Reflecţie la MIERCUREA CENUŞII
“Vă implorăm în numele lui Cristos: împăcaţi-vă cu Dumnezeu. Iată, acum este timpul potrivit; iată, acum este ziua mântuirii. ” (2Cor
5,20; 6,2)!
Sfânta Carte ne spune că toate îşi au vremea lor, şi
fiecare lucru de sub soare îşi are ceasul lui. Astfel: “dărâmare
îşi are vremea ei şi zidirea îşi are vremea ei… aruncarea cu pietre îşi are
vremea ei şi strângerea pietrelor îşi are vremea ei;…ruptul îşi are vremea lui
şi cusutul la loc îşi are vremea lui…” (cfr. Qoh 3.1-7)
Aplicând acest text la viaţa noastră şi la Timpul Postului
Ţinând cont de cuvântul Scripturii, dar şi de
exprimarea sfântului Augustin (354-430), care spune: “Cel ce te-a creat fără de
tine, nu te va mântui fără de tine”, Biserica, ne-a stabilit “acest timp
potrivit”, în care Cristos îşi începe “pătimirea sa glorioasă”, ca noi să
lucrăm împreună cu Isus la mântuirea noastră, întorcându-ne la Dumnezeu , aşa cum spun
textele de astăzi, prin: neîmpietrirea inimii la Cuvântul său (cf. Ps 94,8), ci prin sfâşierea ei, cu plâns,
cu post şi cu tânguire (cf. Ioel
2,12-13); printr-o continuă recunoaştere a vinovăţiei noastre; apoi a cererii
de iertare şi îndurare; dar şi prin deschidere a buzelor noastre spre lauda lui
(cf. Ps 51,3-17); prin a face harul
lui Dumnezeu rodnic în noi (cf. 2Cor
6,1); prin rugăciune, pomană şi post, care trebuiesc făcute numai în faţa
Domnului şi departe de ochii oamenilor (cf. Mt
6,1-6.16-18).
Între sărbătorile iudaice, sunt două care ar putea să
ne ajute pe noi creştinii, în înţelegerea Miercurii Cenuşii, pe care o celebrăm
astăzi; iar aceste două sărbători iudaice sunt: Yom Kipus şi Roş Haşana.
Yom Kipur este considerată de evrei, ca fiind ziua cea
mai sfântă și mai însemnată din an.
O tradiție iudaică
spune că, după ce poporul ales a păcătuit, închinându-se la idoli, Yahweh, al
cărui nume înseamnă “binecuvântat să-i fie numele”, a renunţat de a mai dărui
poporului ales Legea sfântă. Dar apoi văzând că poporul său ales, s-a întors la
el cu fapte pocăinţă şi de iubire, Dumnezeu le-a iertat păcatul și i-a
dăruit Legea. Iar ziua aceea a iertării, era tocmai ziua de Yom Kipur (cf. Ex 30,10; Lev 23,27-31 și 25,9; Num 29,7-11).
Roş Haşana, reprezintă tocmai acel timp în care poporul şi-a
conştietizat şi asumat păcatul şi a început
să facă pocăinţă; acest moment al asumării păcatului şi al începerii pocăinţei,
a fost marcat de un sunet de trâmbiţă. (cfr. Lev 23,24). În midrashim, o carte de comentarii ale Torei, se spune
că de Roş Haşana, Dumnezeu stă așeazat pe tronul
său de mărire, și în fața lui adună întreaga omenire, evrei şi păgâni (cf. Ps 49,4; Mt 25,31-32). La această judecată divină, fiecare persoană în parte
este cercetată şi evaluată pentru a se hotărî dacă merită ori nu iertarea, din ziua
de Yom Kippur. În acest timp de 10 zile, căci atât durează Roş Haşana, alături
de Dumnezeu care cercetează şi evaluează poporul său, fiecare om este chemat de
a-şi face şi el un examen de conștiinţă, prin
care să-şi identifice toate greșelile săvârșite față de
porunci şi faţă de semeni, connaţionali şi străini. Odată descoperite greșelile și
recunoscută în adâncul inimii, omul are datoria, atât de a cere iertare lui
Dumnezeu și semenilor săi, cât şi de a face pocăinţă şi
reparaţie, faţă de Dumnezeu şi faţă semeni.
