Reflecţie la DUMINICA  III  DE  PESTE  AN  „C”

Se citea din cartea Legii lui Dumnezeu şi toţi înţelegeau ceea ce se citea.

Tematica lecturilor şi a rugăciunilor de la sfânta Liturghie de astăzi este Cuvântul lui Dumnezeu; Cuvânt ieşit mai întâi din gura lui Dumnezeu şi prin care toate s-au făcut (cf. In 1,1-3); Cuvânt dat apoi autorilor sacri pentru a fi scris în marea carte a Bibliei (cf. Lc 1,1-4; 2Pt 1,21); Cuvânt întrupat la plinirea timpului în persoana divină a lui Isus Cristos (cf. Sir 18,14-15; Lc 4,21); Cuvânt proclamat în adunarea liturgică şi familiară de fiecare zi, pentru a alunga tristeţea şi a aduce bucuria (cf. Neh 8,3.10); Cuvânt trăit şi actualizat de către membrii credincioşi ai Bisericii (cf. 1Cor 12,27).

Biserica ne propune astăzi ca temă de studiu sfânta Scriptură, pentru că: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire” (2Tim 3,16); şi pentru că „ tot ce a fost scris, a fost scris pentru învăţătura noastră, pentru ca, prin răbdarea şi mângâierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde” (Rom 15,4).

Cuvântul divin din sfintele Scripturi a fost asemuit de autorii sacri: cu o ploaie binefăcătoare care îşi împlineşte mereu menirea (cf. Is 55,10-11); cu o pâine hrănitoare (cf. Ez 3,3); cu mierea cea dulce şi plăcută (cf. Ps 19,10); cu laptele duhovnicesc (cf. 1Pt 2,2); cu medicamentul eficace care vindecă orice boală (cf. Ex 15,26); cu aurul curat care îmbogăţeşte (Ps 19,10); cu o oglindă în care ne putem vedea chipul (cf. Iac 1,25); cu o mare de ape care îneacă păcatul şi răul (Mih 7,19); cu un foc care arde şi cu un ciocan care sparge orice stâncă a necredinţei (cf. Ier 23,29); cu o sabie cu două tăişuri care curăţă trupul şi sufletul de rău (cf. Evr 4,12); cu o candelă nestinsă pe calea vieţii (cf. Ps 119,105); cu o garanţie sigură spre mântuire (cf. Mt 5,18); cu o cale certă spre fericire (Lc 11,28). etc.

Biblia este o carte care ştie totul despre unul fiecare dintre noi, căci în ea se găseşte scris numele la fiecare „păcătos” (cf. Rm 5,8), se găseşte adresa la fiecare (cf Ap 2,13); se găseşte scris timpul când ne culcăm şi când ne sculăm fiecare, dar şi ce gândim şi ce facem fiecare (cf. Ps 139,1-3); se găseşte scris şi ceea ce purtăm fiecare în inimă (cf. Mc 7,21-22).  

Dar mesajul central al Bibliei, pentru fiecare dintre noi, este acesta: Omul este păcătos şi a căzut în puterea morţii (cf. Rom 6,23), dar Dumnezeu care este iubire (cf. 1In 4,8), nu voieşte niciodată moartea păcătosului, ci mântuirea lui (cf. Ez 33,11); de aceea la trimis în lume pe Fiul său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre (cf. In 3,16; 1In 4, 10).

Studioşii, spun că în Biblie, Dumnezeu ne-a făcut 35.000 de promisiuni bune, şi că nu s-a întâmplat vreodată ca Dumnezeu să uite vreuna din ele. Iar dacă Dumnezeu şi-a onorat totdeauna Promisiunile sale, şi noi trebuie să ne onorăm toate promisiunile pe care i le-am făcut.

Cuvintele care revin cel mai des în Promisiunile lui Dumnezeu, sunt: "Eu voi fi cu tine...în necaz, în durere, în boală, în încercare”, etc. Şi aceasta este adevărul, căci prin Isus, Emanuel, Dumnezeu este cu noi în toate zilele vieţii noastre (cf. Mt 28,20). 

Numai evanghelia de astăzi conţine vreo şapte promisiuni cu privire la izbăvirea noastră din: sărăcie, durere, robie, suferinţă, asuprire, păcat şi moarte (cf. Lc 4,18-19); iar la aceste promisiuni se adaugă  menţiunea, că îndurarea Domnului este un continuu „da” şi un continuu „astăzi” pentru toţi cei care cred în Isus şi vin la el (cf. Lc 4,21).

