ANUL FAMILIEI ŞI AL CREDINŢEI

Reflecţie la SARBĂTOAREA  SFINŢILOR  IOACHIM  ŞI  ANA  2013

 „După roadele lor îi veţi cunoaşte” (Mt 7,16).

An de an, Biserica, ne îmbucură cu sărbătoarea sfinţilor Ioachim şi Ana, părinţii Preacuratei Fecioare Maria, şi bunicii după trup a Domnului nostru Isus Cristos. Despre ei spune Scriptura: „Să-i lăudăm pe bărbaţii vestiţi, care sunt strămoşii noştri. Ei au fost oameni vrednici; faptele lor bune nu sunt date uitării. Urmaşii lor formează o frumoasă moştenire, de aceea fericirea lor va dăinui din neam în neam” (Sir 44,10-11). Iar Scrisoarea către evrei ne îndeamnă: „Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa!” (Evr 13,7).

 

Dacă în mod obişnuit ne interesează totul despre persoanele pe care le iubim, cu atât mai mult ne interesează totul când este vorba despre Isus, iubitul nostru mântuitor. Astfel ne interesează: familia lui; bunicii lui, părinţii lui, apostolii lui, ucenicii lui, prietenii lui, sfinţii lui. Ne interesează toate acestea despre Isus, pentru că şi noi prin credinţă şi prin botez, am intrat şi noi în familia lui, am devenit şi noi oameni săi de casă, şi facem parte dintre copiii, fraţii, prietenii şi sfinţii lui (cf. Ef 2,19; 1Pt 1,13.15). Cu un cuvânt: „Suntem din neamul lui” (Fap 17,22-28).

Aşa cum în prima lectură de astăzi sunt incluşi toţi drepţii Vechiului Testament, începând de la dreptul Abel şi până la Ioachim şi Ana; tot astfel în evanghelia de astăzi, prin cuvintele: "Fericiţi sunteţi voi, căci ochii voştri văd şi urechile voastre aud. Căci vă spun adevărul: mulţi profeţi şi drepţi au dorit să vadă ceea ce vedeţi voi şi n-au văzut, şi să audă ce auziţi voi şi n-au auzit" (Mt 13,16-17), sunt incluşi pe toţi drepţii Noului Testament, de la sfântul Iosif şi sfânta Fecioară Maria, şi până la ultimul botezat, cărora le-a fost dat să cunoască tainele împărăţiei cerurilor, taine descoperite lor de Isus Cristos, de la Tatăl” (cf. Mt 13,11; In 15,15).

Astăzi ne interesăm de bunicii după trup ai lui Isus Cristos, din partea mamei, de sfinţii Ioachim şi Ana. Ioachim înseamnă: „Dumnezeu ridică din ocară”. Iar numele de Ana înseamnă: „Dumnezeu este îndurător”.

Lecturile biblice care însoţesc sărbătoarea de astăzi, ne ajută să aprofundăm cum, credinţa, speranţa şi iubirea de Dumnezeu ale lui Ioachim şi Ana, au făcut din ei „eroi ai credinţei”, „oameni vestiţi” şi „sfinţi nemuritori” înaintea cerului şi a pământului.

