Reflecţie la sărbătoarea sfântului apostol şi evanghelist Ioan  -  2013.

Ioan, apostolul iubirii, al evangheliei, al Euharistiei, al patimilor, al învierii, şi al Mariei

Parfumul spiritual al Crăciunului pluteşte încă suav asupra noastră. Noi ştim că, Isus s-a născut la Crăciun, ca să ia chip în noi, aşa cum a luat chip în sânul curat la sfintei Fecioare Maria, şi să-i pregătească Tatălui ceresc un popor care să-i aparţină. Iar această lucrare a început aici la Betleem, va continua în viaţa sa publică şi se va desăvârşi pe Calvar..

Ioan, apostol şi evanghelist, a fost printre primii, dintre cei mulţi, în care Isus a luat chip. Din momentul chemării ca apostol, şi Ioan a permis ca Isus să ia chip în el, viaţa lui s-a desfăşurat într-o continuă apropiere de Isus, încât nimeni şi nimic nu a mai putut să-l despartă de dragostea lui. El a putut spune cu sfântul Paul: “Cine, aşadar, ne va despărţi de dragostea lui Cristos? Oare necazul, strâmtorarea, prigoana, foamea, lipsa de îmbrăcăminte, primejdia ori sabia? Aşa cum spune Scriptura: Pentru tine suntem omorâţi în fiecare zi, suntem trataţi ca nişte oi duse la înjunghiat. Nu, căci în toate acestea suntem mai mult decât biruitori prin acela care ne-a iubit pe noi. Căci sunt convins că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici prezentul, nici viitorul, nici înălţimea, nici adâncul, nici vreo altă făptură nu va putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Cristos Isus, Domnul nostru” (Rom 8,35-39).

Ioan, este„Ucenicul pe care îl iubea Isus” (In 21,7). În evanghelia lui Isus, pe care Ioan a scris-o, el ni se prezintă, ca, „Ucenicul pe care îl iubea Isus” (In 21,7). Isus, l-a iubit pe Ioan, pentru că de tânăr s-a făcut ucenicul său, pentru că de la început i-a fost devotat; dar şi pentru viaţa lui curată, care a fost pentru oamenii păcătoşi, un mesaj şi o anticipare a lumii celei noi, pe care Isus o predica, lume unde oamenii nu se mai însoară şi nu se mai mărită (cf. Mc 12,25), deşi, puţini mai înţeleg astăzi acest mesaj (cf. Mt 19,12). 

Ioan, este „Apostol al lui Isus şi al Cuvântului lui Dumnezeu”. În prima lectură de astăzi, Ioan, ni se prezintă ca: „Apostol al lui Isus şi al Cuvântului lui Dumnezeu”. După înălţarea lui Isus, Ioan, s-a dus în „toată lumea” ca să predice vestea ce bună, izvorâtă din patima, moartea mântuitoare, şi învierea biruitoare a lui Isus, pentru noi. Când ucenici ca: Dima, Imeneu, Alexandru fierarul, Filet şi alţii asemenea lor, părăseau câmpul evanghelic şi mântuirea adusă de Isus, Ioan a rămas la post, vestindu-ne: „ce era de la început, ce a auzit, ce a văzut cu ochii lui, ce a privit şi mâinile lui au pipăit cu privire la Cuvântul vieţii, aceea ne-a vestit, ca bucuria noastră să fie deplină” (cf. 1In 1,1-4). Iar aici trebuie să ne amintim, şi ceea ce ne spune sfântul Eusebiu din Cezareea (265-339), cum, Ioan, alerga după suflete pierdute, prin toată Asia. Şi dacă un convertit, recădea în viaţa păcătoasă de la început, Ioan, mergea iar şi iar după el, până cel îl găsea şi-l restabilea în Cristos (cf. Istoria Bisericească, III,23).

Ioan, este „Apostolul iubirii lui Dumnezeu”. Ioan, singur din toţi oamenii care au trăit pe pământ, l-a definit pe Dumnezeu, ca fiind „Iubire” (1In 4,8.16), şi „iubire” care „ne-a iubit mai întâi” (1In 4,19). Şi tot el singur l-a definit pe orice ucenic al lui Isus, ca unul care trebuie să trăiască din „iubire” (cf. 1In 4,21). După el, au repetat acestea şi ceilalţi apostoli, în special sfântul Paul, care spunea că dacă nu avem dragoste, chiar dacă avem multe alte calităţi, nu suntem nimic (cf. 1Cor 13,1-13); apoi şi mulţi alţi oameni, au reluat definiţia aceasta, ca de exemplu, Marin Preda (1922-1980), românul nostru, care spunea că: „Dacă dragoste nu e, nimic nu e”!

