Reflecţie la Solemnitatea Tuturor Sfinţilor - 2013

"Fiţi desăvârşiţi, precum este desăvârşit Tatăl vostru ceresc" (Mt 5,48)

Luna octombrie a fost luna culesului roadelor de pe câmp, din livezi, din vii; intrând în luna noiembrie, oamenii încep să se bucure de roadele muncii lor din anul respectiv. Acest aranjament al lui Dumnezeu a lucrurilor din natură ne face să ne gândim la un alt aranjament al lui Dumnezeu din planul spiritual al lucrurilor, la culesul roadelor spirituale şi la bucuria lor din împărăţia cerurilor.

În portul mântuirii, în locul fără lacrimi şi durere, în locul fără diavol şi moarte (cf. Ap 21,4), au ajuns deja mulţi oameni din toate naţiunile şi rasele, din toate popoarele şi limbile. Prin sărbătoarea de la 1 noiembrie, Biserica aduce un omagiu solemn celor care, urmând chemarea lui Dumnezeu, au împlinit cuvântul lui Cristos: "Fiţi desăvârşiţi, precum este desăvârşit Tatăl vostru ceresc" (Mt 5,48), şi în acelaşi timp ne cheamă şi pe noi la această realizare.

Este o poveste frumoasă care ne spune că, odată, un cocor care vâna broaşte într-o baltă murdară s-a întâlnit cu o frumoasă lebădă regală.

"Bună ziua!"

"Bună ziua!"

"Ce faci, cocorule?", a întrebat lebăda.

"Prind broaşte pe balta asta murdară! Dar tu ce faci, de unde vii?, a întrebat cocorul pe lebădă.

"Vin din cer, de la Dumnezeu!", i-a răspuns lebăda.

"Şi cum este în cer?", a reluat cocorul.

"Nespus de frumos! Îţi stă mintea în loc; aşa ceva nu s-a mai auzit, şi nici nu s-a mai văzut!"

"Ia, spune-mi tu mie, dragă lebădă, în cer acolo, la Dumnezeu, ai văzut tu broaşte?"

"Nu-mi amintesc să fi văzut aşa ceva acolo!"

"Atunci, ştii ce, nu mă interesează un rai fără broaşte!"

Cocorul şi lebăda din această poveste trăiesc astăzi printre noi, oamenii, printre noi, creştinii. Mulţi dintre oamenii de astăzi, asemenea cocorului din poveste sau ca un anume "Ivan", dintr-o poveste a lui Ion Creangă, întreabă dacă în rai există broaşte, adică alcool, distracţii lumeşti, desfrâu etc. Normal că aşa ceva nu pot exista în rai. Acolo sun bunuri şi bucurii care depăşesc infinit cele pe care le gustă oamenii de pe pământ.

În timp ce oamenii amăgiţi de diavol, caută bucuriile şi plăcerile care nu satură şi nu umplu sufletul; căci, după cuvântul sfântului Augustin (354-430), Dumnezeu astfel a constituit inima omului, pentru ca nimic şi nimeni să n-o încapă, decât el însuşi; cei credincioşi îl cred pe Dumnezeu care le-a vorbit prin Cristos şi Duhul Sfânt şi caută bucuriile cereşti, renunţând la tot ceea ce i-ar împiedica ca să ajungă acolo. Cei buni îl iubesc pe Dumnezeu cel întreit şi unic, chiar mai mult decât pe tata, pe mama, pe fratele, pe sora, pe soţia, pe soţul, pe copiii şi rudele, pe vite şi ogoare, pe ranguri şi funcţii, pe sănătate şi viaţa lor proprie; se leapădă de sine şi îşi ia crucea în fiecare zi şi merg după Isus (cf. Lc 9,23; 14,26).

Oamenii care au ales să-l caute pe Dumnezeu şi împărăţia lui se aseamănă cu oamenii din evanghelie, care căutau comori de mare preţ şi mărgăritare frumoase; şi, în momentul când le-au găsit, au lăsat totul şi au vândut toate şi le-au procurat (cf. Mt 13,44-46).

