Reflecţie la duminica a XVII-a de peste an - C

Rugăciunea un mijloc eficient de apostolat

Trebuie amintit de fiecare dată când citim evanghelia de duminică că Isus urcă la Ierusalim pentru a pătimi şi pentru a muri ca preţ de răscumpărare pentru păcatele lumii. Iar în drumul său Isus îi instruieşte pe cei 12 şi caută noi şi noi ucenici care să-i continue vestirea a mântuirii pe care o va realiza.

După ce duminicile trecute i-a învăţat ca să folosească ca mijloace de a face apostolat: predica blândeţea, pacea, generozitatea şi ospitalitatea; duminica acesta îi învaţă să facă apostolat cu rugăciunea.

Deja rugăciunea lui Isus i-a cucerit pe ucenicii săi, aşa cu şi Ioan Botezătorul i-a cucerit pe ucenicii săi; Isus îi învaţă astăzi pe ei, ca şi pe toţi cei care cred în el şi-l urmează, să se roage, ca şi ei prin rugăciunea lor să-i cucerească la rândul lor pe alţii pentru a primi împărăţia sa. Sfântul Paul ne spune că ucenicul său, Eprafas, s-a folosit de rugăciune pentru convertirea păgânilor din Colose (cf. Col 4,12). Şi mulţi alţii s-au folosit de rugăciune pentru câştigarea sufletelor.

Să nu uităm cu câtă determinare s-a rugat ani de-a rândul sfânta Monica (332-387), pentru convertirea soţului ei, Patriciu, şi a fiului ei, Augustin (354-430). Iar Dumnezeu s-a îndurat de fiii atâtor lacrimi şi rugăciuni şi nu i-a lăsat să se piardă. Să nu uităm apoi nici de sfânta Rita de Cascia (1381-1457), care cu rugăciuni de ani de zile, l-a adus la Dumnezeu pe durul ei soţ, Ferdinand.

Apoi exemplul rugăciunii pioase a convertit şi converteşte pe mulţi şi astăzi. Să nu uităm că mulţi nobili şi doamnele lor au fost câştigaţi pentru Dumnezeu prin exemplu rugăciunii pioase a sclavilor şi sclavelor de la curtea lor. Să nu uităm că exemplul rugăciunii pioase a sfântului Ioan Maria Vianney (1786-1859) a convertit pe o femeie potrivnică Bisericii Catolice. Altădată, un şofer creştin, fără cuvinte, dar numai prin exemplul rugăciunii lui, l-a determinat pe un nobil arab să vină la Cristos.

Practica rugăciunii, ca formă de apostolat, după voinţa lui Cristos, ne va ajuta în primul rând pe noi ca să rămânem credincioşi şi ataşaţi de Cristos şi de mântuirea lui.

Un pianist discuta cu unul dintre prietenii săi. Vorbind despre muzică, pianistul a spus: "Dacă nu exersez o zi, observ eu regresul. Dacă nu exersez două zile, observă prietenii mei, Dacă nu exersez trei zile, observă publicul". Prietenul, renumit pentru viaţa sa exemplară, a spus: "La fel se întâmplă şi cu mine. Dacă nu mă rog într-o zi, observă Dumnezeu. Dacă nu mă rog două zile, observ eu însumi. Dacă nu mă rog trei zile, observă cei din jurul meu".

Apoi, creând un climat creştin în jurul nostru, tot noi vom beneficia de el.

Se spune că unii ţărani din Austria, atunci când cumpără seminţe de soi bun şi bine tratate pentru ogoarele lor, cumpără şi pentru vecinii lor cu care se mărginesc, ca nu cumva sămânţa lor bună să se polenizeze cu o sămânţă de soi inferior şi astfel să-şi pericliteze recolta. Rugându-ne pentru semenii noştri de aproape şi de departe ca să se convertească, suntem scăpaţi, atât de contaminarea cu păcatele lor, cât şi de pedeapsa divină pentru păcate care se revarsă peste toţi, aşa cum ploaia cu gheaţă nu vine numai peste ogorul celor vinovaţi, ci vine şi peste alte multe ogoare.

Şi încă nu am spus tot în legătură cu cei care exercită în lume un apostolat al rugăciunii pentru mântuirea sufletelor şi pentru împărăţia cerurilor; în urma acestui apostolat, prin care am salvat măcar un singur suflet, li se vor ierta multe păcate şi îşi vor mântui sufletul (cf. Iac 5,20).

Iar acum să vedem şi alte învăţături despre rugăciune care izvorăsc din lecturile de astăzi.

După ce duminica trecută, prin vizita Domnului la Avram şi Sara şi prin vizita lui Isus la Marta şi Maria, am văzut cum lui Dumnezeu îi place să intre şi să locuiască între oameni (cf. Prov 8,31), duminica aceasta, continuând ideea duminicii trecute, vedem că lui Dumnezeu îi face la fel de mare plăcere să vorbească cu oamenii şi să le asculte păsurile lor înălţate spre el prin rugăciune.

Întregii Preasfintei Treimi îi place să vorbească cu noi şi să ne împlinească rugăciunile bune, căci Dumnezeu este pentru noi ca un tată şi ca o mamă (cf. Sir 23,1), Isus este pentru noi ca un frate şi ca prieten (cf. Evr 2,11.17), iar Duhul Sfânt este pentru noi ca un mire şi ca un iubit (cf. Rom 5,5).

