Reflecţie la solemnitatea Epifaniei Domnului – 2014

Astăzi slava mântuirii Domnului, a răsărit asupra întregii lumi (cf. Is 60,1).

Dacă vom privi cu atenţie în sfânta Scriptură, vom vedea că atunci când Dumnezeu l-a chemat şi l-a ales pe Abraham ca să-i slujească numai lui, el a anunţat că aşa va chema şi îi va alege pe toţi oamenii ca să-i slujească numai lui. (cf. Gen 12,1-2). Când Dumnezeu a chemat pe poporul lui Israel, ca să-i aparţină numai lui, el a anunţat că tot astfel va chema şi va alege toate popoarele pentru a-i aparţine numai lui (cf. Is 60,1). Când Dumnezeu, a făcut din Maria, prima lui locuinţă neprihănită şi plină de har (cf. Lc 1,28), el a arătat ca tot aşa va face, prin Botez, cu toţi oamenii care îl vor primi (cf. Fap 22,16). Când Dumnezeu l-a chemat pe Moise ca să fie al profet al său (Dt 18,15), el a promis că el va face din toţi membrii noului său popor ales, profeţi ai săi. (cf. Num 11,29).

Isus, s-a născut la Betleem, pentru a împlini promisiunea de răscumpărare, mai întâi pentru Israel, şi apoi pe păgâni; căci, iudei şi păgâni, toţi sunt copiii săi, toţii au căzut sub stăpânirea diavolului, toţi locuiau într-un întuneric de nedescris, toţi au fost infestaţi de cele mai cumplite boli şi, toţi din momentul păcatului trăgeau de moarte veşnică.

Dacă l-a Crăciun, Isus a împlinit profeţiile şi a descoperit mântuirea pentru membrii poporului ales, astăzi, de sărbătoarea Epifaniei, Isus a împlinit profeţiile de mântuire şi pentru popoarele păgâne, popoare din rândul cărora facem parte şi noi.

Căci, astăzi, împreună cu Abraham, este chemat să primească binecuvântarea orice om care crede, fie evreu fie păgân. Astăzi, alături de poporul ales, prin Naşterea lui Isus, sunt chemate la mântuire şi toate celelalte popoare ale pământului. Astăzi, alături de Maica Domnului, fiecare om al planetei, este chemat de primească, prin Isus, iertarea păcatului. Astăzi, alături de Moise, fiecare credincios este chemat să devină un profet al Domnului.

Ba, mai mult, Isus, s-a născut la Betleem, pentru a răscumpăra şi toate celelalte elemente ale naturii: animale şi plante, pământul şi universul întreg, pentru că toate au fost contaminate prin primul păcat (cf. Rom 8,19-23). De aceea, lângă ieslea lui Isus, am văzut că au stat evrei şi păgâni, oameni şi animale, elemente terestre şi elemente cosmice, pentru că toate acestea aşteptau mântuirea, şi pentru că toate acestea au avut de suferit în urma păcatului; dar iată că acum li s-a vestit şi lor bucuria începutului mântuirii.

Magii păgâni, care au venit astăzi din depărtări, ca să se închine lui Cristos şi să primească de la el mântuirea, sunt numiţi şi „înţelepţi”. Da, înţelept este tot omul care lasă întunericul şi depărtarea în care l-a aruncat păcatul, şi vine la lumina lui Cristos (cf. Fap 2,39); înţelept este tot omul care lasă bogăţiile pământeşti pentru bogăţiile veşnice ale lui Cristos (cf. Mt 2,11); înţelept este tot omul, care posedând ştiinţa lumii acesteia, ştie a se pleca în faţa lui Cristos, înţelepciunea Tatălui (cf. 1Cor 1,24).  

Şi, după cum am văzut în prima lectură de astăzi, păgânii au venit de departe, în gloate şi cu bucurie la Cristos. Neamurile au umblat în lumina sa, şi împăraţi, în strălucirea razelor sale (cf. Is 60,1-4).

Iar, sfântul Paul, un evreu convins, ne spune în cea de-a doua lectură de astăzi: „Neamurile sunt împreună moştenitoare cu noi, alcătuiesc un singur trup cu noi şi iau parte cu noi la aceeaşi făgăduinţă în Cristos Isus, prin Evanghelie” (Ef 3,6).

Cu toate că Magii care au venit la Cristos, ca început al mântuirii neamurilor, deşi erau „înţelepţi”, în drumul lor, au făcut nişte greşeli, pe care noi nu ar mai trebui să le facem noi, care în aceste timpuri, venim la să primim mântuirea lui.

Au pornit din Babilon după o stea; dar, de la o vreme, nu s-au mai uitat în sus, şi nu au mai urmărit steaua. Poporul evreu, se afla foarte aproape de Canaan, ţara promisă lor de Dumnezeu. După două bătălii pe care le câştigă cu ajutorul lui Dumnezeu, ajung la graniţa cu Madianul. Aici, Balac, împăratul madianit, se sperie de faima evreilor şi îl cheamă pe Balaam, un ghicitor din Moab, să blesteme poporul. Profetul Balaam, deşi păgân, nu-l blestemă pe Israel, ci îl binecuvântează, făcând o profeţia despre Mesia care va ieşi din el: „O stea răsare din Iacob” (Num 24,17). La un interval de 1500 de ani de la rostirea acestei profeţii, nişte magi vin dinspre răsărit, din ţara lui Balaam. Când magii au ajuns la Ierusalim, întrebarea lor a fost: “Unde este împăratul de curând născut al iudeilor? Fiindcă i-am văzut steaua în răsărit şi am venit să ne închinăm lui” (cf. Mt 2,2).

