Reflecţie la APARIŢIA SFINTEI FECIOARE MARIA LA LOURDES

Miracolele şi chemările Lourdes-lui

Astăzi, Biserica, cinsteşte cele 18 apariţii ale Preacuratei fecioare Maria de la Lourdes, din anul 1858, apariţii în care Isus şi-a trimis Mama, prima şi cea mai activă colaboratore a sa dintre toţi sfinţii, ca în numele său, să vorbească lumii înşelate de diavol, care a uitat că „Dumnezeu a iubit-o mai întâi” (cf. 1In 4,19), şi acum trăieşte în grele păcate; dar diavol pe care el l-a învins la cruce, împlinind astfel vechea profeţie: „sămânţa ei îţi va zdrobi capul” (Gen 3,15).

Maria, fiind părtaşă la biruinţa diavolului, în calitate de mamă a lui Isus Biruitorul, Biserica, i se adresează astăzi, în Psalmul responzorial, prin cântarea pe care poporul eliberat de tirania lui Holofern, simbolul satanei, i-a adresat-o Iuditei, (Iudita fiind aici o imagine profetică a Mariei): „Binecuvântată eşti tu, fiică, de Dumnezeul cel preaînalt mai mult decât toate femeile de pe pământ şi binecuvântat este Domnul Dumnezeul nostru, care a creat cerurile şi pământul, care te-a călăuzit să retezi capul comandantului duşmanilor noştri! Nu se va îndepărta speranţa ta din inima oamenilor care îşi vor aminti de puterea lui Dumnezeu până în veci. Dumnezeu să-ţi dăruiască cele care sunt spre înălţare veşnică şi să te viziteze cu binefacerile sale, pentru că nu ţi-ai cruţat viaţa în timpul umilirii poporului nostru, ci te-ai împotrivit căderii noastre umblând pe calea cea dreaptă a Dumnezeului nostru!”. Şi tot poporul a zis: „Aşa să fie” (Idt 13,18-20)!

Apoi, aşa cum Iudita a fost dornică să împărtăşească poporului ei biruinţa asupra tiranului Holofern, tot astfel şi Maria a fost dornică să împărtăşească bucuria mântuirii, mai întâi Elisabetei, aşa cum spune Evanghelia de astăzi (cf. Lc 1,41-55), apoi la mulţi alţii, iar acum şi nouă celor care astăzi cinstim cele 18 apariţii ale ei de la Lourdes, din anul 1858.

De aceea şi, Biserica, parafrazând textul primei lecturi, ne spune că, aşa cum Ierusalimul eliberat a fost un motiv de bucurie pentru toţi credincioşii vechiului popor ales: „Bucuraţi-vă împreună cu Ierusalimul şi veseliţi-vă cu el, toţi cei care-l iubiţi” (cf. Is 66,10), tot astfel şi Lourdes-ul, unde din voinţa lui Dumnezeu, Maria a apărut, biruitoarea satanei, doar cu o privire, şi mesagera iubirii cereşti, a fost şi va fi mereu, motiv şi ocazie de bucurie pentru toţi credincioşii noului popor ales.

La Lourdes, Fecioara Maria, ne-a arătat prin meditarea misterelor mântuirii şi prin înclinarea profundă de la rugăciunea Doxologiei, că ea nu este decât smerita slujitoare a Domnului (cf. Lc 1,38); tot aici la Lourdes, ea ni s-a recomandat şi cu numele de “Neprihănita Zămislire”, aşa cum Biserica o proclamase cu patru ani în urmă, în anul 1854; tot aici la Lourdes, din voinţa lui Dumnezeu, ea şi-a înălţat un amvon de unde va predica lumii „Evanghelia Împărăţiei” (Mc 1,14), care va trebui să aibă ca prin efect convertirea şi urmarea lui Isus (cf. Mc 1,15); tot aici, la Lourdes, ea a spus că îi place să venim pentru a o asculta, căci ea ne conduce la Isus; tot aici la Lourdes, prin mijlocirea sa iubitoare, ca şi la Cana Galilei (cf. In 2,5), vom beneficia de marile minuni de la Isus, pe care îl vom găsi prezent, fie la sfânta Liturghie; fie expus spre adorare sau purtat în procesiune euharistică; fie în „apele mântuitoare pe care mulţimea o scoate cu bucurie din izvorule Lourdes-lui (cf. Is 12,3; 55,1).