Orice împărăţie, orice regat, orice ţară au o constituţie după care se conduc. Evanghelia de astăzi ne prezintă constituţia împărăţiei lui Dumnezeu, redactată pentru noi de Isus în opt puncte.

Vă prezint în continuare cele opt puncte ale Constituţiei lui Dumnezeu, Constituţia Fericirilor, dar şi înţelesurile lor:

1. "Fericiţi cei săraci în duh, pentru că a lor este împărăţia cerurilor" (Mt 5,3). Omul care împlineşte acest punct al Constituţiei împărăţiei cerurilor, atât de mult crede şi iubeşte împărăţia cerurilor; atât de mult iubeşte bogăţia sa, că singur se lipseşte de orice bun pământesc, pentru a şi-o procura. Pentru Isus, noi am fost comoara de mare preţ. De dragul nostru şi al mântuirii noastre, Isus din bogat s-a făcut sărac, pentru ca noi să ne îmbogăţim (2Cor 8,9). Pentru noi comoara trebuie să fie Isus şi împărăţia lui. Iată ce ne spune sfântul Paul: "De dragul lui am pierdut toate şi le consider gunoi ca să-l câştig pe Cristos şi să mă aflu în el" (Fil 3,8); la fel au făcut şi apostolii: "Iată, noi am lăsat toate şi te-am urmat" (Mt 18,27); la fel a făcut şi căutătorul de comori din evanghelie (cf. Mt13,44-46). La fel au făcut şi sfinţii: Antonie cel Mare (251-356); Paul Pustnicul (230-335); Francisc din Assisi (1181-1226) şi Clara de Assisi (1193-1253); ei, după exemplul lui Cristos, din bogaţi, s-au făcut săraci, pentru a-i putea sluji mai bine lui Dumnezeu. Deci, săraci, nu sunt calicii lumii care aleargă cu disperare după cele pământeşti; ci săraci sunt aceia care, având bunuri, de bună voie se leapădă de ele, de bună voie se fac săraci, de dragul lui Isus şi al împărăţiei sale.

2. "Fericiţi cei care plâng, pentru că ei vor fi consolaţi" (Mt 5,4). Omul care împlineşte acest punct al Constituţiei împărăţiei cerurilor atât de mult crede şi iubeşte împărăţia cerurilor, că aici pe pământ plânge de dorul venirii ei. Plânge din cauza păcatelor care întârzie venirea ei. Plânge şi pentru că alţii nu o primesc şi nu o aşteaptă. De această durere a plâns Isus, a plâns Paul, au plâns apostolii şi plâng toţi păstorii de suflete. Deci, nu toţi oamenii care plâng pe această lume sunt numiţi fericiţi, ci numai cei care plâng de dorul lui Isus, de dorul împărăţiei cerurilor, de durerea păcatelor. Aşa cum Isus a plâns pentru păcatele Ierusalimului şi ale lumii întregi în Ghetsimani şi Ierusalim (cf. Lc 19,41; 22, 44 ); tot astfel fiecare iubitor şi doritor de împărăţia cerurilor, trebuie să-şi plângă păcatele. Petru a înţeles aceasta şi şi-a plâns amar păcatul trădării (cf. Mt 26,75), iar Isus după înviere l-a reabilitat. Paul şi-a plâns şi el păcatul prigonirii (cf. 1Cor 15,9), şi Dumnezeu l-a reabilitat şi pe el. De fapt pe toţi păcătoşii care-şi plâng păcatele Dumnezeu îi reabilitează. Să ne gândim numai la câţiva sfinţi iviţi din plângerea păcatelor: Maria egipteanca (344-421), Taisa egipteanca (sec. IV), Pelagia din Antiohia (+ 390), Augustin din Hippona (354-430), Margareta din Cortona (1247-1297), Francisc din Assisi (1181-1226) etc.

