Reflecţie la NEPRIHANITA  ZĂMISLIRE  A  PRECURATEI  FECIOARE  MARIA

„Toată frumoasă eşti Marie, şi prihană strămoşească nu este în tine”!

Preotul italian, Pietro Righetto, povesteşte că, într-o biserică din Roma, o persoană în vârstă, după ce participat la celebrarea euharistică în ziua de Neprihănita Zămislire, imediat după aceea, s-a prezentat în sacristie şi i-a încredinţat preotului o sumă mare de bani, rugându-l să celebreze o Liturghie ca mulţumire lui Dumnezeu, că a făcut-o atât de frumoasă pe sfânta Fecioară!

Suntem în timpul sfânt al Adventului, timp în care ne pregătim atât pentru sărbătoarea anuală a Naşterii Mântuitorului de la Crăciun cât şi pentru venirea sa de-a doua de la Parusie, de la sfârşit. Şi pentru că în timpul de acum ne pregătim în primul rând pentru Naşterea lui Isus la Crăciun, timpul Adventului este şi ocazia cea mai potrivită de a vorbi şi despre Aceea de la care Isus a luat trup omenesc şi prin care s-a născut în lume, şi pe care creştinii din orient au numit-o “panaghia”, adică cea cu totul sfântă, iar cei din apus au numit-o “tota pulchra”, adică toată frumoasă.

Pentru a înţelege cât mai bine importanţa sărbătorii Neprihănitei Zămisliri a Preacuratei Fecioare Maria, Biserica ne duce astăzi cu gândul la ispita diavolului şi la primul păcat săvârşit Adam şi Eva în Paradis, dar şi la urmările lui dezastroase, atât pentru ei, cât pentru toţi oamenii care vor trăi pe pământ, dar şi pentru întreaga creaţie (cf. Gen 3,9.15-20).

Ce putem vedea în urma păcatului? Trudă, suferinţă şi moarte; dezechilibre între oameni, între animale şi în natură. Astfel că astăzi putem vorbi de: unul împotriva a toţi, toţi împotriva a unu, şi toţi împotriva a toţi.

În această situaţie grea şi fără ieşire pentru întreaga omenire, dar şi pentru întreaga creaţie, Dumnezeu a surprins plăcut, cu promisiunea unui Mântuitor, atât pentru oameni cât şi pentru întreaga creaţie (cf. Rom 8,22-23), un Mântuitor care se va naşte dintr-o femeie (cf. Gen 3,15). Acum acel Mântuitor a venit deja, prin femeia promisă (cf. Gal 4,4) şi-a început deja lucrarea mântuirii prin învăţătura, patima, moartea,învierea şi înăţarea sa la cer, iar acum îi aşteptăm să revină pe nori cu slavă şi putere, pentru a desăvârşi mântuirea realizată la prima sa venire.

De aceea, Biserica, prin sărbătoarea de astăzi, vrea să ne-o arate şi să o cunoaştem mai bine pe „Femeia binecuvântată şi plină de har” (cf. Lc 1,28), pe Preacurata Fecioara Maria, prin care Mântuitorul promis a venit la noi, şi căreia Biserica astăzi îi cântă: „Toată frumoasă eşti Marie, şi prihană strămoşească nu este în tine! Tu eşti slava Ierusalimului, tu eşti bucuria lui Israel. Tu eşti cinstea neamului nostru, tu eşti mijlocitoarea păcătoşilor”!

De la căderea lui Adam şi Eva din Paradis, nimeni pe lume nu s-a mai născut fără de păcat, în afară de Maria, pe care Dumnezeu, în vederea naşterii Fiului său, i-a aplicat cu anticipaţie lucrarea de mântuire a Fiului său, şi astfel a scutit-o din prima clipă a existenţei sale de păcatul strămoşesc (cf. Pius IX, Ineffabilis Deus, DS 2803).

Afirmaţiile Scripturii, glasul sfinţilor Părinţi ai Bisericii, glasul viu al Magisteriului Bisericii, glasul creştinilor, credinţa curată şi logica sănătoasă, ne spun într-un glas că, Isus cel neprihănit (cf. Mt 27,19; Lc 23,47), că Isus cel fără umbră de păcat (cf. In 8,46; Evr 4,15), că Isus care a venit să distrugă lucrările diavolului (cf. 1In 3,8; Evr 2,14), Isus care a venit să inaugureze noua creaţie şi chipului omului nou pe pământ, nu putea să se nască dintr-o mamă cuprinsă de păcat, dintr-o mamă pătată, dintr-o mamă care să fi fost sub stăpânirea diavolului, chiar şi numai pentru o clipă. De aceea Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Duhul Sfânt, în vederea Naşterii Mântuitorului, biruitorul păcatului şi al diavolului, începutul noii creaţii şi a omului nou, i-au aplicat cu anticipaţie Mariei meritele Patimii, Morţii şi Învierii Fiului său, scutind-o încă din prima clipă a zămislirii sale, de orice umbră şi a păcatului strămoşesc şi personal.