Am putea pune pe buzele sfântului apostol şi evanghelist Ioan, răspunsurile pe care un suflet ales, le-a dat unei persoane, care i-a pus următoarele întrebări: „De unde veniţi? Din dragoste! Unde mergeţi? În dragoste! Unde voiţi să ajungeţi? În dragoste! Unde lucraţi? în dragoste! Unde locuiţi? În dragoste! Da, Ioan, a fost pătruns total de dragostea lui Dumnezeu, de vreme ce atunci când nu mai putea predica din cauza bătrâneţii, spunea doar atât: „Iubiţi pe Dumnezeu, şi iubiţi-vă unii pe alţii”!  Noi, ai cui apostoli suntem?

Referitor la dragostea de care ne vorbeşte apostolul Ioan, reţin şi alte câteva gânduri scrise de un autor anonim, care spune că fără dragoste toate îşi schimbă şi îşi strică menirea: „Inteligenţa fără dragoste, te face pervers. Justiţia fără dragoste, te face implacabil. Diplomaţia fără dragoste, te face ipocrit. Succesul fără dragoste, te face arogant. Bogăţia fără dragoste, te face avar. Supunerea fără dragoste, te face servil. Sărăcia fără dragoste, te face orgolios. Frumuseţea fără dragoste, te face ridicol. Autoritatea fără dragoste, te face tiran. Muncă fără dragoste, te face sclav. Simplitatea fără dragoste, îşi pierde valoarea. Vorbele fără dragoste, te fac introvertit. Legea fără dragoste, te supune. Politică fără dragoste, te face egoist. Credinţă fără dragoste, te face fanatic. Crucea fără dragoste, reprezintă tortură”.

Tot referitor la lipsa dragostei, inspirată lui Ioan de Dumnezeu şi cerută nouă prin el, altcineva, tot un anonim, spunea şi el: Fără dragoste nimic nu are valoare. Obligaţia fără dragoste te face arţăgos. Dreptatea fără dragoste te face dur. Adevărul fără dragoste te face critic. Ordinea fără dragoste te face meschin. Cinstea fără dragoste te face îngâmfat. Înţelepciunea fără dragoste te face rafinat. Puterea fără dragoste produce samavolnicie. Politeţea fără dragoste produce făţărnicie. Educaţia fără dragoste produce împotrivire. Experimentarea într-o problemă, fără dragoste te face încăpăţânat. Avuţia fără dragoste produce zgârcenie. Responsabilitatea fără dragoste produce brutalitate”.

Ioan este „Apostolul Euharistiei”. În evanghelia lui Isus pe care ne-a scris-o, Ioan vorbeşte ca un apostolul al Euharistiei”. El a dedicat întregul capitol 6,  Euharistiei. El a pregătit Cenacolul Cinei de Taină, împreună cu Petru (cf. Lc 22,8). El a celebrat Euharistia. El s-a hrănit zilnic din Euharistie.

Pentru marea sa iubire faţă de Euharistie, medicamentul nemuririi, a but otravă fără să i se întâmple nimic rău, a stat în ulei clocotit ca într-o baie potrivită, a trăit viaţă lungă, a scăpat de multe atentate la viaţa lui, a primit de la Isus puterea de a citi în inimi, dar mai ales n-a pierdut niciodată calea cerului.

Se spune despre împăratul Alexandru cel Mare (356-323 î.C) că pornind pe mare, în căutarea Arabiei, patria mirodeniilor, a parfumurilor, a descoperit-o fără să aibă altă busolă, sau vreun alt indiciu, decât mirosul plăcut al parfumurilor adus adierile de vânt. Sfânta Euharistie nu este doar o adiere a parfumului paradisului ci este însuşi paradisul coborât pe pământ. Cine  are adevărata iubire şi devoţiune faţă de sfânta Euharistie, cine trăieşte în intimitate cu Isus Euharisticul, se poate considera ajuns deja ajuns în paradis. Iată, motivul pentru care Ioan, ne-a vorbit atât de frumos de Euharistie (cf. In 6,22-59).

