Reflecţie la DUMINICA  II  DE  PESTE  AN  „C”

După cum se uneşte în căsătorie tânărul cu fecioara, la fel cel ce te-a zidit se va uni cu tine; şi după cum mireasa este bucuria mirelui, la fel tu vei fi bucuria Dumnezeului tău “

(Is 62,5)

Schimbarea apei în vin de la nunta din Cana Galileii este tot o Epifanie, tot o arătare şi descoperire, căci Isus, după ce a fost arătat ca mântuitor iudeilor şi păgânilor la Crăciun şi la vizita magilor la Betleem, prin cântarea de îngeri (cf. Lc 2,13) şi printr-o stea luminoasă (cf. Mt 2,2.9); după ce la Botezul său în Iordan a fost prezentat de către Tatăl, în prezenţa Duhului Sfânt, drept Fiul său prea iubit în care îşi găseşte toată desfătarea, pentru că a voit să devină Mântuitorul lumi (cf. Lc 3,22); astăzi, Isus, prin minunea schimbării apei în vin de la nunta din Cana, pentru ca noi să credem în el şi să-l urmăm (cf. In 2,11), el însuşi ni se prezintă ca Mântuitor divin şi Mire veşnic, care ne poate ferici atât pe pământ, cât şi în Împărăţia sa.      

În ziua de Rusalii, Petru spune că Isus a făcut trei feluri de acţiuni: minuni, semne şi lucrări (cf. Fap 2,22). Prin toate acestea, Isus a împlinit lucrările Tatălui, lucrări au avut ca scop cunoaşterea dumnezeirii şi mântuirea noastră (cf. In 4, 34; 5,20). Unele dintre minunile lui Isus, la Ioan, au căpătat sensul de semne. Diferenţa dintre minune şi semn este că, semnul are ceva în plus faţă de minune, are valoare profetică, este un adevăr care se aplică mereu. Căci Isus schimbă mereu tristeţea în bucurie, lipsa în belşug, banalul în important, boala în sănătate, moartea în viaţă.

Pentru că Paradisul va fi o nuntă veşnică cu el, Isus Cristos şi-a început activitatea publică cu o nuntă (cf. In 2,1-12), şi-a continuat activitatea vorbind despre o nuntă veşnică (cf. Mt 22,1-14), iar apoi şi-a încheiat misiunea cu invitaţia la nuntă veşnică din paradis (cf. Ap 19,9), acolo unde nu va fi nici plâns, nici jale, nici durere, nici moarte, ci numai bucurie şi pace (cf. Ap 21,4). 

Cu ceva timp în urmă, mass-media internaţională, a vorbit despre o nuntă de poveste, cu prinţi şi prinţese, regi şi regine, ce s-a făcut la Londra. Diana Spencer a devenit Prinţesa de Wales la numai 20 de ani. "Nunta de basm", cum a fost numită de mass-media de atunci, a avut loc în Catedrala sfântul Paul din Londra, pe 29 iulie 1981, fiind urmărită în direct de 750 de milioane de telespectatori din lumea întreagă. Mireasa a purtat o rochie de 9.000 de lire, cu o trenă lungă de peste 8 metri şi o diadema bătută cu nestemate. Fiecare sarcină i-a apropiat mult pe cei doi, aşa cum avea să mărturisească ceva mai târziu, Prinţesa de Wales. Cu toate acestea, căsnicia lor începuse deja sa se clatine, iar spre sfârşitul anului 1980 fiecare îl învinuia pe celălalt de şubrezirea legăturilor căsătoriei. Diana se plângea că nu mai suportă viaţa alături de Charles, pe care o compara cu o adevărată tortură. Divorţul a fost realizat în august 1996. Această „nuntă de basm”, s-a dovedit a fi un eşec.

Am amintit de acest eveniment, pentru că am voit să pun mai bine în lumină mesajul lecturilor de la sfânta Liturghie de  astăzi. Lecturile de astăzi ne vorbesc în termeni nupţiali, ceea ce ne aminteşte nouă celor care formăm Biserica, că şi noi am fost aleşi dintre cei simpli şi am fost înnobilaţi de Cristos (cf. 1Cor 1,26-28), pentru a fi mireasa lui pe veci (cf. Ef 5,27.32). Acum, mirele nostru Isus este înălţat la cer (cf. Mc 16,19), dar după ce va termina de pregătit locurile noastre din cer, va veni să ne ia cu el în lăcaşurile din casa Tatălui său ceresc (cf. In 14,2-3). Chiar dacă mirii sau miresele pământeşti îşi fac unii altora viaţa un calvar şi chiar se abandonează unii pe alţii, Cristos, pe toţi cei care cred în el, i-a ales încă înainte de întemeierea lumii (cf. Ef 1,4), şi i-a înnobilat pentru a se uni cu ei în la nunta veşnică, unde le va transforma viaţa dintr-un calvar, într-o fericire eternă. Isus nici nu-şi va părăsi mireasa, şi nici nu o va lăsa văduvă, pentru că el este Împăratul cel iubitor şi veşnic.