Sfântului Luca i-a făcut deosebită plăcere să ni-l prezinte pe Isus întrupat din fecioara Maria, prin puterea Duhului Sfânt, care şi-a asumat condiţia noastră umană, de la leagăn până la mormânt, pentru a deveni pentru noi acel continuu „da” şi acel continuu  „astăzi”, în împlinirea a promisiunilor ce ne-au fost făcute. Şi nouă să ne facă plăcere de a vorbi şi a scrie despre Isus.

Sfântul Luca, în evanghelia sa, foloseşte de douăsprezece ori cuvântul „astăzi”, începând de la acel „astăzi vi s a născut un Mântuitor”, de la Crăciun şi până la acel „astăzi vei fi cu mine în Paradis”, de pe cruce, spus tâlharului căit (cf. Lc 2,11; 3,22; 4,21; 5,26; 12,28; 13,32; 13,33; 19,5; 19,9; 22,34; 22,61; 23,43).

Lecturile biblice din această duminică, a treia de peste an, anul C, specifică expres şi ne spun că sfânta Scriptură, este pentru toţi cei care cred, un izvor de mare bucurie; iar pentru cei care nu cred este izvor de amărăciune. Iată câteva exemple în acest sens:

Evreii din prima lectură de astăzi (cf. Neh 8,2-10), la citirea din Cuvântul lui Dumnezeu, au plâns de bucurie şi şi-au schimbat viaţa. Pentru ei Cuvântul lui Dumnezeu a fost izvor de bucurie.

Medicul Luca, care mai întâi l-a urmat pe Isus ca ucenic al sfântului Paul (cf. Col 4,14; 2Tim 4,11), iar mai apoi a alcătuit pe bază de studiu şi de documente o istorie a lui Isus, când a simţit imboldul trimis de Dumnezeu de a scrie Viaţa lui Isus, pentru toţi „teofilii”, pentru toţi iubitorii de Dumnezeu, el a făcut acest lucru cu mare plăcere. Pentru el, Cuvântul lui Dumnezeu a fost izvor de bucurie.  

  

O parte din iudeii din Nazaret, care auzind de la Isus, cum că promisiunile lui Dumnezeu de eliberarea din multele lor suferinţe, făcute prin profetul Isaia (cf. Is 61,1), s-au împlinit în persoana lui, s-au entuziasmat şi-l vorbeau de bine (cf. Lc 4,22). Şi pentru ei Cuvântul lui Dumnezeu a fost izvor de bucurie.

Sfântul Paul, cel care ne vorbeşte atât de frumos în cea de-a doua lectură de astăzi, spunându-ne că noi creştinii care formăm noul popor al lui Dumnezeu, Biserica, am fost constituiţi de Dumnezeu, după modelul trupului uman: cap, trup şi membre; unde Cristos este capul, totalitatea creştinilor este trupul, iar fiecare dintre noi creştinii, suntem nu numai mădulare ale lui Cristos, dar şi mădulare unii pentru alţii (cf. 1Cor 12,12-14.27); zic, acest sfânt Paul, când a auzit chemare la convertire pe drumul Damascului (cf. Fap 9,4-5), imediat şi-a părăsit mentalitatea greşită şi cu bucurie, din anti creştin s-a făcut creştin şi din prigonitor s-a făcut apostol al Evangheliei lui Cristos. Şi pentru el, Cuvântul lui Dumnezeu a fost izvor de bucurie.   

Dar Cuvântul lui Dumnezeu nu a fost izvor de bucurie numai pentru aceştia amintiţi de lecturile de astăzi, căci Cuvântul lui Dumnezeu a fost izvor de bucurie: şi pentru Avraam şi familia lui; şi pentru Rahav şi familia ei; şi pentru Rut şi familia care a adoptat-o; şi pentru David şi familia lui; şi pentru Isaia şi pentru toţi profeţii; şi pentru primii creştini în frunte cu sfânta fecioară  Maria, cu sfântul Iosif, cu sfinţii apostoli, cu Maria Magdalena, cu Zaheu, cu Ştefan, cu Lidia; dar şi pentru toţi apostolii, ucenicii, mărturisitorii şi martirii din toate timpurile.

Dar pentru cei care nu cred, Cuvântul lui Dumnezeu este izvor de mare tulburare. Să ne gândim la acea parte din iudei, care refuzând să creadă în Isus şi în eliberarea adusă de el, s-au răzvrătit şi au refuzat eliberările promise (cf. Lc 4,29). Să ne gândim apoi că alţii după ce au refuzat Cuvântul eliberator, au refuzat imediat şi Pâinea nemuririi (cf. In 6,66). Pentru toţi aceştia Cuvântul lui Dumnezeu a fost izvor de tristeţe şi de tulburare.