Sfântul Ioan Gură de Aur (347 - 407), în comentariul său la evanghelia după sfântul Matei, vorbind despre steaua profeţită de profetul păgân Balaam, spune că: n-a fost nici stea, ci o putere nevăzută, un înger care a luat chip de stea: „El ce face pe îngerii săi duhuri şi pe slujitorii săi pară de foc“ (Ps 103,4); căci acea stea mergea invers mersului stelelor; se vedea mai bine ziua ca noaptea; apăra şi dispărea; şi asemenea stâlpului de nor din pustie, mergea şi stătea, după mersul magilor (cf. Ex 13,21-22; Mt 2,9); apoi s-a coborât deasupra locului unde era Pruncul.

La un moment dat, Magii, înşelaţi de cele unde au ajuns, nu s-au mai uitat după stea şi s-au uitat numai la spusele lui Irod, ale cărturarilor, ale fariseilor şi ale poporului. Au riscat prea mult, căci puteau fi derutaţi şi chiar omorâţi de oamenii lui Irod. Numai după ce au părăsit, pe ucigaşul Irod, pe înşelătorii cărturari şi farisei, şi pe poporul care slujea la doi stăpâni, numai după aceea au văzut iar steaua.

Aşa se întâmplă şi cu noi creştinii de multe ori. Mergem cât mergem conduşi de steaua lui Cristos, apoi dintr-o dată virăm spre „Irodul sufletelor”, rămânând fără călăuzire. Numai când vom ieşi de la Irod, şi vom privi din nou cerul, vom vedea steaua fericirii noastre.

Au crezut prea devreme că au ajuns la destinaţie. Au ajuns la Ierusalim, uitând de stea; dar până la Betleem era încă departe, mai era de mers. Erau cât pe ce să piardă totul. Foarte multe nave maritime au eşuat la intrarea în porturi, pentru că se credeau deja ajunse la ţărmuri. Petru şi ceilalţi apostoli au căzut după trei ani de ucenicie. Despre un călugăr, se spune că satana la biruit, după 40 de ani de pustnicie şi aproape de moarte, pentru că s-a crezut deja desăvârşit, şi n-a mai luptat ca în prima zi. Multe războaie s-au pierdut pentru că s-a avut pre devreme sentimentul victoriei. Şi noi trebuie să luptăm până în ultima clipă a vieţii, „căci numai cine va rămânea statornic până la sfârşit, numai acela va birui” (cf. Mt 10,22).

S-au aşteptat ca mulţimea să-i încurajeze; dar nu, mulţimea i-au tulburat. Când îl cauţi pe Dumnezeu, nu trebuie să aştepţi ca lumea să te susţină şi să te încurajeze. Sfânta Carte, ne spune că, un levit călătorea spre casa Domnului din Ierusalim. Pe drum, s-a oprit la Betleem, ca să-şi ia nevasta pe care o lăsase un timp la părinţii ei. Acolo a întârziat vreo 5 zile. S-a pornit spre Ierusalim, dar i-a prins întunericul pe drum, şi au intrat la Rama să înnopteze. Omenii de acolo, nişte desfrânaţi, au venit noaptea şi i-au ucis soţia. (cf. Jud 19,1-30). Oamenii nu l-au ajutat să meargă spre casa Domnului, dar l-au reţinut, până ce a pierdut ceea ce avea mai scump. Şi pe noi, care suntem în drum spre casa Domnului, dacă nu vom fi atenţi, lumea ne va întârzia convertirea , până ce ne va trece timpul harului, vor veni duşmanii, şi ne vor lua ceea ce aven mai scump, sufletul. În viaţă, vom întâlni „stele” care nu ne vor conduce la Isus.

Au cerut sfaturi spirituale de la oameni lumeşti, de la Irod. Johann Wolfgang Goethe (1749-1832), poet german, ilustru gânditor şi om de ştiinţă, una dintre cele mai de seamă personalităţi ale culturii universale, a scris opera „Faust”. Acest, Faust, a fost un om care cerut sfat de fericire, de la cel mai mare neferit, satana, şi a avut o viaţă de coşmar. Numai mila lui Dumnezeu, l-a salvat. La fel, magii, au mers să ceară sfat despre noul rege, de la Irod, care şi-a măcelărit familia de teamă să nu-i fure tronul. Şi pe ei, tot numai Dumnezeu, i-a salvat. Dar, greşeala lor n-a rămas fără urmări, căci Irod a ucis pruncii nevinovaţi. (cf. Mt 2,16). Totdeauna, greşelile noastre, produc suferinţă şi altora. Astăzi trebuie să învăţăm că, fericirea vine numai de la Dumnezeu, şi niciodată de la lumea care trăieşte în păcat.

Magii, după ce au făcut diferenţa dintre cei doi împăraţi, Mesia şi Irod, Mesia care era blând şi Irod care era crud, au ajuns în genunchi la picioarele lui Isus, şi nu au mai mers pe la Irod, deşi acesta i-a chemat înapoi.  

Magi, au recunoscut în Isus, pe cel de trei ori sfânt şi consacrat cu puterile de preot, profet, rege. De aceea, i-au oferit daruri: aur,tămâie şi smirnă, prin care au recunoscut în el pe Mesia lui Dumnezeu. Ba, mai mult, ei au umblat toată viaţa pe un alt drum, pe drumul iubirii şi predicării lui Isus.

Chemarea sărbătorii de astăzi este: Ascultă de Dumnezeu; lasă toţi Irozii în urmă; nu merge pe la ei pentru că îţi fură bucuriile; vino la Isus care îţi dă o viaţă nouă, un viitor fericit şi o mântuire veşnică. Dacă eşti în îndoială, între Cristos şi păcat, alege-l pe Cristos, şi vei găsi înţelepciunea şi fericirea vieţii (Prov  9,10; 29,25).

                                                                                                                            Pr. Ioan Lungu