Reflecţie la DUMINICA  V  DE  PESTE  AN  „C”

"Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni!" (Lc 5,10)

Dacă acum două duminici lecturile de la sfânta Liturghie ne vorbeau despre faptul că Dumnezeu şi-a descoperit oamenilor, cuvântul său atotputernic, un cuvânt ce taie răul ca o sabie cu două tăişuri şi-l sfarămă ca un ciocan. Duminica trecută am văzut că Dumnezeu a încredinţat acest cuvânt al său tuturor profeţilor şi apostolilor săi, ca să-l scrie şi să ni-l transmită. Duminica aceasta, lecturile de la sfânta Liturghie, ne arată cum rodeşte şi cum mântuieşte acest Cuvânt.  

Evanghelia de astăzi ne spune că, apostolii, în frunte cu Petru, pescuiseră toată noaptea, şi nu prinseseră nici măcar un peşte. Ei bine, în acest timp de tristeţe pentru ei, când obosiţi şi descurajaţi îşi spălau şi îşi strângeau mrejele, pentru a merge la odihnă, iată că apare Isus, şi cere barca lui Petru, şi nu a altuia, pentru a face din ea un amvon pentru predică, şi apoi un loc pentru a aduna peşti prinşi. 

Petru deşi obosit, deşi ştia că Isus este dulgher şi nu pescar, deşi ştia că peştii se prin noaptea şi nu ziua, se supune lui Isus, trecând peste logica lui umană. Iar rezultatul supunerii lui faţă de cuvântul lui Isus Cristos, a fost o pescuire minunată de suflete şi o pescuire minunată de peşti.

În anul morţii împăratului Ozia, Isaia era în templu, şi Dumnezeu i-a deschis o fereastră a cerului, ca să vadă slava lui; căci omul după căderea lui în păcat, până ce nu vede slava lui Dumnezeu, nu se poate vedea pe sine păcătos, şi nici nu poate simţi imboldul de a face ceva pentru a se face vrednic de iubirea şi slava lui Dumnezeu. Iată câteva exemple:

Petru, până ce n-a văzut mulţimea de oameni apărută ca din senin pentru a asculta Cuvântul lui Dumnezeu predicat de Isus din barca sa; până ce, el „maestru în ale pescuitului”, nu şi-a văzut eşecul ştiinţei sale; până nu a văzut şi pescuirea minunată la porunca „dulgherului”, n-a înţeles nimic despre Isus. Dar după ce a văzut cu ochii toate acestea, a înţeles că Isus este Dumnezeu; a înţeles că Isus este stăpânul universului care porunceşte şi peştilor mării (cf. Ps 8,6-8); a înţeles că Isus poate totul, chiar şi acolo unde omul nu poate nimic. Dar mai ales acum a înţeles bine că este un păcătos şi că are nevoie de mântuirea lui Isus; acum a înţeles că trebuie să facă ceva pentru a fi vrednic de un aşa Mântuitor. Şi de unde mai înainte Petru voia să-l îndepărteze pe Dumnezeu de la el, de parcă Isus îi dezvăluise slava sa pentru a pleca de la el, acum împreună cu tovarăşii săi, se face „pescar de oameni” (cf. Lc 5,1-11).

La fel şi Isaia, până ce n-a văzut slava lui Dumnezeu în templu şi până ce n-a văzut îngerii care-l slujeau cu respect şi necondiţionat, nici el nu a înţeles măreţia lui Dumnezeu; nici el nu şi-a seama că este un păcătos; nici el nu şi-a dat seama că trebuie să facă ceva pentru a-l cinsti pe Domnul asemenea îngerilor. Iar după ce a văzut slava, i-a spus lui Dumnezeu care căuta oameni pentru slujba de profet: “Iată, trimite-mă pe mine” (cf Is 6,1-8).