Iată ce ne spune însuşi Domnul în prima lectură de astăzi: „După cum se uneşte în căsătorie tânărul cu fecioara, la fel cel ce te-a zidit se va uni cu tine, şi după cum mireasa este bucuria mirelui, la fel tu vei fi bucuria Dumnezeului tău. “ (Is 62,2-5)

Ceea ce a fost profeţit din Vechiul Testament, şi-a găsit împlinirea în Isus. Participând la o nuntă pământească, unde scoate o tânăra familie din necaz şi fericeşte pe nuntaşi prin transformarea apei în vin, Isus îşi prefigurează nunta sa cu toţi cei care vor crede în el.

Evanghelia după Ioan, în mod intenţionat nu a redat numele celor doi miri, pentru ca noi să vedem în locul mirelui pe Cristos, iar în locul miresei pe unul fiecare dintre noi. Aleşii, credincioşii, vor nunti cu Isus în calitate de „mireasă fericită”, pentru vecie, alături de Maica Domnului, de apostoli şi de toţi sfinţii săi slujitori, care aici sunt simbolul şi imaginea Bisericii credincioase.

Şi pentru că Tatăl atât de mult ne iubeşte (cf. In 3,16; 15,13), ne-a dăruit ca o arvună pentru nunta cu Fiul său din cer, prin Duhul Sfânt, multe şi felurite daruri şi carisme, pentru ca să nu ne îndoim niciodată de iubirea lui, dar şi pentru ca prin aceste daruri şi carisme să lucrăm în lume la creşterea numărului de aleşi care vor deveni şi ei mireasa slăvită a lui Cristos (cf. 1Cor 12,7). Iată lista darurilor şi carismelor aşa cum ne-a redat-o sfântul Paul în cea de-a doua lectură de astăzi: “unuia îi este dat, prin Duhul, să vorbească despre înţelepciune; altuia să vorbească despre cunoştinţă; altuia credinţa; altuia darul tămăduirilor; altuia puterea să facă minuni; altuia prorocia; altuia deosebirea duhurilor; altuia felurite limbi; altuia tălmăcirea limbilor (cf. 1Cor 12,8-11).

La nunta noastră cu Isus, totul va fi nou: un mire nou, un pământ nou, un cer nou, o bucurie nouă, o cântare nouă, un vin nou, o viaţă nouă, căci cele vechi au trecut (cf. 2Cor 5,17).  

Aşa stând lucrurile, mulţi sfinţi şi sfinte nu au mai voit să ştie de nici un alt mire pământesc, şi chiar dacă au fost căsătoriţi au trăit în continenţă, de dragul mirelui veşnic şi iubitor, Isus.

Sfânta Agneza (+304), a fost o tânără înţeleaptă şi foarte frumoasă şi se trăgea dintr-o familie nobilă din Roma. Fiind cerută în căsătorie de fiul prefectului Romei, ea a răspuns: „Eu am deja un Mire şi el m-a ales înaintea ta. Ar fi o ofensă adusă Mirelui dacă aş aştepta pe un altul care să mă iubească. Cristos, este mai frumos decât soarele şi decât luna, şi este domn peste cer şi pământ. Cu inelul său, a făcut să fiu a lui şi a pus pe capul meu coroana de mireasă”. Aceste cuvinte au făcut să i se taie capul.

Sfântul Grigorie de Tours (538-594) , în lucrarea sa “Historia Francorum” , XLII, apoi mai târziu scriitorul Guerrier de Dumast (1796-1883), în poemul "Mormântul celor doi soţi îndrăgostiţi din Clermont", (1836), ne spun că în Clermont, Franţa, au trăit doi soţi creştini, cunoscuţi de toţi ca “cei doi soţi îndrăgostiţi”, este vorba despre senatorul Injurieux şi soţia sa Scholastica. Deşi erau căsătoriţi, deşi se iubeau mult, de dragul mirelui, Cristos, au ales să trăiască în continenţă viaţa lor de familie. Scholastica a murit cea dintâi. La punerea în mormânt a soţiei sale, Injurieux, stând în picioare lângă sicriu, s-a rugat astfel în faţa tuturor: "Îți mulțumesc, Doamne, pentru că mi-ai dăruit această comoară de femeie; acum ţi-o întorc castă în mâinile tale nepătate, aşa cum mi-ai dăruit-o”! Când Injurieux a murit, a fost înmormântat lângă soţia sa, şi aşa sunt şi astăzi.