O scriere veche, numită Protoevanghelia lui Iacob, ne spune că, Ioachim era un credincios şi bogat păstor; el locuia aproape de Ierusalim, în împrejurimile unui izvor. În fiecare an el oferea daruri bogate pentru sacrificiile de la templu. Într-un an, preotul de la templu a refuzat să-i mai primească darurile oferite pentru jertfă, spunându-i: „Tu nu eşti demn să oferi din darurile tale, deoarece nu i-ai dat încă Domnului rodul primului tău născut”. Credincioşii, Ioachim şi Ana, nu numai că nu aveau copii pentru că Ana era sterilă, dar acum erau înaintaţi în vârstă, şi omeneşte vorbind nici măcar nu mai puteau gândi la naşterea de copii. Din ziua în care lui Ioachim i s-au refuzat darurile pentru templu, el nu s-a mai întors acasă şi încredinţând problema sa Domnului, care nu lasă niciodată să se clatine cel neprihănit (cf. Ps 55,22), s-a dus într-o grotă de lângă Ierihon, unde a petrecut 40 de zile în lacrimi, rugăciuni şi post, cerând ca Dumnezeu să ridice ocara, căci faptul de a nu avea copii, este socotit în Biblie ca o ocară (Gen 30,23). Ana, înştiinţată de cele petrecute, şi-a amintit de cele întâmplate cu Abraam şi Sara, şi a implorat şi ea de la Dumnezeu o minune. Imediat a fost vizitată de un înger, care i-a vestit că vor avea un copil. După zilele de post, lacrimi şi rugăciune, Ioachim s-a întors acasă, şi nu după mult timp Ana i-a născut o fiică, pe care au numit-o Maria, ceea ce înseamnă cea „Iubită de Dumnezeu”. La vârsta de 3 ani, Maria a fost dusă la templu pentru a fi educată în Legea lui Dumnezeu, pentru ca apoi întorcându-se acasă, să-i fie dată de soţie dreptului Iosif din Nazaret, şi apoi să-l nască pe Mesia, aşteptatul popoarelor.

De aceea, Biserica, prin prima lectură de astăzi, ne îndeamnă să-i cinstim pe sfinţii Ioachim şi Ana, credincioşi, care prin credinţa lor au pregătit şi grăbit sosirea mântuirii întârziate de păcatele lumii.  

Sfântul Ioan Damascenul (676-749), preot, vorbind despre Ioachim şi Ana, spune: “Pentru că trebuia ca Fecioara Născătoare de Dumnezeu să se nască din Ana, natura nu a îndrăznit să preceadă germenul harului; natura a rămas fără rodul ei, pentru ca harul să producă rodul său. De fapt, din ea trebuia să se nască cea întâi-născută, din care se va naşte întâiul-născut din toată creaţia (Col 1,17). Bucură-te, Ana, tu, care nu ai născut după fire şi care nu ai simţit durerile naşterii (Is 54,1). Tresaltă de bucurie, Ioachime, pentru că din fiica ta, un prunc ni s-a născut, un fiu ni s-a dat şi numele este: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii” (cf. Is 9,6).   

Astăzi trebuie să ştim că, toate care au legătură cu Isus Cristos, - oameni, locuri, fapte - au devenit foarte importante pentru noi. Oamenii, cu locurile şi faptele lor, bune fie rele, au fost pomenite de Biblie sau de istorie, fie spre lauda, fie spre ocara lor, dar şi spre învăţătura noastră.

Cine are o legătură bună cu Isus, devine mare pentru timp şi pentru veşnicie. Astfel, vorbind despre fapta femeii care i-a spălat picioarele cu parfum scump de nard, Isus a spus: „Adevărat vă spun că, oriunde va fi propovăduită evanghelia aceasta, în toată lumea, se va istorisi şi ce a făcut femeia aceasta” (Mc 14,9). Aici mai putem aminti, micul Betleem şi pe micul păstor David, pe care Dumnezeu i-a făcut mari.

Iar cine refuză o legătură sinceră cu Isus, devine mic şi fără importanţă pentru timp şi pentru veşnicie, chiar dacă mai înainte au fost ceva sau cineva. Irod şi Irodiada erau regi, dar pentru că s-au împotrivit lui Isus şi l-au ucis pe Ioan Botezătorul, au devenit mici şi fără nume pentru vecie (cf. Mt 14,1-12). Vorbind despre oamenii şi cetăţile cărora le-a predicat, dar care nu s-au convertit, Isus a spus: „Vai de tine Corozaine, vai de tine Betsaida, vai de tine Cafarnaum! Eu vă spun că în ziua judecăţii va fi mai uşor pentru Sodoma decât pentru voi” (Lc 10,10-15). Şi într-adevăr, asemenea Sodomei şi a Gomorei, cetăţile numite mai sus de Isus, cetăţi vestite până atunci, astăzi au dispărut complet de pe harta lumii. 