La fel şi Psalmistul, până ce nu a văzut slava lui Dumnezeu, în scăparea lui de duşmanii şi de moarte, nu a început să cânte laudele lui Dumnezeu: „Îţi voi cânta, Doamne, înaintea îngerilor tăi” (Ps 137,1)!

Paul, până ce n-a văzut şi el slava lui Isus pe drumul Damascului, până ce el „puternicul”, nu s-a văzut aruncat de pe cal, de „dulgherul” Isus, pe ai cărui ucenici îl prigonea, nici el n-a înţeles că Isus este Mesia. Iar când şi-a dat seama că Isus este Dumnezeu adevărat; imediat şi-a dat seama că este păcătos şi slab şi că are nevoie de mântuire şi ajutor; imediat şi-a dat seama că trebuie să facă şi el ceva pentru a deveni demn de un aşa Mântuitor puternic (cf. Fap 9,3-6). Din acel moment, el a lucrat, cu ajutorul harului, mai mult decât toţi ceilalţi (cf. 1Cor 15,9-10), şi repeta mereu „Vai mie dacă nu vestesc evanghelia” (1Cor 9,16)

Văzând cum mulţi creştini de astăzi sunt aşa de indiferenţi faţă de Dumnezeu, cum fug de el, cum vor ca şi Dumnezeu să fugă de ei, sau cum sunt chiar suntem împotriva lui, ne vine în minte o întrebare simplă: Dar oare Dumnezeu şi-a arăta slava şi faţă de ei, aşa cum şi-a arătat-o celor din vechime?  Răspunsul este da! Ce sunt Tainele şi feluritele ajutoare pe care le-am primit?

Este o istorioară în care se spune că, Dumnezeu şi-a trimis nişte îngeri pe pământ ca să vadă cum o mai duc oamenii. Îngerii au observat că deşi oamenii o ducea bine, nu mulţumeau niciodată lui Dumnezeu pentru asta; şi crezând că totul li se cuvine, păcătuiau fiecare după plac, ca şi cum Dumnezeu nu ar exista. Şi au raportat situaţia aceasta lui Dumnezeu. După un anumit timp, îngerii au trimişi iarăşi pe pământ ca să vadă cum o duc oamenii. Acum totul era diferit. Oamenii se rugau, îşi recunoască păcatele, şi vorbeau de Dumnezeu... pentru că o duceau rău.

Oare de ce să aşteptăm pedeapsa? Nu e mai bine ca văzând atotputernicia lui Dumnezeu, din feluritele manifestări ale harului său faţă de noi, să recunoaştem bunătatea şi măreţiei lui, dar şi păcătoşenia şi nimicnicia noastră?; nu este mai bine să părăsim de bunăvoie rătăcirile noastre şi să venim la el ca să ne purifice şi să ne întărească prin jertfa altarului său, decât să ne pedepsească?

Isus nu şi-a epuizat puterea Cuvântului său doar într-o singură predică şi într-o singură minune; El ne-a transmis şi nouă acest Cuvânt atotputernic, pentru ca prin trăirea lui şi nouă să ne meargă bine; iar prin proclamarea lui către fraţii noştri, să le aducem şi lor iertarea şi mântuirea. 

Deci, astăzi trebuie să înţelegem că, după spusa sfântului Ioan Gură de Aur, „în barca Bisericii, nimeni nu este numai simplu pasager, dar că toţi au câte o misiune de îndeplinit către fraţii lor”; trebuie să înţelegem şi ca Isaia, Petru şi Paul, că şi noi trebuie să mergem la Isus şi să-i spunem: „Iată-mă, trimite-mă pe mine" (Is 5,11); şi apoi astfel să lucrum cu harul lui, ca mulţi oamenii să ajungă la mântuire (cf. 1Cor 15,1-11).