De aceea, Biblia a prefigurat-o pe Maria Neprihănit Zămislită, în: Arca lui Noe în care nu au intrat niciodată apele murdare ale potopului (cf. Gen 6,8-8,19); Scara lui Iacob pe care Isus s-a coborât în lume (cf. Gen 28,12); Tufişul arzând fără să se consume, căci Maria l-a născut pe Isus fără să-şi piardă fecioria (cf. Ex 3,2); Grădina închisă, fântâna acoperită şi izvorul pecetluit, în care n-a intrat niciodată vreo murdărie (cf Ct 4,12); Porumbiţa curată a lui Noe care s-a întors înapoi la el curată, căci a refuzat orice murdărie (cf. Gen 6,8-9); Apele nemăsurate care acoperă adâncul mărilor, căci Maria a fost constituită „plină de har” (cf. Is 11,9; Lc 1,28); Turnul lui David, casa de arme, pe care diavolul nu l-a cucerit niciodată (cf. Ct 4,4); Templul maiestos al lui Solomon plin de slava lui Dumnezeu de unde se ascultă toate rugăciunile, căci şi Maria a fost locuită de Dumnezeu Tatăl, de Dumnezeu Fiul şi de Dumnezeu Duhul Sfânt (cf. 1Rg 9,2); Femeia înveşmântată în soare, cu luna la picioarele ei, cu 12 stele în coroană, şi temută ca o armată puternică (cf. Ct 6,10; Ap 12,1).

De aceea şi sfinţii Părinţi ai Biserici, pornind de la afirmaţiile Scripturii, o numesc şi ei pe Maria Neprihănit Zămislită astfel: sfântul Ipolit din Roma (+ 325) „Arca în care nu au intrat apele păcatului”; sfântul Iustin (100-160), o numeşte „adevărata mamă celor vii ” (Gen 3,20); sfântul Ambroziu din Milano (339-397), o prezintă pe Maria ca fiind „prima care a primit roadele mântuirii”; sfântul Irineu din Lyon (130-202), o numeşte pe Maria, „Noua Evă”, prin care a început naşterea adevăraţilor copii ai lui Dumnezeu; sfântul Meliton din Sardes (+ 180) o numeşte „Mieluşa neprihănită”, prin analogie cu Cristos, pe care evanghelia îl numeşte „Mielul lui Dumnezeu” (cf. In 1,29). Sfântul Clemente Alexandrinul (150-217), o numeşte pe Maria: „Maica Domnului”, deoarece Cuvântul lui Dumnezeu, Isus, a fost zămislit şi s-a născut cu adevărat în sânul ei (cf. Lc 1,43); sfântul Vasile din Cezareea (329-379) o numeşte pe Maria, „mama lui Emanuel”, prevestită de către profeţi (cf. Is 7,14);     

Iată cum a vorbit despre Maria, sfântul Ciril din Alexandria (375-444), în predica sa rostită la Conciliul din Efes: „Salve, Maria, Theotokos. Salve, Fecioară şi Mamă. Salve, purtătoare de lumină şi vas neîntinat. Salve, fecioară credincioasă şi mamă slujitoare. Salve, Marie, căci Regele a intrat şi a ieşit din sânul tău, lăsând poarta închisă. Salve, Marie, creatura cea mai scumpă de pe întreg pământul. Salve, Marie, porumbiţa nepătată. Salve, Marie, lampă nestinsă! Salve, Marie, din care s-a născut soarele dreptăţii”.

Şi ceilalţi sfinţi ai Bisericii au vorbit frumos despre Neprihănita. Sfântul Augustin (354-430), ne spune că Maria este “scara” prin care Isus a venit de la Dumnezeu şi scara prin care noi putem urca la Dumnezeu; sfântul Toma de Vilanova (1486-1555) ne spune că Maria este „porumbiţa care-şi strânge puii sub aripi”; sfânta Bernadeta Soubiroux (1844-1879), ne spune că Neprihănita este cea mai frumoasă femeie care s-a născut vreodată pe pământ; sfântul Simon Stock (+ 1268), spune că Maria este garanţia mântuirii păcătoşilor; sfântul Ioan Maria Vianney (1786-1859) ne spune că Maria Neprihănită este izvor nesecat de haruri.

Dar de ce ni se spun nouă astăzi toate aceste lucruri despre Maria? La această întrebare ne răspunde Conciliul Vatican II : “Maria a fost totdeauna propusă ca o imagine a Bisericii, ca un model de urmat, şi ca o mijlocitoare de haruri” (cf. LG, 68).