Şi pentru că la Loudes, Isus îşi arată milostivirea în primul rând faţă de cei bolnavi, săvârşind pentru ei numeroase vindecări ale trupului şi ale sufletului, prin mijlocirea Mariei, Biserica a rânduit ca la 11 februarie a fiecărui an, să se celebreze Ziua Mondială a Bolnavului; iar anul acesta, 2013, suntem la a XXI ei aniversare.

Celor care astăzi, asemenea învăţătorului iudeu, ar vrea să se eschiveze de la porunca iubirii  şi să restrângă sfera cuvântului „aproapele", Domnul însuşi, prin evanghelia Samariteanului milostiv (cf. Lc 10,25-42), propusă spre meditaţie de ziua bolnavului din 2013, ne învaţă că acest „aproape" care ajută pe străinul căzut între tâlhari, este în primul rând El însuşi, care s-a aplecat asupra noastră şi care ne-a salvat de la o soartă grea ce ne-a pregătit-o satana; iar după ce el ne-a mântuit la cruce, a voit ca orice răscumpărat să devină „aproapele” tuturor oamenilor. Recapitulăm şi spunem: în samaritean trebuie să-l vedem pe Isus, dar şi pe noi înşine; în nenorocitul dezbrăcat şi lăsat aproape mort, trebuie să îl recunoaştem pe păcătos şi pe orice bolnav care nu se poate ajuta singur; în preotul şi levitul în trecere, trebuie să recunoaştem neputinţa Legii vechi de a mântui; iar în han şi hangiu trebuie să recunoaştem adunarea Bisericii şi pe slujitorii ei, unde bolnavul salvat, primeşte continuu îngrijirile cuvenite.

La Lourdes, prin climatul de rugăciune pe care Maria l-a creat, ea îi uneşte pe toţi creştinii, sănătoşi şi bolnavi, în jurul lui Isus, şi între ei, ca odinioară în Cenacol (cf. Fap 1,14); ea îi ajută pe oameni să de valoare suferinţelor lor, unindu-le cu suferinţele mântuitoare ale lui Isus; şi nu în ultimul rând, ea realizează solidaritatea comunităţii creştine în îngrijirea bolnavilor, după exemplul lui Isus, adevăratul „Samaritean milostiv” (cf. Lc 10,25-37), şi al ei (cf. Lc 1,39; In 2,3);

Toate aceste fapte minunate, realizate la Lourdes, prin aportul Mariei, îl determină pe Isus, care este prezent în fiecare sfântă Liturghie care se celebrează, în fiecare Adoraţie, în fiecare Procesiune Euharistică, dar şi în fiecare picătură de apă luată din izvorul miraculos, izvor ivit din voinţa cerului, zic, îl determină pe Isus ca să săvârşească numeroase şi mari minuni, cu cei bolnavi la trup şi la suflet.

Iar aceste vindecări, Isus le săvârşeşte cu un triplu scop: 1. pentru a-şi arăta iubirea şi solidaritatea cu cei bolnavi şi încercaţi de greutăţi; 2. pentru a  reaminti lumii întregi, de marea vindecare, adică de mântuirea veşnică, la care el lucrează continuu, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt (cf. In 5,17), mântuire la care este suntem chemaţi să colaborăm şi noi, fiecare după puterile şi posibilităţile lui; 3. pentru majoritatea minunilor sale de la Lourdes, Isus le săvârşeşte în timpul sfintei Liturghii şi a celorlalte acte de pietate euharistică, el vrea să atragă atenţia lumii întregi asupra importanţei de a participa la toate faptele de pietate euharistică, şi în special a importanţei de a participa des şi bine la celebrarea sfintei Liturghii, care este recapitularea întregii sale opere de mântuire.

