Consideraţie la SFÂNTA  FECIOARĂ  MARIA, NĂSCĂTOARE  DE  DUMNEZEU

1 Ianuarie este ziua în care Dumnezeu ne- a aşezat în cele mai bune mâini: în mâinile lui Isus, mâinile Preasfintei Fecioare Maria şi mâinile sfântului Iosif.

Este 1 ianuarie! Este prima zi a anului! Este ziua când o serbăm pe Sfinta Fecioară Maria, ca născătoare de Dumnezeu! Este ziua când primim binecuvântări şi urări de bine! Este ziua speranţelor bune şi a veştilor fericite! Este ziua păcii adevărate! Este ziua în care Dumnezeu ne-a aşezat în cele mai bune mâini.

Evanghelia de astăzi se deschide cu aceste cuvinte: „Păstorii s-au dus în grabă şi i-au găsit pe Maria şi pe Iosif împreună cu Pruncul care era culcat în iesle.” (Lc 2,16)

Aceste cuvine ale Evangheliei, din prima zi a anului, vor să ne spună că: Dumnezeu cel întreit şi unic, este un Dumnezeu care ne iubeşte nespus de mult şi pentru că doreşte să fim fericiţi chiar din prima zi a anului, ne încredinţează celor mai bune şi binecuvântate mâni din întreg universul, mâinile lui Isus, mâinile preasfintei fecioare Mariei şi mâinile lui sfântului Iosif, sigur fiind că aceste mâini sfinte şi binecuvântate, ne vor ocroti, ne vor da pacea aici şi în veşnicie, ne vor face fericiţi aici, şi în veşnicie.

Domnul, în marea sa iubire faţă de noi, i-a zis lui Moise:  "Aron şi urmaşii lui să-i binecuvânteze pe fiii lui Israel cu aceste cuvinte: “Să te binecuvânteze Domnul şi să te păzească. Domnul să-şi lumineze faţa asupra ta şi să se îndure de tine. Domnul să-şi îndrepte faţa către tine şi să-ţi dăruiască pacea. Astfel să chemaţi numele meu asupra fiilor lui Israel şi eu Domnul îi voi binecuvânta". (Nm 6, 22-27)

Iar această binecuvântare, Dumnezeu o revarsă asupra noastră, prin Fiul său Isus, prin Teotokos, Maria, cea plină de har şi prin sfântul Iosif, bărbatul cel drept, nu numai în prima zi a anului, dar în toate zilele vieţii noastre.

Suntem chemaţi, chiar din prima zi a anului, să credem iubirii infinite a lui Dumnezeu, care ne iubeşte, ne ocroteşte, ne fericeşte, ne dăruişte pacea sa şi ne binecuvântează de la 1 ianuarie şi până la 31 decembrie, din prima zi a vieţii noastre şi până la ultima clipă a vieţii noastre.

Suntem astăzi chemaţi să credem iubirii infinite a lui Dumnezeu care s-a revărsat asupra noastră, prin Isus Mântuitorul; pentru că Isus este Fiul său, una cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt; pentru că s-a coborât din cer special pentru mântuirea noastră; pentru că a umblat după noi ca Păstorul cel bun după oiţele rătăcite; pentru că a luat asupra sa păcatele şi natura noastră rănită; pentru că ne mântuit prin Patima şi Crucea lui ; pentru că ne-a pregătit locuri în cer; pentru că ne trimite mereu binecuvântările sale; pentru că acum ne atrage la sine în Cer. Ne mai putem îndoi de iubirea Sa ?

Un copil trebuia să treacă strada. Era încă mic şi singur. S-a uitat în stânga, apoi în dreapta. Nu venea nici o maşină. Şoseaua era liberă. Repede să treacă! De abia a ajuns la mijlocul străzii, când pe neaşteptate a apărut dintr-o stradă lăturalnică un camion mare. Ce să facă? Şi-a împreunat mâinile şi s-a rugat: „Te rog, Doamne Isuse, fă, ca această maşină să nu treacă peste mine.” Şoferul a văzut băiatul. Atent a condus camionul pe lângă el. Băiatul a ajuns nevătămat pe partea cealaltă a străzii. Curând ajunge acasă şi povesteşte mamei toată întâmplarea.

Oare cât de des ne gândim zilnic la Isus? Sfântul Filip Neri, a spus că cel mai lung timp în care nu s-a gândit la Isus, a fost un sfert de oră. Şi pentru asta regretat mult. Sunt dintre creşti care nu se gândesc la Isus nici când li se iveşte câte un pericol. Să nu uităm cuvântul Scripturii: „Domnul aude când strig către El.” (Ps 4, 3)

Suntem astăzi chemaţi să credem iubirii infinite a lui Dumnezeu care s-a revăsrat asupra noastră şi prin Preacurata Fecioară Maria, cea care este Fiica Tatălui, Mama Fiului lui Dumnezeu şi Mireasa Duhului Sfânt; cea care este plină de har şi iubire; cea care s-a jertfit alături de Isus pentru mântuirea noastră; cea care pururea este mijlocitoarea noastră; cea care nu a refuzat niciodată pe nimeni, aşa cum ne învată Evanghelia şi sfântul Bernard.

