Consideraţie la  DUMINICA  XVI  DE  PESTE  AN  „C”

Dumnezeu ne cheamă astăzi ca dintre toate cele bune, noi să ne alegem partea cea mai bună

Lecturile de la sfânta Liturghie de astăzi stau sub semnul ca din toate lucrurile posibile, să alegem partea cea mai bună. Fiecărui om Dumnezeu i-a hărăzit tot ceea ce este mai bun, un loc bun în împărăţia sa veşnică. Dar vine diavolul, îi dă o parte bună aici pe pământ: bogăţii, distracţii şi titluri de onoare, dar îi i-a partea cea mai bună, mântuirea şi bucuria veşnică.

Isus însoţit de apostolii şi ucenicii săi îşi continuă drumul spre Ierusalim, acolo unde urcă pentru a suferi şi pentru a muri pentru mântuirea noastră. În drum spre Ierusalim, Isus trece prin sate şi oraşe predicând „Evanghelia împărăţiei”, căutând şi instruind oameni care să o primească.

Isus este pe drum urcând la Ierusalim. Asta a fost starea lui Isus pe pământ, o continuă urcare la Ierusalim, adică o continuă muncă şi jertfă, în căutarea şi instruirea sufletelor pentru cer, muncă şi jertfă care vor culmina cu răstignirea pe cruce. Pentru că împărăţia sa nu este din lumea aceasta (cf. In 18,36), pentru asta Isus nu a avut cetate stătătoare şi nici loc unde să-şi plece capul (cf. Evr 13,14; Lc 9,58). Astăzi, Isus, caută să ne convingă şi pe noi să ne luăm crucea şi să urcăm împreună la Ierusalim (cf. Lc 9,23), pentru că şi noi asemenea lui, nu suntem din lumea aceasta (cf. In 17,14); că şi noi asemenea lui suntem călători pe acest pământ (cf. 1Pt 1,1), pentru că şi pentru noi cetăţenia este în ceruri (cf. Fil 3,20).

Isus a intrat într-un sat şi o femei cu numele de Marta l-a primit în casa ei (cf. Lc 10,38). Dacă în satul samaritenilor nu a fost primit (cf. Lc 9,53), în Betania a fost primit şi găzduit într-o casă.

   

Dar, nu este totul ca să-l primeşti pe Isus, ci depinde şi de cum îl primeşti. Simon fariseul l-a primit ca un bogat mândru pe un sărac (cf. Lc 7,36-50); Marta l-a primit ca o gospodină avută pe un călător obosit şi flămând; Maria însă l-a primit pe Isus ca o păcătoasă pe mântuitorul ei, ca o slujitoare sărmană pe regele ei; ca o fiinţă simplă pe învăţătorul ei; ca o săracă Domnul ei. Dacă Simon fariseul şi Marta credeau că Isus are nevoie de ajutorul lor; Maria era convinsă că ea are nevoie de ajutorul lui Isus, de aceea s-a aşezat la picioarele lui, şi îi asculta cuvintele.

Isus a intrat în casa celor două surori, Marta şi Maria. Diavolul a amăgit-o pe Marta să ia o parte bună, aceea de a-i pregăti un prânz lui Isus. Dar Isus avea o altă foame, o foame de suflete care să-l asculte, care să-i primească mântuirea, şi apoi să-i accepte misiunea de a continua evanghelizarea începută de el. De aceea, Maria alege partea cea mai bună care nu i se va lua, partea de a sta la picioarele lui, unde să-i asculte cuvintele, unde să-i primească darurile şi slujirea, unde să-i primească mântuirea şi misiunea de a continua evanghelizarea începută de el (cf. Lc 18, 38-42).

Prima lectură ne spune că la Avraam şi Saara au venit trei călător. Un lucru bun din punct de vedere pământesc era ca să nu se deranjeze pe o căldură aşa mare. Dar lucrul cel mai bun era să-i ospăteze şi să îngrijească de ei. Renunţând la lucru bun şoptit de diavol şi alegând lucru cel mai bun la care este chemat orice om, l-a ospătat pe însuşi Dumnezeu care i-a adus cea mai bună veste pe care o aştepta de multă vreme, veste naşterii copilului promis prin care i se va continua şi mări descendenţa până la sfârşitul veacurilor (cf. Gen 18,1-10).

