a fost şters de pe pământul celor vii; a fost lovit de moarte pentru păcatele noastre; a luat asupra sa povoara nelegiuirilor noastre, şi ne-a pus într-o stare după voia lui Dumnezeu (cf. Is 53,4-6).

De fapt aici este sintetizată şi întraga evanghelie Patimii de astăzi (cf. In 18,1-19,42).

Acelaşi lucru ni-l arată şi autorul scrisorii către evrei, în cea de-a doua lectură de astăzi: “A învăţat ce este ascultarea din cele ce a pătimit. Ajungând astfel desăvârşit, a devenit pentru toţi cei care ascultă de el, cauză de mântuire veşnică” (Evr 5,8-9).  

Toate religiile vorbesc despre ceea ce oameni trebuiau să facă pentru dumnezeii lor; în schimb religia creştină vorbeşte despre ceea ce Dumnezeu a făcut pentru oameni, mai exact de jertfa pe care Dumnezeu a făcut-o pentru oamenii păcătoşi. Deci, oamenii sunt inivitaţi să primească lucrarea pe care Dumnezeu, prin Isus, a făcut-o pentru ei la cruce.

Într-o zi o fetiţă mergea pentru prima oară în viaţa ei cu trenul. Privea fascinată cu ochii mari maşinile, oamenii şi pomii. Când trenul s-a apropiat de un râu, fetiţa a strigat speriată: “Mămico, cădem în apă!” Dar un pod a fost la locul potrivit şi trenul a ajuns cu bine pe malul celălalt. Mai târziu, trenul se îndrepta cu viteză spre un munte. Fetiţa s-a speriat din nou şi a ţipat: “Mămico, ne izbim de munte!” Dar la baza muntelui se afla un tunel şi trenul a trecut cu viteză prin munte. “Oh”, răspunse fetiţa, în sfârşit, lămurită de cele ce se întâmplau în jurul ei: “Cineva a mers înaintea noastră şi a făcut un pod şi un tunel”.

Isus a mers înaintea noastră şi prin patima, moartea şi învierea sa, a făcut pentru noi un pod şi un tunel, în drumul nostru spre Tatăl ceresc. Prin moartea sa, el ne-a făcut un pod de legătură cu Tatăl, iar prin învierea sa ne-a făcut un tunel de leagătură între mormintele noastre şi înviere.  

Sfânta Scriptură ne vorbeşte despre chivotul alianţei (cf. Ex 37,1-9), şi ne spune că în acest chivot erau trei lucruri: vasul de aur cu mana, toiagul lui Aaron şi cele doua table de piatra pe care Dumnezeu a scris cele zece porunci. Toate ceste lucruri simbolozează revolta omului împotriva Lui Dumnezeu. Vasul de aur cu mana, reprezintă refuzul hranei lui Dumnezeu din timpul celor 40 de ani în pustiu. Toiagul lui Aaron reprezintă respingerea autorităţii lui Dumnezeu. Iar tablele legii reprezinta refuzul standardelor de sfintenie ale lui Dumnezeu. Acest chivot este închis cu un capac, pe care străjuiau doi îngeri, simbolul ochilor lui Dumnezeu. Iar capacul care acoperea chivotul cu păcatele oamenilor, se numeşte capacul ispăşirii, pentru că anual se turna sânge de jertfă peste el, ca Dumnezeu să nu mai privească la păcatele oamenilor, ci la sângele de jertfă turnat peste el (cf. Evr 9,4-5).

Astăzi, de Vinerea Mare, Isus, Marele nostru Preot, care a ajuns desăvârşit prin suferinţă şi rugăciune (cf. Evr 4,16-5,9), a stropit cu propriul său sânge şi a sigilat veşnic capacul ispăşirii aflat pe chivotul alianţei (cf. Evr 9,23-26). Deci, din ziua Vinerii mari, omul păcătos care crede în Cristos şi care şi-a mărturisit păcatele lui Cristos, când vine înaintea lui Dumnezeu, nu trebuie să se mai teamă că nu corespunde standardelor cerute, căci Dumnezeu văzând sângele Fiului său de pe capacul ispăşirii, nu se mai uită niciodată la păcatele noastre aşezate în acest chivot, ci se uită numai la sângele lui Isus care a închis şi sigilat pentru vecie, chivotul cu păcatele noastre.  

“Când a luat Isus oteţul, Isus a zis: s-a sfârşit! Şi plecandu-şi capul, şi-a dat duhul” (In 19,30).

În Biblie este un cuvânt: „telestai”; el era scris pe chitanţele de plată de pe vremea lui Isus, şi însemna „plătit în totalitate”. Acest cuvânt „plătit în totalitate”, l-a scris şi Isus pe chitanţa trimisă Tatălui său ceresc, atunci când murind pe cruce a plătit pentru noi, şi a spus: „s-a săvârşit” (In 19,30). De aceea, sfânta Tereza de Calcuta (1910-1997), a spus: "Eu îi aparţin în totalitate lui Isus. De aceea, el are dreptul să mă folosească fără să mă consulte”.

Într-o zi s-a prezentat la poarta paradisului un om care avea mâna stângă mânjită de sânge proaspăt. Cine eşti tu, l-a întrebat îngerul de serviciu? Sunt Dismas, un tâlhar răstignit pentru multe fărădelegi!  Un tâlhar care a săvârşit multe fărădelegi! Cum îndrăzneşti să te prezinţi la poarta paradisului cu mâinile mânjite de sânge? Dar nu este un sânge oarecare, este sângele lui Isus Cristos, împreună cu care am fost răstignit. Pe când eram răstignit lângă Isus, am reuşit să-mi scot mâna din legătoare, şi am cules câţiva stropi care curgeau din coasta lui Isus. Vâzând sângele lui Cristos, îngerul Domnului a îngenuncheat şi i-a permis lui Dismas să intre în paradis.

„Sângele lui Cristos ne curăţă de orice păcat” (1In 1,7).

O Legenda creştină ne povesteşte că, Isus Cristos răstignit, la răstignirea sa, a lăsat să cadă o picătură din sângele său pe o mică floare albă. Această floare se numeşte astăzi “Floarea coroanei”. Atinsă de sângele divin, floarea s-a s-a transformat: imediat s-a colorant în rosu, imediat corola a luat forma coroanei de spini, imediat cele 3 stiluri ale pistilului au luat forma cuielor, iar staminele imediat au luat forma ciocanului.

Ne plac toate relatările frumoase despre cruce, însă rostul lor nu este să ne legene, ci să ne înghiontească. Noi suntem astăzi acele flori în care Isus voieşte să-şi întipărească semnele pătimirii sale, căci semnele pătimirii sunt şi semnele gloriei noastre cereşti. Când la judecată Dumnezeu va vedea semnele pătimirii sale în noi, ne va aşeza lângă el în cer.

Să nu uităm că la înviere Isus a apărut cu semnele pătimirii, ceea ce l-a făcut pe Toma să credă. (cf. In 20,25-28). Să nu uităm că sfântul Macarie (+ 390) l-a refuzat pe diavol, ce era deghizat în chipul lui Cristos, pentru că nu avea semnele pătimirii. Semnele pătimirilor noastre împreună cu Cristos, vor fi semnele după care vom fi recunoscuţi ca oameni creştini de către semeni, dar vom fi recunoscuţi de ucenici ai lui Cristos şi  în cer. De aceea, să ne luăm crucea în fiecare zi şi să-l urmăm pe drumul gloriei sale (cf. Lc 9,23).

                                                                                                             

                                                                                                                        Pr. Ioan Lungu