O tânără, paralizată de la jumătate în jos, mărturisea la Lourdes: "Am venit aici să mă vindec trupeşte; acum însă nu mă mai interesează vindecarea trupului, căci am găsit aici o vindecare mai mare şi mai bună, mântuirea sufletului meu rănit de păcate. N-aş fi crezut că există pe lume o aşa bucurie cum am găsit-o aici”!

Michel Favero, un scriitor italian, povesteşte cum, un domn din Pau, bolanav fiind, a cerut să fie adus la Lourdes, ca să moară cu Maica Domnului în faţa ochilor. La moartea lui senină şi liniştită, s-au convertit mulţi oameni, între care şi medicul său, care a exclamat: „Aceasta e o minune; acum cred"!

O bolnavă adusă la Lourdes pentru vindecare, în timpul procesiunii cu sfântul Sacrament, n-a mai cerut vindecare, ci puterea de a-şi cere iertare pentru păcate. Asta e o minune adevărată.

De fapt atât promisiunile lui Isus şi ale Mariei, sunt acelea de a ne oferi fericirea în cer şi nu aici pe pământ (cf. Lc 23,43; Maria către Bernadeta: „Nu-ţi promit să te fac fericită în această lume, ci în cealaltă)

Pentru a înţelege şi mai bine sărbătoarea “Apariţiile sfintei fecioare Maria la Lourdes”, din anul 1858, am să mai fac câteva precizări necesare:

Sfânta Maică Biserica, ori de câte ori ne-o prezintă pe Maria în sărbătorile şi apariţiile ei, ne-o prezintă totdeauna numai în unire cu Isus Cristos, cel Trimis de Tatăl, prin puterea Duhului Sfânt, căruia ea i-a fost mamă după trup şi slujitoare credincioasă.

Sfânta Biserică, ori de câte ori ne vorbeşte despre Maria, ne vorbeşte în primul rând de Isus Cristos care a binevoit să se nască din Maria (cf. Lc 2,7; Gal 4,4); ne vorbeşte de Isus Cristos care a umplut şi sfinţit viaţa Mariei (cf. Lc 1,49); ne vorbeşte de Isus Cristos care a copleşit-o cu plinătatea harului şi a oricărei binecuvântări (cf. Lc 1,28); ne vorbeşte de Isus Cristos de care Maria a fost intim unită în toată existenţa ei, ca mlădiţa de viţă (cf. Lc 2,16; In 15,5); ne vorbeşte de Isus Cristos care a fost predicat şi arătat lumii de Maria (cf. Lc 2,16.28; In 2,5); ne vorbeşte de Isus care predică, avertizează, cheamă la convertire şi pocăinţă, prin Maria (cf. Apariţiile Mariei de la Lourdes, Fatima şi Siracuza); ne vorbeşte de Isus care confirmă, prin Maria, aprofundările de credinţă pe care le-a realizat Biserica sa (cf. Neprihănita Zămislire); ne vorbeşte de Isus care vindecă, ajută şi mântuieşte, prin rugăciunile Mariei (cf. Vindecările de la Lourdes şi din alte locuri ale apariţiilor ei); ne vorbeşte de Isus căruia îi face mare plăcere să vorbească lumii întregi, prin Maria, pe care o trimite să apară în diferite locuri de pe mapamond.

