Meditaţie la  DUMINICA  XVI  DE  PESTE  AN  „C”

Câteva roade ale ospitalităţii

Trebuie să repetăm în fiecare duminică că, de ceva timp încoace, în pericopa evanghelică, Isus urcă din Galileea la Ierusalim, pentru ca acolo să-şi împlinească slujirea sa de preot şi jertfă pentru mântuirea oamenilor căzuţi în păcat. Şi trebuie să mai spunem, că în această urcare la Ierusalim, Isus caută ucenici care să-l slujească pe Dumnezeu şi pe oameni, cu disponibilitatea şi iubirea lui şi a Maicii sale; şi ca să ne introducem în spiritul lecturilor de astăzi, putem spune că ucenici şi asemenea lui Avraam şi Sara, a lui Marta şi Maria. Şi putem spune că a găsit şi găseşte mereu.

Tematica lecturilor de astăzi este ospitalitatea sub multele ei valenţe.

Mai întâi trebuie să spunem ca însuşi Dumnezeu cel întreit şi unic a practicat ospitalitatea faţă de neamul omenesc. Astfel Dumnezeu Tată i-a aşezat pe oameni în paradisul său (cf. Gen 2,15). Isus şi-a început activitatea publică practicând ospitalitatea, chemând pe doi dintre ucenicii lui Ioan Botezătorul să rămână la el acasă, ucenici care i-au devenit apostoli (cf. In 1,35-39); Isus ne cheamă şi astăzi la el acasă, acum Biserica, pentru a ne hrăni, odihni şi întări (cf. Mt 11,25); dar Isus ne va chema şi la ospăţul său veşnic din paradis (cf. Mt 25,34). Duhul Sfânt ne este oaspete permanent începând cu Botezul (cf. In 14,16-17; Rom 8,11; 1Cor 6,19) şi-l aduce şi pe Isus în noi (cf In 14,18).

Ospitalitatea este o formă eficientă de apostolat, căci deschide inima către Dumnezeu.

Marta nu s-ar fi primit niciodată deplinătatea luminii divine, dacă n-ar fi fost ospitalieră cu Isus şi cu ucenicii lui (cf. Lc 10,38-42); Lidia, n-ar fi ajuns niciodată o ucenică adevărată a lui Isus, dacă n-ar fi fost ospitalieră cu apostolul Paul şi cu însoţitorii săi (cf. Fap 14,15); Gaius n-ar fi ajuns niciodată creştin, dacă n-ar fi fost ospitalier cu apostolul Ioan (cf. 3In 1,6).

Ospitalitatea un mod şi o ocazie de a converti un suflet răvăşit.

Ce a schimbat-o oare pe femeia păcătoasă de la fântâna lui Iacob, din Sihar? Ospitalitatea şi bunăvoinţa faţă de Isus! Ce l-a schimbat oare pe oare pe Zaheu? Ospitalitatea acordată lui Isus şi ucenicilor săi!

Misionarul român, Marcu Nechifor (1912-2000), într-o iarnă geroasă l-a invitat un om al străzii ca să se adăpostească la el în casă. Din vorbă în vorbă, Marcu a aflat că „musafirul" lui se îndeletnicea cu furtişagul. Fără să se lase doborât de aceasta, Marcu i-a vorbit despre Isus, l-a pus să se roage şi apoi l-a rugat să rămână la el în casă până se va întoarce dintr-o vizită. Celor cu care se întâlnea, Marcu le spunea cu haz: „Ce crezi?! Eu mă plimb şi hoţul îmi păzeşte casa! Ai mai văzut aşa minune?" La întoarcere, Marcu a constatat că nădejdea nu-i fusese înşelată, căci nu-i lipsea nimic din casă.

Ospitalitatea este un mijloc potrivit de a face pocăinţă pentru păcate.

Iată ce ne recomandă Isaia în semn de pocăinţă: „împarte-ţi pâinea cu cel flămând şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l, şi nu întoarce spatele semenului tău” (Is 58,7).