Maria imagine a Bisericii. Ce înseamnă asta? Înseamnă, ca atunci când privim la Maria, trebuie să ne vedem pe noi înşine ca într-o oglindă, căci tot ceea ce a realizat Dumnezeu în Maria, aceea va realiza şi cu noi toţi cei caredem în el şi umblăm pe căile lui asemenea ei. Astfel: Maria a fost curăţită de orice pată a păcatului; şi noi am fost curăţiţi de orice pată a păcatului la Botezul nostru. Maria l-a zămislit pe Isus, l-a purtat în sânul ei şi l-a născut în lume; şi noi l-am zămislit pe Isus în inima noastră prin credinţă, şi la noi locuieşte Isus prin Cuvânt şi Euharistie, şi noi îl putem purta pe Isus prin lume şi-l putem naşte în sufletele oamenilor. Maria a adormit în Domnul, a fost înviată, a fost înălţată şi glorificată în cer; şi noi vom adormi în Domnul, şi noi vom fi înviaţi, şi noi vom fi înălţaţi la dreapta Tatălui, asemenea ei. Tot ceea ceaa ce au făcut Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt cu Maria, toate acestea le vor face şi cu noi.

Maria model de urmat. Ce înseamnă acestea? Dacă voim să avem parte de toate binecuvântările şi de toate darurile minunate ale Mariei, şi noi trebuie să practicăm în viaţa de zi cu zi, virtuţile ei, mai cu seamă cele ale credinţei, speranţei şi ale iubirii: şi când suntem cu îngerii; şi suntem cu regii; şi când suntem cu oameni simpli; şi când suntem cu prietenii; şi când suntem înconjuraţi de oameni răi care nu ne primesc şi ne silesc să fugim; într-un cuvânt, şi când ne merge bine şi când ne merge rău.

Maria mijlocitoare puternică de haruri. Din Biblie cunoaştem că lui Dumnezeu îi face deosebită cinste şi plăcere ca să-l rugăm prin mijlocirea sfinţilor săi. Astfel Dumnezeu s-a bucurat când: Avraam a mijlocit pentru cei din Sodoma şi Gomora (cf. Gen 18,16-33); Iob, la porunca lui Dumnezeu, a mijlocit pentru iertarea prietenilor săi (cf. Iov 42,7-9); apostolii au mijlocit pentru un centurion roman (cf. Lc 7,1-10); Paul a mijlocit pentru comunităţile creştine (cf. Ef 1,17); Maria a mijlocit pentru mirii din Cana Galileii (cf. In 2,3).

În istoria Bisericii sunt multe exemple de sfinţi care şi-au datorat întoarcerea la Dumnezeu, ajutoarele necesare pentru viaţă, vocaţia şi sfinţirea, mijlocirii Fecioarei Maria. Iată numai câteva exemple: sfânta Maria Egipteanca (344-422) şi sfântul Gabriel Posenti (1838-1862) au primit harul convertirii; sfântul Dositei (sec. VI) a primit harul vocaţiei religioase; sfânta Panasia (+1383), a primit harul răbdării şi al martiriului; Sfântul Ieronim Emiliani (1486-1537), a fost scăpat din închisoare şi făcut tatăl orfanilor. Apoi o mulţime mare de oameni au ajuns la sfinţenie cerând de la Maria putere de a imita în viaţa lor virtuţile ei. Iată numai câţiva dintre ei: sfântul Bernard de Clairvaux (1091-1153); sfântul Alfons Maria Ligouri (1696-1787); sfântul Ioan Bosco (1815-1888); sfântul Dominic Savio (1842-1857); sfântul Ioan Maria Vianney (1786-1859); Sfântul Maximilian Maria Kolbe (1894-1941). Şi exemplele pot continua şi cu alţii... dar şi cu unul fiecare dintre noi.

O legendă creştină ne spune că, printre vizitatorii veniţi la ieslea din Betleem ca să-l vadă pe Isus, se aflau şi Adam şi Eva, cei care odinioară fugiseră din faţa Domnului, dar acum căutau mântuirea. Îşi ridicau din când în când privirea pentru a vedea darurile pe care vizitatorii le aduceau lui Isus. Ce dar ar fi putut ei să-i ofere Pruncului, căci erau foarte săraci? Când Maria i-a invitat să se ridice, amândoi aveau ochii în lacrimi. Atunci Adam şi-a făcut curaj, a introdus mâna în desaga sa şi a scos de acolo un măr frumos care purta urmele a două muşcături. Maria a luat mărul din mâinile lui Adam şi l-a depus la picioarele lui Isus. Atunci Adam s-a rugat astfel: “Doamne, iartă-ne, că nu avem să-ţi oferim altceva decât păcatul nostru”! Când au ieşit din peştera din Betleem, Adam şi Eva erau deja alţi oameni.

Să-i oferim şi noi lui Isus păcatele nostre, printr-o spovadă bună, iar Maria Neprihănit Zămislită, ne va mijloci şi nouă iertarea şi toate harurile trebuincioase, ca să ajungem lângă ea în cer.

O, Marie zămislită fără de păcat, roagă-te pentru noi care alergăm la tine, şi pentru cei care nu aleargă, dar mai ales pentru duşmanii sfintei Biserici, şi pentru toţi cei încredinţaţi ţie,... căci nu s-a auzit niciodată să fi fost părăsit, cel ce a alergat sub ocrotirea ta, cel ce a cerut ajutorul şi mijlocirea ta. Amin

                                                                                                                  Pr. Ioan Lungu