Dacă Maria, are nişte demnităţi la care ţine mult, atunci între acestea sunt: cea de a fi “slujitoare a Domnului” (Lc 1,38) şi a fraţilor lui Isus, cărora ea le-a devenit mamă spirituală din voinţa lui, sub cruce (cf. In 19,26); cea de a fi numită ucenica smerită a lui Isus şi de împlinitoare fidelă a poruncilor sale (cf. Lc 11,28); cea de a fi apostol şi de crainic al lui Isus, către fraţii lui şi copiii ei (cf. Lc 1,39-40; In 20,2); cea de a fi însoţitoare fidelă a lui Isus pe tot parcursul vieţii lui, începând de la zămislirea lui în sânul ei neprihănit, şi până moartea lui pe cruce (cf. Lc 8,19; In 19,25); cea de a fi punte de legătură între Isus şi creştini, între creştin şi ceilalţi creştini (cf. Fap,1,14); cea de a fi percepută ca “chip al omului nou mântuit şi de imagine a Bisericii” (cf. 2Cor 5,17; Ap 21,2); cea de fi prima răscumpărată a lui Dumnezeu; cea de a fi fericita “fiică a Tatălui, mamă a Fiului întrupat şi mireasă a Duhului Sfânt; cea de a fi umila mijlocitoare tuturor păcătoşilor la Dumnezeu, aşa cum mai înainte de ea au fost: Avraam, Moise, David, Ieremia, şi toţi profeţii  (cf. In 2,5); cea de a transforma continuu locuri şi altare păgâne, în locuri şi altare creştine; sau mai bine spus, aceea de a transforma suflete păgâne şi idolatre, în suflete creştine şi mântuite (aşa cum a făcut la Lourdes, când a apărut pe locul un vechi sanctuar păgân).

Congresul internaţional de Mariologie, reunit la Zaragoza în 1979, cu participarea multor creştini protestanţi, catolici şi ortodocşi, a declarat pe baza textului: „Vă îndemn dar, înainte de toate, să faceţi rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţămiri pentru toţi oamenii” (1Tim 2,1) că orice creştin trebuie să se roage pentru ceilalţi, chiar ţi cei ajunşi deja la perfecţiune în veşnicie. Iar Maria, cea mai perfectă dintre toţi creştinii care a ajuns în veşnicia fericită. Atunci ea de ce nu ar putea să se roage pentru noi?” Sfânta Tereza Pruncului Isus (1873-1897), pe baza acestui text, spunea: „voi trimite pe pământ o ploaie de trandafiri…voi petrece cerul făcând bine pe pământ”. Să ne rugăm, dar şi să alergăm la rugăciunea fraţilor noştri, atât de pe pământ cât şi din cer.

Iată şi un citat din Enciclica Mystici corporis (29 iunie 1943), a Papei Piu XII (1876-1958): „Mântuirea multora depinde şi de rugăciunile şi mortificările voluntare făcute de membrele Trupului mistic al lui Cristos”.

Din totdeauna, Dumnezeu şi-a ales de mesageri ai săi, oameni credincioşi şi umili, pentru ca în mesajul lor să se arate puterea ldivină şi nu înţelepciunea umană; pe aceştia, el i-a trimis în lume cu mesajul său; acest adevăr apare din toate apariţiile Fecioare Maria, unde Dumnezeu i-a ales Mariei, ca primi destinatari ai mesajului venit de la el, credincioşi simpli şi umili.

Iată numai exemplul de astăzi de la Lourdes, unde a fost aleasă Bernadeta, o tânără umilă şi atât de simplă, că oamenii au crezut-o nebună, căci după întâlnirea cu Maica Domnului, în loc să spună că Maria a zis: „Eu sunt Neprihănita Zămislire”, ea striga cât o ţineau puterile: „Eu sunt Neprihănita Zămislire”!  

Biserica ne-a arătat astăzi că, miracolele şi chemările constante ale Lourdes-lui, sunt: Isus şi Maria, Cuvântul mântuirii şi Euharistia, Iubirea slujitoare şi Smerenia; de aceea, şi noi pentru ca să ajungem în cer lângă Isus şi Maria, lângă Bernadeta şi lângă toţi credincioşii, trebuie ca în toate căutările vieţii noastre, să nu uităm nicicând de ecoul acestor miracole şi chemări.  

                                                                                                                    Pr. Ioan Lungu