Să ne amintim de pescuirile minunate de oameni pe care le-a realizat prin Cuvântul lui Dumnezeu. Să ne gândim mai ales la Isus, Petru şi Paul. Isus a prins la predica de la înmulţirea pâinilor, 5000 de bărbaţi şi toţi atâţia copii şi femei (cf. Mc 6,44). Petru a prins la prima sa cuvântare de după Rusalii, a pescuit 3000 de suflete (cf. Fap 2,41), iar imediat după asta, s-a ajuns la 5000 de suflete (cf. Fap 4,4). Paul după ce el însuşi a fost pescuit de Cristos, la rândul său a pescuit pentru Împărăţia Cerurilor, toată Asia şi o bună parte din Europa (cf. Fap 19,10). Unii dintre aceşti apostoli au ajuns cu mreaja evangheliei până şi prin ţinuturile noastre. 

Într-o zi un medic, a găsit pe o stradă un căţeluş şchiop. I-a fost milă de el şi l-a luat acasă ca să-l trateze. I-a curăţit rana, i-a pus picioruşul în ghips şi l-a tratat bine. După un timp căţeluşul s-a făcut bine şi medicul l-a lăsat să plece la stăpânii săi. La câtva timp după asta, căţeluşul a apărut la uşa medicului, cu un căţeluş şchiop după el, ca medicul să-l trateze şi pe el. Mişcat până la lacrimi, medicul l-a tratat şi pe acesta. Medicul care era bun creştin, a învăţat de la acel căţel tratat de el şi care a adus apoi pe un altul pentru tratament, o lecţie de apostolat creştin, lecţia de a aduce oameni bolnavi sufleteşte, la medicul suprem, Isus. Şi din ziua aceea s-a străduit să aducă pe cât mai mulţi păcătoşi la Isus, pentru a fi vindecaţi şi mântuiţi de Isus, aşa cum şi el însuşi a fost vindecat şi mântuit. Scriptura spune: „Cel înţelept, câştigă suflete” (Prov 11,30).

În multe biserici, există scaune sau bănci goale. Aceasta din cauză că membrii nu aduc pe nimeni la Casa Domnului. Datoria păstorului e să umple amvonul, iar a creştinilor să umple biserica. De ce te mulţumeşti să stai singur într-un colţ, iar celelalte locuri să fie goale, ce fel de pescar de oameni mai eşti tu şi ce răsplată mai aştepţi tu de la Domnul?  

Profetul Daniel şi Sfântul Iacob, ne sugerează ideea că Dumnezeu ar fi mulţumit de noi, dacă am aduce măcar un suflet la mântuire (cf. Dan 12,3; Iac 5,20). Şi Mântuitorul, pare să ne sugereze acelaşi lucru, atunci când ne-a vorbit de mare bucurie care este cer pentru un singur păcătos care se converteşte (cf. Lc 15,7); şi mai ales pentru faptul că el însuşi s-a pus la drumuri lungi, chiar şi numai pentru un suflet. Să ne gândim doar la Femeia de la fântâna lui Iacob, la eliberarea copilei păgâne din Tir, să ne gândim la Zaheu.

Orice loc poate deveni un amvon şi o barcă de pescuit; orice timp poate da un pescuit minunat.

Orice zâmbet şi privire frumoasă; orice rugăciune şi jertfă; orice cuvânt frumos şi orice exemplu bun; orice mângâiere şi îmbărbătare; orice mică faptă de ajutor material şi spiritual; toate pot alina un suflet, şi toate pot deveni „plase de pescuit” suflete.

Abia acum înţelegem îndemnul şi lui Paul către Timotei: „Preaiubitule, te implor înaintea lui Dumnezeu şi a lui Cristos Isus, care va veni să judece pe cei vii şi pe cei morţi, în numele venirii lui şi a împărăţiei lui, vesteşte cuvântul, insistă în orice împrejurare, potrivită şi nepotrivită, atrage atenţia, dojeneşte, îndeamnă, dar cu multă răbdare şi grijă de a instrui” (2Tim 4,1-2).

                                                                                                             Pr. Ioan Lungu