14 DECEMBRIE, SFÂNTUL IOAN AL CRUCII (1542-1591), PREOT ŞI ÎNVĂŢĂTOR AL BISERICII

Sfântul Ioan al Crucii, s-a născut în 1542 la Fontiveros, aproape de Avila (Spania). Tatăl său, Gonzalo de Yepes (+ 1544), se trăgea dintr-o familie nobilă din Toledo, dar care a fost dezmoştenit atunci când s-a căsătorit cu mama sa, Caterina, fiica orfană a unui ţesător sărac. Dragostea dintre ei era mare, dar trăiau în mare sărăcie. Ioan a fost ultimul din cei trei copii ai familiei, căci tatăl său a murit la doi ani după naşterea sa.

Rămasă văduvă, săracă şi cu trei copii, Caterina, a plecat în lume pentru a-şi căuta adăpost şi hrană la copii. S-a oprit la Medina del Campo, un important centru comercial, unde şi-a găsit de lucru. Aici, Ioan învaţă şi lucrează pentru a-şi plăti studiile. A fost ucenic la un croitor, apoi la un tâmplar, apoi la un pictor şi sculptor. A lucrat şi ca asistent medical într-un spital de boli incurabile şi nervoase. Născut în sărăcie, Ioan a învăţat importanţa iubirii sacrificiului de sine de la părinţii săi. Din această sărăcie şi suferinţă, că Ioan a învăţat să nu caute frumuseţea şi fericire în lume, ci în Dumnezeu.

După ce şi-a terminat studiile, a decis să se dedice lui Dumnezeu în viaţa consacrată. În timp ce tatona terenul pe la fraţii iezuiţi şi pe la fraţii cartuzieni, s-a întâlnit cu sfânta Tereza de Avila, care i-a vorbit despre marele ei proiect de a reforma călugăriţele carmelitane căzute în moleşeală spirituală din cauza numărului lor prea mare într-o casă, ca şi din cauza multelor derogări de la regulă pentru unele măicuţe privilegiate. Ioan, considerând că ar fi păcat să se piardă un ordin religios care îşi are originea în sfântul profet Ilie şi reforma spirituală a poporului ales, popor care şchiopăta de ambele picioare, dar reformat în credinţă pe muntele Carmel (cf. 1Rg 18,19-39), a acceptat să o sprijine pe sfânta Tereza de Avila în demersul ei, ca asemenea profetului Ilie, să reformeze Ordinul Carmelit şi să-l întoarcă la spiritualitatea de la început şi la rugăciune. Ba chiar, el a pus bazele unui Ordin Carmelitan pentru bărbaţi cu mulţi membrii, el fiind primul membru fondator, luându-şi numele de Ioan al Crucii.

Cum era de aşteptat, noul ordin şi reforma carmelitană nu au fost primite cu entuziasm căci, diavolul, prin familiile influente a unor călugăriţe numai cu numele, care stăteau acolo din diferite motive lumeşti, a făcut ca Ioan să fie acuzat pe nedrept de nesupunere şi rebeliune şi să fie închis în celula strâmtă a unei închisori, numai cu un gemuleţ mic, unde primea numai pâine cu apă şi unde era bătut de trei ori pe zi, fapt care i-a afectat mult sănătatea. Cu toate acestea, în acel întuneric insuportabil, în acel frig şi în acea dezolare, iubirea şi credinţa lui au devenit fierbinţi ca focul şi strălucitoare ca lumină. Nerămânându-i decât Dumnezeu, Dumnezeu i-a adus lui Ioan în acea celulă mică, rece şi întunecoasă cele mai mari bucurii.

"A suferi şi apoi a muri din iubire”, a devenit moto-ul preferat al sfântului Ioan al Crucii ieşit din închisoare, unde a scris şi a continuat să scrie şi după, cele mai frumoase poezii şi cărţi spirituale: Noaptea obscură a sufletului, Urcarea muntelui Carmel, Cântecul spiritual şi Flacăra iubirii vii. Nu era posibil să discuţi cu el despre Dumnezeu fără a-l vedea răpit în extaz.

A murit din iubire faţă de Dumnezeu, faţă de Biserică şi faţă de semeni în anul 1591.