Meditaţie la ULTIMA  ZI  DIN  AN

„Noi toţi am primit din plinătatea lui har peste har” (cf. In 1,16),

O poveste ebraică spune că, într-o seară, după ce petrecuse întreaga zi cercetând Scripturile, un rabin înţelept şi cu frica de Dumnezeu, s-a hotărât să iasă la o plimbare pentru a se relaxa. Pe când mergea cu pasul rar pe stradă, a întâlnit un gardian care se preumbla cu paşi mari şi hotărâţi, înainte şi înapoi pe lângă gardul unei clădiri impunătoare. Pentru cine patrulezi dumneata, îl întrebă plin de curiozitate rabinul pe gardian? Patrulez pentru stăpânul meu, răspunse gardianul! Dar dumneata pentru cine umbli? Eu, pentru mine! Povestea spune că întrebarea aceasta i-a rămas rabinului întipărită în minte pentru toata viaţa (cf. Bruno Ferrero, II, pg. 7)

Parafrazând această povestioară, e bine să ne întrebăm şi unul fiecare dintre noi: Oare pentru cine am umblat eu în tot anul care s-a scurs? Dacă am umblat pentru „Stăpânul nostru”, pentru Dumnezeu, este bine. Dar dacă am umblat numai pentru noi înşine, este rău.

Deşi marea vieţii pe care am călătorit în anul acesta, 2012, a fost agitată ca în toţi anii, şi valurile ei au izbit în barca existenţei noastre, totuşi, cu ajutorul Domnului, nu am naufragiat, şi am ajuns cu bine la porţile Noului An 2013. Datorită lui Isus, mijlocitorul nostru la Tatăl (cf. 1In 2,1; 1Tim 2,5)), nu ni s-a tăiat firul vieţii, şi am mai fost lăsaţi încă un an, ca şi smochinul neroditor, cu speranţa de a aduce mai multe roade în viitor (cf. Lc 13,6-9).

Din Evanghelia atât de plină de bogăţie a zilei de astăzi, ultima din an, propun să ne oprim la un singur verset, care dă sens la întreaga pericopă: „Noi toţi am primit din plinătatea lui har peste har” (cf. In 1,16), 

O istorioară ne spune că, odată un om bogat s-a gândit să-l ajute pe un om sărac care se afla în mari lipsuri. Acesta a decis în inima lui să-i ofere săracului o sumă frumuşică. Dar nu toată suma deodată, ci eşalonat.  Îi trimitea lunar câte o sumă de bani, iar alături îi trimitea şi un bilet pe care scria: “Mai urmează”! Şi aşa proceda de fiecare dată când îi trimirea ajutorul, suma era însoţită de bileţelul pe care scria: “Mai urmează”! Şi ori de câte ori primea suma însoţită de bileţel, omul se umplea de bucurie şi de recunoştinţă faţă de binefăcătorul său.

Am relatat această istorioară, pentru a spune că aşa a procedat şi procedează Dumnezeu cu noi. În anul care de acum s-a scurs, cu toate că mulţi dintre noi poate nu am umblat pentru el, am primit totuşi fiecare de la Dumnezeu, prin Cristos şi Duhul Sfânt, fel de fel de haruri, şi de fiecare dată darurile esrau însoţite şi pentru noi cu menţiunea: “Mai urmează”!

În anul care s-a scurs, ca şi în toată viaţa de până acum, am primit de la Dumnezeu iertare de păcate, dar urmează să primim şi în continuare; am primit biruinţe asupra satanei, dar urmează să primim şi în continuare; am primit felurite ajutoare materiale şi spirituale, dar urmează şi altele; am primit multe împliniri, dar urmează să primim şi altele. Dar plinătatea darurilor va avea loc în cer, în viaţa veşnică, unde vom primi o bogăţie covâşitoare de haruri (cf. Ef. 2,7).

Iar la sfârşitul acestui an, trebuie să recunoaştem că darul cel mai mare primit de la Dumnezeu, este însuşi Isus, născut om ca şi noi la Crăciun, din sânul curat al Mariei, prin puterea Duhului Sfânt. Isus ni s-a născut că să ne fie lumină pe cărare în Cuvânt (cf. Ps 119,105), să ne fie hrană în Euharistie (cf. In 6,55), să ne fie ajutor pe cale, şi ca mângâiere în necazuri (cf. Ps 46,1); zic, acest Isus ne spune acum, ca şi samaritencei: Eu sunt pentru tine darul lui Dumnezeu! (cf. In 4,10. 26).

Într-un interviu pentru cotidianul „Frankfurter Allgemeine Zeitung“, sub titlul: „Sunteţi fericit, domnule  Mick Jagger“? Sir Michael Philip "Mick" Jagger (n. 26 iulie 1943) este un interpret rock, actor, compozitor, producător și om de afaceri britanic. El este cunoscut mai ales în calitatea sa de vocalist al formației rock 'n' roll “The Rolling Stones”. În viaţă el şi-a propus ca ţel, să adune mulţi bani şi plăceri trupeşti cât încape; de aceea a adunat sume imense, şi a încheiat căsătorii cu mai multe femei. La întrebarea ziaristului, dacă este fericit, Mick Jagger, cântăreţul de muzică rock a recunoscut: „Material, am dobândit tot ce am visat. Dar acum am ajuns la punctul în care mă întreb: Au fost acestea în stare să mă facă fericit? Recunosc că nu, şi mai recunosc că trebuie să mai fie ceva pe lume, în afară de bani şi plăceri, care să-l facă pe om fericit”.   