3. "Fericiţi cei blânzi, pentru că ei vor moşteni pământul" (Mt 5,5). Omul care împlineşte acest punct al Constituţiei împărăţiei cerurilor atât de mult crede şi iubeşte blândeţea lui Isus şi a împărăţiei sale, că se face blând în ciuda firii sale violente şi a violenţelor de care are parte. Cine a fost oare mai puternic ca Isus, că duşmanii lui numai cât au întrebat de el au şi căzut seceraţi la pământ (cf. In18,6)? Dar el din dragoste faţă de Tatăl şi din dragoste faţă de noi şi de mântuirea noastră, s-a făcut blând ca un miel dus la înjunghiere (cf. Fap 8,32). Nu toţi blânzii pământului care aşa au venit pe lume sunt fericiţi; ci numai aceia care, de dragul împărăţiei cerurilor, deşi aprigi din fire, ca Moise (cf.Num 12,3), ca Ieremia (cf. Ier 11,19), ca Paul (cf. 2Cor 10,1), ca Francisc de Sales (1567-1622), se fac ei blânzi, după modelul leului din tribul lui Iuda, Isus (cf. Ap 5,5), care a fost blândeţea întruchipată (cf. Is 53,7-8).

4. "Fericiţi cei cărora le este foame şi sete de dreptate, pentru că ei vor fi săturaţi" (Mt 5,6). Omul care împlineşte acest punct al Constituţiei împărăţiei cerurilor atât de mult crede şi iubeşte dreptatea împărăţiei cerurilor, că o caută numai pe ea şi nu-l mai interesează dreptatea omenească şi trecătoare.

De dragul nostru şi al mântuirii noastre, pe Isus l-a interesat numai cum să împlinească dreptatea divină (cf. Mt 3,15). Avea putere să-şi facă singur dreptate în relaţia cu fariseii, cărturarii şi călăii, dar l-a lăsat pe Tatăl să-i facă dreptate şi i-a făcut-o, mântuindu-ne pe noi. Nu toţi căutătorii de dreptate din lume şi nu toţi cei care îşi fac singuri dreptate sunt fericiţi; ci numai acei care caută şi aşteaptă dreptatea lui Dumnezeu vor fi fericiţii îndestulaţi. Dacă legile civile îi interzic omului să-şi facă singur dreptate, cu atât mai mult interzice Legea divină. De aceea, Isus a spus să-i iubim pe vrăjmaşii noştri şi chiar să le facem bine (cf. Mt 5,44), pentru a lăsa dreptatea în mâinile sale, căci el este dreptatea noastră (cf. 1Cor 1,30). Toţi drepţii de la Abel încoace, care au suferit pe nedrept, aşteaptă dreptatea lui Dumnezeu, care în vedere ceva mai bun pentru ei (cf. Evr 11,40); la sfârşit, Dumnezeu îi va separa pe cei răi de cei buni şi-i va trimite pe cei răi în osânda veşnică, iar pe cei drepţi în bucuria veşnică (cf. Mt 25,46).

5. "Fericiţi cei milostivi, pentru că ei vor afla milostivire" (Mt 5,7). Omul care împlineşte acest punct al Constituţiei împărăţiei cerurilor atât de mult crede şi iubeşte mila lui Dumnezeu, că de bună voie lasă orice scuză şi se face milostiv. Aşa cum Isus s-a făcut milostiv cu noi, cei care nu meritam milă, căci l-am răstignit prin păcatele noastre (cf. Rom 5,8-10), tot astfel noi trebuie să ne facem milostivi, cu toţi cei care nu merită milă. Nu toţi cei care fac milă cu alţii, aşa cum făceau fariseii şi cărturarii, pentru slava lor şi umilirea săracului, sunt fericiţi; sau cei care fac milă din furat şi înşelat; ci numai aceia care fac mila şi cu cei care nu merită, şi în secret, pentru a nu fi spre slava lor, ci spre slava lui Dumnezeu (cf. Mal 1,8; Mt 6,1-6); nu spre umilirea săracului, ci spre onoarea lui: Isus spunea oamenilor să nu spună nimănui cine l-a ajutat (cf. Mt 8,4); sfântul Nicolae de Mira (280-345) arunca ajutorul lui în curtea săracului, fără să fie văzut; sfântul Ioan Milostivul (+ 620) dădea milostenie şi la cei care îl înşelau; sfinţii Venceslau (907-929), Ludovic al IX-lea (1214-1270), Elisabeta de Turingia (1207-1231) mergeau deghizaţi să împartă ajutoare, fără fie remarcaţi. Aceasta este milostenia, care îţi deschide poarta spre mila veşnică a lui Dumnezeu.