Ce avem noi de învăţat din viaţa sfinţilor Ioachim si Ana?

1. Un trai frumos de credinţă înaintea lui Dumnezeu şi al oamenilor, călăuzit după cuvântul Scripturilor.

Cercetau Scripturile şi din ele îşi scoteau hrana şi călăuzirea pentru viaţă. Ei au spus „da” unde Dumnezeu a spus da, şi au spus „nu” unde Dumnezeu a spus nu. După porunca lui Dumnezeu referitoare la cei căsătoriţi, ei au voit să aibă copii şi să-i crească în dragostea lui Dumnezeu; după voinţa la Dumnezeu referitoare la cei bogaţi, ei au împărţit avutul lor cu templu şi cei nevoiaşi; după voinţa lui Dumnezeu care cere mărturie, ei au fost pentru toţi cei din jurul lor „sare” şi „lumină” a lumii.

2. Stăruinţa în rugăciune către Dumnezeu, cu credinţă, nădejde şi iubire. Protoevanghelia lui Iacob, ne spune că nu numai 40 de zile s-au rugat ei pe primirea unui copil de la Dumnezeu, ci: patruzeci de ani s-au rugat şi au aşteptat Ioachim şi Ana până când au dobândit-o pe copila lor minunată; iar când au primit răspunsul că vor avea un copil, Ana avea deja vârsta de şaizeci de ani.  

Iar noi voim un răspuns imediat la rugăciunile noastre. Iar dacă Dumnezeu nu ne răspunde imediat, “ne certăm” cu el. Voim ca Domnul să ne împlinească cererile aşa cum am apăsa pe buton şi s-ar aprinde instant becul. Nu trebuie să uităm că, Dumnezeu are timpul său, şi că noi trebuie să ne acordăm ceasul nostru după ceasul său şi nu invers. Nu trebuie să uităm că Dumnezeu întârzie, dar nu uită de cei ce stăruie în rugăciune. Nu trebuie să uităm că Dumnezeu vrea ca noi să stăruim în rugăciune, ca să primim mai mult decât cerem.

La un birou parohial, după ce un preot explicase cuvintele lui Isus: “Cereţi si vi se va da; căutaţi şi veţi afla;bateţi şi vi se va deschide” (Mt 7,7), a venit o persoană foarte revoltată, care i-a spus că nu mai crede, căci se roagă de câtva timp pentru o problemă şi că nu a primit încă răspunsul aşteptat. Preotul a înţeles repede că are de a face cu un creştin care aştepta ca Dumnezeu să-i răspundă instant, aşa cum ai apăsa pe buton şi se aprinde becul. Şi de acea, i-a spus: „Dacă lucrul pe care îl cereţi de la Dumnezeu nu este dăunător pentru mântuirea dumneavoastră, atunci întârzierea lui Dumnezeu este spre binele dumneavoastră, căci Dumnezeu lucrează încă la harul cerut. Stăruiţi în rugăciune ca nu cumva să lăsaţi impresia că aţi renunţat, şi veţi primi ceva care depăşeşte cererea făcută. Nu după mult timp omul s-a întors, dar data asta bucuros, că a primit cu mult mai mult bun şi cu mult mai mult decât ceea ce ceruse.

Asemenea sfinţilor Ioachim şi Ana, şi asemenea acestei persoane despre care am făcut vorbire, vom primi şi noi cele cerute, dacă vom rămâne statornici în rugăciune.

