Reflecţie la Solemnitatea Bunei-Vestiri a Preacuratei Fecioare Maria - 2014

Odată cu Preacurata Fecioară Maria, am fost bine-vestiţi şi noi

Într-o zi, trei copii ai unei familii au făcut un concurs: cine spune cea mai frumoasă povestire despre Isus. Părinţii lor erau numai ochi şi urechi. Primul a spus povestirea liniştirii furtunii pe mare. Al doilea a spus povestirea învierii lui Isus şi cum duşmanii lui au căzut orbiţi cu faţa la pământ. Al treilea, privind la mămica lui, şi gândind că şi Isus a avut şi el o mămică, a spus cea mai scurtă, dar şi cea mai frumoasă istorioară care vreodată, rostind numai un singur cuvânt: "Mama!" Şi el a câştigat concursul.

Şi nouă astăzi, Biserica ne spune cea mai frumoasă povestire din viaţa lui Isus, rostind şi ea cuvântul fermecător: "Mamă, Marie"! Pentru a înţelege frumuseţea povestirii, cu mama lui Isus, mântuitorul nostru, să vedem ce ne spun lecturile biblice astăzi.

Când, regele Ahaz şi o parte din poporul lui Israel nu se mai arătau interesaţi de Dumnezeu, Dumnezeu le-a promis un semn nemaiauzit de iubire din partea lui: "Iată, fecioara va zămisli şi va naşte un fiu şi-i va pune numele Emanuel, adică Dumnezeu este cu noi" (Is 7,14; 8,10).

Când oamenii se înşelau crezând că se pot curăţi singuri de păcat, prin jertfe de animale, Dumnezeu le-a spus: "Este cu neputinţă ca sângele taurilor şi al berbecilor să spele păcatele. De aceea, Cristos, fiul Mariei, intrând în lume, spune: «Tu n-ai voit şi n-ai primit nici jertfele, nici prinosurile, nici arderile de tot, nici jertfele pentru păcat pe care le prescrie Legea». Apoi adaugă: «Iată, vin ca să fac voia ta, Dumnezeule»" (Evr 10,4.8-9).

Când lui Isus care i-a zis Tatălui ceresc: "Iată, vin ca să fac voia ta, Dumnezeule" (Evr 10,4.8-9), nu avea cine să-i urmeze pe calea crucii şi a dăruirii, Maria a fost prima care i-a spus lui Dumnezeu, împreună cu fiul ei, Isus: "Iată slujitoarea Domnului, fie mie după cuvântul tău" (Lc 1,38).

Când, după "da-ul" Mariei, nu se găseau alţi oameni care să-i urmeze lui Isus în jertfa sa mântuitoare, psalmistul, cu sute de ani înainte, a rostit în locul nostru: "Tu nu doreşti nici jertfă, nici ofrande; tu mi-ai deschis urechile; nu ceri nici ardere de tot, nici jertfă de ispăşire. Atunci am zis: «Iată, vin!»" (Ps 40,7).

Deşi toţi creştinii ştiu că îngerul Domnului i-a vestit Mariei: "Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Iată, vei zămisli şi vei naşte un fiu şi îi vei pune numele Isus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema. Domnul Dumnezeu îi va da lui tronul lui David, tatăl său; va domni peste casa lui Iacob în veci şi împărăţia lui nu va avea sfârşit" (Lc 1,30-33), cu toate aceste au fost oameni, ca Nestorie (386-451), care să susţină, atunci şi chiar astăzi, în afara cuvântului lui Dumnezeu, că Isus Cristos nu a fost şi Dumnezeu, ci numai om; şi, ca atare, Maica Domnului nu trebuie considerată Născătoare de Dumnezeu, ci numai născătoare de om sau, cel mult, născătoare de Cristos. Atunci cei care o iubeau adevărul Scripturii şi o iubeau pe Maria, numind-o, Theokotos(Născătoare de Dumnezeu), s-au întrunit la conciliul din Efes, din anul 431, în frunte cu sfântul Ciril din Alexandria (375-444), şi au restabilit adevărul biblic.

Biblia nu încetează de a ne aminti că am fost mântuiţi prin suferinţele, moarte şi învierea lui Cristos: "Voi aţi fost cumpăraţi cu un preţ mare. Nu vă faceţi dar robi oamenilor" (1Cor 7,23); "Purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre; căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump al lui Cristos, Mielul fără cusur şi fără prihană. El a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii şi a fost arătat la sfârşitul vremurilor, pentru voi, care prin el sunteţi credincioşi în Dumnezeu care l-a înviat din morţi şi I-a dat slavă, pentru ca credinţa şi nădejdea voastră să fie în Dumnezeu" (1Pt 1,17-21); "Pentru că aţi fost cumpăraţi cu un preţ, proslăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu" (1Cor 6,20).