Sfântul Ieronim Emiliani (1486-1537), dusese în tinereţea sa o viaţă foarte îndepărtată de Dumnezeu. Fiind militar de carieră a trăit o viaţă de petreceri şi păcate urâte. Într-o luptă a fost luat prizonier şi fu aruncat într-o temniţă, urmând ca să fi ucis. Acum nu-l speria atât moartea, ci modul cum va apărea în faţa lui Dumnezeu cu atât de multe păcate pe suflet. Amintindu-şi de rugăciunea Ave Maria, învăţată în copilărie, şi pe care n-o mai recitase de atunci, a început să se roage mijlocirii Preasfintei Fecioare Maria, că de îl va scăpa de la moartea de osândă pe care o merită, îşi va schimba viaţa. Minune, Maica Domnului îi apare în celulă, îi desleagă lanţurile, îl scoate afară din închioare şi îl face liber. El luă lanţurile, merse într-o bisrică din Trerrio, le depuse la un altar al Maicii Domnului; acolo făcu o spovadă bună, îşi schimbă viaţa şi intră într-o mănăstire închinată Maicii Domnului; din acel moment el nu mai trăit decât pentru perfecţionarea vieţii lui şi a altora, decât sub privirile cale ale lui Isus şi Maria. A murit de o boală pe care o luase de la cei pe care îi îngrijea, din dragoste pentru Isus şi Maria.

Sfântul Arnould, (582-647) episcop  de Metz, aruncat pe nedrept într-o închisoare întunecată din Toulouse, văzându-se la discreţia persecutorilor săi şi ne mai aşteptând nimic de la oameni, recurse la ajutorul Sfintei Fecioare. Abia îşi termină rugăciunile că lanţurile căzură singure. De teamă să nu provoace mânia temnicerului, el şi le puse din nou, dar ele se rupseră iarăşi în prezenţa gărzilor şi fu astfel, în mod miraculos, scăpat. Grija Mariei pentru suflete, să ne determine şi pe noi că să aleargăm la ea în toate zilele vieţii noastre.

Suntem astăzi chemaţi să credem iubirii infinite a lui Dumnezeu care s-a revăsrat asupra noastră şi prin Sfântul Iosif, cel care l-a introdus pe Isus în familia lui David, cel căruia Dumnezeu i-a încredinţat grija lui Isus, a Mariei, dar şi a întregii Biserici; cel care este bărbatul drept şi credincios; cel care acum în cer are mare putere de mijlocire la Isus.

Cu trei zile înainte de moartea sa, scriitorul şi poetul italian, Silvio Pellico (1789-1854), spunea: „Numai în cer vom înţelege măreţia şi meritele sfântului Iosif. Aşa cum Sfânta Fecioară este cinstită  printr-un cult particular, tot aşa Sfântul Iosif este ridicat  deasupra tuturor celorlalţi sfinţi, căci el a fost cel mai apropiat şi cel mai iubit de Isus şi de Maria, şi prin urmare şi cel mai în putere în a ne ajuta. Să ne sprijinim deci de sfântul Iosif, căci inima sa s-a odihnit la inima copilului Isus. Să-l invocăm cu încredere. El este prietenul nostru ceresc. El a venit mereu în ajutorul meu !”

“Dintre toate sufletele care sunt devotate cinstirii sf Iosif, spunea Sfânta Tereza de Avila (1515-1582), n-am cunoscut nici unul care să nu facă, în fiecare zi progrese noi şi rapide pe calea perfecţiunii. De mai mulţi ani, de când îi cer sfântului Iosif un har special, niciodată nu am fost refuzată. Chiar am observat că, dacă harul pe care îl ceream nu era cel care îmi trebuia, acest amabil sfânt  ştia să-l transforme în cel mai mare bine pentru sufletul meu. Dacă cineva ezită în a mă crede, îl implor să încerce, din dragoste pentru Dumnezeu”.

Să repertăm zilnic, începând de astăzi, frumoasele cuvinte ale Psalmistului: “Dumnezeu să aibă milă de noi şi să ne binecuvânteze; Dumnezeu să-şi întoarcă faţa senină spre noi, pentru ca să se cunoască pe pământ calea sa şi mântuirea sa la toate popoarele”. (Ps 67 2,-3)

Ştiţi de ce Dumnezeu îşi arată grija şi dragostea sa deosebită faţă de noi, chiar din prima zi a anului, şi chiar din prima zi a existenţei nostre şi pănă în veşnicie? Ca noi să nu-L părăsim niciodată; pentru ca noi să nu ne căutăm fericirea decât prin el, cu el şi prin în el; pentru ca noi să nu mai mergem niciodată după diavol şi după idolii falşi ai acestei lumi; pentru ca noi să primim mântuirea şi fericirea pe care el ni le trimte prin Isus, prin Maria, prin Iosif şi prin toţi sfinţii săi; pentru ca noi dacă suntem cumva pe o cale greşită, să ne convertim.

Cineva a dăruit un ajutor bănesc unui om al străzii, căruia i-a reapărut zâmbetul pe buze. Fiul său a privit mirat că, tatăl său s-a apropiat şi a ajutat un om ca acesta. Atunci tatăl i-a spus copilului său: prividu-l pe acest cerşetor, să vezi în el starea sufletească a omului păcătos; iar privind la gestul meu, să vezi în el dragostea gratuită şi nemeritată a lui Dumnezeu faţă de unul fiecare din copiii săi păcătoşi, care pot devei nişte convertiţi fericiţi.

Deci, Dumnezeu, când ne-a dăruit astăzi binecuvântările şi ocrotirile sale, prin Isus, Maria şi Iosif, nu s-a uitat la ceea ce noi suntem în acest moment, nişte păcătoşi nevrednici, ci s-a uitat la ceea ce noi putem deveni începând de astăzi şi acum, adică nişte convertiţi fericiţi la dragostea Lui.

                                                                                                                       Pr. Ioan Lungu