3. Mai avem de învăţat astăzi de la sfinţii Ioachim şi Ana, că fiecare om, la orice vârstă ar fi el, are de îndeplinit o lucrare a lui Dumnezeu, căci după cum frumos spune sfântul Ioan Gură de Aur: „În barca lui Cristos, nimeni nu este doar simplu pasager”. "După roade se cunoaşte pomul" (Mt 7,16), spunea Isus, adică după fapte. Ioachim şi Ana au dăruit lumii floarea cea mai frumoasă şi mai parfumată, pe Maria cea plină de har; şi fructul unic care dă înţelepciune şi viaţă veşnică, pe Isus Cristos, mântuitorul lumii.  

Dacă Ioachim şi Ana au fost chemaţi de Dumnezeu ca să fie părinţii Preacuratei Fecioare Maria, pe noi Isus ne-a onorat mult mai mult, ne-o onorat ca să-i fim lui însuşi: „frate,soră şi mamă” (Lc 8,21); ne onorat ca să-i fim: „martori ai săi până la marginile pământului” (Fap 1,8); ne-a onorat ca să trăim veşnic cu el (cf. In 17,24). Mame, în care el să locuiască ca într-un templu (cf. 1Cor 3,16) ca mai apoi să-l putem naşte în sufletele oamenilor; fraţi şi surori care să-l însoţim mereu; martori ca să-i pregătim cea de-a doua venire în lume, când va veni cu slavă şi putere, pentru a judeca pe cei vii şi pe cei morţi (cf. Lc 21,27). 

4. Prin cuvintele evangheliei din sărbătoarea lor : „Ferice de ochii voştri, că văd, şi de urechile voastre, că aud!” (Mt 13,16), Ioachim şi Ana ne învaţă să privim oamenii şi evenimentele prin ochii curaţi ai lui Dumnezeu, şi nu prin ochii pătaţi ai lumii, căci ei au văzut totul şi toate numai prin numai prin ochii curaţi ai lui Dumnezeu, şi au ajuns sfinţi. Cu mulţi oameni se întâmplă ca şi cu acea femeie, care vedea mereu murdare rufele spălate ale vecinei sale, pentru că privea la ele prin ferestrele ei murdare. Cum a spălat ferestrele, a şi văzut curate rufele spălate de vecina sa. Să privim toate aşa cum Dumnezeu le priveşte, şi atunci se vor schimba relaţiile din familii, de la serviciu şi din societate.

5. Statornicia în bine până la sfârşit. Sfinţii Ioachim şi Ana au fost oamenii care au rămas statornici în credinţă, speranţă şi iubire faţă de Dumnezeu, până la sfârşit. Se povesteşte despre doi soţi creştini înaintaţi în vârstă că, într-o dimineaţă mergeau la braţ pe un drum acoperit de zăpadă şi gheaţă; şi, pe când se apropiau de capătul acelui drum, soţia a spus: „În sfârşit, am ajuns în siguranţă“. Dar soţul i-a replicat simplu: „Aminteşte-ţi de Ghedeon“. Ea s-a gândit la cele spuse de soţul ei şi a înţeles că Ghedeon a căzut la sfârşitul căii sale (cf. Jud  8,27). Dacă şi noi vom rămâne credincioşi până la sfârşit, asemenea lor, atunci perii albi ne vor fi o cunună de glorie (cf. Prov 16,31), şi vom primi cununa vieţii (cf. Ap 2,10).

Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea (1920-2005), fiind în pelerinaj la marele sanctuar al sfinţilor Ioachim şi Ana, din Auray, Franţa, a îndemnat creştinătatea să se roage lui Dumnezeu prin mijlocirea sfinţilor Ioachim şi Ana, în toate problemele vieţii, dar mai ales atunci când se doreşte un „dar” de copii, căci toţi cei care s-au rugat prin mijlocirea lor, au primit.

Sfinţilor Ioachim şi Ana, rugaţi-vă pentru noi în toate zilele vieţii noastre!

La mulţi ani tuturor celor care poartă numele binecuvântat al sfinţilor Ioachim şi Ana!

                                                                                                              Pr. Ioan Lungu