Dar tot Biblia nu încetează de a ne aminti că Isus s-a născut în lume, că şi-a luat trupul de jertfă de la preacurata Fecioară Maria (cf. Lc 1,26-38).

Îmi place să amintesc aici că Maria, deşi a fost prima care i-a din trupul ei lui Isus, prima care a împlinit în mod perfect voinţa lui Dumnezeu, asemenea lui Isus, ea nu a fost şi unica; deoarece ea a fost precedată şi apoi urmată de mulţi alţii, între care ne numărăm şi noi, aşa cum ne spun Scripturile şi istoria Bisericii.

Ca să ştim ceea ce trebuie să facem pentru a împlini voinţa lui Dumnezeu, în urmarea lui Cristos, să vedem ceea ce a făcut Maria, care s-a numit pe sine "roaba Domnului". Maria a fost fiinţa: care a ascultat cuvântul lui Dumnezeu; care a primit cuvântul lui Dumnezeu; care a zămislit în inima cuvântul în inima ei; care l-a născut apoi în lume şi în suflete, cu numele de Isus; care s-a lăsat educată de Isus; care l-a urmat pe Isus; care s-a pus în slujba Isus lăudând-l prin viaţa sa; care l-a arătat lumii, îndemnând pe oameni să facă ce le va spune el; care i-a adus pe oameni până sub cruce şi apoi până la învierea lui Isus; care i-a adunat pe oamenii prigoniţi în jurul lui, prezent în Scripturi şi Euharistie; care a mers misionară pentru Isus; care a murit din dragoste pentru Isus; care a beneficiat din plin de roadele mântuirii lui Isus, şi a ajuns în paradis cu trupul şi cu sufletul. Toate acestea trebuie să le facem şi noi.

Împreună cu Maria, au ajuns martori credibili ai lui Isus: sfântul Ioan Botezătorul, cei 12 apostoli, cei 72 de ucenici, sfântul apostol Paul şi o ceată nenumărată de creştini din toate timpurile şi locurile.

Este important de observat că, după ce Isus s-a numit pe sine "robul lui Dumnezeu"; după ce Maria s-a numit pe sine; "roaba Domnului", tot mai mulţi ucenicii s-au numit pe ei înşişi robii Domnului Isus.

Sfântul Paul îşi începe scrisoarea către romani astfel: "Paul, rob al lui Isus Cristos, chemat să fie apostol, pus deoparte ca să vestească evanghelia lui Dumnezeu" (Rom 1,1).

Vedem aici cum sfântul Paul se legitimează: "rob al lui Isus Cristos, chemat să fie apostol, chemat să vestească evanghelia lui Dumnezeu". Paul devenise copilul lui Dumnezeu, se născuse din nou, prin puterea Duhului Sfânt, pe drumul Damascului. Dar onoarea de "rob" a primit-o numai după ce s-a lepădat de sine şi a acceptat misiunea de apostol al neamurilor.

Teologul Nicolae Moldoveanu (1922-2007) spunea, citez din memorie: Starea de "rob al lui Isus" este o treaptă superioară stării de "copil al lui Dumnezeu". Un copil nu este bun de lucru decât după o anumită vârstă; dar un rob este bun de lucru mereu, făcând totul fără cârtire şi şovăială. Dacă copiii fac mereu mofturi şi pretenţii, un rob lucrează fără mofturi şi pretenţii. Copiii lui Dumnezeu, atât din Vechiul cât şi din Noul Testament, au făcut mereu mofturi şi pretenţii. Cei care au trecut de la starea de copil la starea superioară de rob, lucrează fără mofturi şi pretenţii, ca Maria, ca Paul şi ca toţi ucenicii cei buni.

Iată ce ne spune şi Isus în acest sens: "Cine dintre voi, dacă are un rob care ară sau paşte oile, îi va zice, când vine de la câmp: "Vino îndată şi şezi la masă"? Nu-i va zice mai degrabă: "Găteşte-mi să mănânc, încinge-te şi slujeşte-mi până voi mânca şi voi bea eu; după aceea, vei mânca şi vei bea şi tu"? Va rămâne el îndatorat faţă de robul acela, pentru că robul a făcut ce-i fusese poruncit? Nu cred. Tot aşa şi voi, după ce veţi face tot ce vi s-a poruncit, să ziceţi: "Suntem nişte robi netrebnici; am făcut ce eram datori să facem" (Lc 17,7-10).

Într-un creştin, după exemplul lui Maria şi Paul, stare de copil al lui Dumnezeu şi starea de rob al lui Isus Cristos, trebuie să devină o unitate desăvârşită.