6. "Fericiţi cei cu inima curată, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu" (Mt 5,8). Omul care împlineşte acest punct al Constituţiei împărăţiei cerurilor atât de mult crede şi iubeşte puritatea lui Dumnezeu şi a împărăţiei sale, că renunţă singur la orice formă de necurăţie a gândurilor, a privirilor, a auzului, a vorbirii şi a faptelor, pentru a se face imagine a acestei împărăţii (cf. Lc 20,35), şi cât mai asemănători lui Isus, "Crinul văilor" (cf. Ct 2,1), de care vor sta alături în veşnicie. Nu toţi cei care trăiesc solitari sunt fericiţi; unii trăiesc cast pentru că au venit pe lume fără această putere; alţii că au fost făcuţi eunuci de boli sau de oameni; ci numai aceia care au ales să fie curaţi pentru împărăţia cerurilor şi pentru promovarea ei în lume (cf. Mt 19,11-12); numai cei curaţi cu inima, numai cei care de dragul lui Isus şi al împărăţiei sale, deşi puteau să se întineze, nu au făcut-o; numai cei care s-au păzit nu numai de întinare trupească, ci şi întinare a minţii, a gândurilor, a privirilor, a auzul, a vorbirii, a atingerilor, a apropourilor etc.; numai cei care au luptat ca să rămână curaţi, ca Francisc din Assisi (1181-1226), care s-a aruncat într-o tufă de spini; ca Bernard of Clairvaux (1090-1153), care s-a aruncat în lacul îngheţat pentru a învinge o ispită murdară; ca Iosif care a preferat să fie aruncat în închisoare (cf. Gen 39,7-20), numai ca să rămână curat; ca Baldwin de Flandra (1171-1206) care s-a lăsat mutilat decât să încalce jurământul matrimonial; ca martirii din Coreea care s-au lăsat răstigniţi decât să consimtă păcatului de sodomie cerut de regele lor păgân etc.

7. "Fericiţi făcătorii de pace, pentru că ei vor fi numiţi fii ai lui Dumnezeu" (Mt 5,9). Omul care împlineşte acest punct al Constituţiei împărăţiei cerurilor atât de mult crede şi iubeşte pacea divină, că, de dragul lui Isus şi de dragul împărăţiei cerurilor, renunţă singur şi de bunăvoie la orice formă de război cu Dumnezeu şi cu semenii săi. Nu toţi cei care nu poartă război sunt fericiţi. Unii sunt paşnici din cauza lipsei de energie, alţii din cauza bolii, din cauza dezinteresului; numai cei care se fac ei pacifici de dragul lui Dumnezeu şi al împărăţiei sale sunt numiţi fericiţi; Isus este Dumnezeu în veci, are puteri divine, are legiuni de îngeri, dar de dragul nostru a renunţat la ele şi s-a făcut paşnic cu toţi: cu prietenii şi cu duşmanii; chiar pe Iuda, care îl vindea şi-l dădea la moarte, l-a numit "prieten" (cf.Mt 26,50). Din dragoste faţă de Dumnezeu, deşi puteau să se răzbune, sfinţii au preferat să rămână paşnici: David nu l-a pedepsit pe Şimei care îl blestema (cf. 2Sam 16,5-14); sfântul Ioan Gualberto (+ 1073), l-a iertat pe ucigaşul fratelui său; un copil, l-a iertat pe ucigaşul părinţilor săi şi i-a dus flori de ziua lui etc.

