Reflecţie LUNI  DUPĂ  PAŞTI  2013

Cu slavă Domnul cel prea sfânt, măreţ se-nalţă din mormânt, puterea morţii a înfrânt!

Cu sute de ani înainte de naşterea lui Isus, pe câmpiile de la Marathon (490 î.C) s-a dat o bătălie crucială între greci şi persani. Bătălia a durat ore în şir. Până la urmă grecii, deşi inferiori numeric, au reuşit o extraordinară victorie. Însă era o problemă, nu peste mult timp, Senatul avea să voteze în Atena, la 27 mile distanţă, o strategie de împăcare cu duşmanul. Disperaţi, au trimis un soldat, care să dea fuga şi să le spună tuturor vestea cea bună a victoriei. Tânărul a ajuns la Atena epuizat complet. Cu ultima suflare şi-a îndeplinit misiunea, rostind cuvântul: „Victorie!”  

Astăzi am venit la biserică. Aici am găsit-o pe Maria Magdalena, cea care a alergat până la apostoli, dar cea care a alergat prin timp şi până la noi ca să ne spună: “Am fost la mormântul gol. Am auzit vestea cea bună a învierii: "Pentru ce îl căutaţi pe cel viu între cei morţi? Nu este aici, a înviat!" (Lc 24,5-6). Deci, Vctorie pentru toţi cei credincioşi!

Dar astăzi auzim vestea cea bună a învierii şi din gura celor puşi să păzească mormântul. Într-un prim moment, şi ei au devinit mărturisitorii învierii lui Isus (cf. Mt 28,11; Ps 48,5). Dar mai apoi banii, i-au făcut să nege cele afirmate mai înainte.

Într-o localitate di statul american, Ohio, un ziar a făcut următorul anunţ publicitar: “Mormânt folosit de vânzare”! La o primă considerare, imaginea unui mormânt folosit poate părea sumbră şi deprimantă. Însă la o a doua considerare, un mormânt „folosit” înseamnă că proprietarul de dinainte nu mai are nevoie de el. Învierea lui Cristos ne comunică şi nouă acelaşi mesaj: mormântul folosit de Isus este gol, şi nu mai are nevoie de el, căci Isus a înviat. Şi pentru că Isus a înviat prin slava Tatălui şi prin puterea Duhului (cf. Rom 6,4; Rom 8,11)), va veni o zi când şi mormintele credincioşilor vor fi de vânzare, căci şi ei vor învia prin Slava Tatălui şi prin puterea Duhului care locuieşte în ei.  

Învierea lui este cel mai mare act şi cea mai mare victorie din istoria lumii (cf. Fap 1,3). Învierea lui Isus a împărţit istoria şi lumea în două, înainte de Cristos şi după Cristos. Învierea lui Cristos este cel mai mare adevăr al credinţei creştine (cf. 1Cor 15,3-4). Învierea lui Isus este nădejdea cea mai mare a lumii. (cf. 1Cor 15,12-20). Învierea lui Isus este puterea cea mai mare a lumii (cf. Ef 1,19-20).

Într-o dimineaţă de Paşti, o fetiţă pe nume Ellen, se apropie de tatăl său, pianistul Andrei, şi-i cere să-i cânte un cântec de Paşti. Tatăl să tocmai atunci executa una din compoziţiile sale, numite „Atacul”, pe care i-o comandase nişte revoluţionari pe bani mulţi, aşa că nici nu prea auzit bine cererea fetiţei. Când şi-a terminat „Atacul”, fetiţa îi cere iar un cântec de Paşti. Tatăl se aşează la pian şi dă drumul la un cântec vulgar, tot compoziţie proprie pe bani. Nu asta tată, e urât. Vreau să-mi cânţi: „Cu slavă Domnul cel prea sfânt, măreţ se scoală din mormânt, puterea morţii a înfrânt”! Andrei a sărit ca ars şi a ţipat la fiica lui: „Cine te-a învăţat asemenea prosti, cine a voit să-mi strice fata”? Neputând să sufere privirea tulbure a tatălui ei, fetiţa a fugit în braţele credincioasei sale mame. Pe când tatăl urla nebun la mama sa, fetiţa s-a învineţit şi a căzut la pământ. O arteră de la inima a cedat. Disperată, mama şi-a pus fetiţa în pat şi l-a chemat pe Andrei care tocmai dădea să plece de acasă. Cu un ultim efort fetiţa i-a cerut iarăşi un cântec de Paşti. Andrei se duse la pian, şi lăsând uşa deschisă, începu să cânte, aşa cum doar în copilăria lui, pe când era credincios, mai cântase: „Cristos din morţi a înviat, şi din mormânt s-a ridicat, tot sufletul a mângâiat. Aleluia”! Când a privit spre fetiţa sa, aceasta murise cu zâmbetul pe buze în timpul cântării de Paşti. A îngenuncheat lângă pătuţul fetiţei sale moarte, şi pentru prima dată din copilăria lui, s-a rugat. Pofta de bani l-a făcut să-şi lase credinţa şi să compună cântece murdare şi de revoltă. Odată cu banii a primit şi ura faţă de Cristos. Cântecul de Paşti şi moartea fetiţei sale, i-au redat iarăşi credinţa şi speranţa pe care le pierduse.