Repetăm: Dumnezeu, din iubire şi milă, a dăruit poporului
său ales căzut în păcat o zi de iertare, zi numită, ”Yom Kipur; însă această zi
de iertare, era precedată de, Roş Haşana, un timp de cercetare şi asumare a
păcatelor săvârşite, un timp de pocăinţă şi de reparaţie prin fapte de iubire
şi milă, prin care omul păcătos avea posibilitatea de a-şi schimba sentinţa din
vrednic de pedeapsă şi osândă (cf. Ps
53,3), în cea iertat şi vrednic de viaţa veşnică.
Parafrazând, putem spune că şi pentru noi creştinii, Postul
Mare în care am intrat prin Miecurea Cenuşii, este un nou Roş Haşana, dar creştin.
Şi nouă ne-a sunat astăzi din corn, profetul Ioel, pentru a începe timpul Postul
Mare, de la care nu trebuie să lipsească nimei, de la pruncul de la sân până la
bătrânul sătul de zile (cf. Ioel
2,15-16). Trebuie să ne prezentăm şi să intrăm cu toţii în acest timp de Post
Mare, pentru că el este pentru noi toţi un timp de cercetare şi asumare a
păcatelor săvârşite, un timp de pocăinţă şi de reparaţie prin fapte de iubire
şi milă, un timp în care avem posibilitatea de a ne schimba sentinţa din păcătos
vrednic de pedeapsă şi osândă, în cea de fiu iertat şi mântuit, din ziua de
Paşte.
Am auzit în prima lectură de astăzi, că Dumnezeu ne-a
zis, prin profetul Ioel: “Acum întorceţivă la mine din toată inima, cu post,
plâns şi cu tânguire” (Ioel 2,12).
Iar prin Psalmist ne-a arătat cum să ne rugăm pentru iertare: “Ai milă de noi,
Doamne, căci am păcătuit... curăţă-mă de păcatul meu... şi dă-i iarăşi bucuria
mântuirii tale” (cf. Ps 51,3.14)
O veche legendă ne spune că Dumnezeu i-a zis într-o zi
unuia dintre îngerii lui: „Mergi pe pământ şi adu-mi de acolo lucrul cel mai
scump ochilor mei”! Îngerul s-a dus pe pământ, l-a străbătut în lung şi în lat
pentru a găsi lucrul cel mai scump ochilor lui Dumnezeu. După câţiva ani de
căutări, a găsit un soldat rănit ce murea pentru apărarea ţării sale. A luat o
picătură din sângele lui şi i-a dus-o lui Dumnezeu. Dumnezeu i-a zis că jertfa
pentru ţară e scumpă, dar nu e cea mai scumpă pentru ochii săi. Îngerul a
plecat iar, şi după alţi câţiva ani de căutări, s-a întors cu duhul unei
persoane care a murit contaminată de boala celui pe care îl îngrijea. Dumnezeu
i-a zis, jertfa pentru alţii e plăcută, dar nu e cea mai scumpă ochilor mei.
Atunci îngerul a plecat din nou în căutări. De data aceasta l-a urmărit pe un
criminal ce se îndrepta spre o casă pentru a ucide şi a jefui. Dar privind pe
geam, criminalul, a văzut cum o mămică şi-a aşezat copilaşul mic în pătuţ şi
acum îl învăţa să se roage. Scena aceasta i-a adus aminte criminalului de anii
copilăriei lui, când şi mama lui l-a învăţat să se roage. Inima i s-a înmuiat
şi o lacrimă i s-a scurs pe obraz. Îngerul a prins acea lacrimă şi i-a dus-o
grabnic lui Dumnezeu, care i-a răspuns: „Acum mi-ai adus lucrul cel mai plăcut
ochilor mei, lacrima de pocăinţă, care deschide porţile cerului”! Biblia spune:
„Mare bucurie este în înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos
care se converteşte” (Lc 15,7.10).
După ce ne-am recunoscut şi plâns păcatele, după voia lui
Dumnezeu, urmează acum pocăinţa şi reparaţia pe care trebuie să o facem, tot
după voia lui Dumnezeu, prin cele trei fapte de pietate creştină: pomana,
rugăciunea şi postul.