8. "Fericiţi cei persecutaţi pentru dreptate, pentru că a lor este împărăţia cerurilor" (Mt 5,10). Omul care împlineşte acest punct al Constituţiei împărăţiei cerurilor atât de mult crede şi iubeşte răsplata veşnică pregătită de Dumnezeu celor credincioşi, că de bunăvoie primeşte suferinţa, prigoana şi moarte, numai ca să ajungă acolo. Dar nu toţi persecutaţii şi cei care suferă în lume sunt fericiţi; unii sunt pentru persecutaţi şi pentru că sunt hoţi, delicvenţi (cf. 2Pt 4,15-16); nu aceştia sunt fericiţi, ci numai aceia care au ales să sufere de dragul lui Cristos şi al împărăţiei sale, care puteau să scape de suferinţe şi moarte, dar de dragul lui Dumnezeu şi al împărăţiei sale n-au făcut-o: ca preotul Eleazar (cf. 2Mac 6,18-19); ca cei 7 fraţi Macabei (cf. 2Mac 7,1-42); ca sfântul Ignaţiu de Antiohia (30-117); ca sfântul Foca (+ 403); ca fetiţa care, putând să fie vindecată, a refuzat pentru a suferi cu Isus; ca toţi martirii ştiuţi şi neştiuţi, care putând să scape prin renegarea credinţei, de dragul lui Dumnezeu şi a împărăţiei sale nu au făcut-o.

Numai oamenii care au trăit după această constituţie a împărăţiei cerurilor au intrat în cer, iar aceştia nu sunt puţini, căci sunt o mulţime imensă care nu poate fi numărată (cf. Ap 7,9). Numai oameni care vor trăi după această Constituţie vor auzi cuvintele: "Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentru că mare va fi răsplata voastră în ceruri" (Mt 5,12); "Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi, spune Domnul, şi eu vă voi da odihnă" (Mt 11,28), şi vor spori numărul aleşilor. Numai cei curaţi cu inima se bucură de vederea lui Dumnezeu, faţă-n faţă, ne spune lectura a doua de astăzi (cf. 1In 3,1-3). Numai cei care şi-au păstrat mâinile nepătate şi inima curată stau acum pe muntele Domnului şi în locul cel sfânt al său, ne spune psalmistul astăzi (cf. Ps 23,2-2).

Prin sărbătoarea de astăzi cu sfinţi din toate neamurile, popoarele şi limbile; cu sfinţi din ambele sexe şi din toate vârstele; cu sfinţi din toate categoriile sociale, începând de la regi până la cerşetori, cu sfinţi pe care nimeni nu poate să-i numere, Biserica ne spune că sfinţenia la care Dumnezeu ne cheamă pe toţi oamenii este posibilă şi chiar uşor accesibilă tuturor, de vreme ce Cristos a murit şi a înviat şi de vreme ce aşa mulţime de oameni a realizat-o. Acest adevăr l-a făcut pe sfântul Augustin să exclame: "Dacă atâţia şi atâtea au putut, eu de ce nu aş putea"? Şi a putut. Şi noi vom putea dacă voim.

O istorioară ne vorbeşte despre un melc care încerca să se urce într-un vişin, într-o zi de primăvară rece şi cu vânt. Vrăbiuţele de pe copacul vecin se distrau din plin urmărindu-l cum se căţăra. Apoi una din ele zbură înspre el şi îl întrebă: "Oare nu vezi că în pom nu sunt vişine?" Fără ca să-şi întrerupă urcuşul, melcul a răspuns: "Când voi ajunge acolo sus, vor fi!"

Numai când vom ajunge acolo sus, în cer; numai după ce ne vom fi ostenit toată viaţa să semănăm şi să culegem roade de credinţă, ne vom bucura de ele pentru veşnicie, aşa cum acum toamna ne bucurăm de roadele grădinilor, livezilor şi viilor, pentru care am muncit tot anul. Până la roadele bucuriilor veşnice, este frig, bate vânt, este nevoie de efort susţinut şi suferim. Lumea ne va lua în râs şi chiar ne va împiedica. Dar Scriptura ne încurajează pe toţi, spunându-ne: "Priviţi la agricultor: el speră să adune rodul preţios al pământului, aşteptând cu răbdare ploaia cea timpurie şi cea târzie. Fiţi, deci, şi voi răbdători şi întăriţi-vă inimile, pentru că venirea Domnului este aproape" (Iac 5,7-8). "Fraţilor, eu sunt convins că suferinţele timpului de faţă nu înseamnă nimic în comparaţie cu măreţia care va fi descoperită în noi" (Rom 8,18). Deci, curaj, se poate, şi se merită orice efort pentru a ajunge în împărăţia cerurilor!

Pr. Ioan Lungu