Împreună cu noi şi pentru mântuirea noastră, se roagă lui Dumnezeu, alături de Isus, toţi îngerii şi sfinţii, dar şi Preacurata Fecioară Maria, care, după spusa sfintei Tereza Pruncului Isus, îşi "petrec cerul făcând bine pe pământ".

Isus a spus odată: "Tatăl Meu lucrează până acum; şi eu, de asemenea, lucrez" (In 5,17). Odată cu păcatul, a încetat odihna pentru Dumnezeu şi pentru orice făptură, din cer şi de pe pământ. De aceea, alături de Dumnezeu, în lucrarea mântuirii, prin Cristos şi Duhul Sfânt, lucrează îngeri, oameni, vieţuitoare şi elementele naturii.

Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor lui. O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el. Şi aceasta fără vorbe, fără cuvinte al căror sunet să fie auzit: dar răsunetul lor străbate tot pământul, şi glasul lor merge până la marginile lumii" (Ps 19,1-4).

Îngerii şi arhanghelii şi îngerii lucrează şi ei la opera mântuirii, aşa cum am văzut la: buna vestire (cf.Lc 1,26-28); ispitirea şi răstignirea lui Isus (cf. Mt 4,11; Lc 22,43).

Animalele şi natura întreagă lucrează şi ele la opera mântuirii, aşa cum am văzut la naşterea şi la moartea lui Isus (cf. Mt 2,8; Lc 23,45); la pescuirea minunată (cf. Lc 5,6), la strângerea impozitului pentru templu (cf. Mt 17,27), la intrarea lui Isus în Ierusalim şi la sărbătoarea Paştelui (cf. Mt 21,7).

Începând cu profeţii şi drepţii Vechiului şi Noului Testament şi continuând apoi cu Maria şi Iosif şi cu toţi sfinţii care au ajuns în cer, toţi îşi petrec timpul făcând bine pe pământ. Văzând cum Dumnezeu cel întreit şi unic lucrează la mântuirea noastră; cum îngerii şi sfinţii din cer lucrează şi ei; cu toată creaţia lucrează şi ea la opera mântuirii noastre; oare tocmai noi să lipsim de la această măreaţă lucrare?

În timpul ultimelor inundaţii de pe Valea Siretului, mai mulţi lucrători trimişi de primărie lucrau la repararea casei unui cetăţean. Acesta, deşi era casa lui în lucru, stătea şi se uita la muncitori fără să facă nimic. Când a fost invitat să lucreze şi el la propria lui casă, a refuzat, spunând că trebuie plătit.

Mulţi creştini devin la fel de ridicoli când nu lucrează la propria mântuire, ca acest om care nu lucra la propria lui casă, când Dumnezeu lucrează, când sfinţii şi îngerii lucrează, când toate elementele lucrează. Trebuie să lucrăm alături de Dumnezeu, până ce ultimul om de mântuit, va ajunge şi el în cer.

Isus le-a spus oamenilor: "Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi eu vă voi da odihnă" (Mt11,28). Iar noi trebuie să-i ajutăm pe oameni să ajungă la Isus, să le vorbim de Isus, să-i aducem oameni la Isus; aşa au făcut apostolii (cf. In 12,20-23), cei care aduceau bolnavi (cf. Mt 9,2) şi bineînţeles Maria (cf. In 2,5).

Maria, care ni se prezintă astăzi ca "roaba Domnului", ne este model de a lucra la opera mântuirii, alături de Isus, fiul ei şi fratele nostru. Maria l-a adus pe Isus în lume, l-a purtat pe Isus prieteni, sinagogă şi templu; Maria i-a îndreptat pe oameni spre Isus, i-a adunat pe oameni în jurul lui Isus, a mers misionară la Isus în lume, împreună cu apostolii şi cu toţi creştinii; Maria, din ceruri, continua şi acum să ne predice despre Isus, prin apariţii; să se roage pentru noi, împreună cu îngerii şi sfinţii.

Voinţa lui Dumnezeu este să-i devenim lui Isus, frate soră şi mamă şi să-i împlinim cuvintele: "Iată mama mea şi fraţii mei! Căci oricine face voia Tatălui meu care este în ceruri, acela îmi este frate, soră şi mamă" (Mt 12,46-50; cf. Mc 3,31-35; Lc 8,19-21). Ceea ce a fost Maria, alături de Isus, aceea trebuie să fim şi noi. De aceea, Isus a zis: Oricine aude aceste cuvinte ale mele şi le împlineşte, va fi asemenea cu bărbatul înţelept care şi-a construit casa pe stâncă. A căzut ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile, au năvălit peste casa aceea, dar ea n-a căzut, pentru că fusese construită pe stâncă (Mt 7,24-25).

Pr. Ioan Lungu