Respingerea Cuvântului lui Dumnezeu a fost izvor de tristeţe şi de tulburare nu numai pentru evreii din Nazaret, dar şi pentru: Cain, Lameh, contemporanii lui Noe, cei de la Turnul Babel, cei de la Sodoma şi Gomora, Esau, Saul, Ieroboam din Nebat care a sfâşiat poporul ales, regele idolatru Ahaz, Irod ucigaşul, Iuda trădătorul, Simon Magul, Dima, Alexanru fierarul, şi pentru mulţi alţii asemenea lor din toate timpurile şi locurile.

În altă ordine de idei, văzând că lucrarea Domnului Isus a debutat de la Nazaret, locul unde fusese crescut, înţelegem că şi misiunea noastră de apostoli ai lui Cristos, de apostoli ai Cuvântului, trebuie să înceapă tot din căminul nostru, tot dintre cunoscuţii şi prietenii noştri, căci Cristos ne chemat pe toţi cei care credem în el, ca asemenea lui Luca şi Paul, să-i fim apostoli (cf. Mt 28,19; Lc 24,48; Fap 1,8).

Îmi amintesc de pe vremea când eram seminarist, că un coleg de seminar, ori de câte ori scria câte o scrisoare celor dragi, totdeauna lua Biblia lângă el, şi printre rândurile fiecărei scrisori, scria şi cuvinte din Cuvântul lui Dumnezeu. Nu e de mirare că acel seminarist a fost binecuvântat de Dumnezeu, căci a ajuns preot bun, preot care a studiat la cele mai înalte academii teologice, preot profesor doctor, preot rector la Institutul Teologic din Iaşi. Acel seminarist de atunci, este astăzi părintele profesor doctor, Dancă Vili.

Pentru că sfântul Luca ne vorbeşte despre un continuu „astăzi” al împlinirii Cuvântului lui Dumnezeu cel viu şi plin de putere (cf. Evr 4,12), cel căruia nimic nu-i este cu neputinţă (cf. Lc 1,37), aş vrea ca în afară de exemplele pe care le-am dat deja despre eficacitatea Cuvântului lui Dumnezeu, să mai adaug două care să ne încurajeze şi să ne stimuleze şi pe noi în vestirea lui:

Într-o zi un tânăr vesel, un tânăr dintr-o familie bogată, a intrat într-o biserică, tocmai când preotul citea Evanghelia cu tânărul bogat. Cuvintele lui Isus: „Dacă vrei să fii desăvârşit, du-te vinde tot ce ai, dă la săraci, şi vei avea comoară în cer; apoi vino şi urmează-mă” (Mt 19,21), l-au pătruns.

Acel tânăr şi-a zis atunci: eu sunt acel tânăr, eu sunt acel bogat, eu sunt cel căruia i-a vorbit Isus în Evanghelie, eu sunt cel care trebuie să strângă o comoară în cer, eu sunt cel care trebuie să-l urmeze pe Isus pe calea sărăciei evanghelice. A vândut tot ceea ce a avut, a împărţit săracilor, şi l-a urmat pe Isus pe calea ascultării, a curăţiei şi a sărăciei evanghelice. Acest tânăr nu este altul decât sfântul Antonie cel Mare (251-356).

La o întrunire de familie, un misionar a povestit, că ceea ce i-a schimbat viaţa, au fost nişte cuvinte spuse de cineva venit în casa lor, cuvinte luate din sfântul Paul, cuvinte care sunau aşa: „Dacă cineva nu-l iubeşte pe Isus, să fie anatema” (1Cor 16,22)! Din acel moment aceste cuvinte au lucrat în inima lui, şi nu l-au lăsat până ce nu i-au schimbat viaţa şi l-au făcut misionar. Acest misionar care poveste, este sfântul Francisc Xaveriu (1506-1552), apostolul Indiilor

Închei cu un citat biblic : „Fiule, dacă vei primi cuvintele mele, dacă vei păstra în tine învăţăturile mele, dacă vei lua aminte la înţelepciune şi dacă-ţi vei pleca inima la pricepere; dacă vei cere înţelepciune şi dacă te vei ruga pentru pricepere, dacă o vei căuta ca argintul şi vei umbla după ea ca după o comoară, atunci vei înţelege frica de Domnul şi vei găsi cunoştinţa lui Dumnezeu. Căci Domnul dă înţelepciune; din gura lui iese cunoştinţă şi pricepere” (Prov 2,1-6).

                                                                                                                        Pr. Ioan Lungu