Primul lucru care ne uimeşte astăzi este faptul că, în Vechiul Testament nu au fost suficienţi 8 drepţi pentru a salva Sodoma şi Gomora de la distrugere; dar în Noul Testament este suficient un singur drept, Isus, pentru a salva o lume întreagă. De aici şi recomandarea lui Isus pentru noi: "Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide" (Lc 11,9). “Şi orice veţi cere în numele meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie glorificat în Fiul. Dacă veţi cere ceva în numele meu, eu voi face" (In 14,13-14).

Apoi, lui Dumnezeu îi place să-i cerem în primul rând lucruri mari, lucruri demne de el şi de jertfa lui Isus (cf. Col 2,12-14); adică să-i cerem împărăţia cerurilor, să-i cerem mântuirea şi viaţa veşnică, să i-l cerem pe Duhul Sfânt, Domnul şi de viaţă dătătorul, cu toată puterea şi harurile lui; şi numai după aceea celelalte lucruri.

Se spune că odată la împăratul Alexandru Macedon (356-323 î.Cr.) a venit odată un oarecare din împărăţia sa şi i-a cerut o sumă foarte mare de bani. Iar împăratul i-a dat-o, spunând către consilierii săi: "Acest om, prin cerea lui mare, l-a onorat pe Alexandru care este un împărat mare!"

Oare Dumnezeu poate fi mai prejos în bunătate şi dărnicie decât un împărat păgân? Nu! De aceea, să-i cerem în rugăciunile noastre, lucruri mari şi demne de un împărat atât de mare cum este el.

O istorioară spune că odată îngerii, strângând rugăciunile oamenilor şi purtându-le la cer în faţa lui Dumnezeu, i-au spus plini de durere: "Doamne, oamenii acestor timpuri parcă au numai trup fără suflet, căci de cele veşnice, pentru care a suferit şi a murit Fiul tău, nu pomenesc nimic".

Sadu Sundar Singh (1889-1929), un indian devenit creştin şi apoi mare misionar, se ruga astfel: "Doamne, eu nu vreau din comorile tale; eu te vreau pe tine însuţi".

Este o istorioară care spune că odată un rege arab, împreună cu mai mulţi slujitori, se întorcea acasă aducând o mare comoară de aur, argint şi pietre preţioase, pusă pe cămile. Drumul era greu, noaptea era aproape şi pericolul hoţilor iminent. La un moment dat, o cămilă cade sub povoară. Nu mai era timp de recuperat încărcătura, aşa că regele le-a spus slujitorilor că, dacă vor, pot să adune ei încărcătura. Toţi s-au oprit ca să adune comoara, în afară de unul singur care l-a urmat pe rege. "Tu nu rămâi să aduni comoara?", l-a întrebat regele. Atunci slujitorul i-a spus i-a spus: "Stăpâne, eu n-am venit să te slujesc pentru bunurile tale; eu am venit să te slujesc pentru tine însuţi". După un asemenea răspuns, chiar în ziua aceea regele l-a făcut pe acel slujitor moştenitorul său.

De aceea, să căutăm în rugăciunile noastre mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea ei, iar toate celelalte ni se vor adăuga pe deasupra (cf. Mt 6,33).

Apoi lecturile ne învaţă ca toate cele bune să le cerem şi pentru fraţii noştri. Isus ne învaţă astăzi să spunem: Tatăl nostru, nu Tatăl mei; pâinea noastră, nu pâinea mea; şi ne iartă nouă, nu iartă-mi mie; nu ne duce pe noi în ispită, nu eu să cad în ispită; ne mântuieşte de cel rău, nu mântuieşte-mă de cel rău. Căci semenii pentru care suntem îndemnaţi să cerem toate cele bune, sunt fraţii noştri şi fără ei nu putem moşteni împărăţia cerurilor. În evanghelie, prietenul de la miezul nopţii se roagă pentru un alt prieten al său. În prima lectură, Avraam se roagă pentru o cetate de păcătoşi ca să fie mântuită.

O altă condiţie ca rugăciunile să ne fie ascultate de Dumnezeu, este stăruinţa: prietenul de la miezul nopţii stăruie în rugăciune; Avraam stăruie în rugăciune pentru Sodoma. Stăruinţă face rugăciunea tare.

Undeva în munţii Elveţiei este o mănăstire care primeşte şi turişti peste noapte, dar la care nu le deschide nimeni decât după lungi şi insistente bătăi în poartă. Prin acest mod călugării verifică atât determinarea, cât şi nevoia turistului. Aşa face şi Dumnezeu cu noi când batem la poarta cerului cu rugăciunea noastră.

Deci, când nu cerem în primul rând mântuirea şi slava veşnică, pentru care a venit şi a murit Isus, nu primim nimic; când cerem numai lucruri trecătoare, nu primim nimic; când cerem numai pentru noi înşine şi nu şi pentru fraţii noştri, nu primim nimic; când nu stăruim în rugăciune fierbinte, iar nu primim nimic.

Doamne, învaţă-ne să ne rugăm!

                                                                                                                   Pr. Ioan Lungu