Ioan este „Apostolul Inimii lui Isus”, căci şi-a odihnit capul la Inima lui Isus, în timpul Cinei de Taină (cf. In 13,21),. Când Iuda căuta să-l vândă, când iudeii fremătau de furie contra lui Isus, când restul apostolilor erau preocupaţi de evenimentele care vor urma, Ioan singur se odihnea la pieptul lui Isus, şi-i asculta bătăile dragostei, pentru lumea de mântuit.

„Cine e bătrân?”, – se întreabă Padre Mariano (1906-1972), renumitul capucin din Torino. Şi tot el răspunde: “Bătrân este cel care nu poartă pe nimeni în inimă şi nu se simte purtat în inima nimănui. Şi iarăşi se întreabă, Padre Mariano: “Dar tânăr cine este? Şi iarăşi răspunde: ”Tânăr este cel care poartă pe cineva în inimă şi care se simte purtat în inima cuiva”! Şi continuă, Padre Mariano: “Doamne, noi ştim că ne porţi mereu în inima ta. Fă ca şi noi să te purtăm mereu în inima noastră”!

Iată ce a promis, Isus, tururor cinstitorilor Inimii sale Preasfinte, prin sfanta Margareta-Maria Alacoque (1647-1690): 1. Le voi a toate harurile trebuincioase stării lor de viaţă. 2. Voi dărui pace familiilor. 3. Îi voi mângâia în toate suferinţele lor. 4. Voi fi scutul lor sigur în viaţă şi mai ales în ceasul morţii. 5. Voi revărsa din belşug binecuvântare peste tot ceea ce ei întreprind. 6. Păcătoşii vor afla în Inima mea izvorul şi oceanul nemărginit al milostivirii. 7. Sufletele care tânjesc în lâncezeală vor deveni pline de zel. 8. Sufletele pioase vor ajunge la o mare desăvârşire. 9. Voi binecuvânta locurile unde se alfă şi unde se cinsteşte icoana inimii mele. 10. Preoţilor le voi da harul să mişte şi inimile cele mai împietrite. 11. Numele acelora care răspândesc această devoţiune vor fi înscrise în inima mea, de unde nu se vor şterge niciodată. 12. Tuturor celor care se vor împărtăşi nouă luni de-a rândul, în fiecare primă vineri a lunii, le promit harul statorniciei până la sfârşit. Ei nu vor muri lipşiţi de harul meu, nici fără a primi sfintele sacramente. În ceasul din urmă, Inima mea le va fi scăpare sigură.

Ioan este „Apostolul Patimilor şi al învierii lui Isus”. Mulţi oameni au mers cu Isus la nunta din Cana, la înmulţirea pâinilor, la înfăptuirea minunilor, dar la momentul Patimilor, s-au dat înapoi. Ioan, din timpul arestării lui Isus şi până la momentul descoperirii învierii lui, Ioan a fost alături de Isus. Din curtea de judecată a lui Pilat, Ioan, a fost alături de Isus mereu: la condamnare, la biciuire, la purtarea crucii, la picioarele Crucii împreună cu Mama lui Isus (cf. In 19,25), la mormântul gol, şi la arătarea Celui Înviat (cf. In 20,2; 21,7). Dacă, nu e prea mult spus, aş îndrăzni să zic că, Ioan „l-a întărit” pe Isus să poarte senin: judecata şi acuzele nedrepte; calomniile şi loviturile nedrepte; răstignirea şi moartea pe cruce pentru noi. Nu numai că a  fost alături de Isus permanent, dar i-a ajutat şi pe alţii să-i fie alături. A pus cuvânt pentru ca Petru, Maria, şi Maria Magdalena, să fie lăsaţi să intre în curtea judecăţii; la înviere i-a ajutat pe Petru, pe ceilalţi ucenici, şi pe femeile sfinte, să creadă adevărului învierii, aşa cum a crezut el (cf. In 20,8).

Patimile Domnului, au mare putere. În iarna lui 1708, corabia franceză, Africa, a fost surprinsă de o furtună puternică. Căpitanul vasului, cunoscând cuvintele pe care Sfântul Anton le-a dat unei femei ispitite de Satana ca să se sinucidă, le-a scris şi el pe un bileţel şi l-a aruncat în mare. Iar, furtuna s-a liniştit ca prin farmec. Cuvintele scrise, sunt acestea: „Iată crucea Domnului. Fugiţi forţelor duşmane! A învins Leul din tribul lui Iuda, odrasla lui David. Aleluia”.