Dar să nu credem că numai cei care nu se căsătoresc, sau numai cei care trăiesc în continenţă în viaţa de familie, vor fi mireasa lui Cristos. Este adevărat că ei vor fi cei dintâi, dar nu şi singurii. Isus la nunta din Cana Galileii, a binecuvântat şi sfinţit căsătoria, pe care a transformat-o din simplu contract, cum ajunsese din cauza împietrii inimii oamenilor (cf. Mc 10,5), în „taină mare” (cf. Ef 5,32); astfel toţi soţii care vor crede în el, vor deveni miresele sale în veşnicie. Ba mai mult, pentru cei credincioşi el a mai transformat odată cu apa în vin şi: necazul în bucurie, lipsa în abundenţă, viaţa nefericită în viaţă fericită, moartea în viaţă.

Schimbarea apei în vin de la nunta din Cana Galileii, Isus, ne arată că Dumnezeu are un proiect de mântuire care cuprinde întreaga lume. Profetic, Dumnezeu ne spune prin Isus, că dorinţa lui este, ca toţi oamenii din această lume, să fie umpluţi de belşugul darurilor sale cereşti.

Evanghelia de astăzi vorbeşte despre şase vase de piatră folosite pentru curăţirile rituale. Numărul şase este în Biblie este un număr care reprezintă omul, sau omenirea (cf. Ap 13,18).

Şase vase de piatră pentru curăţirile rituale de păcat, reprezintă aici toată omenirea căzută în păcat. Şi când Isus spune că aceste vase să fie umplute până sus, el vrea să spună că Dumnezeu nu vrea să se piardă nici un om de pe faţa pământului, şi ca toţi să ajungă la mântuire (cf. 2Pt 3,9).

Tot legat de vasele de apă pentru curăţire şi de schimbarea acestei ape de curăţire în vin, trebuie să spunem că la nunta din Cana, Isus a anunţat trecerea de la purificările ineficiente ale Vechiului Testament, la curăţirea cea nouă şi eficientă în sângele său vărsat pentru noi la jertfa de pe cruce. De aceea aici, vinul este simbolul sângelui şi al Euharistiei.

Prin belşugul de vin de la nunta din Cana, Isus a prefigurat belşugul de bucurie pregătit pentru toţi cei care îl vor urma, cât şi belşugul de sânge pe care avea să-l verse pentru mântuirea miresei sale. La Cina cea de Taină, Isus, a voit, ca după jertfa crucii, trupul său să continue să fie frânt şi sângele său să continue să fie vărsat în jertfa sfintei Liturghii (cf. 1Cor 11,24-26), spre mântuirea, curăţirea, hrănirea şi fericirea miresei lui (cf. 2Cor 11,2).

Isus a dat vin din belşug la toţi nuntaşii. Chiar Fiul Risipitor, după ce a stat cu porcii, când şi-a venit în fire, a avut parte de un ospăţ de nuntă. Şi noi, dacă ne vom întoarce la Dumnezeu, vom intra la acelaşi ospăţ veşnic (cf. Lc 15,21-24).

Ceea ce nu mai trebuie să uităm astăzi este şi faptul că, diavolul şi lumea dau un surogat de fericire la început, ca să ne poată pierde. Dar, Isus, dă fericirea sa deplină şi veşnică la sfârşit.      

Dacă, Dumnezeu are belşug de pâine, de vin şi de bucurie pentru toate familiile binecuvântate de el şi pentru toate miresele sale, chiar şi pentru argaţi (cf. Lc 15,17), atunci el are şi pentru toţi oamenii care se întorc la el, belşug de iertare, chiar dacă au fost la porci (cf. Lc 15,15), şi chiar dacă au venit dintre păgâni (cf. Mt 15,27); căci iată ce spune Domnul: „De ar fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; şi de vor fi roşii ca purpura, se vor face curate ca lâna” (Is 1,18).

Dumnezeu ne iubeşte şi doreşte ca toţi să ne curăţim de păcate, să ne convertim, să lucrăm cu darurile şi carismele lui, că se devenim miresele lui Isus.  

Sofia Lyons Burke (1848-1924), din Detroit, USA,  s-a născut din părinţi certaţi cu Legea. La vârsta de 6 ani fura deja din buzunare şi a devenit expertă în pungăşii, încât a fost supranumită "Regina pungaşilor". Şeful poliţiei din New York, care o cunoştea, căci fusese arestată în nenumărate rânduri, spunea că ea este atât de viciată, încât nu mai crede că se mai poate îndrepta. Dar, într-o zi, prin cuvântul unui om bun, ea a fost atinsă de harul lui Dumnezeu şi s-a convertit; apoi a trăit o viaţă cinstită timp de 40 de ani, viaţă închinată ajutorării şi salvării altora asemenea ei.

Să sporim mereu în iubire faţă de Isus, să lucrăm mereu cu darurile şi carismele primite de la el printre semenii noştri, şi să ne întătim zilnic prin cuvintele unui frumos adagiu creştin: „Mai este loc la nunta ta, unde doresc şi mult aş vrea, să fiu chemat de tine Isus, şi să ne bucurăm în mod nespus”.  

                                                                                                             

                                                                                                                Pr. Ioan Lungu