Regele David, în psalmul 15, putea alege un lucru bun, ca să preamărească omul firesc care caută ca toate lucrurile să-i fie în avantajul său pământesc. Dar luminat de Dumnezeu, alege lucrul cel mai bun, şi preamăreşte pe omul bun, pe omul credincios, care nu se uită la pierderile pământeşti, ci se uită numai la câştigurile celeşti (cf. Ps 15,1-6).

Sfântul Paul, cel care ne vorbeşte în lectura a doua, ne spune că diavolul îi oferise şi lui o parte bună: autoritate, bogăţii şi renume. Dar după ce l-a întâlnit pe Cristos glorificat la dreapta Tatălui, a lăsat toate cele bune ale diavolului şi a ales partea cea mai bună a lui Isus, suferinţa şi moarte pentru evanghelie şi pentru mântuirea oamenilor (cf. Col 1,24-28).

Biblia ne spune că şi Isus a fost ispitit pe munte, ca să aleagă o partea bună: bunuri, mărire lumească şi putere omenească, evitarea crucii; iar asta satana o făcea ca Isus să piardă partea cea mai bună; ascultarea faţă de Tatăl ceresc şi mântuirea noastră. Şi noi ştim cu toţii că Isus a ales partea cea mai bună, atât pentru el cât şi pentru noi (cf. Mt 4,1-11; Mc 1,12-13; Lc 4,1-13).

Să fim atenţi că satana, dacă a încercat să-l amăgească pe Isus şi pe apostoli, cu atât mai mult va încerca să ne amăgească şi pe fiecare dintre noi, dându-ne o parte bună, dar luându-ne partea cea bună.

Astfel: lui Esau i-a dat un blid de line, şi i-a luat binecuvântarea (cf. Gen 25,29-34); regelui Saul i-a dat un pic d mărire deşartă şi i-a luat tronul (cf. 1Sam 13,13); regelui Zedechia i-a dat puţină mărire deşartă, dar i-a luat ochii şi viaţa (cf. Ier 39,6-7); lui Iuda i-a dat puţină plăcere de bani, dar i-a luat viaţa şi mântuirea (Mt 27,5); lui Anania şi Safira le-a dat puţină satisfacţie de oameni de afaceri, dar le-a luat viaţa şi toate lucrurile (cf. Fap 5,1-11); etc.

Să nu uităm niciodată că: lumea ne oferă numai un blid de linte; orice putere pământească doar 30 de arginţi; organizaţiile oculte o mică sponsorizare; dar, Isus Cristos oferă viata veşnică. Noi ce alegem?

Dintotdeauna, alegerea Domnului, a însemnat aflarea izvorului de binecuvântări şi a părţii celei mai bune pe care nu ne-o poate lua nimeni niciodată. La picioarele lui Isus, asemenea Mariei din Betania, găsim: izvorul mângâierilor divine: „Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă” (Mt 11,28); izvorul ajutoarelor divine: „Fără de mine nimic nu puteţi face” (In 15,5); izvorul vindecărilor divine: „Mergi, fiul tău trăieşte!” (In 4,50); izvorul hranei divine: „Toţi au mâncat şi s-au săturat şi au strâns din ceea ce a rămas douăsprezece coşuri de firimituri” (Lc 9,17); izvorul ştiinţei divine: „Maria stând la picioarele lui Isus îi asculta cuvintele” (Lc 10,39).

Suntem la sfânta Liturghie, prin intermediul căreia Dumnezeu, precum odinioară în cortul lui Abraham şi Saara, apoi în casa Martei şi a Mariei, vrea să ne facă ca noi să-l alegem pe el ca pe partea cea mai bună care nu ni se va lua de la noi (cf. Lc 10,42).  