Prea mare jertfă pentru câţiva bani, atât pentru contemporanii lui Isus cât şi pentru mulţi oameni din toate timpurile şi locurile. Arhiereii şi bătrânii poporului, care trebuiau să le fie oamenilor călăuze spre lumină, lăsându-se antrenaţi de ura satanei contra lui Isus, trăind betonaţi în ura şi greşeala lor, vor fi cei dintâi care se vor împotrivi adevărului învierii, şi împietriţi în întregime la suflet, spre ruina lor, vor cumpăra conştiinţa soldaţilor (cf. Mt 28,12-15), aşa cum înainte o cumpăraseră pe cea a lui Iuda (cf. Mt 26,14-15). Şi ceea ce este foarte rău, este că şi astăzi duşmanii lui Cristos şi ai Bisericii sale, continuă să cumpere cu bani conştiinţele oamenilor.   

Petru şi apostolii de dragul lui Isus predică învierea lui, cu atâta dăruire, că duşmanii lui Isus îi cred în stare de ebrietate, ca să nu spună nebunie (cf. Fap 2,13). Pentru arhiereii şi bătrânii, care din ură faţă de Cristos, minţeau şi mituiau, mărturisirea din dragoste a apostolilor, li se părea o nebunie.  

Răsfoind „Antologia pildelor”, culeasă şi publicată de Părintele Anton Dancă, am găsit următoarea pildă, care ar avea într-un fel, legătură cu evanghelia de astăzi. Dacă în evanghelia de astăzi vedem cum arhiereii au dat bani soldaţilor că să ascundă adevărul învierii, în pilda următoare vedem cum unii creştini care au dat bani frumoşi unui şarlatan, pentru ca „să nu le învie morţii”.

Un scamator mergea din sat în sat şi-şi demonstra măiestria prin fel de fel de acrobaţii şi scamatorii. Ajuns într-un sat de naivi, acesta le-a spus că poate face minuni deosebite. Care, au întrebat ei? Pot să vă învii toţi morţii din cimitir. Spectatorii au spus într-un glas: „Asta n-o mai credem; aşa ceva nu e posibil”. „Nu credeţi? Hai să facem o înţelegere: eu vă asigur că peste o săptămână vă voi învia toţi morţii; până atunci poliţia poate să mă aresteze şi să mă ţină închis, dacă peste şapte zile nu voi învia toţi morţii din cimitir, atunci să-mi luaţi toată averea şi chiar viaţa”. „Bine”, au zis ei. „Dar cu o condiţie, a zis scamatorul, pe toată perioada detenţiei mele, oricine ar vrea să-mi vorbească, să fie lăsat să intre în camera de detenţie”. „Ne prindem”, au exclamat împreună cu ei şi autorităţile locale, adică primarul, secretarul şi poliţistul. L-au închis. În primele trei zile n-a venit nimeni să-i vorbească cu el; dar văzând ei că omul aşteaptă liniştit ziua a şaptea, unii au început să ceară audienţă la mincinos.

Mai întâi a venit un om înstărit şi i-a cerut audienţă. Primit, i-a zis scamatorului: „Omule, chiar vei învia toţi morţii?” „Cum mă vezi şi te văd”, răspunse acesta. „Şi nu poţi face nici o excepţie?” „Dacă am promis că îi voi învia pe toţi, cum aş putea să mă dezic? Îmi pierd autoritatea”. „Hai, totuşi, să cădem la o învoială, eu am acolo pe un om de la care am averea, luată printr-un proces nedrept şi pe care l-am ucis, fără să ştie cineva. Îţi dai seama ce-ar fi dacă el ar învia?” „Da, cazul este grav şi cred că ar trebui să risc, dar te costă mult”. „Dau oricât, numai să nu-l învii”. S-au înţeles asupra preţului şi scamatorul i-a promis că pe acesta nu-l va învia.