Fiecare faptă de pietate pe care o săvârşim, are rânduit la Dumnezeu câte o răsplată.
Această răsplată, omul are posibilitatea să o ia o singură dată, fie în lumea
aceasta, fie în lumea viitoare, după placul lui.
Dar, pentru a merita răsplata în veşnicie, aceste fapte
de pietate creştină trebuie împlinite numai sub privirile curate ale lui
Dumnezeu şi niciodată sub privirile oamenilor; căci în cazul în care ele sunt
împlinite ca să le vadă oameni, ele îşi pierd răsplata din veşnicie. De aceea
şi cuvântul lui Isus, să nu ştie stânga ce face dreapta (cf. Mt 6,3).
Dumnezeu nu poate primi o faptă bună, care mai întâi a
fost dăruită satanei. Dumnezeu nu îmbracă o haină pe care a îmbrăcat-o mai
întâi potrivnicul. Dumnezeu nu vine într-o inimă alături de satana.
Dar şi păcatului săvârşit de om îi este rânduită tot o
singură pedeapsă, pe care omul, la fel, o poate lua, fie în lumea aceasta, fie
în cea viitoare.
De aceea înţelept este ca pedeapsa pentru păcat să o luăm
aici, pocăinţa pentru păcat să o facem aici, pentru ca în viaţa veşnică să
primim numai răsplata.
De aceea sfântul Augustin (354-430) spunea: „Doamne, arde-mă,
loveşte-mă, taie-mă, aici; dar cruţă-mă în viaţa veşnică”! De aceea, toţi
sfinţii, şi-au făcut pocăinţa şi reparaţia păcatelor aici pe pământ, iar
dincolo au scăpat de orice chin.
Sfântul Petru de Alcantara (1499-1562), un preot care a suferit foarte
mult în timpul vieţii, i-a apărut după moarte sfintei Tereza de Avila
(1515-1582), şi i-a spus: "Fericite cruci şi suferinţe, fericite pocăinţe
şi reparaţii, care mi-au dobândit în ceruri comori aşa mari de slavă!"
Este o povestioară pentru copii, unde ni se spune că, nişte
broscuţe care locuiau într-un eleşteu murdar, au auzit că undeva în munţii
îndepărtaţi, există un lac limpede şi cu hrană aleasă. Toate s-au hotărât să
plece spre acel loc care le cerea eforturi deosebite. Gândindu-se la depărare
şi la efortul mare, unele dintre el au abandonat din start, altele au abandonat
la puţin timp, iar altele au abandonat ceva mai încolo. În ciuda greutăţii
drumului şi în ciuda descurajărilor din partea suratelor şi a trecătorilor,
numai o broscuţă nu s-a întors din drum, şi a ajuns cu bine la lacul minunat. Cum
s-a adeverit mai târziu, această broscuţă nu numai că nu a fost mai puternică
şi mai capabilă decât celelalte, dar pe deasupra mai era şi surdă. Dar surzenia
nu i-a fost o piedică, ci din contra un mare atu, căci ea neauzind ca şi celelalte
broscuţe că mersul înspre lac era unul „imposibil”, şi-a putut continua visul
şi drumul, şi să ajungă la locul dorit.
Şi noi creştinii, care am pornit astăzi în căutarea
iertării şi mântuirii promise de Dumnezeu, prin învierea lui Cristos, Fiul său.
Dar şi noi trebuie să străbatem un drum lung de 40 de zile urcând Calvarul
alături de Isus, unde va trebui să plângem şi să ispăşim păcatele împreună cu
el. Dacă vom fim atenţi numai la glasul lui Dumnezeu şi al conştiinţei, şi
surzi la glasul satanei şi al lumii care ne vor spune mereu că e greu şi
imposibil, vom putea parcurge cu bine timpul sfânt al Postului Mare, ne vom putea
împlini bine toate îndatoririle cerute, şi vom ajunge fericiţi la ziua iertării
şi a mântuirii noastre, Învierea Domnului. Amin.
Pr. Ioan Lungu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
! comentariile sunt moderate!
--------------------------------------------