Să medităm fiecare la nefericirile noastre şi să nu înşelăm pe noi înşine, căci numai Dumnezeu ne poate face fericiţi. El a pregătit pentru fiecare o cale şi un mijloc ca să fim fericiţi. Să ne gândim puţin la profetul Ilie: când foametea a lovit Israelul, Dumnezeu l-a hrănit printr-un corb, i-a descoperit un pârâu cu apă, l-a hrănit prin îngeri, apoi i-a pregătit masă în casa unei văduve sărace (1Rg 17,1-16). La fel şi pentru noi, când va apare o nevoie, Domnul va aşează proviziile noastre la locul potrivit. Când Dumnezeu îţi dă un vis, el îţi dă şi resursele pentru a-l împlini.

Să nu greşim ca Sara, şi să punem la îndoială cuvintele lui Dumnezeu, căci vom plăti scump pentru asta. Despre ea Bibilia spune că a a râs de două ori. Prima dată a fost un râs de necredinţă, deoarece Dumnezeu i-a promis un fiu la bătrâneţe (cf. Gen 18,13). A doua oară a râs de bucurie, deoarece Dumnezeu şi-a împlinit promisiunea (cf. Gen 21,1-7). Este foarte greşit să râdem, să ironizăm promisiunile lui Dumnezeu numai pentru că mintea noastră nu le poate vedea împlinite. Dacă Dumnezeu a promis, lucrul acela va fi dus la îndeplinire. Dar între aceste două evenimente, ea a trecut prin cea mai zguduitoare experienţă din viata ei, plătind într-un fel necredinţa ei, căci un rege păgăn a luat-o în haremul lui şi ar fi căzut în păcat dacă nu ar fi intervenit Dumnezeu (cf. Gen 20,6).

Începe o viaţă nouă de credinţă în Mântuitorul care îţi promite, ştergerea păcatelor şi desfătări veşnice la dreapta sa: „Eu îţi şterg fărădelegile ca un nor, şi păcatele ca o ceaţă: întoarce-te la Mine, căci Eu te-am răscumpărat“ (Is 44,22). “Tu, îmi vei arăta cărarea vieţii; în faţa ta sunt bucurii nespuse, şi desfătări veşnice la dreapta ta” (Ps 16,11).

Sfântul Francisc din Assisi (1181-1226), a întâlnit într-o zi pe drum, un călător obosit, plin de praf, cu privirea tulbure. Sfântul Francisc l-a salutat cu salutul său obişnuit: “Pacea să fie cu tine”!... Celălalt i-a răspuns indispus: Eu n-am pace, nu ştiu ce-i aceea. Sfântul Francisc i-a spus mai departe: Frate, te-ai rătăcit. Vreau să-ţi curăţ ochii, să-ţi şterg praful, să-ţi alung oboseala. Cum? Iată cum: deschide-ţi mâinile şi ochii. Deschide-ţi mai ales inima, deschide acum buzele şi spune după mine: „Dumnezeul meu şi totul meu!” Dumnezeul meu şi totul meu, răspunse celălalt! Cuvintele îi ieşeau greu din gură. Dar când a rostit ultimul cuvânt, era deja alt om. Toată fericirea, bucuria şi pacea lui Dumnezeu, i-au umplut inima şi viaţa.  „Domnul este cu voi când sunteţi cu el; dacă-l căutaţi, îl veţi găsi; iar dacă-l părăsiţi, şi el vă va părăsi” (2Cr 15,2).

Văzând astăzi câtea a făcut Dumnezeu cu noi în anul care tocmai s-a scurs, în ciuda faptului că am umblat mai mult pentru noi decât pentru el, nu avem decât să-i cerem iertare pentru tot ceeea ce am greşit, să-i cerem ajutorul necesar pentru noul an şi să-i cântăm imnul: Te Deum laudamus.

Dar mai este ceva. Pentru anul care vine, să ne luăm hotărârea de a fi şi noi în lumea în care trăim, o oglindire a bunătăţii lui Dumnezeu. Ştim că de când eram copii şi de când ne jucam cu oglinda, cum trimeteam reflexul luminii în cele mai întunecoase unghere, unde soarele nu ajunge niciodată: în locuri întunecoase, în crăpături, în ascunzişuri. Să păstrăm amintirea acestui joc din copilărie şi să-l facem acum realitate în toată viaţa nostră de creştini, adică să fim ca Domnul nostru Isus Cristos, care în acest timp s-a născut între noi, şi ca toţi sfinţii care l-au urmat în viaţa lor (cf. Ex 34,29), oglindirea slavei şi bunătăţii lui Dumnezeu în lume (cf. Evr 1,3).

La mulţi şi fericiţi ani, în Domnul!

                                                                                                                    Pr. Ioan Lungu