Gustave Flaubert (1821-1880), este cel ce a scris viaţa sfântului Iulian cel ospitalier, care a trăit în Evul Mediu, în Franţa. Acest om a fost educat de mic copil în credinţă, şi trăia credinţa. Dar diavolul nu putea suporta asta, pentru că purtarea lui Iulian, îi făcea pe mulţi oameni păcătoşi să se întoarcă la Dumnezeu. De aceea, a început lupta împotriva lui. Prima dată i-a trimis un şoricel care să-l deranjeze în timpul sfintei Liturghii ca să prindă ură pe animale. Şi a reuşit, căci Iulian s-a făcut vânător pentru a ucide animale. Mai târziu l-a făcut gelos pe soţia sa, o bună creştină. Şi pe când odată au venit la el părinţii lui, şi soţia i-a culcat în patul ei, diavolul l-a amăgit că în pat este un străin cu soţia sa. Atunci fără să se uite i-a ucis pe cei doi din patul soţiei, şi care erau părinţii lui. Când şi-a dat seama că a fost înşelat de două ori de diavol ca să comită fapte rele, a voit să facă fapte de pocăinţă şi de reparare. Şi pentru că era bogat, a construit case şi spitale pentru a adăposti pe săraci şi pe bolnavi. Diavolul a venit să-l amăgească iar, şi a reuşit. Diavolul a venit deghizat în sărac, şi Iulian primindu-l, acesta a răvăşit şi a stricat totul prin casă. Iulian văzând asta, n-a mai primit pe nimeni. Atunci Isus a venit ca să-l lumineze. A venit sub formă de bolnav. Iulian voia să-l refuze, dar când a văzut în mâinile şi picioarele sale semnele cuielor, şi-a dat seama că este Cristos şi l-a primit. Atunci Isus i-a amintit că, tot ce face pentru săraci şi bolnavi, face pentru el. Şi din acea clipă, s-a transformat pentru totdeauna şi din păcătos, a ajuns sfânt.

Ospitalitatea este un mijloc de a primi binecuvântările divine.

Când Avraam şi Saara, i-a primi pe cei trei oaspeţi, au primit şi ei vestea apropiatei naşteri a copilului mult aşteptat, prin care îi va dăinui familia şi va deveni strămoşul unui neam numeros. Pentru că Marta şi Maria l-au primit pe Isus cu apostolii săi, au primit darul convertirii pentru Marta, şi darul învierii pentru fratele lor, Lazăr. Pentru că Rahav a fost ospitalieră cu iscoadele trimise de Iosue în Canaan (cf. Ios 2,4), Dumnezeu a salvat-o pe ea şi pe familia ei la cucerirea Ierihonului, şi apoi a făcut-o să intre în genealogia lui Isus (cf. Ios 6,25). Pentru că  Văduva din Sarepta Sidonului l-a găzduit pe proorocul Ilie, Dumnezeu a făcut-o să nu mai ducă lipsă de nimic şi i-a înviat fiul (cf. 1Rg 17,16.22). Pentru că Sunamita s-a dovedit o gazda bună pentru Elizeu, Dumnezeu i-a înviat fiul (cf. 2Rg 4,8-10.37). Pentru că  Iov a fost un "tată al străinilor" (Iob 29,15), Dumnezeu l-a repus starea de la început; ba mai mult, i-a mărit îndoit urmaşii şi bogăţiile. Şi exemplele pot continua.

Ospitalitatea este un semn distinctiv al ucenicului lui Isus. Ospitalitatea este o atitudine a inimii, este un mod de viaţă, este o formă de manifestarea a harului, este mod de a face apostolat, este un mod de a face reparaţie morală. Primind pe fraţii noştri, noi nu primim numai oameni, dar prim pe îngeri (cf. Evr 13,2), primind pe fraţii noştri, nu primim numai pe oameni, dar şi pe Isus; ba mai mult, pe însăşi Preasfântă Treime (cf. Mt 10,40). Oferim ceva fraţilor noştri aflaţi în dificultate, împrumutăm lui Dumnezeu (cf. Prov 19,17), care ne va întoarce înapoi o măsură plină, scuturată, îndesată şi cu vârf, care va fi turnată în desaga noastră (cf. Lc 6,38).  

                                                                                                               Pr. Ioan Lungu