Dintre toate exerciţiile de pietate creştină, sfânta Liturghie, cu liturgia cuvântului şi cu liturgia euharistică, este partea cea mai bună care nu ni se va lua, este cea mai consistentă hrană sufletească pentru omul călător pe pământ. De aceea şi vrăjmaşul sufletelor, diavolul, cel care îi risipeşte pe oameni, asemenea lupului (cf. In 10,12), caută cu orice preţ să-i împiedice pe oameni să participe şi să se hrănească din ea, oferindu-le diferite surogate în locul ei.

De aceea, sfântul Ludovic IX (1214-1270), regele Franţei, pe când putea să aleagă lucruri bune în opinia oamenilor; joc, distracţie, vânătoare; el a ales mereu numai partea cea mai bună care nu i se va lua, a ales participarea zilnică la sfânta Liturghie, pentru ca asemenea sfintei Maria din Betania, să asculte zilnic cuvântul lui Dumnezeu şi să se hrănească cu trupul şi sângele lui Cristos, pentru a găsi toate comorile harului divin.

Aşa stând lucrurile cu sfânta Liturghie, iată ce i-a spus într-o zi diavolul sfântului Antonie cel Mare (251-356) referitor la ea: „Noi nu avem niciodată odihnă, mai ales când este vorba de a-i opri pe oameni de la sfânta Liturghie, partea cea mai bună care nu li se va lua. Astfel le oferim lucruri bune, dar pământeşti, care nu le folosesc la nimic în viaţa veşnică, şi astfel în zi de duminică şi sărbătoare îi provocăm: pe unii îi facem să croiască, iar pe alţii să coase; pe unii îi facem să vândă, iar pe alţii să cumpere; pe unii îi facem să cânte, iar pe alţii să joace; pe unii îi facem să plece musafiri, iar pe alţii să aştepte musafiri; pe unii îi facem să plece în căutare de bani, iar pe alţii în căutare de plăceri”.

Iată ce i-a spus diavolul şi sfântului Ioan Maria Vianney (1786-1859), în legătură cu sfânta Liturghie de duminică şi sărbătoare: „Pentru că sfânta Liturghie de duminică, de sărbătoare şi de fiecare zi, este partea cea mai bună şi partea cu cel mai mare folos sufletesc, noi luptăm din toate puterile ca să-i împiedicăm pe oameni să participe la ea, dându-le părţi bune, dar pământeşti. Astfel pe unii îi facem să nu se îndure de ogoare; pe alţii să nu se îndure de animale; pe alţii să nu se îndure de distracţii (cf. Lc 14,18-24); pe alţii să nu se îndure de prieteni; apoi pe alţii să se simtă obosiţi, slăbiţi sau bolnavi”.

De aceea sfântul Paul ne îndeamnă: „Îmbrăcaţi-vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului; luaţi toată armura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul. Staţi gata, dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii, având picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii. luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău. Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu” (Ef 6,11-17).

Pentru cei care doresc să stea la picioarele lui Isus, şi să ia partea cea mai bună, sfânta Liturghie, Isus le trimite îngerii săi să-i ajute. Iată câteva exemple:

În viaţa sfântului Anton de Padova (1195-1231), citim că îngerii cerului, păzeau aria de grâu de păsări, în timp ce el era la sfânta Liturghie.

Îngerii păzeau de lupi şi oile sfintei Germana Couzin (1579–1601), în timp ce ea era la sfânta Liturghie.

Îngerii lui Dumnezeu, ţineau de coarnele plugului, în timp ce sfântul Isidor Plugarul (1110-1170), era la sfânta Liturghie.

Isus ne spune: „Fără mine nimic nu puteţi face” (In 15,5). Iar psalmistul ne spune şi el: „Dacă Domnul nu zideşte o casă, în zadar trudesc cei care lucrează la zidirea ei. Dacă Domnul nu păzeşte o cetate, în zadar veghează cei care o păzesc. Dacă Domnul nu pâine celor flămânzi, în zadar se scoală oamenii de vreme şi se culcă târziu” (Ps 127,1-2).

De aceea, să refuzăm toate cel bune ale diavolului şi ale lumii, şi să le alegem numai pe cele mai bune ale lui Dumnezeu şi ale împărăţiei sale. Amin

                                                                                                                               Pr. Ioan Lungu