N-a trecut mult şi a venit un altul. Primit în audienţă, a spus: „Chiar vei învia toţi morţii?” „Crezi că degeaba stau aici nerăbdător? Mai sunt doar trei zile şi vei vedea minunea”. „Şi nu se poate face nici o excepţie?” „Pentru ce excepţie? Am spus clar: toţi”. „Dar eu am un caz mai grav şi n-aş vrea să se afle: am uneltit moartea unui om, ca să mă căsătoresc cu soţia lui... Înţelegi?” „Da, înţeleg, ar fi grav. Aş putea face o excepţie, dar te costă”. Au ajuns la înţelegere şi omul a plecat mulţumit că pe respectivul om nu-l va învia.

Vine altul şi cere o excepţie, zicând că el este căsătorit a treia oară şi soţiile dinainte i-au făcut viaţa un iad, ce se va face acum cu trei, că nici cea prezentă nu-i mai bună... „Am înţeles. Este o situaţie care trebuie rezolvată între noi, dar fără să afle alţii; însă te costă”. Scamatorul şi-a primit plata. Şi aşa, unul după altul s-au perindat aproape toţi locuitorii din sat, fiecare cerându-i o excepţie, găsind fel de fel de motivaţii...

A ajuns ziua a şasea. Primarul şi poliţistul îl supravegheau din scurt, nu cumva să evadeze, dar omul nostru continua să stea liniştit, mulţumit şi nu dădea nici un semn că ar voi să fugă pe ascuns. Atunci au venit amândoi, noaptea, pe ascuns, şi i-au zis: „Omule, chiar vei învia toţi morţii din cimitir?” „Ce vă face să credeţi că nu-i voi învia? Credeţi că m-am lăsat în mâinile voastre, numai aşa, ca să-mi risc averea şi viaţa? Să fim serioşi!” „Uite ce este: eu sunt primar şi comuna se confruntă cu multe lipsuri... Ce mă fac dacă populaţia comunei se dublează? Cu ce-i voi hrăni? Cum să le dau de lucru? Câte conflicte se vor ivi? Îţi dai seama?” „Iar eu, spuse poliţistul, am o mie şi una de motive ca să nu învie morţii, fiindcă printre ei sunt mulţi borfaşi care au ajuns acolo pentru că n-au rezistat măsurilor de reeducare din temniţa noastră... Ce mă fac din nou cu ei?” „Vă înţeleg necazul. Aveţi motive serioase ca morţii să nu învie, dar nu vă daţi seamă că mâine dimineaţă, când toţi locuitorii se vor aduna ca să vadă minunea învierii morţilor şi eu voi ridica din umeri, nu vă gândiţi că voi fi linşat? Pentru ce să-mi risc viaţa? Cum să ies din această situaţie? Spuneţi dumneavoastră!” Bine. Noi avem o soluţie. Îndată după miezul nopţii îţi punem la dispoziţie o diligenţă rapidă, sub paza poliţiei, şi te duci în legea ta...” „Dacă aşa credeţi că o cere binele comun, sunt de acord cu planul dumneavoastră. Zâmbind pe sub mustaţă şi plin de mulţumire, scamatorul şi-a pus tot ceea ce avea, şi mai ales ceea ce a primit, în câteva valize puse la dispoziţie de primar, şi dus a fost... În ziua următoare, deşi toţi se arătau supăraţi de dispariţia scamatorului, însă toţi erau mulţumiţi că n-a avut loc învierea morţilor.  

Evanghelia pomeneşte sfintele femei mironosiţe, care s-au dus la mormânt cu miresme pregătite şi cumpărate cu banii lor, pentru a aduce cinstire Mântuitorului nostru Isus Cristos. Femeile şi-au pus în miresmele acelea toată inima lor. Ele au dat bani din dragoste pentru Cristos, iar arhiereii şi bătrânii au dat bani din ură faţă de Cristos. Ele au spus adevărul din dragoste faţă de Cristos, iar arhiereii şi cărturarii au negat adevărul din ură faţă de Cristos.

În exemplele de mai sus, unii au primit bani pentru a trăda credinţa, iar alţii au dat bani ca morţii să nu învie. Aici pe pământ oamenii pot face multe rele. Dar într-o zi vine judecata celui înviat.  

Oare noi de care parte a baricadei suntem atunci când e vorba de învierea şi mărturisirea lui Cristos înviat? Oare îl căutăm pe Isus ca ucenicii cei buni şi ca femeile pioase, sau de dragul câştigurilor de aici trăim în negarea lui? Curaj tuturor în a mărturisi credinţa în învierea lui Isus şi a noastră.

Cristos a înviat!

                                                                                                                    Pr. Ioan Lungu