Într-o convorbire tainică, Isus, l-a întrebat pe sfântul Ioan al Crucii (1542-1591), care a suferit pentru el prigoană şi temniţă: „Ioane, cu ce să-ţi răsplătesc pentru tot ce-ai făcut pentru mine?” „Doamne, să sufăr şi să fiu dispreţuit pentru tine, căci în suferinţa unită cu tine, îmi găsesc toată energia, a răspuns el scurt”. Pentru forţa care izvorăşte din Patimile Domnului, sfântul Ioan şi mulţi alţi sfinţi, meditau şi purtau la suferinţele lui Isus.

Ioan, este şi „Apostolul Preacuratei Fecioare Maria”. El a fost primul dintre ucenici, care a luat-o pe Maria la el, după porunca Domnului (cf. In 19,26-27). Maria, l-a ajutat pe Ioan să pătrundă Misterul lui Isus întrupat. Sfântul Luca, a pătruns misterul lui Cristos, tot ajutat de Maria. Marie-Alphonse Ratisbonne (1814-1884, evreul convertit şi fondatorul Congregaţiei „Notre Dame de Sion”, a înţeles Misterul lui Cristos, tot luminat de Maria.

Fiecare creştin, trebuie să o ia la el pe Maria, din copilăria şi din tinereţea sa. Fără Maria, drumul la Isus e mai greu; înţelegerea misterelor şi suferinţelor sunt mai grele; suferinţa şi moartea sunt mai greu de acceptat şi purtat. Fără Maria, ne lipseşte mult din înţelegerea Misterului lui Cristos şi al mântuirii prin cruce. Fără Maria, nu ajungem departe pe drumul mântuirii.

Sfântul Bernard de Clairvaux (1091-1153),  un francez, spunea, într-o predică: “O, tu, care îţi dai seama că rătăceşti în mijlocul furtunilor şi al valurilor acestei lumi, ţine-ţi privirea aţintită către această stea, Maria, pentru a nu pieri în furtună. Dacă se dezlănţuie vântul ispitelor, dacă te loveşti de stâncile durerilor, priveşte steaua, cheamă pe Maria! Dacă eşti purtat de valurile mândriei, ale ambiţiei, ale vorbirii de rău, ale invidiei, priveşte steaua, cheamă pe Maria. Dacă mânia sau zgârcenia asaltează barca fragilă a sufletului tău, ridică-ţi ochii spre Maria. Dacă simţi povoara grea a păcatelor tale dacă te ruşinezi de urâţenia sufletului tău, dacă te temi de judecata lui Dumnezeu şi începi să aluneci în abisul întristării şi al descurajării, gândeşte-te la Maria. În pericole, în strâmtorări, în îndoială, gândeşte-te la Maria, cheam-o pe Maria. Să nu fie niciodată numele Mariei departe de buzele tale, să nu fie niciodată departe de inima ta; şi, pentru ca ea să-ţi împlinească rugăciunile tale, nu uita să-i urmezi exemplul vieţii ei. Urmând-o pe ea, nu rătăceşti; rugând-o, nu te pierzi; contemplând-o, nu greşeşti; sprijinindu-te pe ea, nu cazi; sub scutul ei, nu te temi; condus de ea, nu oboseşti. Dacă ea te ajută, vei ajunge în port”.

Dacă vom fi şi noi, asemenea sfântului Ioan, ucenici iubitori de Isus şi pe oameni; dacă vom deveni: apostoli ai iubirii sale faţă de toţi oamenii; apostoli ai Cuvântului său, care este o scrisoare de dragoste a lui Dumnezeu către oamenii; apostoli ai Euharistiei, medicamentul nemuririi şi garanţia sigură a învierii; apostoli ai Inimii lui Isus, care s-a dat pe sine pentru mântuirea păcătoşilor; apostoli ai patimilor, ai morţii şi ai învierii sale răscumpărătoare; şi apostoli şi ai Mariei, mama noastră cerească, dată nouă de Isus sub cruce; atunci, vom ajunge şi noi în siguranţă la limanul portului mântuirii veşnice. Amin.

Crăciun fericit tuturor!

                                                                                                                                  Pr. Ioan Lungu